Principiul recunoasterii reciproce

Recunoasterea reciproca este o inovatie remarcabila ce faciliteaza schimburile economice transfrontaliere. in piata interna a Uniunii Europene acest principiu a fost util in a elimina obstacolele, in special cele de ordin legislativ, ramase in calea liberului schimb de produse dintre statele membre.

Recunoasterea reciproca este apreciata ca o metoda originala si simpla de a trece peste numarul mare de obstacole ce ar fi putut interveni in cazul exportului si importului a mii de produse. Aprecierea generala a principiului nu a ramas doar la nivelul Uniunii Europene ci s-a raspandit si pe alte continente si inclusiv la Organizatia Mondiala a Comertului.

Totodata, notiunea a transgresat si bariera disciplinara, starnind nu doar interesul specialistilor in drept european ci si al economistilor din intreaga lume. Dupa cateva decenii de integrare Europeana pe piata comuna, conceptul si locul recunoasterii reciproce poate fi definit in mod clar.

Exista trei modalitati de realizare a schimbului liber de marfuri pe piata interna: liberalizare, aproximare si recunoastere reciproca. Toate trei metode au limitari si nici o metoda nu e suficienta pentru toate cazurile, astfel ca cele trei metode se completeaza una pe celelalte doua.

Liberalizarea inseamna impunerea schimbului liber prin interzicerea statelor membre de a interveni in schimbul transfrontalier in mod direct sau indirect. Aceasta interdictie deriva fie direct din tratate si din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie sau din regulile si directivele europene.

Aproximarea reprezinta adaptarea legilor nationale de o asemenea maniera incat comertul intre statele membre sa nu mai fie obstrucionat nici direct si nici indirect. Astfel, aproximarea, evita crearea unui set central de reguli dar are ca scop armonizarea legilor nationale. Aproximarea poate fi astfel justificata ca o metoda complementara liberalizarii.