Domeniul administrativ

Pentru a-si indeplini prerogativele de asigurare a functionarii regulate si continue a serviciilor publice, administratia publica are nevoie de o serie de bunuri mobile si imobile, care fac parte din patrimoniul statului sau colectivitatilor locale, alcatuind domeniul administrativ.
   
Elaborarea unei definitii stiintifice a notiunii de patrimoniu a constituit un obiectiv important al teoriei juridice. Asa cum precizeaza profesorul L. Pop1 un ’’ rudiment de definitie’’ poate fi sesizat in art. 1718 din Codul civil : ’’ Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare”. Autorul arata ca textul de mai sus citat ’’evoca ideea de universalitate sau de totalitate, care exista si se mentine indiferent de modificarile ce intervin in continutul sau’’.
   
In general, patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale apartinand unei persoane fizice sau juridice determinate, privite ca o suma de valori active si pasive, strans legate intre ele.
   
Asadar, continutul concret al patrimoniului este alcatuit din drepturile si obligatiile care apartin unei persoane determinate. Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au continut economic, fiind evaluabile in bani. Ele se impart in doua mari categorii :  drepturi reale si drepturi de creanta.
   
Drepturile reale sunt drepturile subiective patrimoniale care confera titularului lor anumite prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun, pe care acesta le poate exercita in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara, in acest scop, interventia oricarei alte persoane. Toti ceilalti sunt obligati sa se abtina de la orice actiune, prin care ar impiedica exercitiul liber si deplin al acestor drepturi de catre titularii lor.