Medierea - repere generale

Termenul „mediere” a fost introdus prima data in Statele Unite ale Americii, ca termen de specialitate, in 1970 si a fost preluata ca atare din limba engleza in cea germana.  Germanii denumesc medierea „die mediation”, francezii „la mediation” iar in Romania o denumim „mediere”. Forme de mediere pot fi gasite in Grecia, in Biblie ( Matei 5,9-1; Timotei 2,5-6; Corinteni 6,1-4), in cadrul comunitatilor traditionale din Asia si Africa iar in Anglia secolului XIV „Mediatorii intrebarilor”.

In Romania, un prim pas de ordin legislativ pentru mediere s-a facut prin Hotararea nr. 1052 din 4 septembrie 2003 privind aprobarea Strategiei de Reforma a sistemului Judiciar. Sub aspect institutional, un rol esential in implementarea acestui sistem in Romania a revenit „ Centrului de mediere Craiova” infiintat pe langa Judecatoria Craiova si Tribunalul Dolj prin Ordinul nr. 1391/C/2003 al Ministerului Justitiei. Acest centru si-a inceput activitatea in luna noiembrie 2003 odata cu trimiterea spre mediere a primelor cazuri de la instantele din Craiova.
in cadrul acestei institutii au inceput, in cadrul unui program national de formare a mediatorilor, primele cursuri de formare si pregatire a mediatorilor cu instructori romani si americani. Acest program s-a bucurat sa aiba ca parteneri Ministerul Justitiei, Ambasada S.U.A si Baroul Dolj.

Sectiunea a II-a
Definirea medierii si a mediatorului

in procesele si cererile in materie civila si comerciala, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, partile pot incerca solutionarea litigiului prin mediere.
Potrivit art. 1 din Legea 192/2006 medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator,in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate. 

Medierea presupune, in mod necesar, o conventie de mediere intre partile aflate in conflict - conventie apartinand categoriei generice de contracte numite si supusa exigentelor comune de incheiere si de valabilitate ale acestora – si, virtualmente, dupa caz, o a doua conventie de „intelegere”, de „acord” asupra modului de transare a diferendului, intelegere sau acord care, uneori, poate dobandi forma unei tranzactii, extrajudiciare sau judiciare, dupa caz.