Conventie, lege si morala

Dreptul este un fenomen social- politic unic cu caracteristici universale care poate fi inteles prin analiza philosofica 1. El nu este singurul domeniu normativ din cultura noastra: morala, religia, conventia sociala, eticheta  sunt si acestea ghid pentru comportamentul uman.

    
O interpretare philosofica completa a normativitatii dreptului comprima atat o sarcina explicativa cat si una normativ – justificatoare. Pentru a elucida conditiile validitatii legale si pentru a explica normativitatea legii trebuie tinut cont de doua mari teorii. Prima,  numita  Legea Naturala, dateaza din Evul Mediu iar de la inceputul secolului 19 a fost combatuta de  Teoria pozitivismul legal,. Pozitivismul legal accepta iar  Legea natrurala, neaga ca conditiile validitatii legale sunt un fapt social. In contrast cu Pozitivismul, Legea natrurala pretinde ca conditiile validitatii legale nu reies din fapte sociale; continutul moral al normelor reiese din validitatea lor legala dupa cum spune si un cunoscut citat: ,,legea nedreapta nu este lege".

    
De-a lungul istoriei legea a fost cunoscuta ca un instrument de corectie, impunandu-se subiectilor prin amenintare si violenta. Aceasta caracteristica a legii i-a facut pe unii filozofi sa afirme ca normativitatea legii sta tocmai in caracterul ei coercitiv. De  aici apare intrebarea:  cum poate o conventie sa dea nastere temeiului pentru fapta si, in particular, obligatiei. Unii filosofi au afirmat ca regula nu poate sa dea nastere obligatiei. Viziunea lui  Hart este  ca regulile fundamentale sunt simple conventii care continua sa stea stingherite langa ideea de obligatie.Daca exista obligatia normei de drept aceasta trebuie sa vina din obligatia morala, generala de a ne supune legii.