Drept civil: teoria generala a obligatiilor

Rolul obligatiilor in viata juridica este determinat de faptul ca ele stau la baza oricarui raport de drept, fiind intalnite in toate materiile dreptului. In dreptul roman, notiunea de obligatie a fost inteleasa initial ca o legatura pur materiala intre debitor si creditor (vinculum corporis), dar dezvoltarea societatii romane a facut ca aceasta notiune sa devina o legatura pur juridica (vinculum juris) care permitea creditorului sa-i pretinda debitorului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, avand posibilitatea de a recurge la executarea silita asupra bunurilor debitorului.

In principal, obligatia este analizata ca un raport juridic stabilit intre creditor si debitor. Creditorul este subiectul activ al raportului obligational, iar debitorul este subiectul pasiv, care se indatoreaza fata de creditor la executarea unei prestatii.

Obligatia civila  este raportul juridic stabilit intre doua sau mai multe persoane, in continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor – si caruia ii revine indatorira corespunzatoare - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva
Elementele obligatiei. Structura raportului juridic de obligatie implica trei elemente: subiectele, continutul si obiectul.

Subiectele raportului juridic de obligatie. Raportul juridic obligational, ca orice raport juridic, se stabileste intre persoane fizice sau juridice. El presupune, in mod necesar, doua subiecte: subiectul activ si subiectul pasiv.
Subiectul activ este denumit creditor, adica persoana care are incredere in cel care se obliga, iar subiectul pasiv poarta denumirea de debitor, deoarece datoreaza creditorului o prestatie determinata.
Desi subiectele oricarui raport juridic de obligatii civile au denumirile de creditor si debitor, termeni proprii obligatiilor civile in general, in fiecare raport obligational subiectele poarta denumiri specifice naturii lui: vanzator-cumparator; locator-locatar; mandante-mandatar; asigurator-asigurat etc.

De cele mai multe ori, partile dintr-un raport juridic de obligatie au dubla calitate, de subiect activ si subiect pasiv (contractele bilaterale), dar sunt si raporturi de obligatii in care o parte este numai creditor si cealalta numai debitor (contractele unilaterale, raporturile juridice create prin savasirea unui fapt ilicit).
Continutul raportului juridic de obligatie. Continutul raportului juridic de obligatie cuprinde toate drepturile subiective ale creditorului, carora le corespund obligatiile debitorului. Continutul raportului juridic de obligatie se stabileste prin vointa partilor, ori este determinat prin lege, dupa cum izvor al obligatiei il constituie actul civil sau un  alt izvor decat actul juridic al partilor.

Obiectul raportului juridic de obligatie. Raportul juridic de obligatie are ca obiect prestatia la care s-a obligat debitorul, prestatie ce poate fi pozitiva (a da, a face) sau negativa (a nu face).