Contractul colectiv de munca la nivel de unitate

Contractul colectiv de munca a aparut odata cu dezvoltarea industriala, drept o negociere colectiva a drepturilor angajatilor constituind primele forme de organizare a muncitorilor. El a reprezentat modalitatea concreta de a avea o certitudine cu privire la rezultatul negocierilor, drepturilor salariatilor fiind cuprinse intr-un document scris si semnat de patroni.

Contractul colectiv de munca a fost reglementat initial in legislatia noastra pe cale indirecta, prin Legea conflictelor colective de munca din 1920, apoi prin legea contractelor profesionale din 1921.
         
Conform art.1 din legea 130/1996 si art.236 alin.1 din Codul Muncii, contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.
         
Din definitie rezulta ca intotdeauna intr-un contract colectiv de munca pot fi parteneri sociali  patronul sau organizatia patronala, si respectiv salariatii sau organizatia sindicala de cealalta parte. Prin termenul patron se intelege persoana fizica si persoana juridica care angajeaza
salariati prin incheierea contractelor individuale de munca.