Libera circulatie a persoanelor in cadrul UE

Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor Europene a fost definita in Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne. Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna - ce nu poate fi realizata in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor.

Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai).
Conceptul de “cetatenie europeana” a fost prima oara introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie.