Contractul individual de munca

Definitie
Conform art. 10 din Cod al muncii, “contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumita salariu” .

“Potrivit dispozitiilor Contractului colectiv de munca unic la nivel national, angajarea se face prin incheierea contractului individual de munca (art. 69), in scris, cate un exemplar pentru fiecare parte, prin grija celui care angajeaza [art. 71 alin. (4)] “ . In doctrina romaneasca, contractul individual de munca a primit mai multe definitii.

3. Trasaturile contractului individual de munca

Trasaturile caracteristice contractului individual de munca decurg din dispozitiile Codului muncii. Prin aceste trasaturi, contractul individual de munca se individualizeaza fata de orice alta conventie incheiata intre doua subiecte de drept si permit identificarea raporturilor juridice de munca ce au la baza un astfel de contract, dar si a drepturilor si obligatiilor ce apartin partilor conform legii si clauzelor contractuale .

a. partile contractului individual de munca
Contractul individual de munca are doua parti: salariatul si angajatorul. Salariatul e persoana fizica ce se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea angajatorului in schimbul unei remuneratii denumita salariu. Angajatorul, denumit in Codul muncii patron, e persoana fizica sau juridica ce angajeaza forta de munca pe baza contractului individual de munca.

b. act juridic
Acest contract e o manifestare de vointa a partilor, salariatul si angajatorul, facuta in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor corelative ce alcatuiesc continutul raportului juridic de munca. Contractul individual de munca e un act juridic ce are la baza principiul libertatii de vointa,  iar aceasta libertate se refera la doua elemente: o libertate a partilor referitoare la dorinta partilor de a incheia sau nu un contract de munca, si o libertate referitoare la conditiile in care vor incheia acest contract, adica libertatea privind continutul contractului de munca.

c. act juridic bilateral
Contractul de munca e bilateral, deoarece are doua parti: salariatul si angajatorul. Salariatul e persoana fizica care se obliga sa presteze munca, iar angajatorul e persoana fizica sau juridica ce foloseste forta de munca salariata.

d. contract sinalagmatic
Art. 943 din Codul civil prevede ca atunci cand partile se obliga reciproc una fata de cealalta, contractul este sinalagmatic. Salariatul se obliga sa presteze o anumita munca, iar angajatorul se obliga sa plateasca munca prestata de salariat. Contractul individual de munca da nastere la drepturi si obligatii reciproce intre partile contractante: cauza obligatiei uneia dintre parti o constituie executarea obligatiei celeilalte.

e. contract oneros si comutativ
Conform art. 954 din Codul civil, “contractul oneros este acela in care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj“. Potrivit art. 947 alin.1 din Codul civil “contractul comutativ este acela in care, obligatia unei parti este echivalentul celeilalte“. Contractul individual de munca e oneros si comutativ deoarece prin incheierea lui, partile realizeaza reciproc o contraprestatie in schimbul aceleia pe care s-au obligat sa o efectueze in favoarea celeilalte. Prestatiile se cunosc in momentul incheierii contractului, iar executarea lor nu depind de un eveniment incert.

f. contract consensual – solo consensu
Contractul individual de munca e un contract consensual, pentru ca se incheie prin acordul de vointa al partilor. Manifestarea de vointa a partilor e suficienta pentru valabilitatea contractului, dar art. 16 din Codul muncii prevede incheierea acestuia in forma scrisa, in limba romana, pe baza consimtamantului partilor. Contractul individual de munca nu devine un contract solemn, ci forma scrisa e prevazuta in interesul partilor ad probationem si nu ad validitatem.