REFERAT DREPT DREPT COMERCIAL ROMAN

Incarcat la data: 17 Aprilie 2008

Autor: luminita carol

Pret: 50 credite

PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A FALIMENTULUI OBLIGATIILE COMERCIALE CONTRACTE COMERCIALE TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE CAPITOLUL I PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A FALIMENTULUI 1. Consideratii generale Din punct de vedere etimologic, denumirea de procedura a falimentului deriva din faillir, cuvant care inseamna in limba franceza a esua si din cuvantul latinesc fallo fallere, cu sensul de a insela, a nu izbuti, a gresi. Reorganizarea judiciara si falimentul reprezinta o institutie juridica complexa de drept comercial (fiind aplicabila exclusiv comerciantilor), care, pe de o parte, se refera la starea si capacitatea persoanelor, iar pe de alta parte, se refera direct la bunurile acestor persoane, asupra carora instituie un regim de indisponibilizare si le afecteaza scopului procedurii, fie de redresare, fie de lichidare a activului in vederea acoperirii pasivului. 2. Cadrul legal Legea nr. 64/1995- denumita in continuare Legea publicata in M.Of. 130/29.06.1995 a reprezentat introducerea unei reglementari unitare in materie. Legea nr. 64/1995 a fost modificata prin O.G. 38/1996, abrogata prin O.U.G. 58/1997 si ulterior prin Legea nr. 99/1999. in baza art. XI din Legea 99/1999, Legea nr. 64/1995 a fost republicata in M. Of. Nr. 608/13.12.1999, rectificata in M.Of. 89/28.02.2000, iar ulterior a mai fost modificata prin O.G. 38/2002 (aprobata prin Legea nr. 82/2003). in temeiul dispozitiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 149/2004, Legea 64/1995 a fost republicata in M.Of. 1066/17.11.2004. 3. Notiunea de procedura a reorganizarii judiciare si a falimentului in reglementarea legala in vigoare 3.1. Definitie legala. Conform Legii (art. 2.), procedura reorganizarii judiciare si a falimentului este acea procedura instituita in vederea acoperirii pasivului debitorului, in insolventa, prin reorganizarea comerciantului si a activitatii acestuia, prin lichidarea unor bunuri din averea lui pana la stingerea pasivului sau prin faliment. 3.2. Insolventa. Notiunea de insolventa implica o situatie patrimoniala dificila sau de criza a unui comerciant, determinand imposibilitatea indeplinirii de catre acesta la termen si in bune conditii a obligatiilor de plata asumate. Conform legii, insolventa este "acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizata prin incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile" art. 1 alin (2) din Lege. 4. Caracterele procedurii -Caracter colectivist, de aparare in comun a intereselor tuturor creditorilor comerciantului aflat in stare de insolventa, prin efectuarea unei publicitati avand ca scop informarea creditorilor in scopul inscrierii acestora la masa credala. Prin aceasta, procedura falimentului se deosebeste de procedura executarii silite, exercitata in conditiile Codului de Procedura Civila in mod individual de fiecare creditor. -Caracter generalizat. Procedura falimentului este o procedura care vizeaza intreaga "avere a debitorului", si nu doar unul sau unele bunuri din patrimoniul acestuia, cum este cazul executarii silite mobiliare sau imobiliare de drept comun. Legea precizeaza in art. 3: "Averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale ale acestuia inclusiv cele dobandite in cursul procedurii stabilite de prezenta Lege care pot face obiectul unei executari silite, in conditiile Codului de procedura civila." Remarcam faptul ca procedura falimentului se poate aplica si asupra unor bunuri, care la data declansarii procedurii nu se mai afla in patrimoniul debitorului, dar care sunt readuse cu efect retroactiv prin anularea unor acte "suspecte" incheiate de catre debitor in perioada anterioara deschiderii procedurii. -Caracter egalitar. Egalitatea de tratament a creditorilor este realizata prin acordarea tuturor creditorilor a posibilitatii de a participa concomitent la masa credala si de a-si satisface creantele proportional cu ponderea pe care fiecare dintre acestia o detine in pasivul patrimoniului debitorului. -Caracter unitar. Procedura falimentului este unica si se desfasoara simultan pentru toate creantele detinute impotriva patrimoniului debitorului. Nu se poate concepe desfasurarea in acelasi timp a doua sau mai multe proceduri cu privire la averea aceluiasi debitor. De asemenea, procedura are un caracter unic sau unitar, in sensul ca este aceeasi pentru oricare comerciant, indiferent de forma de organizare sau de marimea patrimoniului acestuia, cu exceptia unor cazuri reglementate expres, cum ar fi procedura falimentului bancilor. -Caracter judiciar. Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului se realizeaza prin intermediul si cu participarea organelor judecatoresti, fiind astfel o procedura judiciara fortata in cadrul careia de cele mai multe ori se realizeaza in mod colectiv o executare silita a activelor din patrimoniul debitorului. -Caracter profesionist. Se aplica persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de comerciant, dar si persoanelor fizice care lucreaza in mod individual, asociatiilor familiale si societatilor agricole. 5. Conditiile aplicarii procedurii 5.1. Conditii cu privire la persoanele carora li se aplica procedura Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului se aplica exclusiv comerciantilor persoane fizice sau juridice, notiunea de comerciant avand sensul conturat de prevederile Codului Comercial. Art. 1 din Legea nr. 64/1995 defineste sfera de aplicare a procedurii, prin mentionarea categoriilor de comercianti fata de care aceasta se aplica. Articolul mentionat prevede: "Procedura se aplica oricareia dintre urmatoarele categorii de comercianti, aflati in insolventa si denumiti debitori: a) comerciantii; b) societatile agricole; c) grupurile de interes economic". Din dispozitiile textului de lege rezulta ca pentru aplicarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, legea impune doua conditii: - debitorul sa faca parte din categoriile de persoane carora li se aplica procedura; - debitorul sa se afle in insolventa. Legea nr. 64/1995 se aplica urmatoarelor categorii de comercianti: 1) societatile comerciale; 2) cooperativele de consum si cooperativele mestesugaresti, denumite organizatii cooperatiste, asociatiile teritoriale ale cooperativelor de consum si mestesugaresti, constituite potrivit Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea si functionarea cooperatiei mestesugaresti, cu modificarile ulterioare, respectiv Legii nr. 109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si a cooperatiei de credit, cu modificarile ulterioare, precum si societatile cooperative; 3) persoanele fizice care actioneaza individual sau in asociatii familiale. Anumite categorii de comercianti sunt exceptate de la aplicarea procedurii prevazute de Legea nr. 64/1995, fiind supuse unor reglementari legale specifice, dupa cum urmeaza: a) societati comerciale cu capital majoritar de stat; b) regiile autonome conform art. 149 din lege, procedura aplicabila regiilor autonome aflate in stare de insolventa se va stabili prin lege speciala; c) societatile bancare procedura de reorganizare judiciara si faliment a bancilor se realizeaza in baza unei legi speciale Legea nr. 83/1998; d) societatile de asigurari in baza Legii nr. 32/2000 cu modificarile ulterioare. 4) societatilor agricole, constituite si functionand in baza Legii nr. 36/1991, si celor care exercita profesiuni liberale (avocati, medici, meseriasi, agricultori etc.), care nu sunt considerati comercianti. Procedura se poate aplica si unui comerciant strain, persoana fizica sau juridica, in cazul in care are in Romania un sediu secundar o sucursala, agentie, reprezentanta, carora le sunt aferente bunuri aflate in Romania. Grupurile de interes economic (GIE) constituie o entitate noua, reglementata prin Legea nr. 161/2003. Potrivit art. 118 din Lege, grupul de interes economic este o asociere intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice , constituita pe o perioada determinata, in scopul inlesnirii sau al dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor activitatii respective. Potrivit art. 127 din Lege, grupul de interes economic poate avea calitatea de comerciant sau de necomerciant, in functie de caracterul comercial sau necomercial al activitatii pe care o desfasoara. in temeiul art. 1 din Legea nr. 64/1995, grupul de interes economic este supus procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, atat in cazul in care are calitatea de comerciant, cat si in cazul in care are calitatea de necomerciant. 5.2. Conditii cu privire la insolventa Procedura se aplica exclusiv comerciantilor aflati in insolventa definita de lege ca fiind "acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizata prin incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile" art. 1 alin (2) din Lege. Insolventa exista chiar in cazul in care, din lipsa de disponibilitati banesti, nu poate fi achitata o singura datorie scadenta. Sarcina probei starii de insolventa incumba persoanei care afirma existenta acesteia. Starea de insolventa poate fi probata prin orice mijloace de proba admisibile in dreptul comercial. Definirea notiunii de insolventa se bazeaza pe notiunea relativa de incapacitate vadita de plata. 5.3. Conditii cu privire la bunurile asupra carora se aplica procedura Procedura se aplica asupra intregii averi a debitorului. "Averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale ale acestuia inclusiv cele dobandite in cursul procedurii stabilite de prezenta lege care pot face obiectul unei executari silite, in conditiile Codului de procedura civila" art. 3 din Lege. Averea debitorului cuprinde atat bunurile si drepturile aflate in patrimoniul debitorului la data declansarii procedurii, cat si bunurile iesite din patrimoniul debitorului, dar readuse in acesta ca urmare a procedurii. 6. Organele care aplica procedura Organele care aplica procedura (art. 5 alin 1 din Lege) sunt: instantele judecatoresti; judecatorul-sindic; administratorul judiciar si lichidatorul. Organele mentionate au indatorirea sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si a operatiunilor prevazute de lege, precum si realizarea in conditiile legii, a drepturilor si obligatiilor participantilor la aceste acte si operatiuni. La realizarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului participa si alte persoane: adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, adunarea generala a membrilor sau asociatilor/actionarilor si reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor. Potrivit legii (art. 6), procedura reorganizarii judiciare si a falimentului este de competenta exclusiva a tribunalului in a carui raza teritoriala se afla sediul debitorului, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole, si sunt exercitate de un judecator-sindic desemnat de presedintele tribunalului. in afara de tribunal, competenta este si Curtea de apel. Potrivit art. 8 alin. 1 din lege, Curtea de apel este instanta de recurs, pentru hotararile date de judecatorul-sindic. Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu prevede altfel (art. 8 alin. 2). Recursul va fi judecat de complete specializate, in termen de 30 de zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea partilor se face prin publicitate. in vederea solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel in copie certificata, sub semnatura grefierului-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza rezolvarea recursului (art. 8 alin. 3). Hotararile judecatorului-sindic nu vor putea vi suspendate de instanta de recurs (art. 8 alin. 4). Prevederile alin. (4) nu se aplica in cazul judecarii recursului impotriva urmatoarelor hotarari ale judecatorului-sindic: a) hotararea de respingere a contestatiei debitorului; b) hotararea prin care se decide intrarea in faliment; c) hotararea de solutionare a contestatiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante (art. 8 alin. 5). Judecatorul-sindic are statutul juridic al unui judecator al tribunalului. Articolul 50 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara prevede ca presedintii instantelor desemneaza judecatorii care urmeaza sa indeplineasca, potrivit legii, si alte atributii decat cele privind activitatea de judecata. in temeiul acestei dispozitii a legii, presedintele tribunalului ii desemneaza pe judecatorii tribunalului care vor avea calitatea de judecator-sindic si, deci, vor exercita atributiile prevazute de lege pentru aplicarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului. Potrivit art. 11 alin. 1, Principalele atributii ale judecatorului-sindic, in cadrul prezentei legi, sunt: a) darea hotararii de deschidere a procedurii; b) judecarea contestatiei debitorului impotriva cererii introductive a creditorilor pentru inceperea procedurii; c) desemnarea, prin hotarare, a administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atributiilor acestora, controlul asupra activitatii lor si, daca este cazul, inlocuirea lor; d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea; e) judecarea actiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii; f) judecarea contestatiilor debitorului ori ale creditorilor impotriva masurilor luate de administrator sau de lichidator; g) confirmarea planului de reorganizare sau, dupa caz, de lichidare, dupa votarea lui de catre creditori; h) hotararea de a se continua activitatea debitorului, in caz de reorganizare; i) solutionarea obiectiilor la rapoartele trimestriale si la cel final ale administratorului sau ale lichidatorului; j) autentificarea actelor juridice incheiate de lichidator, pentru a caror validitate este necesara forma autentica; k) darea hotararii de inchidere a procedurii. Potrivit art. 12, "hotararile judecatorului-sindic sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs". Administratorul. Potrivit art. 23 alin. 1 din Lege, " in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator - persoana fizica sau societate comerciala -, stabilindu-i si remuneratia". Potrivit art. 23 alin. 4 "administratorul, persoana fizica sau societate comerciala, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba calitatea de practician in reorganizare si lichidare, in conditiile legii". "Nu poate fi desemnat administrator sau lichidator persoana fizica care nu poate fi fondator, administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societati comerciale, potrivit art. 6 alin. (2) si art. 138 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata" (art. 23 alin. 5). "inainte de desemnarea sa administratorul trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile care sa acopere eventualele prejudicii cauzate in indeplinirea atributiilor sale. Riscul asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului pe perioada exercitarii calitatii sale". (art. 23 alin. 7) "Este interzis administratorului, sub sanctiunea revocarii din functie si a repararii eventualelor prejudicii cauzate, sa diminueze, in mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare" (art. 23 alin. 8). Art. 24 din Legea nr. 64/1995 stabileste ca " Principalele atributii ale administratorului, in cadrul prezentei legi, sunt: a) examinarea activitatii debitorului in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea si supunerea acelui raport judecatorului-sindic intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea administratorului; b) intocmirea actelor prevazute la art. 33 alin. (1), in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inauntrul termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele respective, cand acestea au fost prezentate de debitor; c) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, in functie de cuprinsul raportului mentionat la lit. a) si in conditiile si termenele prevazute la art. 91; d) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului; e) conducerea integrala, respectiv in parte, a activitatii debitorului, cu precizarea expresa, in acest caz, a atributiilor sale si a conditiilor de efectuare a platilor din contul averii debitorului; f) stabilirea datelor sedintelor adunarii creditorilor; g) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; h) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor; i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic in cazul in care constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative; j) mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor; k) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea; l) urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor inainte de deschiderea procedurii; m) cu conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale; n) sesizarea judecatorului-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta; o) orice alte atributii stabilite prin incheiere de catre judecatorul-sindic, cu exceptia celor prevazute de lege in competenta exclusiva a acestuia. Conform art. 25 alin. 1 "administratorul va depune la dosarul cauzei un raport lunar, cuprinzand descrierea modului in care s-a achitat de atributiile sale, precum si justificarea cheltuielilor efectuate". "Debitorul persoana fizica, reprezentantul membrilor sau al asociatilor/actionarilor, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie impotriva masurilor luate de administrator". (alin. 2) Potrivit alin. 3, "contestatia trebuie sa fie inregistrata in termen de 5 zile de la depunerea raportului prevazut la alin. (1)". "Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 10 zile de la inregistrarea ei, in Camera de consiliu, cu citarea contestatorului si a administratorului, putand, daca va considera necesar, sa suspende executarea masurii contestate" (alin. 4). "Judecatorul-sindic va sanctiona cu amenda judiciara de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei refuzul, fara motive temeinice, al practicianului in reorganizare si lichidare de a accepta desemnarea ca administrator". (art. 26 alin. 1) "Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre persoanele abilitate de lege. in exercitarea atributiei de control prevazute la art. 11 alin. (1) lit. c) judecatorul-sindic poate desfiinta masurile ilegale luate de administrator, chiar daca nu au fost contestate, putand, daca va considera necesar, sa citeze in Camera de consiliu administratorul si persoanele interesate". (alin. 2) "in orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecatorul-sindic poate dispune, prin incheiere, inlocuirea administratorului". (alin. 3) "in vederea adoptarii masurii mentionate la alin. (3), judecatorul-sindic ii va cita in Camera de consiliu pe administrator si comitetul creditorilor". (alin. 4) "Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul cu amenda judiciara de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei in cazul in care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu isi indeplineste sau indeplineste cu intarziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic". (alin. 5) "Daca prin fapta prevazuta la alin. (5) administratorul a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei parti interesate, sa-l oblige pe administrator la acoperirea prejudiciului produs". (alin. 6) Potrivit art. 27, "in vederea indeplinirii atributiilor sale administratorul va putea desemna persoane de specialitate. Numirea si nivelul retributiilor acestor persoane vor fi supuse aprobarii judecatorului-sindic". Lichidatorul. in cazul cand se dispune trecerea la procedura falimentului este necesara numirea unui lichidator, care sa realizeze operatiunile de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitorului. in cazul in care dispune trecerea la faliment, judecatorul-sindic va desemna un lichidator. Atributiile administratorului inceteaza la momentul stabilirii atributiilor lichidatorului de catre judecatorul-sindic (art. 28 alin. 2 din lege). Poate fi desemnat lichidator si administratorul desemnat anterior (alin. 3). Potrivit art. 29, "principalele atributii ale lichidatorului, in cadrul prezentei legi, sunt: a) examinarea activitatii debitorului in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, si supunerea acelui raport judecatorului-sindic intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, daca un raport cu acest obiect nu fusese intocmit anterior de administrator; b) conducerea activitatii debitorului; c) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor; d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor; e) mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor; f) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea; g) urmarirea incasarii creantelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea deschiderii procedurii; h) primirea platilor pe seama debitorului si consemnarea lor in contul averii debitorului; i) vanzarea bunurilor din averea debitorului in conformitate cu prevederile prezentei legi; j) incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale sub conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic; k) sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta; l) orice alte atributii stabilite prin incheiere de catre judecatorul-sindic". Potrivit art. 30 alin. 1, "actele incheiate de lichidator, pentru a caror validitate este necesara forma autentica, vor fi supuse autentificarii judecatorului-sindic. Potrivit art. 30 alin. 2, "judecatorul-sindic va pronunta o incheiere de autentificare, in baza careia actul va putea fi inscris in registrele de publicitate". Adunarea creditorilor. Potrivit art. 14 alin. 1, "adunarea creditorilor va fi convocata si prezidata de catre administrator sau, dupa caz, de catre lichidator, daca legea sau judecatorul-sindic nu dispune altfel; secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este in sarcina administratorului sau, dupa caz, a lichidatorului". "Creditorii cunoscuti vor fi convocati de administrator sau de lichidator in cazurile prevazute de lege si ori de cate ori va fi necesar" (alin. 2). "Adunarea creditorilor va fi convocata si la cererea creditorilor detinand creante in valoare de cel putin 30% din valoarea totala a acestora" (alin. 3). Conform art. 15 alin. 1, "convocarea creditorilor va trebui sa cuprinda ordinea de zi a sedintei". "Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse in convocare este nula, cu exceptia cazului in care la sedinta participa titularii tuturor creantelor". (alin. 2) "Creditorii pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti, pentru fiecare adunare, cu procura speciala si legalizata sau, in cazul creditorilor bugetari si al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii". (alin. 3) "Nu se va tine seama de declaratiile scrise trimise de creditori, cu exceptia cazurilor in care legea admite votul prin adeziune. in cazul in care este permisa votarea prin corespondenta, creditorii isi pot transmite votul printr-un inscris in format electronic caruia i s-a incorporat, atasat sau asociat o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat valabil" (alin. 4) "La sedintele adunarii creditorilor vor participa 2 delegati ai salariatilor debitorului, votand pentru creantele reprezentand salariile si alte drepturi banesti". (alin. 5) "Daca examinarea chestiunilor supuse deliberarii creditorilor nu se poate finaliza intr-o singura zi, deliberarea va continua de drept in prima zi lucratoare urmatoare, fara o noua instiintare, procedandu-se astfel in continuare pana la rezolvarea tuturor chestiunilor". (alin. 6) "Procesul-verbal al adunarii creditorilor va fi semnat de presedintele sedintei si va cuprinde in rezumat dezbaterile tinute, votul creditorilor pentru fiecare chestiune si deciziile adoptate". (alin. 7) Comitetul creditorilor. Potrivit art. 16 alin. 1, "in cadrul sedintelor adunarii creditorilor acestia vor putea desemna un comitet al creditorilor si vor avea dreptul sa analizeze situatia debitorului, rapoartele intocmite de comitetul creditorilor, masurile luate de administrator sau de lichidator si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri". "Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majorare speciala, sedintele vor avea loc in prezenta titularilor de creante insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor impotriva averii debitorului, iar deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul titularilor unei majoritati, prin valoare, a creantelor prezente" (alin. 2). "Calculul valorii totale a creantelor prevazute la alin. (2) impotriva averii debitorului se va determina prin raportare la urmatoarele criterii: a) ulterior afisarii tabelului definitiv si pana la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv; b) ulterior confirmarii planului de reorganizare si pana la afisarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat; si c) ulterior afisarii tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia". (alin. 3) "Planul de reorganizare va fi supus votului adunarii creditorilor". (alin. 4) Potrivit art. 17 alin. 1, "judecatorul-sindic va desemna, daca este necesar, in raport cu proportiile cazului, un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creantele garantate si chirografare cele mai mari, prin valoare". "Desemnarea se va face fie prin hotararea de deschidere a procedurii, fie dupa prezentarea sau intocmirea listei de creditori, daca lista nu este disponibila la data deschiderii procedurii" (alin. 2). "in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor acestia vor putea alege un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creante garantate si cei chirografari, care se ofera voluntar; comitetul astfel desemnat va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic". (alin. 3) "Daca nu se va obtine majoritatea necesara, judecatorul-sindic va putea desemna comitetul potrivit criteriilor prevazute la alin. (1) sau va putea mentine comitetul desemnat anterior" (alin. 4). "in cursul activitatii sale judecatorul-sindic va putea cere asistenta comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia" (alin. 5). Potrivit art. 18 alin. 1, "comitetul creditorilor face parte dintre cei indreptatiti ca, atunci cand debitorul nu si-a declarat intentia de reorganizare in conditiile art. 33, respectiv art. 39, ori nu a fost propus de debitor sau nu a fost confirmat un plan de reorganizare, sa ceara judecatorului-sindic sa ridice debitorului dreptul de administrare". "Comitetul creditorilor poate fi autorizat de judecatorul-sindic sa introduca actiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial - facute de debitor in frauda creditorilor -, atunci cand astfel de actiuni nu au fost introduse de administrator sau de lichidator" (alin. 2). Adunarea generala a membrilor sau asociatilor/actionarilor. Reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor. Potrivit art. 19. alin. (1), " pe perioada desfasurarii procedurii prevazute de prezenta lege adunarea generala a asociatilor/actionarilor va fi convocata ori de cate ori se va considera necesar si va fi prezidata de administrator sau lichidator, daca legea ori judecatorul-sindic nu dispune altfel". "Adunarea generala a asociatilor/actionarilor va fi convocata si la cererea asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin 10% din capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede astfel". (alin. 2) "Prevederile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator adunarii generale a membrilor grupurilor de interes economic si, respectiv, ai societatilor cooperative; in cazul acestor persoane juridice, procentul prevazut la alin. (2) se raporteaza la numarul membrilor acestora". (alin.3) "Membrilor sau, dupa caz, asociatilor/actionarilor li se vor notifica, in conditiile legii, in mod obligatoriu: a) hotararea de deschidere a procedurii; b) propunerea de indeplinire a unor acte, operatiuni si plati care depasesc conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente; c) solicitarea de intrare in faliment, precum si hotararea judecatorului-sindic de intrare in faliment a debitorului; d) propunerea de vanzare in bloc sau de vanzare a imobilelor; e) raportul final si bilantul general, intocmite de lichidator; f) hotararea de inchidere a procedurii" (alin. 4). Potrivit art. 20 alin. 1, "in cadrul sedintelor adunarii generale a membrilor sau, dupa caz, a asociatilor/actionarilor, acestia vor desemna, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoana fizica sau juridica, care sa le reprezinte interesele si vor avea dreptul sa analizeze situatia debitorului, rapoartele intocmite de reprezentantul membrilor ori, dupa caz, al asociatilor/actionarilor, masurile luate de administrator sau de lichidator si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri". "Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majoritate speciala, sedintele vor avea loc in prezenta asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin jumatate din capitalul social, iar deciziile se adopta cu majoritate simpla, raportata la capitalul social reprezentat. in toate cazurile insa deciziile se adopta doar cu votul asociatilor/actionarilor reprezentand cel putin o treime din capitalul social" (alin. 2). "Comunicarea sau notificarea oricarui act de procedura catre membri sau, dupa caz, asociati/actionari se realizeaza la adresa reprezentantului membrilor ori, dupa caz, al asociatilor/actionarilor, aleasa de acesta" (alin. 4). "Reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor este imputernicit sa exercite orice drepturi ori atributii pe care le poate exercita debitorul persoana fizica, cu exceptia cazurilor in care legea prevede ca acestea vor fi exercitate de membri sau, dupa caz, asociati/actionari, individual ori in alte conditii" (alin. 5). "in cazurile prevazute la art. 19 alin. (4) lit. b), c), d) si e), reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor va putea formula obiectii in conditiile stabilite de lege, dar nu va participa la exercitarea votului pentru aprobarea masurilor respective, daca un astfel de vot este prevazut de lege" (alin. 6). Conform art. 21 alin. 1, "judecatorul-sindic va desemna un reprezentant dintre primii 3 asociati/actionari titulari ai partilor sociale/actiunilor cele mai mari, prin valoare". "Desemnarea se va putea face fie prin hotararea de deschidere a procedurii, fie ulterior" (alin. 2) "in cadrul primei sedinte a adunarii generale a asociatilor/actionarilor sau ulterior, acestia vor putea alege, pe cheltuiala lor, un reprezentant, persoana fizica sau juridica; reprezentantul astfel desemnat va inlocui reprezentantul desemnat anterior de judecatorul-sindic" (alin. 3) "in cursul activitatii sale judecatorul-sindic va putea cere asistenta reprezentantului asociatilor/actionarilor sau a unui delegat al acestuia" (alin. 4). Potrivit art. 22, "reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor poate indeplini urmatoarele atributii: a) propunerea de desemnare a unui administrator; b) consultarea cu administratorul sau lichidatorul cu privire la desfasurarea si administrarea procedurii; c) examinarea actelor savarsite de debitor, administrator sau lichidator, a activitatii si situatiei financiare a debitorului, precum si a posibilitatii de continuare a activitatii acestuia; d) formularea si negocierea unui plan de reorganizare, precum si informarea si consilierea membrilor sau, dupa caz, a asociatilor/actionarilor cu privire la continutul oricarui alt plan propus; e) efectuarea oricaror alte activitati necesare pentru protejarea intereselor membrilor sau, dupa caz, ale asociatilor/actionarilor" 7. Declansarea procedurii. Aspecte procedurale 7.1. Cererea de deschidere a procedurii Procedura reorganizarii judiciare si falimentului se declanseaza in baza unor cereri adresate tribunalului de la sediul debitorului de catre (A) debitor sau (B) creditori. Prin art. 31 alin. 2, se da o competenta speciala, in sensul ca "Banca Nationala a Romaniei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor vor putea introduce cerere impotriva persoanelor juridice aflate sub supravegherea si controlul acestora, care, potrivit datelor de care autoritatile respective dispun, indeplinesc criteriile prevazute de dispozitiile legale speciale pentru pornirea procedurii prevazute de prezenta lege". Aceste cereri sunt denumite de lege "cereri introductive". 7.1.1. Cererea debitorului A. Obligativitatea introducerii cererii. in forma initiala a Legii nr. 64/1995 era prevazuta posibilitatea acordata debitorului de a formula o cerere de declansare a procedurii, dar in reglementarea actuala aceasta posibilitate a devenit o obligatie. De altfel, potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa." Exista, de asemenea, posibilitatea formularii unei cereri de declansare a procedurii de catre debitorul care nu se afla in insolventa, dar care cunoaste ca aparitia starii de insolventa este iminenta. Pentru a impiedica cererile de declansare a procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului care ar putea fi introduse cu rea-credinta de catre un comerciant, pentru a intarzia sau a se sustrage de la indeplinirea obligatiilor asumate, Legea nr. 64/1995 prevede in art. 32 alin. 4 ca "introducerea prematura, cu rea-credinta sau tardiva de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau a reprezentantilor legali ai persoanelor juridice debitoare, pentru prejudiciile pricinuite". B. Conditii cu privire la cerere si la admisibilitatea acesteia. Potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1995, debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor acestei legi. Prin urmare, daca debitorul constata ca, datorita starii in care se afla patrimoniul sau, este in incapacitate vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile, el trebuie sa ceara tribunalului sa fie supus procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului. Cererea trebuie facuta in 30 de zile de la aparitia starii de insolventa. Legea permite deschiderea procedurii chiar inainte de ivirea starii de insolventa, daca aceasta este iminenta. Dar, in acest caz, cererea este facultativa, fiind lasata la aprecierea debitorului. Potrivit art. 33 alin. 1, " Cererea debitorului va trebui sa fie insotita de urmatoarele acte: a) bilantul si copii de pe registrele contabile curente; b) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate; c) o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta; d) o lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare formularii cererii introductive; e) contul de profit si pierderi pe anul anterior depunerii cererii; f) o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita; g) o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in faliment sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii sau prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu inceperea falimentului; h) o declaratie pe propria raspundere sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive. Conform art. 35 din Lege, nu vor fi primite de tribunal cererile de reorganizare ale debitorilor care in ultimii 5 ani precedenti au mai facut o astfel de cerere sau au fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori. 7.1.2. Cererea creditorilor A. Creditorii indreptatiti sa formuleze o cerere introductiva. Cererea introductiva poate fi inregistrata de catre orice creditor al debitorului, comerciant sau necomerciant, fara a se face in aceasta faza nici o diferentiere intre creditorii chirografari si creditorii ai caror creante sunt garantate (art. 36). Legea nu impune conditia existentei unei pluralitati de creditori si nici cerinta formularii cererii de catre mai multi creditori. Pe cale de consecinta, cererea poate fi formulata doar de un singur creditor in mod independent si indiferent daca mai exista sau nu si alti creditori. B. Conditii de admisibilitate. Admisibilitatea cererii creditorului este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: - Conditii cu privire la creanta: a) Caracterele creantei. Cererea creditorului este admisibila numai in masura in care creanta acestuia este certa, lichida si exigibila; b) Cuantumul creantei. Admisibilitatea cererii introductive a creditorului este conditionata de "importanta" valorica a creantei. Cuantumul creantei care conditioneaza admisibilitatea cererii introductive difera in functie de raportul juridic din care izvoraste creanta: daca creanta izvoraste din raporturi de munca sau raporturi obligationale civile, creanta trebuie sa aiba un cuantum superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite in conditiile legii si calculate la data formularii cererii introductive (art. 36 alin. 1 lit. a din Legea 64/1995); in celelalte cazuri, creanta trebuie sa aiba un cuantum superior echivalentului in lei al sumei de 3.000 euro (art. 36 alin. 1 lit. b), calculat la data formularii cererii introductive; in cazul unui creditor care detine creante din ambele categorii mentionate, cuantumul total al creantelor trebuie sa fie superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite in conditiile legii si calculate la data formularii cererii introductive (art. 36 alin. 1 lit. c). Conform art. 36 alin. 2, "daca intre momentul formularii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri de catre judecatorul-sindic sunt formulate cereri de catre alti creditori, judecatorul sindic va dispune conexarea acestora si va stabili indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creantelor in raport cu valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri". - Conditii cu privire la debitor. Pe langa conditionarile privind creanta, legea continua sa mentina conditia cu privire la incetarea platilor de catre debitor timp de cel putin 30 de zile. 7.2. Opozitii la cererea de declansare a procedurii 7.2.1. Opozitia creditorilor la cererea introductiva a debitorului Creditorii debitorului pot depune opozitie impotriva deschiderii procedurii. Legea nu prevede termenul in care trebuie formulata opozitia, ci doar faptul ca, in cazul in care creditorii se opun deschiderii procedurii in termen de 15 zile de la publicarea notificarii, judecatorul-sindic va tine, in termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii, in urma careia va solutiona, deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile (art. 38 alin. 1 din Lege). 7.2.2. Contestatia debitorului fata de cererile introductive ale creditorilor Debitorul poate face contestatie in termen de 5 zile de la primirea copiei cererii creditorului/creditorilor, care este comunicata de catre judecatorul sindic. La cererea debitorului, pentru motive temeinice, judecatorul sindic ii poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, in termen de maximum 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi admisa. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea poate fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitor, ca urmare a introducerii cererii. in cazul cand cautiunea nu este consemnata in termen, cererea introductiva va fi respinsa (art. 38 alin. 4 din Lege). 8. Efectele deschiderii procedurii Potrivit Legii nr. 64/1995, deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului produce anumite efecte juridice. Efectele nu privesc persoana debitorului, ci patrimoniul sau. Aceste efecte se refera la drepturile si obligatiile debitorului, precum si la drepturile tertilor privind valorificarea creantelor impotriva debitorului. 8.1. Deschiderea procedurii Daca cererea debitorului indeplineste conditiile de admisibilitate judecatorul sindic va pronunta o sentinta de deschidere a procedurii, data deschiderii procedurii fiind data pronuntarii sentintei. 8.2. Efectele deschiderii procedurii asupra debitorului, administratorilor statutari ai acestuia. Efecte neretroactive asupra patrimoniului debitorului 8.2.1. Obligatiile debitorului derivand din deschiderea procedurii: a) obligatia de a comunica acte si informatii; b) obligatia de publicitate fata de terti a deschiderii procedurii. 8.2.2. Indisponibilizarea actiunilor sau partilor sociale detinute de catre administratori. Dupa deschiderea procedurii, administratorii statutari ai societatii comerciale debitoare pot instraina actiunile sau partile lor sociale, detinute la debitorul care face obiectul procedurii, numai cu acordul judecatorului sindic. 8.2.3. Ridicarea dreptului de administrare a activitatii si averii debitorului. Ridicarea dreptului de administrare intervine numai atunci cand: debitorul nu a declarat intentia de reorganizare; judecatorul sindic a dispus inceperea falimentului; la cererea creditorilor, comitetului creditorilor, a reprezentantului membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate(art. 50 alin. 5 din Lege). Potrivit alin. 6 al art. 50 din Lege, judecatorul-sindic va examina in termen de 15 zile cererea de ridicare a dreptului de administrare al debitorului , intr-o sedinta la care vor fi citati debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor si reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor. Dreptul de administrare al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune inceperea procedurii falimentului. in toate cazurile de ridicare a dreptului debitorului de administrare a averii, judecatorul-sindic va da dispozitie tuturor bancilor la care debitorul are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al sau sau al administratorului/lichidatorului (art. 51 alin. 1 din Lege). incalcarea acestor dispozitii ale judecatorului-sindic atrage raspunderea bancilor, precum si o amenda judiciara de la 4.000.000 lei la 10.000.000 lei (art. 51 alin. 2 din Lege). 8.2.4. Supravegherea activitatii. Dupa deschiderea procedurii, desfasurarea activitatii debitorului se afla sub supravegherea creditorilor, a adunarii actionarilor si a judecatorului sindic, indiferent daca administrarea activitatii debitorului a fost ridicata sau nu. 8.2.5. Interdictia constituirii de garantii Potrivit art. 55 din Legea nr. 64/1995, republicata, bunurile instrainate de administrator sau lichidator, in exercitiul atributiilor sale prevazute de aceasta lege, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garantii reale mobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori masuri asiguratorii. 8.2.6. intocmirea unui raport asupra cauzelor care au condus la incetarea platilor 8.3. Efectele deschiderii procedurii fata de creditori 8.3.1. Suspendarea tuturor actiunilor judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau a bunurilor sale Art. 42 din Lege prevede ca de la data deschiderii procedurii se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Din textul legal rezulta ca toate actiunile individuale, anterioare deschiderii procedurii, avand ca scop realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale, vor fi suspendate pe data inceperii procedurii. Deci, ca efect al inceperii procedurii, orice urmarire individuala impotriva debitorului se suspenda. Efectul suspensiv al inceperii procedurii are menirea sa protejeze pe creditori. Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului este o procedura colectiva, prin care se urmareste redresarea debitorului si plata pasivului sau lichidarea patrimoniului debitorului, prin procedura falimentului, in vederea satisfacerii creantelor creditorilor. Avand in vedere acest scop al procedurii, de la data inceperii ei, nu mai sunt posibile urmari individuale, deoarece ele ar leza interesele colective ale creditorilor. in conceptia Legii nr. 64/1995, suspendarea interzice continuarea actiunilor incepute si, cu atat mai mult, inceperea unor actiuni noi. Conform art. 43 alin. 1 din lege, creditorul titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel, poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii actiunii cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii, a bunului asupra caruia poarta garantia sau dreptul de retentie, in una din urmatoarele situatii: - atunci cand valoarea obiectului garantiei este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantelor si partilor de creante garantate cu acel obiect; - obiectul garantiei nu prezinta o importanta vitala pentru reusita unei reorganizari care, in cazul concret, ar avea sanse efective de realizare; - atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei datorita: - diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior; - lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii. 8.3.2. Suspendarea cursului prescriptiei Pentru a proteja pe titularii actiunilor care au fost suspendate, legea reglementeaza si suspendarea cursului prescriptiei privind aceste actiuni. Potrivit art. 44 din lege, deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau a bunurilor sale. 8.3.3. Suspendarea curgerii dobanzilor creantelor negarantate Articolul 45 din Legea nr. 64/1995 prevede ca nici o dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior deschiderii procedurii si negarantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de orice fel, sau partilor negarantate din creantele garantate cu astfel de garantii, de la data deschiderii procedurii, in afara de cazul in care, prin programul de plata a creantelor cuprins in planul de reorganizare, se deroga de la prevederile de mai sus. Prin urmare, deschiderea procedurii are efecte diferite asupra curgerii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor privind creantele nascute anterior deschiderii procedurii. Dupa deschiderea procedurii curg si, deci, se iau in considerare la stabilirea drepturilor creditorilor, numai dobanzile, majorarile si penalitatile aferente creantelor garantate, nu si in privinta creantelor chirografare, afara de cazul cand prin planul de reorganizare s-a stabilit altfel. Aceeasi distinctie opereaza si in privinta cheltuielilor. 8.3.4. Interdictia instrainarii actiunilor sau partilor sociale Potrivit art. 46 alin. 1 din lege, dupa deschiderea procedurii este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice sa instraineze, fara acordul judecatorului-sindic, actiunile ori partile lor sociale sau de interes, detinute de debitorul care face obiectulprocedurii reorganizarii judiciare si a falimentului. Interdictia instrainarii actiunilor si partilor sociale sau de interes de catre prsoanele mentionate are drept scop protejarea creditorilor. Pentru a asigura o eficienta acestei interdictii, alin. 2 al art. 46 din lege prevede ca judecatorul-sindic va dispune indisponibilizarea actiunilor ori a partilor sociale sau de interes in registrele speciale de evidenta sau in conturile inregistrate electronic. Actele facute cu incalcarea interdictiei sunt lovite de nulitate. 9. Efectele retroactive ale deschiderii procedurii cu privire la actele incheiate anterior deschiderii procedurii 9.1. Anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor Art. 60 din Lege da administratorului sau, dupa caz, lichidatorului posibilitatea de a initia actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, pe parcursul unei perioade de 3 ani, perioada anterioara deschiderii procedurii. 9.2. Anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti 9.2.1. Actele a caror anulare se poate cere A. Acte de transfer cu titlu gratuit efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu exceptia sponsorizarilor in scop umanitar, inclusiv actele simulate cum ar fi donatiile deghizate in masura in care se poate proba simularea. B. Operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. C. Acte incheiate de debitor cu intentia de a leza drepturile creditorilor. Sunt anulabile actele de orice natura incheiate de catre debitor in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. D. Transferuri de proprietate din perioada imediat anterioara deschiderii procedurii. Se poate solicita anularea actelor de transfer de proprietate catre un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau in folosul acestuia, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina in caz de faliment al debitorului este mai mica decat valoarea actului de transfer. E. Constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. F. Platile anticipate ale datoriilor, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii. G. Operatiuni comerciale, incheiate, in anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate in raporturi juridice cu debitorul, daca sunt in paguba intereselor creditorilor. 9.2.2. Situatia tertilor dobanditori si subdobanditori in cazul anularii actului (art. 64 si 65) A. Tertul dobanditor de buna-credinta in cadrul unui transfer patrimonial, anulat de catre tribunal, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor. Ca urmare a acestei restituiri, tertul dobanditor va obtine o creanta impotriva averii debitorului de aceeasi valoare cu restituirea, avand alaturi de ceilalti creditori dreptul de a o recupera ca urmare a procedurii colective. B. Tertul dobanditor de rea-credinta in cadrul unui transfer patrimonial va restitui bunul sau valoarea acestuia la data transferului fara a avea posibilitatea inregistrarii creantei sale impotriva averii debitorului. C. Tertul dobanditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile in starea in care se gasesc, iar in lipsa acestora, va restitui diferenta de valoare cu care s-a imbogatit. D. Tertul dobanditor cu titlu gratuit de rea-credinta va restitui, in toate cazurile, bunul sau intreaga valoare, precum si fructele percepute. E. Tertul subdobanditor va putea fi obligat sa restituie bunul sau valoarea acestuia in cazul indeplinirii cumulative a doua conditii: o conditie obiectiva: nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului; o conditie subiectiva: cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat. 9.3. Regimul juridic al actelor/contractelor aflate in curs de derulare Legea consacra un drept de optiune al administratorului sau, dupa caz, al lichidatorului de a mentine sau denunta contractele aflate in curs de executare, care au fost incheiate de catre debitor anterior deschiderii procedurii. Legea face diferentieri pe categorii de contracte si precizeaza care sunt drepturile corelative ale cocontractantilor debitorului. 10. Reorganizarea Procedura reorganizarii consta fie in reorganizarea activitatii debitorului, fie in lichidarea unor bunuri din patrimoniul debitorului. Legea consacra principiul preeminentei reorganizarii fata de faliment. Primele masuri Art. 75 din lege prevede ca, in urma deschiderii procedurii, administratorul va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati in lista depusa de debitor in conformitate cu art. 33 sau art. 39 ori, dupa caz, intocmita in conditiile art. 40, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii. Daca creditorii cu sediul sau cu domiciliul in strainatate au reprezentanti in tara, notificarea va fi trimisa acestora din urma. Notificarea prevazuta se va publica totodata, pe cheltuiala averii debitorului, intr-un ziar de larga circulatie. Conform art. 76 alin. 1, notificarea va cuprinde: a) termenul limita de depunere, de catre creditori, a opozitiilor la hotararea de deschidere a procedurii, pronuntata ca urmare a cererii formulate de debitor, in conditiile art. 38 alin. (1), precum si termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora; b) termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila; c) termenul de verificare a creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar al creantelor, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. b); d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. c); e) locul, data si ora primei sedinte a adunarii creditorilor. Daca debitorul are bunuri supuse transcriptiei, inscriptiei sau inregistrarii in registrele de publicitate, va fi trimisa instantelor, autoritatilor sau institutiilor care tin aceste registre o copie de pe hotararea de deschidere a procedurii, spre a se face mentiune.(art. 77) Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi inregistrate de administrator conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creantelor in termenul fixat in hotararea de deschidere a procedurii; declaratiile de creante vor fi inregistrate intr-un registru care se va pastra la grefa tribunalului. (art. 78 alin. 1). (2) Prevederile alin. (1) se aplica, in mod corespunzator, titularilor de actiuni la purtator. (3) Cererea de admitere a creantelor trebuie facuta chiar daca acestea nu sunt stabilite printr-un titlu. (4) Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezenta lege. (5) Sunt considerate sub conditie si acele creante care pot fi valorificate impotriva debitorului numai dupa executarea unui codebitor principal. Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinta sau garantii. (art. 79 alin.1). La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii (alin.2). (3) Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita administratorului restituirea titlurilor originale si pastrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul va face mentiunea pe original despre prezentarea acestora. Originalele vor fi prezentate din nou la orice repartitie de sume intre creditori, precum si la exercitarea votului in adunarea creditorilor. Potrivit art. 80 alin.1, toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevazute de prezenta lege, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii. (2) Nu sunt supuse acestei proceduri creantele bugetare rezultand dintr-un titlu executoriu necontestat in termenele prevazute de legi speciale. (3) Prin creante bugetare, in sensul prezentei legi, se intelege creantele izvorate din impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora, respectiv dobanzi, penalitati si penalitati de intarziere. (4) Toate creantele prezentate pentru a fi admise si inregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile si corecte daca nu sunt contestate de catre debitor, administrator sau creditori. Conform art. 81 alin. 1, administratorul va proceda de indata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va putea efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante. (2) in vederea indeplinirii atributiei prevazute la alin. (1), administratorul va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa poarte discutii cu fiecare creditor, solicitandu-i, daca considera necesar, informatii si documente suplimentare. Art. 82. - Creantele negarantate si partile negarantate ale creantelor garantate, care nu sunt scadente la data inregistrarii cererii de admitere, vor fi inscrise in tabelul de creante cu intreaga lor valoare, insa, in cursul falimentului, orice distribuire de suma pentru astfel de creante se va face cu observarea dispozitiilor art. 124. Art. 83. - (1) Creantele constand in obligatii, care nu au fost calculate in valoare monetara sau a caror valoare este supusa modificarii, vor fi calculate de catre administrator si inscrise in tabelul de creante cu valoarea nominala pe care ele o aveau la data deschiderii procedurii. Judecatorul-sindic va decide asupra oricarei contestatii impotriva calculului facut de administrator pentru astfel de creante. (2) Creantele exprimate in valuta vor fi inregistrate la valoarea lor in lei, la cursul Bancii Nationale a Romaniei existent la data deschiderii procedurii. Art. 84. - O creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari va fi inscrisa in toate tabelele de creante ale debitorilor cu valoarea nominala, pana va fi complet acoperita. Nici o reducere a sumei creantei prevazute in tabelul de creante nu va fi facuta in vreunul dintre tabelele de creante ale debitorilor, pana ce creditorul a fost deplin satisfacut, in numerar sau in bunuri. Daca totalul sumelor distribuite creditorului, in toate actiunile cu debitorii, va depasi totalul sumei care ii este datorata, acesta va trebui sa restituie sumele primite in plus, care vor fi reinscrise ca fonduri in averea debitorilor, proportional cu sumele pe care fiecare dintre debitori le-a platit peste ceea ce era datorat. Art. 85. - (1) Un creditor care, inainte de inregistrarea unei cereri de admitere, a primit o plata partiala pentru creanta sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanta inscrisa in tabelul de creante numai pentru partea pe care nu a incasat-o inca. (2) Un codebitor sau un fidejusor, care este indreptatit la restituire ori la despagubire din partea debitorului pentru suma platita, va fi trecut in tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului. in acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca, pana la achitarea integrala a creantei sale, cota cuvenita codebitorului sau fidejusorului, ramanand creditor al acestuia doar pentru suma neachitata. (3) Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau are asupra bunurilor acestuia un drept de garantie, concura la masa credala, pentru a face posibila realizarea garantiei sale, dar pretul obtinut din vanzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazandu-se din suma ce este datorata. Art. 86. - (1) Ca rezultat al verificarilor facute, administratorul va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului, precizand ca sunt: chirografare, garantate, cu prioritati, sub conditie sau nescadente si aratand pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma pentru care s-a cerut verificarea si suma cu care a fost trecut in tabel. (2) La creantele garantate cu un drept de preferinta se vor arata titlul din care izvoraste preferinta, rangul acesteia si motivele pentru care creantele sau drepturile de preferinta au fost trecute partial in tablou sau au fost inlaturate. (3) Tabelul preliminar va fi, totodata, afisat de grefa la usa instantei, intocmindu-se in acest sens un proces-verbal de afisare, si va fi comunicat debitorului. (4) O data cu afisarea tabelului, administratorul va trimite imediat notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial in tabelul preliminar sau inlaturate, precizand totodata si motivele. Art. 87. - (1) Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administrator in tabelul preliminar al creantelor. (2) Contestatiile trebuie depuse la tribunal cu cel putin 10 zile inainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante. (3) La termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura sentinta, toate contestatiile, chiar daca pentru solutionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; in acest din urma caz, judecatorul-sindic poate sa admita, in tot sau in parte, creantele, in mod provizoriu, la masa credala, atat in ceea ce priveste deliberarile, cat si repartitiile. (4) Daca se admite creanta fara dreptul de preferinta pretins, aceasta va participa la repartitiile sumelor obtinute din valorificarea bunurilor negrevate de garantii. (5) Din sumele care s-ar obtine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinta contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creante. Art. 88. - (1) Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul va inregistra, de indata, la tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia - garantata sau negarantata - a fiecarei creante. (2) Dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor inregistrate in tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare, la adunarile creditorilor si la orice repartitii de sume in caz de faliment. Art. 89. - (1) Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 87 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabloul definitiv al creantelor, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute. (2) Judecarea contestatiei se va face de judecatorul-sindic, dupa citarea contestatorului si a celorlalte parti interesate. (3) Pana la judecarea irevocabila a contestatiei, judecatorul-sindic va putea declara creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai provizoriu. Art. 90. - (1) Cu exceptia cazului in care notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 7, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creantelor pana la expirarea termenului prevazut la art. 76 alin. (1) lit. b), este decazut, cat priveste creantele respective, din urmatoarele drepturi: 1. dreptul de a participa si de a vota in cadrul adunarii creditorilor; 2. dreptul de a participa la distribuirile de sume in cadrul reorganizarii si falimentului; 3. dreptul de a-si realiza creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, ulterior inchiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase. (2) Decaderea va putea fi invocata oricand, de orice parte interesata, pe cale de actiune sau exceptie. 10.1. Planul de reorganizare Reorganizarea se efectueaza in baza unui Plan de reorganizare a activitatii sau de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului propus de participanti, publicat, votat de catre creditori si confirmat de catre judecatorul sindic. Art. 91. - (1) Urmatoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare in conditiile de mai jos: a) debitorul, o data cu formularea cererii sale introductive sau ulterior, pana la afisarea tabelului definitiv al creantelor, daca acesta si-a prezentat intentia de reorganizare in conditiile prevazute la art. 33, respectiv art. 39; b) administratorul, de la data desemnarii sale si pana la implinirea unui termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv al creantelor; c) comitetul creditorilor, reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor, in termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv al creantelor. (2) La cererea oricarei parti interesate, judecatorul-sindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele prevazute la alin. (1). (3) Planul va prevedea fie reorganizarea si continuarea activitatii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia. (4) Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite in baza prezentei legi si nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare. (5) Nerespectarea termenelor prevazute la alin. (1) conduce la decaderea partilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare si, ca urmare, la trecerea, din dispozitia judecatorului-sindic, la faliment. Art. 92 (3) Executarea planului de reorganizare nu va putea depasi 2 ani, socotiti de la data confirmarii. (4) Planul de reorganizare va mentiona: a) categoriile de creante care nu sunt defavorizate; b) tratamentul categoriilor de creante defavorizate; c) daca si in ce masura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile in nume colectiv si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi descarcati de raspundere; d) ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, in comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula la data propunerii planului. Art. 95. - (1) Se prezuma ca o categorie de creante este defavorizata de plan daca, pentru oricare dintre creantele categoriei respective, planul prevede o modificare fie a creantei, fie a conditiilor de realizare a acesteia. (2) Nu se considera modificare a creantei sau a conditiilor de realizare a acesteia situatia in care planul propus prevede revenirea la conditiile de realizare a creantei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea conditiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau mai multor rate scadente ale unui imprumut, la termenele si in conditiile stipulate in contract, care conduce la accelerarea platii intregului rest al imprumutului. (5) Planul va specifica masurile adecvate pentru punerea sa in aplicare, cum ar fi: A. pastrarea, in intregime sau in parte, de catre debitor, a conducerii activitatii sale, inclusiv dreptul de dispozitie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activitatii sale de catre un administrator desemnat in conditiile legii; B. obtinerea de resurse financiare pentru sustinerea realizarii planului si sursele de provenienta ale acestora; C. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului catre una sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior sau ulterior confirmarii planului; D. fuziunea debitorului sau absorbirea sa cu sau de catre o alta persoana juridica; E. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat sau in bloc, libere de orice sarcini, sau distribuirea acestora catre creditorii debitorului, in contul creantelor pe care acestia le au fata de averea debitorului; F. modificarea sau stingerea garantiilor reale, cu acordarea obligatorie, in beneficiul creditorului garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, in conditiile prevazute de art. 43 alin. (2) lit. c); G. prelungirea datei scadentei, precum si modificarea ratei dobanzii, penalitatii sau a oricarei alte clauze din cuprinsul contractului sau a celorlalte izvoare ale obligatiilor sale; H. modificarea actului constitutiv al debitorului, vizand inclusiv majorarea capitalului social; I. emiterea de titluri de valoare de catre debitor sau oricare dintre persoanele mentionate la lit. C. si D., in conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, si de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate*), prin urmatoarele metode: ___________ *) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate a fost abrogata si inlocuita prin Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004. a) in schimbul urmatoarelor categorii de bunuri: numerar, drepturi reale principale, drepturi de proprietate intelectuala, titluri de valoare; b) prin conversie a creantelor; sau c) prin orice alta metoda adecvata; J. inserarea in actul constitutiv al debitorului - persoana juridica -sau al persoanelor mentionate la lit. C. si D. a unor prevederi; a) de prohibire a emiterii de actiuni fara drept de vot; b) de determinare, in cazul diferitelor categorii de actiuni ordinare, a unei distributii corespunzatoare a votului intre aceste categorii; si c) in cazul categoriilor de actiuni preferentiale cu dividend prioritar fata de alte categorii de actiuni, de reglementare satisfacatoare a numirii administratorilor reprezentand categoriile de actiuni respective in ipoteza neonorarii obligatiei de plata a dividendelor. Art. 96. - Daca proiectul planului de reorganizare, in vederea redresarii prin continuarea activitatii, prevede restrangeri de personal din ratiuni economice, se vor indica masurile deja luate si se vor expune actiunile si perspectivele de natura sa duca la reorientarea profesionala a personalului. Art. 97. - (1) Cate o copie de pe planul propus va fi depusa la grefa tribunalului si la registrul comertului sau, dupa caz, la registrul societatilor agricole si va fi comunicata debitorului, administratorului, comitetului creditorilor si reprezentantului membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/ actionarilor. (2) Judecatorul-sindic va convoca o sedinta, in termen de 20 de zile de la inregistrarea planului la tribunal, la care vor fi citati cei care au propus planul si persoanele mentionate la alin. (1) si in care planul va fi admis sau respins de judecatorul-sindic, dupa audierea persoanelor citate. (3) Judecatorul-sindic va putea admite un plan propus de partile legal indreptatite, care contine toate informatiile si care denota sanse obiective de realizare. Judecatorul-sindic poate sa ceara parerea unui expert practician in reorganizare si lichidare autorizat, confirmand posibilitatea de realizare a planului, inainte de admiterea lui. Plata expertului va fi suportata din averea debitorului. (4) Daca mai multe planuri au fost propuse si admise la intervale relativ scurte de timp, judecatorul-sindic va cauta sa le supuna impreuna la vot in adunarea creditorilor. Art. 98. - (1) Dupa admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune convocarea adunarii creditorilor intr-un termen cuprins intre 30 si 45 de zile, dar nu mai devreme de afisarea tabelului definitiv al creantelor. Debitorul si administratorul vor fi convocati. (2) Judecatorul-sindic va dispune, in termen de 48 de ore de la admitere, publicarea unui anunt referitor la propunerea planului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si in doua ziare cu larga raspandire, cu indicarea celui care l-a propus, a datei cand se va vota cu privire la plan si a faptului ca este admisibila votarea prin scrisoare, cu legalizarea semnaturii creditorului de catre notarul public, comunicata prin orice mijloace si inregistrata la tribunal cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru exprimarea votului, precum si a datei de confirmare a planului, care va avea loc in maximum 15 zile de la data exprimarii votului asupra planului. (3) Actionarii si creditorii cu titluri de valoare la purtator vor trebui sa depuna originalele la administrator cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru exprimarea votului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a vota. (4) Din momentul publicarii, toate partile interesate vor fi socotite ca au cunostinta despre plan si data de exprimare a votului. in toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultarii planului la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului. Art. 99. - (1) La inceputul sedintei de vot, judecatorul-sindic va informa creditorii prezenti despre voturile valabile primite in scris. (2) Creditorii cu creante subordonate, membrii, asociatii si actionarii pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar in cazul in care acesta le acorda mai putin decat ar primi in cazul falimentului. (3) Nu vor fi incluse in cvorum si nu vor participa la votarea asupra planului de reorganizare, propus de debitorul persoana fizica, creantele al caror titular este sot, ruda sau afin, pana la gradul al patrulea inclusiv, cu debitorul. (4) Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia il exercita in categoria de creante din care face parte creanta respectiva. (5) Sub rezerva prevederilor art. 93 alin. (1), urmatoarele creante constituie categorii distincte de creante, care voteaza separat: a) fiecare creanta garantata care depaseste 10% din valoarea tuturor creantelor impotriva averii debitorului; b) toate celelalte creante garantate; c) creantele mentionate la art. 122 pct. 3; d) creantele mentionate la art. 122 pct. 4; e) creantele mentionate la art. 122 pct. 5; f) creantele creditorilor chirografari. (6) Creantele urmatoarelor categorii de persoane vor constitui categorii distincte de creante si vor participa la vot, in cazul in care titularii acestora sunt indreptatiti sa voteze conform alin. (2): a) titularii fiecarei categorii de creante subordonate, in conformitate cu prevederile art. 122 pct. 9; b) membrii, asociatii si actionarii, pentru drepturile reziduale derivand din calitatea lor. (7) Un plan va fi socotit acceptat de catre o categorie de creante daca in categoria respectiva planul este acceptat in urmatoarele conditii cumulative: a) de catre o majoritate de doua treimi din valoarea creantelor din acea categorie; b) de catre cel putin jumatate din numarul titularilor de creante din categoria respectiva. (8) in cazul categoriilor de creante care nu sunt defavorizate de plan, se considera ca acestea au acceptat planul si nu e necesara votarea planului de catre creantele categoriei respective. (9) in cazul in care planul prevede ca, pentru creantele dintr-o anumita categorie, nu se va primi nimic, se considera ca acestea au respins planul si nu e necesara votarea planului de catre creantele categoriei respective. Art. 100. - (1) La data stabilita, un plan va fi confirmat de catre judecatorul-sindic, daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: A. cel putin 3 dintre categoriile de creante mentionate la art. 99 alin. (5) accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu conditia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul; B. fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan; C. fiecare creanta care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan. (2) Tratament corect si echitabil exista atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: a) nici una dintre categoriile care resping planul si nici o creanta care respinge planul nu primesc mai putin decat ar fi primit in cazul falimentului; b) nici o categorie sau nici o creanta apartinand unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale; c) in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul, nici un membru, asociat, actionar sau categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezulta din ordinea de prioritate prevazuta la art. 122, nu primeste nimic. Se considera ca membrii, asociatii sau actionarii nu primesc nimic si in cazul in care planul prevede ca acestia vor primi o valoare cel mult egala cu o noua contributie financiara pe care au efectuat-o in favoarea debitorului, pana la data confirmarii planului, cu titlu irevocabil si nesupusa vreunei alte conditii decat cea a confirmarii planului. (3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat. (4) Daca in conditiile alin. (1) pot fi confirmate mai multe planuri, judecatorul-sindic va confirma planul debitorului. Daca planul debitorului nu intruneste conditiile prevazute la alin. (1), judecatorul-sindic va confirma planul care este acceptat de cele mai multe categorii defavorizate. (5) Confirmarea unui plan de reorganizare impiedica propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricarui alt plan. Art. 101. - (1) Cand hotararea care confirma un plan intra in vigoare, activitatea debitorului este reorganizata in mod corespunzator; creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate sunt modificate astfel cum este prevazut in plan. in cazul unei executari silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotarare definitiva impotriva debitorului. (2) Creditorii conserva actiunile lor, pentru intreaga valoare a creantelor, impotriva codebitorilor si fidejusorilor debitorului, chiar daca au votat pentru acceptarea planului. (3) Daca nici un plan nu este confirmat si termenul pentru propunerea unui plan, in conditiile art. 91, a expirat, judecatorul-sindic va dispune inceperea de indata a procedurii falimentului, in conditiile art. 106 si urmatoarele. (4) Remuneratiile persoanelor angajate in temeiul art. 10, al art. 23 alin. (1), al art. 27, al art. 28 si al art. 97 alin. (3) si alte cheltuieli administrative vor fi achitate la momentul prevazut, dupa caz, de lege, cu exceptia cazurilor in care partile interesate ar accepta, in scris, alte termene de plata. Planul trebuie sa precizeze cum va fi asigurata aceasta plata. (5) Plata va putea fi facuta trimestrial, pe baza de acte legale 10.2. Executarea planului de reorganizare implica: 10.2.1. Obligatia indeplinirii masurilor stabilite prin planul confirmat de reorganizare in indeplinirea planului de reorganizare, debitorului ii revin anumite obligatii. in primul rand, activitatea debitorului trebuie reorganizata corespunzator planului; creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate trebuie modificate astfel cum s-a prevazut in plan (art. 101 din lege). in cazul unei executari silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotarare definitiva impotriva debitorului. in al doilea rand, debitorul este obligat sa puna in practica masurile avute in vedere pentru redresarea activitatii. Este vorba de masurile organizatorice, economice, financiare, juridice, care sunt menite sa duca la insanatosirea activitatii debitorului si, implicit, la asigurarea resurselor necesare pentru plata creantelor creditorilor. in acest sens, art. 102 alin. 3 din lege prevede ca debitorul va fi obligat sa indeplineasca, fara intarziere, schimbarile de structura prevazute in plan. 10.2.2. Administrarea activitatii si averii debitorului pe perioada reorganizarii Art. 102 alin. 1 din lege prevede ca, in urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului si in conformitate cu planul confirmat. Deci, in cursul reorganizarii, debitorul are dreptul de a-si conduce activitatea, dar sub supravegherea administratorului. Se intelege ca dreptul de conducere a activitatii trebuie exercitat in sensul aducerii la indeplinire a prevederilor planului de reorganizare. in cazul reorganizarii unei persoane juridice, conducerea se asigura de catre persoanele legal imputernicite sa le reprezinte, sub supravegherea administratorului. Atributiile administratorului privind supravegherea sunt cele stabilite de judecatorul-sindic. Legea (art. 102 alin. 2) prevede ca actionarii, asociatii si membrii cu raspundere limitata nu au dreptul sa intervina in conducerea activitatii ori in administrarea averii debitoarei, cu exceptia si in limita cazurilor expres si limitativ prevazute in lege si in planul de reorganizare. Dreptul de conducere al debitorului inceteaza atunci cand judecatorul-sindic dispune, motivat, incetarea reorganizarii si trecerea la procedura falimentului, in conditiile art. 106 si urm. din lege. 10.2.3. Furnizarea utilitatilor pe parcursul reorganizarii Conform art. 103 alin. 1 din lege, in cursul reorganizarii, furnizorii de servicii electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice si alte asemenea nu au dreptul sa schimbe, sa refuze sau sa intrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau catre averea acestuia. Evident, aceste interdictii sunt menite sa asigure debitorului conditiile pentru continuarea activitatii si realizarea masurilor stabilite prin planul de reorganizare. Potrivit legii (art. 103 alin. 2), la cererea furnizorului de servicii, judecatorul-sindic poate sa dispuna ca debitorul sa depuna o cautiune la o banca, ca o conditie pentru indatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale in cursul desfasurarii procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995. Cautiunea nu va putea depasi 30% din costul serviciilor prestate debitorului si neachitate. 10.2.4. Obligatii de raportat in cursul reorganizarii, debitorul sau, dupa caz, administratorul, trebuie sa prezinte judecatorului-sindic anumite rapoarte privind desfasurarea activitatii debitorului. Astfel, debitorul sau, dupa caz, administratorul trebuie sa prezinte trimestrial rapoarte asupra situatiei financiare a averii debitorului. Aceste rapoarte sunt inregistrate la grefa tribunalului, iar debitorul sau, dupa caz, administratorul va notifica aceasta tuturor creditorilor, in vederea consultarii rapoartelor respective. Apoi, administratorul este obligat sa prezinte situatia cheltuielilor efectuate pentru desfasurarea activitatii, in vederea recuperarii lor, in conditiile art. 101 alin. 4 din lege. 10.3. incetarea reorganizarii Procedura reorganizarii inceteaza in urmatoarele doua situatii: a) planul de reorganizare a fost in intregime adus la indeplinire, creditorii recuperandu-si creantele conform planului (art. 130); b) intrarea debitorului in faliment. Daca debitorul nu se conformeaza planului sau desfasurarea activitatii aduce pierderi averii sale, administratorul sau oricare dintre creditori poate solicita judecatorului sa aprobe intrarea in faliment. 11. Falimentul Legea nr. 64/1995 reglementeaza, pe langa procedura reorganizarii judiciare, procedura falimentului. Falimentul se aplica in cazurile prevazute de lege si are drept scop prefacerea in bani a bunurilor din patrimoniul debitorului, in vederea satisfacerii creantelor creditorilor. Procedura falimentului consta intr-un ansamblu de acte juridice si operatiuni care privesc: hotararea de intrare in faliment; stabilirea masei active; efectuarea lichidarii bunurilor din patrimoniul debitorului; distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea bunurilor din patrimoniul debitorului; inchiderea procedurii falimentului. Toate actele juridice si operatiunile pe care le implica procedura falimentului sunt realizate de organele abilitate de lege cu aplicarea acestei proceduri. 11.1. Cazuri de declansare a procedurii falimentului: Art. 106 alin. 1 din lege, judecatorul-sindic va decide, prin incheiere, intrarea in faliment in urmatoarele cazuri: A.a) debitorul si-a declarat intentia de a intra in faliment ori nu si-a declarat intentia de reorganizare; si b) nici unul dintre celelalte subiecte indreptatite nu a propus un plan de reorganizare, in conditiile prevazute la art. 91, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat; B.a) debitorul si-a declarat intentia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat si confirmat; si b) nici unul dintre celelalte subiecte indreptatite nu a propus un plan de reorganizare, in conditiile prevazute la art. 91, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat; C. obligatiile de plata si celelalte sarcini asumate nu sunt indeplinite, in conditiile stipulate prin planul confirmat, sau desfasurarea activitatii debitorului in decursul reorganizarii aduce pierderi averii sale; D. a fost aprobat raportul administratorului prin care se propune intrarea in faliment a debitorului, potrivit art. 57. 11.2. incheierea prin care se decide intrarea in faliment Potrivit art. 106 alin. 2 din legea nr. 64/1995, prin incheierea prin care se decide intrarea in faliment, judecatorul-sindic va pronunta dizolvarea societatii debitoare si va dispune: a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului; b) desemnarea unui lichidator, precum si stabilirea atributiilor si a remuneratiei acestuia, in conformitate cu criteriile aprobate prin hotarare a Guvernului; c) termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitor/administrator catre lichidator, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii, mentionata la art. 49 alin. (2); d) intocmirea si predarea catre lichidator, in termen de maximum 10 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii; e) notificarea intrarii in faliment. Potrivit alin. 3 din lege, incheierea va indica si termenele prevazute la art. 107 alin. (2). Conform art. 107 alin. 2, notificarea va cuprinde: a) termenul-limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor mentionate la alin. (3), in vederea intocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrarii in faliment, precum si cerintele pentru ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila; b) termenul de verificare a creantelor mentionate la alin. (3), intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar al acestora, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. a); c) termenul de depunere la tribunal a contestatiilor, care va fi de cel putin 10 zile inainte de data stabilita, prin incheierea de intrare in faliment, pentru definitivarea tabelului suplimentar; d) termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creantelor mentionate la alin. (3) si de intocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. b). Potrivit art. 107 alin. 3, vor fi supuse verificarii toate creantele asupra averii debitorului, nascute dupa data deschiderii procedurii. Art. 108. - in cazul intrarii in faliment dupa confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creantelor participa la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate in planul confirmat, mai putin cota incasata in cursul reorganizarii. Art. 109. - Garantiile reale si personale constituite pentru indeplinirea obligatiilor asumate prin planul de reorganizare raman valabile in favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare. Art. 110. - (1) Creditorii nu sunt obligati sa restituie sumele incasate in cursul reorganizarii. (2) Actele cu titlu gratuit, efectuate intre data confirmarii planului de reorganizare si intrarea in faliment, vor fi anulate. (3) Celelalte acte efectuate in intervalul mentionat la alin. (2), exceptandu-le pe cele facute cu respectarea dispozitiilor art. 52 alin. (1) si (2) si pe cele permise expres de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind in frauda creditorilor si vor fi anulate, cu exceptia cazului in care cocontractantul dovedeste buna sa credinta la momentul incheierii actului. 11.3. Masurile procedurale care urmeaza intrarii in faliment (masuri premergatoare lichidarii) Intrarea debitorului in faliment este urmata de masuri procedurale desfasurate sub supravegherea judecatorului sindic si care vizeaza in principiu: notificarea creditorilor cu privire la intrarea debitorului in faliment; sigilarea bunurilor debitorului; inventarierea bunurilor din patrimoniul debitorului; stabilirea masei credale. in sens juridic, obiectul procedurii falimentului il constituie masa activa, formata din totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale cuprinse in patrimoniul debitorului. in masa activa intra nu numai bunurile si drepturile existente in patrimoniul debitorului la data deschiderii procedurii, ci si cele dobandite de debitor in cursul procedurii, prin valorificarea unor creante ale debitorului, anularea unor acte juridice incheiate anterior procedurii etc. in masa activa sunt cuprinse numai bunurile si drepturile patrimoniale ale debitorului care sunt susceptibile de executare silita, in conditiile Codului de procedura civila. in masa pasiva sunt cuprinse datoriile debitorului. Art. 111. - (1) Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenta comerciala, arhiva, dispozitivele de stocare si prelucrare a informatiei, contractele, marfurile si orice alte bunuri mobile apartinand averii debitorului. (2) Nu vor fi puse sub sigilii: a) obiectele care vor trebui valorificate de urgenta, spre a se evita deteriorarea lor materiala sau pierderea din valoare; b) registrele de contabilitate; c) cambiile si alte titluri de valoare scadente sau care urmeaza a fi scadente in scurt timp, precum si actiunile ori alte titluri de participatie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi incasate sau pentru a efectua activitatile de conservare cerute; d) numerarul pe care lichidatorul il va depune la banca in contul averii debitorului. (3) Cand debitorul are bunuri si in alte judete, judecatorul-sindic va trimite notificari tribunalelor din acele judete, in vederea sigilarii de urgenta a bunurilor. (4) Documentele intocmite de alte tribunale, certificand ca sigiliile au fost aplicate, vor fi trimise judecatorului-sindic. (5) in timpul actiunii de sigilare, lichidatorul va lua masurile necesare pentru conservarea bunurilor. Art. 112. - (1) Daca averea debitorului poate fi inventariata complet intr-o singura zi, lichidatorul va putea proceda imediat la inventariere, fara a aplica sigiliile. in toate celelalte cazuri el va proceda la inventariere in cel mai scurt timp posibil. Debitorul va trebui sa fie de fata si sa asiste la inventar, daca judecatorul-sindic dispune astfel. Daca debitorul nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar. (2) Lichidatorul, pe masura desfasurarii inventarierii, ia in posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar. Art. 113. - (1) Inventarul va trebui sa descrie toate bunurile debitorului, chiar si pe cele nepuse sub sigiliu, si sa indice valoarea lor aproximativa la data inventarului. La cererea comitetului creditorilor sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate numi un expert, pe cheltuiala averii debitorului, pentru evaluarea bunurilor. (2) Actul de inventar va fi semnat de lichidator, de debitor si de expert, daca este cazul 11.4. Efectuarea lichidarii Lichidarea bunurilor debitorului va incepe imediat dupa afisarea tabelului creantelor definitiv consolidat si va fi efectuata de lichidator sub controlul judecatorului sindic. Lichidarea se realizeaza prin vanzarea bunurilor debitorului. Modalitati de vanzare a bunurilor (a) Bunurile pot fi vandute in bloc, ca un ansamblu in stare de functionare. in caz de necesitate sau utilitate a vanzarii in bloc, lichidatorul va prezenta judecatorului sindic un raport in care vor fi indicate, descrise si evaluate bunurile ce urmeaza a fi vandute impreuna, precizandu-se si sarcinile de care, eventual, sunt grevate, insotit de propuneri vizand modalitatile de vanzare. (b) Vanzarea bunurilor in mod individual. in masura in care nu se aproba vanzarea bunurilor in bloc sau, daca este mai profitabil ca bunurile sa fie vandute separat, lichidatorul va vinde bunurile in mod individual. (c) Vanzarea directa a imobilelor se poate face doar in baza aprobarii judecatorului sindic, pe baza propunerii lichidatorului, in care sunt identificate bunul si sarcinile de care este grevat. (d) Bunurile vor fi vandute prin negociere directa, iar daca aceasta nu se poate prin licitatie, in conditiile prevazute de Codul de procedura civila. (e) Valorile mobiliare vor fi vandute in conformitate cu reglementarile privind pietele de capital si valorile mobiliare. Evaluarea bunurilor Potrivit art. 114 alin. 3 din legea nr. 64/1995, lichidatorul va angaja in numele debitorului un evaluator, persoana fizica sau juridica, ce va evalua bunurile din averea debitorului, in conformitate cu standardele internationale de evaluare. Colectarea sumelor care rezulta in urma vanzarii bunurilor Contractele de vanzare-cumparare vor fi incheiate de catre lichidator. Sumele realizate din vanzari vor fi depuse in contul deschis in conformitate cu art. 4 alin. (2) din Lege, recipisele fiind predate judecatorului sindic. Veniturile obtinute din administrarea cladirilor sau a altor bunuri ale averii debitorului vor fi depuse in contul averii acestuia si vor fi impartite creditorilor in acelasi timp cu pretul obtinut din vanzarea acelor bunuri. 11.5. Distribuirea sumelor realizate in urma lichidarii 11.5.1. Planul de distribuire Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor debitorului se distribuie catre creditori La fiecare 3 luni, calculate de la data inceperii lichidarii, lichidatorul va prezenta judecatorului sindic un raport asupra fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante si un plan de distribuire intre creditori. Raportul va prevedea si plata retributiei sale si a celorlalte cheltuieli cu taxele, timbrele si altele similare aferente procedurii. 11.5.2. Ordine de distribuire in elaborarea planului de distribuire se va tine cont de ordinea platii creantelor indicata de art. 122. Potrivit art. 122, Creantele vor fi platite, in cazul falimentului, in urmatoarea ordine: 1. taxele, timbrele si orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile prevazute de lege; 2. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii; 3. creantele izvorate din raporturi de munca, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii; 4. creantele bugetare; 5. creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta; 6. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic pentru intretinerea debitorului si a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; 7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii; 8. alte creante chirografare; 9. creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta: a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor, ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic; b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit; 10. creantele membrilor, asociatilor sau actionarilor persoanei juridice debitoare, derivand din dreptul rezidual al calitatii lor, in conformitate cu prevederile legale si statutare. 11.5.3. Principiile dupa care se realizeaza distribuirea A. Principiul egalitatii creditorilor din cadrul aceleiasi categorii. Conform art. 123, creditorii cu acelasi rang de prioritate vor primi din sumele obtinute, ca urmare a lichidarii, sume proportionale cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul definitiv consolidat. Altfel spus, creditorii din aceeasi categorie sunt tratati in mod egal, participand la distribuire proportional cu ponderea pe care o detin creantele lor in cadrul tabelului consolidat. in cazul insuficientei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cota falimentara, reprezentand suma proportionala cu procentul pe care creanta lor il detine in categoria creantelor respective. (art. 124 alin 2). B. Principiul satisfacerii in intregime a creantelor din categoria ierarhic superioara. Titularii de creante dintr-o categorie vor participa la distribuirea sumelor rezultate din lichidare numai dupa satisfacerea in intregime a titularilor de creante din categoria ierarhic superioara, potrivit ordinii prevazute la art. 122. 11.5.4. Distribuirea fondurilor obtinute din vanzarea bunurilor debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare (art. 120) Art. 120 alin. 1 din Lege prevede ca fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie, de orice fel, vor fi distribuite in urmatoarea ordine: 1. taxe, timbre si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata retributiilor persoanelor angajate in conditiile art. 28; 2. creantele creditorilor garantati, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel, precum si cheltuielile. Conform art. 120 alin. 2, in cazul in care sumele realizate din vanzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata in intregime a respectivelor creante garantate, creditorii vor avea, pentru diferenta, creante chirografare care vor veni in concurs cu cele cuprinse in categoria corespunzatoare, potrivit naturii lor, prevazute la art. 122. Daca dupa plata sumelor prevazute la alin. (1) rezulta o diferenta in plus, aceasta va fi depusa, prin grija lichidatorului, in contul averii debitorului. De asemenea, potrivit alin. 3 al art. 120, un creditor cu creanta garantata este indreptatit sa participe la orice distribuire de suma, facuta inaintea vanzarii bunului supus garantiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scazute din cele pe care creditorul ar fi indreptatit sa le primeasca ulterior din pretul obtinut prin vanzarea bunului supus garantiei sale, daca aceasta este necesar pentru a impiedica un astfel de creditor sa primeasca mai mult decat ar fi primit daca bunul supus garantiei sale ar fi fost vandut anterior distribuirii. 11.6. Raportul final asupra lichidarii Art. 128. - (1) Dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecatorului-sindic un raport final impreuna cu un bilant general; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi afisate la usa tribunalului. Judecatorul-sindic va convoca adunarea creditorilor la un termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului final. Creditorii pot formula obiectii la raportul final cu cel putin 5 zile inainte de data convocarii. (2) La data sedintei, judecatorul-sindic va solutiona, prin incheiere, toate obiectiunile la raportul final, il va aproba sau va dispune, daca este cazul, modificarea corespunzatoare a acestuia. (3) Creantele care la data inregistrarii raportului final vor fi inca sub conditie nu vor participa la vreo distribuire. Art. 129. - Dupa ce judecatorul-sindic aproba raportul final al lichidatorului acesta va trebui sa faca distribuirea finala a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate in termen de 90 de zile de catre cei indreptatiti la ele vor fi depuse de catre lichidator la banca, in contul averii debitorului, iar extrasul de cont, la tribunal. 11.7. inchiderea procedurii falimentului Art. 130. - in orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, judecatorul-sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare. Art. 131. - (1) O procedura de reorganizare prin continuarea activitatii sau lichidare pe baza de plan va fi inchisa, printr-o sentinta, in urma indeplinirii tuturor obligatiilor de plata asumate in planul confirmat. Daca o procedura incepe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi inchisa in conformitate cu alin. (2). (2) O procedura de faliment va fi inchisa atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite si cand fondurile nereclamate au fost depuse la banca. in urma unei cereri a lichidatorului, judecatorul-sindic va pronunta o sentinta, inchizand procedura, iar in cazul persoanelor juridice dispunand si radierea acestora. Art. 132. - Judecatorul-sindic va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate in intregime, daca creantele au fost complet acoperite prin distribuirile facute. Art. 133. - (1) in cazul procedurii deschise in urma formularii cererii introductive de catre debitor, in conditiile art. 32, daca judecatorul-sindic constata, la expirarea termenului pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor, ca nu s-a depus nici o cerere, va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii si de revocare a hotararii de deschidere a procedurii. (2) in cazul prevazut la alin. (1), inchiderea procedurii nu produce efectele prevazute la art. 136. Cu toate acestea, operatiunile de administrare, legal facute asupra averii debitorului, isi vor produce efectele, iar drepturile dobandite pana la revocare raman neatinse. Art. 134. - Sentinta de inchidere a procedurii va fi notificata de judecatorul-sindic debitorului, tuturor creditorilor, membrilor sau, dupa caz, asociatilor/actionarilor, directiei teritoriale a finantelor publice si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii, si se va afisa in extras la sediul tribunalului. . 11.8. Efectele inchiderii procedurii 11.8.1. Fata de judecatorul sindic, administrator si lichidator (Art. 135). Prin inchiderea procedurii judecatorul-sindic, administratorul/lichidatorul si toate persoanele care i-au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociati. 11.8.2. Fata de debitor (Art. 136). (1) Prin inchiderea procedurii de faliment, debitorul persoana fizica va fi descarcat de obligatiile pe care le avea inainte de intrarea in faliment, insa sub rezerva de a nu fi gasit vinovat de bancruta frauduloasa sau de plati ori transferuri frauduloase; in astfel de situatii el va fi descarcat de obligatii numai in masura in care acestea au fost platite in cadrul procedurii, cu exceptia cazului prevazut la art. 90 alin. (1) pct. 3. (2) Nu beneficiaza de descarcarea de obligatii prevazuta la alin. (1) debitorul persoana fizica care a beneficiat, intr-o procedura de reorganizare sau de faliment anterioara, de o masura similara, intervenita cu cel mult 5 ani anterior deschiderii procedurii subsecvente. (3) Pe data confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul este descarcat de diferenta dintre valoarea obligatiilor pe care le avea inainte de confirmarea planului si cea prevazuta in plan, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: a) planul de reorganizare al debitorului persoana fizica prevede lichidarea totala sau substantiala a bunurilor din averea debitorului; b) planul prevede ca debitorul nu va mai continua activitatea comerciala dupa executarea planului; si c) la momentul confirmarii planului, debitorul nu ar beneficia de masura descarcarii de obligatii in cazul in care s-ar afla intr-o procedura de faliment. (4) Descarcarea de obligatii a debitorului nu atrage descarcarea de obligatii a fidejusorului sau codebitorului principal. 11.8.3. Fata de creditori Cu exceptia celor trei cazuri in care debitorul nu este descarcat de obligatiile sale, creditorii care au participat la procedura falimentului nu-si vor mai putea recupera partea din creante nesatisfacute in cadrul procedurii. Creditorii care nu au luat parte la procedura si la distribuirea sumelor rezultate nu-l vor mai putea urmari pe debitor, in conditiile dreptului comun, pentru recuperarea creantelor anterioare deschiderii procedurii. 12. Raspunderea membrilor organelor de conducere Judecatorul sindic poate dispune ca o parte a datoriilor debitorului persoana juridica sa fie acoperite de catre membrii organelor sale de conducere care prin fapta lor au generat starea de insolvabilitate a debitorului. Aceasta prevedere legala este o aplicare a principiului repararii prejudiciului cauzat, urmand practic regulile raspunderii civile delictuale. in masura in care faptele persoanelor din conducerea debitorului constituie infractiuni, acestea vor avea, evident, si o raspundere penala, care se cumuleaza cu cea civila. Raspunderea pentru acoperirea unei parti a pasivului debitorului intervine in cazul savarsirii urmatoarelor fapte enumerate limitativ de art. 137 din lege: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit, in mod fictiv, pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. 2) Aplicarea dispozitiilor alin. (1) nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiuni. Art. 138. - Sumele depuse potrivit art. 137 alin. (1) vor intra in averea debitorului si vor fi destinate, in caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului. Art. 139. - in vederea luarii masurilor prevazute la art. 137, judecatorul-sindic va dispune masuri asiguratorii, din oficiu sau la sesizarea facuta de catre administrator/lichidator, de catre oricare dintre creditori, membri sau, dupa caz, asociati/actionari. Art. 140. - (1) Executarea silita impotriva persoanelor prevazute la art. 137 alin. (1) se efectueaza potrivit Codului de procedura civila, cu exceptia cazurilor in care legea speciala dispune altfel. (2) Dupa inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi depuse intr-un cont bancar distinct la dispozitia judecatorului-sindic pentru distribuirea acestor sume, in conditiile legii. CAPITOLUL II OBLIGAtIILE COMERCIALE 1. Notiuni generale Una dintre problemele mult discutate in literatura de specialitate este existenta unei teorii generale a obligatiilor specifica obligatiilor comerciale. Dupa cum am vazut, raportul juridic comercial prezinta o serie de particularitati, impuse indeosebi de cerintele si exigentele comertului, exprimate succint in sintagma Credit, Celeritate, Securitate. Raspunsul la problema sus-mentionata poate fi dat numai tinand seama de cele doua mari tendinte ale dreptului comercial: in cazul in care nu se recunoaste autonomia dreptului comercial, cum ar fi in sistemul englez sau in cel elvetian, unde exista un unic "Cod al obligatiilor", evident nu se recunoaste existenta unei teorii a obligatiilor distincte si specifice dreptului comercial. in sistemul de drept francez, german si roman, unde exista o reglementare distincta a raporturilor juridice comerciale sub forma unor "coduri comerciale", care subliniaza si particularitatile obligatiilor comerciale, au fost unii autori partizani ai existentei unei teorii generale a obligatiilor comerciale specifice si distincte de dreptul privat. Codul Comercial in vigoare cuprinde un titlu relativ restrans intitulat "Despre obligatii comerciale in general" (art.46-59), care contine o serie de reglementari derogatorii de la dreptul civil al obligatiilor, in special referitoare la executarea contractului. in afara de aceasta scurta reglementare, Codul Comercial mai cuprinde si o serie de reglementari dedicate unor contracte, precum vanzarea-cumpararea, mandatul etc., care sunt cunoscute si in dreptul civil, dar adaptate nevoilor comertului prezinta anumite particularitati. Exista si unele reglementari date prin legi speciale unor contracte care, prin esenta si finalitatea lor, au caracter comercial si care constituie un important izvor al dreptului comercial, cum ar fi contractul de consignatie, leasing, gaj comercial, franciza etc. Toate aceste contracte urmeaza a fi examinate pe scurt in continuare, dupa ce, in prealabil, vom evidentia trasaturile si reglementarile specifice dreptului comercial in domeniul obligatiilor. 2. Reguli privind formarea obligatiilor comerciale 2.1. Momentul formarii contractului. Teorii Stabilirea cu exactitate a momentului incheierii contractului are o deosebita importanta. Daca, in cazul contractelor incheiate intre prezenti, nu se ridica probleme in ceea ce priveste momentul formarii contractului, in schimb, in situatia contractelor incheiate prin corespondenta sau inter absentes, problema momentului formarii contractului a suscitat o serie de discutii si teorii. Momentul formarii contractului este important, pentru ca in raport cu acesta se vor aprecia o serie de elemente esentiale, cum ar fi: capacitatea partilor pentru ca respectivul contract sa fie valabil incheiat; existenta viciilor de consimtamant; tardivitatea revocarii ofertei sau acceptarii; efectele pe care urmeaza sa le produca contractul; termenele stipulate in contract, precum si prescriptia extinctiva; determinarea pretului, daca pretul este cel curent din ziua contractarii; solutionarea conflictelor de legi in timp (tempus regit actum); determinarea locului contractului. in legatura cu formarea contractelor s-au emis mai multe teorii, si anume: a.Teoria declaratiunii acceptarii. Conform acestei teorii, con-tractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei isi manifesta vointa sa de acceptare. in acest sens, pentru existenta consimtamantului este suficient ca cele doua vointe identice sa existe fara a fi necesara si o informare reciproca a celor doua parti. b.Teoria expeditiunii acceptarii. in temeiul acestei teorii, se considera ca un contract este format in momentul in care acceptarea a fost expediata sau, in orice caz, acceptantul a indeplinit toate formalitatile necesare pentru ca acceptarea sa ajunga la ofertant. Fundamentul acestei teorii este acelasi ca si in cazul teoriei declaratiunii acceptarii, fiind suficient ca cele doua vointe identice sa existe pentru ca, astfel, contractul sa fie format. Aceasta teorie a fost adoptata de numeroase legislatii, argumentele in favoarea ei fiind, in primul rand, o oarecare certitudine cu privire la momentul formarii contractului. c.Teoria receptiunii acceptarii. Conform acestei teorii, contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea ajunge in sfera de activitate a ofertantului. Temeiul acestei teorii il reprezinta faptul ca, din momentul in care acceptarea a ajuns la destinatar, depinde numai de ofertant sa ia cunostinta de acceptare. d.Teoria informatiunii. in temeiul acestei teorii, contractul nu este considerat ca incheiat pana cand acceptarea nu a ajuns la cunostinta ofertantului. Ea se bazeaza pe considerentul ca intalnirea vointelor, necesara pentru formarea contractului, nu are loc mai inainte ca ofertantul sa fi luat cunostinta de acceptare, deoarece pentru a exista consimtamantul ambelor parti trebuie sa existe o informare reciproca cu privire la vointele celor doua parti. Aceasta teorie a fost adoptata si de sistemul roman de drept, art.35 din Codul Comercial consacrand teoria informatiunii. 2.2. Oferta Oferta reprezinta comunicarea pe care o persoana o adreseaza alteia in vederea incheierii unui contract. Aceasta manifestare de vointa, prin insasi finalitatea ei, nu poate produce efectele specifice decat in masura si din momentul in care este adusa la cunostinta celeilalte parti. Oferta trebuie sa fie ferma, adica sa ateste vointa autorului sau de a se angaja, sa fie precisa si completa, adica sa precizeze suficient toate elementele contractului spre a carui incheiere tinde, astfel incat sa se poata realiza perfectarea acestuia printr-o simpla acceptare. Cu privire la forma ofertei exista numeroase divergente intre diferite sisteme de drept. Astfel, unele legislatii prevad forma scrisa necesara ad validitatem in privinta contractelor comerciale, iar in alte legislatii, forma scrisa este necesara numai spre a putea fi prezentata instantelor de judecata in caz de litigiu (ad probationem). insa practica celor mai multe state a statuat in sensul ca pentru contracte comerciale nu se cere nici o conditie de forma. Ca urmare, oferta poate fi dovedita prin orice mijloace de proba, inclusiv martori, daca partile nu adopta o alta solutie, regula sus-mentionata fiind dispozitiva. in ceea ce priveste revocarea ofertei, de asemenea, exista practici diferite, in functie de momentul la care destinatarul a luat cunostinta de aceasta revocare. Astfel, cele mai multe legislatii admit revocabilitatea ofertei, continuand traditia dreptului roman, unde revocarea ofertei se justifica prin absenta unui act formal (stipulatio), singurul care putea genera actiunea in dreptul comun. Legislatia altor state consacra principiul irevocabilitatii ofertei, care statueaza ca oricine accepta o oferta in termenul prevazut de ofertant trebuie sa considere ca, prin efectul acceptarii sale, contractul este format. Solutia acceptata de practica este urmatoarea: revocarea ofertei nu poate sa produca efecte decat daca soseste la destinatar mai inainte ca acesta sa fi expediat acceptarea ori sa fi savarsit un act echivalent, desi contractul nu este inca incheiat. Oferta este irevocabila numai cand ea contine un termen de acceptare sau arata in mod expres ca este ferma sau irevocabila si cand revocarea nu e facuta cu buna-credinta. 2.3. Acceptarea ofertei Acceptarea consta, in genere, intr-o declaratie adresata de destinatarul ofertei catre ofertant. Ea poate fi expresa sau sa conste dintr-un alt fapt care sa exprime vointa de acceptare a destinatarului ofertei, cum ar fi inceputul de executare a unui contract, expedierea lucrului ori a pretului sau promisiunea de expediere a acestuia si orice alt act care ar putea fi considerat ca echivalent al declaratiei de a accepta oferta. Vointa de a accepta trebuie sa rezulte in toate cazurile dintr-un fapt pozitiv, care sa o exprime in mod clar, si nu dintr-o atitudine pasiva a destinatarului sau din tacerea sa, deoarece, in acest din urma caz, ar fi foarte greu sa se constate vointa de acceptare si mai ales sa se poata preciza momentul acceptarii.Conform art. 39 din Codul comercial, "acceptarea conditionata sau limitata se considera ca un refuz al primei propuneri si formeaza o noua propunere". in ceea ce priveste continutul sau, acceptarea, spre a-si produce efectele specifice, trebuie sa corespunda in mod exact ofertei. Aceasta decurge din insasi esenta contractului, care reprezinta intalnire de vointe identice in continutul lor. 3. Reguli speciale in executarea obligatiilor comerciale Obligatiile comerciale sunt prevazute in titlul V din Codul comercial roman (art. 35-59), titlu intitulat "Despre obligatiile comerciale". Codul comercial consacra anumite reguli speciale privind executarea obligatiilor. Aceste reguli derogatorii de la dreptul comun se justifica prin considerente care tin de specificul activitatii comerciale: asigurarea creditului, a celeritatii executarii obligatiilor etc. 3.1. Solidaritatea intre debitori Cu privire la obligatiile comerciale, art. 42 din Codul Comercial instituie principiul solidaritatii debitorilor. Astfel, codebitorii se prezuma ca s-au obligat solidar, fiecare din acestia fiind obligati la plata intregii datorii. Dupa cum se observa, acest principiu este diferit de prevederile art.1041 din Codul Civil, care stabileste ca solidaritatea nu se presupune si ca ea trebuie sa rezulte dintr-un text al legii sau din conventia expresa a partilor, astfel incat debitorii raspund in raporturile civile numai pro parte si pot in consecinta sa invoce atat beneficiul diviziunii, cat si beneficiul discutiunii. in temeiul alin. 2 al art. 42 Cod com., solidaritatea se extinde si la fidejusorul necomerciant care garanteaza personal o obligatie comerciala. in schimb, art.42 alin.3 din Codul Comercial restrange sfera solidaritatii, stipuland ca "prezumtia solidaritatii nu se aplica debitorilor necomercianti". 3.2. Regimul juridic al dobanzilor Conform art. 43 Cod com., "Datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile." in consecinta, nu este necesara punerea in intarziere ca in dreptul civil. Astfel, dobanzile aferente intarzierilor la plata curg de drept in favoarea creditorului obligatiei comerciale (Dies interpelat pro hominem), deoarece in materie comerciala se aplica regula: "Banii au valoare prin detinerea lor." De asemenea, in relatiile comerciale, spre deosebire de cele civile, este permis anatocismul (calcularea si perceperea dobanzilor la dobanda). Conform art. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti. Art. 2 din acelasi text de lege precizeaza ca, in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala. Art. 3. - Dobanda legala se stabileste, in materie comerciala, cand debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Nationala a Romaniei. Potrivit art. 7 din Codul comercial, sunt comercianti cei care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita, si societatile comerciale. in toate celelalte cazuri dobanda legala se stabileste la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Nationala a Romaniei, diminuat cu 20%. Nivelul taxei oficiale a scontului, in functie de care se stabileste dobanda legala, este cel din ultima zi lucratoare a fiecarui trimestru, valabil pentru intregul trimestru urmator. Nivelul taxei oficiale a scontului se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, prin grija Bancii Nationale a Romaniei. Art. 4. - in relatiile de comert exterior sau in alte relatii economice internationale, atunci cand legea romana este aplicabila si cand s-a stipulat plata in moneda straina, dobanda legala este de 6% pe an. Art. 5. - in raporturile civile dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an. Dobanda trebuie sa fie stabilita prin act scris. in lipsa acestuia se datoreaza numai dobanda legala. Art. 6. - Prin dobanda se intelege nu numai sumele socotite in bani cu acest titlu, dar si alte prestatii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului. Art. 7. - Plata anticipata a dobanzilor se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobanda astfel incasata ramane bine dobandita creditorului, indiferent de variatiile ulterioare. Art. 8. - Dobanda se va calcula numai asupra cuantumului sumei imprumutate. Cu toate acestea, dobanzile se pot capitaliza si pot produce dobanzi in temeiul unei conventii speciale incheiate in acest sens, dupa scadenta lor, dar numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an. Dispozitiile alin. 1 si 2 nu se aplica contractului de cont curent, precum si atunci cand prin lege s-ar dispune altfel. Art. 9. - in raporturile civile obligatia de a plati o dobanda mai mare decat cea stabilita in conditiile prezentei ordonante este nula de drept. Art. 10. - Dobanzile percepute sau platite de Banca Nationala a Romaniei, de banci, de Casa de Economii si Consemnatiuni, de cooperativele de credit - banci populare - si de Ministerul Finantelor, precum si modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice. Conform reglementarilor in vigoare (O.G. nr. 9/2000, aprobata prin Legea nr. 356/2002), dobanda legala este stabilita in materie comerciala pentru platile in lei la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, comunicata lunar de aceasta institutie. 3.3. Termenul de gratie Conform art. 44 Cod com., judecatorul nu poate acorda in obligatiile comerciale termenul de gratie prevazut de art. 1021 Cod civil. Potrivit art. 1021 Cod civil, "partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea cu daune-interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate". Interdictia aplicarii termenului de gratie are ca principal scop si efect asigurarea executarii la termen si intocmai a obligatiilor comerciale. Din art. 44 Cod com. Rezulta conditiile in care opereaza interdictia legala a acordarii termenului de gratie: a) obligatia debitorului sa aiba caracter comercial; b) obligatia debitorului sa rezulte dintr-un contract sinalagmatic; c) contractul trebuie sa prevada un termen ferm de executare. 3.4. Retractul litigios Art. 45 din Codul comercial prevede interdictia aplicarii retractului litigios, prevazut de art. 1402, 1403 si 1404 Cod civil cesiunilor de drepturi derivand din fapte comerciale. in materie comerciala, cesiunea creantelor litigioase este curenta si, in aceste conditii, retractul litigios (posibilitatea unui debitor a carui creanta a fost cedata de a se elibera de intreaga sa obligatie prin plata catre cesionar a pretului cesiunii, a spezelor contractului si a dobanzii ulterioare cesiunii) ar fi impotriva principiilor comertului, care prezuma scopul speculativ, de obtinere a unui profit, al operatiunilor comerciale. 3.5. Data actelor comerciale in dreptul comercial este permisa proba datei actelor prin orice mijloc de proba admis de lege (art. 57 Cod com.). Art. 57 alin. 1 Cod com. prevede ca "data actelor si contractelor comerciale trebuie sa arate locul, ziua, luna si anul". Admitand in dreptul comercial orice mijloc de proba admis de legea civila, inclusiv prezumtiile, si statuand ca data din titlurile la ordin (cambie, bilet la ordin, cec) si girurile lor se prezuma adevarate pana la proba contrara art. 57, alin. 3, Cod com. (prezumtie relativa), sistemul nostru de drept comercial sporeste increderea si puterea circulatorie a titlurilor la ordin si usureaza proba actelor comerciale. 3.6. Stabilirea adevaratului pret sau pretului curent Pretul este un element esential al contractelor bilaterale (sinalagmatice), inclusiv al contractelor comerciale. Potrivit art. 1302 C. civ., "vinderea facuta pe incercate este intotdeauna presupusa conditionala pana la incercare". Ca element al contractului, pretul se stabileste de catre partile contractante sau de un tert (art. 1303 si 1304 Cod civil). in contractele comerciale, partile se pot referi la "pretul curent" sau "adevaratul pret", care poate fi determinat in functie de preturile de bursa sau dupa mercurialele locului unde contractul a fost incheiat. in lipsa acestora, pretul poate fi determinat prin orice mijloc de proba (art. 40, 41, art. 60, 61 Cod comercial), in unele cazuri chiar de instanta de judecata. Daca pretul este stabilit in moneda straina, iar cursul acesteia nu a fost stabilit de parti in contract, plata va putea fi facuta si in moneda tarii respective, dupa cursul de schimb din ziua scadentei, la locul platii. 3.7. Locul de executare a obligatiilor comerciale Conform art. 59 Cod com., obligatiile comerciale se executa la locul stabilit in contract sau la locul rezultat din natura operatiunii sau din intentia partilor. Locul poate fi stabilit expres sau tacit. in lipsa unei clauze exprese, contractul se va executa la sediul, domiciliul sau resedinta debitorului. Art. 1104 Cod civil stabileste locul platii doar la domiciliul debitorului: "plata se face in locul aratat in conventie. Daca locul nu este aratat, plata se va face in locul in care se gasea obiectul obligatiei in timpul contractarii. in orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. 3.8. Probele in materie comerciala Art. 46 Cod comercial enumera unele din mijloacele de proba, cu precizarea ca in materie comerciala nu se aplica interdictia probarii cu martori in contra sau peste cuprinsul unui inscris a carui valoare depaseste 250 lei, interdictie prevazuta de art. 1191 Cod civ. Pe langa mijloacele de proba admise de legea civila (inscrisuri, martori, prezumtii), in dreptul comercial exista si mijloace specifice de proba, si anume: facturile acceptate (inscrisuri constatatoare, intr-o anumita forma, care prevede livrarea produsului, precum si pretul, TVA-ul, etc.), corespondenta (prin mihjloace clasice sau prin mijloace moderne de comunicare telegrame, fax, e-mail) si registrele comerciantilor. Cu privire la registrele pe care trebuie sa le tina comerciantii (registrele comerciantilor), acestea sunt reglementate de Legea contabilitatii, Legea nr. 82/1991 si sunt urmatoarele: registrul-jurnal, registrul-inventar, registrul copier si registrul cartea mare. Aceste registre, daca sunt tinute in regula, pot constitui probe in justitie in favoarea comerciantului. Conform art. 52 C. com., "registrele comerciantilor, chiar netinute in regula, fac proba contra lor (comerciantilor respectivi)". Restrictii cu privire la probe: a) judecatorul poate primi proba cu martori (acceptarea sau nu a probei cu martori este lasata la aprecierea judecatorului); b) proba cu martori este admisa pentru actele unde este ceruta forma scrisa. in materie comerciala modalitatile de proba sunt diverse, tinand cont de faptul ca legiuitorul comercial este mai putin formalist. Cu toate acestea, exista aspecte specifice dreptului comercial, in care forma scrisa a actului este ceruta ad validitatem: cambia si biletul la ordin, cecul, contractul de societate, contractul de inrolare, contractul de imprumut maritim. in cazul altor acte comerciale, forma scrisa este ceruta doar ad probationem: contractul de asociere in participatiune, contractul de asigurare, contractul de gaj si contractul de consignatie. 3.9. Prescriptia extinctiva in materie comerciala Codul comercial cuprinde in Cartea a IV-a, Titlul II "Despre prescriptie" (art. 945- 956 C. com.), anumite dispozitii privitoare la prescriptia extinctiva in materie comerciala. Decretul nr. 167/1958 reprezinta dreptul comun in materia prescriptiei, acest act normativ abrogand in mod expres o serie de articole din Codul comercial (cele care reglementau termene de prescriptie mai lungi de 3 ani). Cu toate acestea, au ramas in vigoare unele dispozitii care stabilesc termene speciale de prescriptie in materie comerciala, adica termenele de 3 ani si mai scurte. Codul comercial stabileste si anumite termene speciale de prescriptie: a) Art. 952 C.com. stabileste un termen de prescriptie de 2 ani pentru actiunile mijlocitorilor pentru plata dreptului lor. b) Art. 956 C.com. reglementeaza termene de prescriptie privind actiunile contra carausului in temeiul contractului de transport: 6 luni, daca expedierea a fost facuta in Europa; un an, daca expedierea s-a facut in tari extra-europene. Alte reglementari specifice dreptului comercial prevad termene speciale de prescriptie, dupa cum urmeaza: termenul de 6 luni pentru actiunile in daune ale fondatorilor impotriva societatii (art. 34 din Legea nr. 31/1990), termen care curge de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a hotararii adunarii generale a actionarilor care a decis dizolvarea anticipata; termenul de 3 ani pentru restituirea dividendelor fictive (art. 67 din Legea nr. 31/1990), termenul de un an pentru actiunea in daune pentru prejudiciile cauzate prin fapte de concurenta neloiala (art. 12 din Legea nr 11/1991). Suspendarea si intreruperea prescriptiei Prescriptia se suspenda in conditiile stabilite de art. 13-15 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, prescriptia se suspenda: - pe perioada cat cel impotriva caruia curge este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere; - pe timpul cat creditorul sau debitorul face parte din fortele armate ale Romaniei, care sunt pe picior de razboi; - pana la rezolvarea reclamatiei administrative; Prescriptia se intrerupe prin: -recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta in folosul celui caruia curge prescriptia; -introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare; -act incepator de executare. Prescriptia curge de cand se naste dreptul la actiune. CAPITOLUL III CONTRACTE COMERCIALE Consideratii generale privind contractele comerciale Contractul, respectiv acordul de vointa al partilor trbuie sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 942-969 C. civ., dobandind insa natura juridica de contract comercial, datorita faptului ca obiectul pe care il trateaza este comercial. Codul comercial exprima in mod sintetic acelasi punct de vedere in cele doua alineate ale art. 1. Astfel, in primul alineat, referindu-se la obiectul codului comercial, se face precizarea de principiu conform careia: "in comert se aplica legea de fata". Codul comercial, in enumerarea multiplelor fapte (acte) sau operatii pe care le considera comerciale se refera si la anumite contracte (art. 374-490). Pentru constituirea lor, este insa nevoie sa se recurga la codul civil, condul comercial precizand in alineatul 2 al primului articol ca: "Unde ea (legea, respectiv codul comercial) nu dispune, se aplica Codul civil". in concluzie, in materia contractului comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept civil, dar sub aspect substantial este de drept comercial. Cauzele care au determinat constituirea unor forme paralele ale unor contracte, care la origine au fost civile, isi gasesc explicatia in incompatibilitatea acestora cu functia economica a comertului. Cu titlu, de exemplu, contractele de vanzare-cumparare, mandat sau comision. Aceste contracte civile pot sa indeplineasca si una din functiile economice ale comertului, devenind comerciale. Pentru aceasta a fost insa necesar ca regulile sale originare sa se modifice pentru ca activitatea contractuala sa devina compatibila cu functia economica a comertului. Or, comertul are nevoie de reguli juridice si de institutii favorabile celeritatii tranzactiilor si sigurantei creditului, ceea ce nu ofera dreptul comun. CONTRACTUL DE VaNZARE-CUMPaRARE COMERCIALa 1.Notiunea contractului de vanzare-cumparare comerciala Din punct de vedere economic, vanzarea este o varianta mai evoluata a schimbului, in care isi are originea. Datorita importantei sale pentru activitatea comerciala, contractul de vanzare-cumparare comerciala face obiectul unei reglementari legale speciale, sediul materiei acestui contract regasindu-se numai in parte in Codul comercial, regulile generale fiind cuprinse in Codul civil, Cartea a III-a, Titlul V (art. 1294-1404). Distinct de regulile aplicabile oricarui contract de vanzare-cumparare comerciala, unele legi speciale reglementeaza si reguli specifice privind anumite vanzari. in concluzie, contractul de vanzare-cumparare comerciala este supus unei duble subordonari legale, civila si comerciala, dupa principiul instituit de art. 1 C.com. Codul comercial nu ofera o definitie a contractului de vanzare-cumparare comerciala, astfel ca, apeland la Codul civil (art. 1294 C.civ.), vom defini contractul de vanzare-cumparare comerciala ca un contract prin care o parte (vanzatorul) se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cealalta parte (cumparatorul), care se obliga in schimb sa plateasca vanzatorului o suma de bani drept pret, adaugand la aceasta elementul de comercialitate prevazut de art. 3 C.com., si anume intentia de revanzare si obtinerea de profit. 2. Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare comerciala Din definitia data mai sus rezulta ca acest contract este sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, consensual si translativ de proprietate. Vanzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante. Vanzatorul are obligatia sa predea efectiv marfa vanduta; sa-l asigure pe cumparator de conformitatea marfii predate cu clauzele contractuale si sa-i predea vanzatorului documentatia tehnica (pentru bunuri de folosinta indelungata, de ex.: televizor, computer, bunuri electrocasnice robot de bucatarie). Cumparatorul are doua obligatii: plata pretului si luarea in primire a lucrului vandut. Vanzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent in schimbul prestatiei la care se obliga. Vanzatorul urmareste sa primeasca pretul, iar cumparatorul urmarste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului stabilit. Vanzarea este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti din momentul incheierii contractului si nu depind, ca in contractele aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere pentru ambele parti contractante. Vanzarea este un contract consensual, putand fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor (solo consensu), fara indeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea lucrului (marfii) vandut si a pretului in momentul incheierii contractului ("vinderea este perfecta...indata ce partile s-au invoit..." art. 1295 C. civ.). Prin exceptie de la principiul consensualismului, in cazurile special prevazute de lege vanzarea devine un contract solemn. De exemplu, terenurile indiferent ca sunt situate in intravilanul ori extravilanul localitatilor pot fi instrainate (dobandite) prin acte juridice intre vii, sub sanctiunea nulitatii absolute (virtuale), numai daca actul a fost incheiat in forma autentica (art. 46 alin. 1 din Legea nr. 18/1991). Notiunea de "instrainare" (a terenurilor) vizeaza transmiterea proprietatii. Astfel fiind, pentru constituirea sau transmiterea dezmembramintelor dreptului de proprietate (uzul; uzufructul; dreptul de abitatie; dreptul de servitute; dreptul de superficie) nu se cere respectarea formei autentice. Forma autentica nu este ceruta nici in cazul instrainarii dreptului de proprietate asupra constructiilor, care nu au fost scoase niciodata din circuitul civil general. Daca instrainarea are ca obiect o constructie cu terenul aferent, dar contractul nu a fost autentificat, cumparatorul dobandeste numai un drept de superficie (drept de proprietate asupra constructiei si un drept de folosinta asupra terenului), in privinta proprietatii terenului actul valorand numai ca un antecontract de vanzare-cumparare. Vanzarea este un contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui. Aceasta inseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa (solo consensu) si independent de predarea lucrului vandut si de plata pretului, se produce nu numai incheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator. Pentru a fi translativ de proprietate, un contract de vanzare-cumparare trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: - obiectul contractului sa-l formeze bunuri individual determinate (res certa), pentru ca in cazul unor bunuri determinate numai generic (res genera), dreptul de proprietate se transfera in momentul individualizarii bunului; - vanzatorul sa fie proprietarul lucrului vandut; - partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior incheierii contractului. Din momentul dobandirii dreptului de proprietate, cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului, potrivit principiului res perit domino (lucrul piere pentru stapan, pentru proprietar), daca vanzatorul-debitor al obligatiei de predare dovedeste intervertirea unei cauze straine exoneratoare de raspundere, adica natura fortuita, iar nu culpabila, a pieirii lucrului. in cazul cand cauza straina a fost dovedita, vanzatorul va suporta riscurile numai daca a fost pus in intarziere cu privire la executarea obligatiei de a preda lucrul vandut (art. 1074 alin. 2 C. civ.) si nu reuseste sa dovedeasca faptul ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca l-ar fi predat la termen (art. 1156 alin. 2 C. civ.). 3. Delimitarea contractului de vanzare-cumparare comerciala de alte contracte Pentru a intelege mai bine natura contractului de vanzare-cumparare comerciala este necesar ca acesta sa se delimiteze de alte contracte asemanatoare, cum ar fi: contractul de schimb; contractul de report; aportul de bunuri adus in societatile comerciale; contractul de antrepriza; contractul de furnitura; contractul de leasing. 4. Comercialitatea contractului de vanzare-cumparare comerciala Vanzarea-cumpararea comerciala se distinge prin elemente de comercialitate din care decurg particularitati ce ii sunt proprii si care o individualizeaza ca institutie juridica distincta fata de vanzarea-cumpararea din dreptul civil. Trasatura caracteristica a vanzarii-cumpararii comerciale o constituie intentia interpunerii in schimbul marfurilor, materializata prin intentia de revanzare. Cumpararea este facuta in scop de revanzare sau inchiriere, iar vanzarea este precedata de o cumparare facuta in scop de revanzare (art. 3 pct. 1 si 2 C.com.). Deosebirea intre cele doua tipuri de vanzari nu este scopul imediat de dobandire a bunului in schimbul pretului, ci scopul mediat, care este revanzarea bunului si care confera caracter de comercialitate contractului, fiind evidenta functia economica a acestui contract de interpunere in schimbul bunurilor. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca, cumulativ, intentia de revanzare sunt: sa existe in momentul cumpararii; sa fie cunoscuta cocontractantului; sa priveasca, in principal, bunul cumparat. Bunurile ce pot face obiectul vanzarii-cumpararii comerciale sunt numai bunurile mobile (cuprinse in prevederile art. 3 C.com. si 963 C.civ.), intrucat operatiunile cu imobile sunt considerate inca civile. 5. Conditiile de validitate ale contractului de vanzare-cumparare comerciala Conform art. 948 C.civ., conditiile de validitate ale oricarui contract sunt consimtamantul partilor, capacitatea acestora de a contracta, obiectul determinat si cauza licita. in continuare vom expune numai aspectele care difera de cele ale contractului de vanzare-cumparare civila si care intereseaza astfel activitatea comerciala. A. Consimtamantul partilor. Promisiunea de vanzare sau de cumparare. Dintre viciile de consimtamant, numai dolul imbraca o forma speciala in materia vanzarii comerciale. Particularitatile dolului in materie comerciala deriva din faptul ca acesta nu se apreciaza cu aceeasi rigoare ca in dreptul civil, instanta de judecata fiind chemata sa aprecieze calitatea mijloacelor folosite de vanzator pentru a-si vinde marfa. Reticenta (tacerea) este sanctionata ca dol numai atunci cand vanzatorul nu a adus la cunostinta cumparatorului faptul determinant in darea consimtamantului. Promisiunea de vanzare este un antecontract care se incheie in vederea perfectarii in viitor a contractului de vanzare-cumparare propriu-zis. B. Capacitatea partilor. Pe langa conditiile generale privind capacitatea de a incheia acte juridice, contractul comercial de vanzare-cumparare este supus unor interdictii speciale, cum ar fi interdictia incheierii de catre prepus a unor operatiuni de natura comertului cu care este insarcinat art. 397 C.com. si interdictia incheierii de catre asociati cu raspundere nelimitata a unor operatiuni care ar atinge interesele societatii comerciale art. 82 din Legea nr. 31/1990. C. Obiectul contractului. Se aplica, in acest sens, conditiile generale in materie civila, cu precizarea ca bunurile imobile nu pot face obiectul contractului comercial, cu exceptia mentionata (categoria imobilelor prin destinatie). Astfel, obiectul contractului il formeaza marfa vanduta (bunul vandut), in schimbul careia cumparatorul ploateste vanzatorului pretul stabilit. Ex. de bunuri mobile: producte, marfuri, obligatii ale statului (titluri de credit) sau alte titluri de credit (mobiliare) care circula in comert. Obiectul contractului de vanzare-cumparare poate fi, astfel cum prevede art. 1310 C.civ., orice bun care este in comert si care are o valoare de schimb, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta. De la regula libertatii depline de vanzare a bunurilor care sunt in comert si care pot forma obiect de cesiune, codul comercial a consacrat doua derogari, si anume: operatiile asupra bunurilor imobile si vanzarea lucrului altuia. Jurisprudenta si doctrina, in absenta unei interdictii a vanzarii lucrului altuia au statuat ca vanzarea lucrului altuia poate avea loc in cazul vanzarii lucrurilor mobile "de gen", cand transferul proprietatii are loc prin "numarare, cantarire, masurare". in recunoasterea vanzarii lucrului altuia, jurisprudenta romana a socotit ca transmisiunea proprietatii nu este de esenta vanzarii. Pozitia vanzarii lucrului altuia a fost transata in mod diferit in legislatia italiana. Codul civil italian nu preia in art. 1429 opinia transata din art. 1599 Cod civil francez, dar instituie o nulitate relativa. Solutia este insa total diferita in materie comerciala. Codul comercial italian, in art. 59, legalizeaza vanzarea lucrului altuia. in sistemul dreptului civil roman, care nu a reprodus nulitatea unei astfel de conventii, s-a facut aplicatia art. 1306 si 1310, acceptandu-se tacit valabilitatea unei astfel de conventii. Solutia a fost teoretic argumentata pe coexistenta, in momentul vanzarii, a doua obligatii. Prima, obligatia de a da (de predare a lucrului) si a doua, obligatia de a procura bunul care a format obiectul unei astfel de vanzari, obligatia de a face. Adevarata dimensiune a problemei validitatii vanzarii lucrului altuia a aparut in materie comerciala. Codul comercial roman nu contine o prevedere care sa reglementeze o astfel de vanzare, desi ea este frecventa in materie comerciala. Datorita dezvoltarii comertului si in scopul legalizarii unei practici in materie comerciala, proiectul din anul 1940 al Codului comercial a introdus o prevedere care sa legitimeze vanzarea lucrului altuia. Astfel, art. 397 prevedea ca: "Vanzarea lucrului altuia este valabila. Vanzatorul este obligat sa dobandeasca bunul si sa-l predea cumparatorului; in caz contrar, raspunde de daune". Textul respectiv a fost inspirat de proiectul franco-italian al obligatiei, care a instituit o nulitate relativa. S-a argumentat ca in interesul comertului este valabila o astfel de obligatie a vanzatorului de a procura lucrul vandut, contractul reziliindu-se in caz de neexecutare. Proiectul de cod comercial din 1940, care, datorita evenimentelor nu a mai putut fi aplicat, consacra, in acelasi ritm cu evolutia comertului modern, legitimarea in materie comerciala a vanzarii lucrului altuia. Bunul vandut este obiectul prestatiei vanzatorului si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - bunul trebuie sa existe; - vanzatorul sa fie proprietarul bunului vandut; - pretul sa fie sincer (real, pe care partile sa-l fi stabilit nu in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si platit in realitate) si serios (adica sa nu fie derizoriu, disproportionat in raport cu valoarea lucrului vandut). 6. Efectele contractului de vanzare-cumparare comerciala Efectele juridice produse de contractul comercial, desi sunt aceleasi ca in dreptul civil, prezinta totusi unele particularitati: A. Transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor Partile contractante pot cadea de acord ca numai dupa plata integrala a pretului lucrului asupra caruia s-a convenit, iar proprietatea poate trece din acel moment de la vanzator la cumparator. in materie comerciala, unde obiectul conventiei consta intotdeauna dintr-un bun imobil, conventia pactum reservati domini este frecvent aplicata. Validitatea conventiei de rezerva a dreptului de proprietate pana la plata pretului sau pana la plata ultimei rate, cand s-a convenit ca plata pretului se face in acest mod, poate gasi numeroase justificari legale. Astfel, poate fi invocata existenta unei clauze suspensive care produce, temporar, efectul stoparii conventionale a transmisiunii de drept a proprietatii. Derogarea de la regula de drept comun, in materie comerciala, a transferului de drept a proprietatii, poate avea consecinte directe asupra riscului provenit prin disparitia lucrului. Astfel, in cazul clauzei de rezerva a proprietatii pana la plata pretului, riscul va fi suportat de vanzator fiindca nu si-a pierdut dreptul de proprietate. O particularitate in materie comerciala are loc in cazul transmiterii dreptului de proprietate ulterior incheierii contractului pentru bunuri determinate generic apartinand vanzatorului ori procurate de acesta. in acest caz, se face distinctia intre bunuri de gen nelimitat si bunuri de gen limitat. Sunt de gen nelimitat acele bunuri determinate prin anumite calitati particulare si de gen limitat cele care sunt astfel specificate, incat se deosebesc de genul caruia apartin (fara a se confunda cu bunurile individual determinate), imprumutand efecte juridice si de la cele de gen nelimitat si de la cele individual determinate (exemplu: produse ale unei anumite fabrici). Conform art. 62 C.com. (care se refera la bunuri de gen nelimitat exemplu: produse comercializate de un distribuitor), putem concluziona ca imposibilitatea subiectiva de executare nu exonereaza de raspundere, in schimb cea obiectiva si absoluta antreneaza asemenea efecte. Pentru bunurile de gen limitat, vanzatorul este insa exonerat de raspundere in caz fortuit. Alte reguli speciale stabilite de Codul comercial se refera la transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor produsa intr-un moment diferit de acela al acordului de vointa intre parti: in cazul bunurilor determinate generic care circula de pe o piata pe alta prin intermediul carausului si in cazul marfurilor care se transporta pe apa. Pentru prima situatie, transferul proprietatii si al riscurilor se efectueaza in momentul predarii bunurilor catre caraus, in vederea transportului. Individualizarea marfurilor se face la predarea lor pentru transport carausului, aceasta operatiune producand efecte si in raporturile dintre vanzator si cumparator, operand transmiterea proprietatii si a riscurilor in baza contractului de vanzare-cumparare comerciala. Astfel, daca bunurile pier fortuit in cursul transportului, riscul este suportat de catre cumparator. Cea de a doua situatie este reglementata de art. 63 C.com., care consacra conditia suspensiva a sosirii in buna stare a vasului transportator la destinatie. in consecinta, daca bunurile pier fortuit in cursul transportului riscurile cad in sarcina vanzatorului (art. 1018 C.civ.). Pentru producerea acestor efecte sunt necesare anumite conditii stipulate in art. 63-66 C.com. in legatura cu desemnarea vasului si termenul pentru sosirea la destinatie. Aceste reguli sufera modificari in cazul aplicarii conditiilor INCOTERMS CIF si FOB. B. Obligatiile partilor in afara de obligatiile reglementate de dreptul comun in materie (art. 1313 C.civ.), partile, prin vointa lor, pot stabili si alte obligatii in sarcina lor. a) Obligatiile vanzatorului Obligatiile vanzatorului sunt urmatoarele: obligatia de predare si obligatia de garantie. Alaturi de in afara acestor obligatii, vanzatorul mai are o obligatie subsidiara. El va trebui sa conserve lucrul pana la preluarea acestuia fata de catre cumparator, devenind un simplu detentor precar, deoarece a pierdut proprietatea. Aceasta este o obligatie accesorie obligatiei principale de predare. Ea instituie pe "debitor" intr-un "custode" al bunului. incetarea starii de custodie intervine in momentul in care creditorul obligatiei de predare se prezinta sa ridice bunul. in privinta obligatiei de predare a lucrului, Codul comercial, in art. 59, prevede ca aceasta trebuie executata "la locul aratat in contract sau la locul care ar rezulta din natura operatiei sau din intentia partilor contractante..." Sintetizand ampla redactare a art. 59 se desprinde ca acesta are in vedere trei situatii de predare a lucrului: a) la locul aratat in contract sau care rezulta din intentia partilor sau din natura contractului; b) la locul unde cel obligat isi avea stabilimentul sau comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta la data semnarii contractului; c) la locul unde se gasea lucrul in momentul contractarii, daca nu s-a dispus altfel. Obligatia de garantie Modul de realizare a acestei obligatii este precizat de art. 1336 C.civ. si consta in asigurarea linistitei posesiuni a lucrului, precum si de raspundere pentru viciile lucrului. in materia dreptului comercial aceasta obligatie are unele particularitati. a) Asigurarea linistitei posesii a lucrului Obligatia de asigurare a linistitei posesii a lucrului este definita de art. 1337 C.civ. ca fiind raspunderea de evictiune. b) Situatia speciala a raspunderii pentru evictiune in cazul bunurilor mobile, respectiv in materia dreptului comercial. Obiectul garantiei de evictiune are in vedere numai bunurile imobile, nu si bunurile mobile. Acest lucru este confirmat de prezumtia de proprietate a bunurilor mobile, rezultand din faptul posesiunii. Conform art. 1909 C.civ., "lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere in timp". in aceste conditii nu poate subzista obligatia de garantie pentru bunurile mobile vandute, daca acestea sunt bunuri corporale, cat timp cumparatorul nu poate invoca prevederile art. 1909 C.civ. Per a contrario, o astfel de raspundere subzista insa in cazul vanzarii bunurilor mobile incorporale, cum ar fi fondul de comert, universalitati de drept, drepturi de proprietate intelectuala, drepturi de proprietate industriala, brevete de inventie. c) Raspunderea de viciile lucrului vandut Normele de drept civil, inscrise in art. 1352-1359, referitoare la raspunderea vanzatorului de viciile lucrului vandut sunt completate in materia comerciala cu prevederile art. 70 C.com. Desi acest text se refera la "marfuri sau producte din alta piata", el completeaza prevederile dreptului comun, adaugand un element deosebit de insemnat, referitor la viciile lucrului, derogand de la dreptul civil. Conform art. 1352 C.civ. vanzatorul este raspunzator de viciile ascunse ale lucrului vandut. Art. 70 C.com. extinde raspunderea vanzatorului , in cazul buunurilor provenind din alta piata, si la viciile aparente. Pentru a exista raspunderea comerciala, atat pentru viciile ascunse, cat si pentru cele aparente, este nevoie ca, din cauza acestora, lucrul sa nu mai poata fi intrebuintat potrivit destinatiei sale, sau intrebuintarea sa fie micsorata astfel incat cumparatorul nu l-ar fi cumparat. Raspunderea specifica dreptului comercial, prevazuta de art. 70 C.com. Textul respectiv este derogator de la prevederile Codului civil, el instituind o raspundere a vanzatorului si pentru viciile aparente ale lucrului. Prevederea respectiva se refera la situatia cumparatorului unor bunuri, marfuri sau producte provenind din alta piata. Astfel, daca viciile sunt aparente, cumparatorul trebuie sa le denunte vanzatorului in termen de 2 zile de la primire. De asemenea, in acelasi termen de 2 zile el trebuie sa denunte si viciile ascunse. Pentru verificarea calitatii si starii in care se afla lucrul vandut, la cererea cumparatorului sau a vanzatorului, instanta judecatoreasca competenta teritorial va dispune, conform art. 71 C.com., numirea unui expert sau indisponibilizarea lucrului la un depozitar public. Obligatia de informare a cumparatorului Alaturi de obligatiile prevazute, tind sa obtina o individualitate proprie alte doua obligatii ale vanzatorului: obligatia de informare a cumparatorului si obligatia de securitate, reglementate prin Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor in vederea asigurarii calitatii produselor si serviciilor. in general, obligatia de informare este considerata ca fiind accesorie obligatiei de predare sau chiar de prelungire a acesteia. b) Obligatiile cumparatorului Cumparatorul are trei obligatii: a) preluarea bunului cumparat; b) plata spezelor de incheiere a contractului si de preluare a lucrului; c) plata pretului a) Obligatia de preluare a bunului Obligatia de preluare este o consecinta fireasca si directa a consensualitatii contractului de vanzare. Conform art. 1295 C.civ., "vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat". Din momentul perfectarii acordului de vointa, vanzatorul devine un detentor precar al lucrului, iar cumparatorul, ca titular al dreptului de proprietate, trebuie sa se ingrijeasca de lucrul devenit proprietatea sa si sap suporte riscul pierderii lucrului. Preluarea bunului devine astfel "cherabila". b) Plata spezelor de incheiere a contractului de vanzare-cumparare, precum si spezele referitoare la preluarea bunului vor fi suportate de cumparator, astfel cum dispun prevederile art. 1305 si 1317 C.civ. c) Obligatia de plata a pretului Principala obligatie a cumparatorului, inscrisa in art. 1361 C.civ. consta in plata pretului. Aceasta este obligatia sa corelativa fata de dobandirea dreptului de proprietate asupra lucrului care a format obiectul vanzarii. Codul comercial contine, intr-o anumita masura, norme deosebite fata de cele ale dreptului civil. Prevederile art. 1303 si 1304 C.civ. sunt insa cele aplicabile si in materie comerciala, pretul urmand sa fie serios si determinat de parti sau de un arbitru. Deosebirea fata de prevederile amintite este evidentiata de art. 60 C.com. care prevede ca: "vanzarea facuta pe un pret nedeterminat in contract este valabila" daca partile au convenit asupra unui mod de a-l determina. Prevederea respectiva constituie o derogare de la regula inscrisa in art. 1303 C.civ. conform careia in mod riguros "pretul vanzarii trebuie sa fie serios si determinat de parti". Derogarea facuta de catre Codul comercial evidentiaza particularitatile modului de constituire a contractului comercial. in caz de neplata a pretului, conform art. 43 C.com., cumparatorul urmeaza a fi obligat sa plateasca dobanzi, care vor curge de drept. Totodata, este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului in conditiile art. 1021 C.civ. Dovada platii se poate face de catre cumparator in conditiile art. 46 C.com., cu mentiunea ca dovada platii nu se poate face prin dispozitie de plata in copie, ci numai prin extrase de cont care dovedesc efectuarea platii prin virament. 7. Consecintele nerespectarii obligatiilor contractuale Exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) Definitia Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii. Prin invocarea acestei exceptii, partea care o invoca obtine, fara interventia instantei judecatoresti, o suspendare a executarii propriilor obligatii, pana in momentul in care cealalta parte isi va executa obligatiile ce-i revin. De indata ce aceste obligatii vor fi indeplinite, efectul suspensiv al exceptiei de neexecutare a contractului inceteaza. Reglementare in codul nostru civil nu exista un text general care sa reglementeze exceptia de neexecutare a contractului, dar ea este consacrata in cateva cazuri, in materie de vanzare, de schimb si depozit remunerat. Vanzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vanzator un termen pentru plata", dispune art. 1322 Cod civil. Tot astfel, cumparatorul are si el dreptul de a opune exceptia de neexecutare. in cazul contractului de schimb, partea ce a primit lucrul ce i s-a dat in schimb de catre cealalta parte, fara ca acesta sa fi fost proprietarul lucrului respectiv, nu poate fi constransa sa predea lucrul pe care, la randul sau, l-a promis, ci numai sa intoarca pe cel primit (art. 1407 Cod civil). in materia contractului de depozit, depozitarul poate sa opreasca depozitul pana la plata integrala cuvenita din cauza depozitului"(art. 1619 Cod civil). Temeiul juridic in doctrina, exceptia de neexecutare a contractului este fundamanetata, de majoritatea autorilor, pe reciprocitatea si interdependenta obligatiilor nascute din contractele sinalagmatice., dar este sustinut si punctul de vedere potrivit caruia fundamentul exceptiei de neexecutare este principiul bunei-credinte si echitatii, in baza caruia nici una dintre parti nu ar putea solicita celeilalte parti executarea angajamentelor sale, fara a oferi si ea ce datoreaza. Conditiile invocarii exceptiei de neexecutare a contractului Pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului se cer intrunite urmatoarele conditii: -obligatiile reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul in acelasi contract. De exemplu, cumparatorul nu poate refuza sa plateasca pretul pe motiv ca vanzatorul ii datoreaza o suma de bani pe care i-a imprumutat-o; -este necesar ca din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare, chiar partiala, dar suficient de importanta; -neexecutarea sa nu se datoreze faptei insesi a celui ce invoca exceptia, fapta ce l-a impiedicat pe celalalt sa-si execute obligatia; -partile sa nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligatiile reciproce. Daca un astfel de termen a fost convenit, inseamna ca partile au renuntat la simultaneitatea de executare a obligatiilor si deci nu mai exista temeiul pentru invocarea exceptiei de neexecutare; -pentru invocarea exceptiei de neexecutare nu se cere ca debitorul sa fi fost pus in intarziere. Invocarea exceptiei de neexecutare are loc direct intre parti, fara a fi necesar sa se pronunte instanta judecatoreasca. Este insa posibil ca partea careia i se opune aceasta exceptie sa sesizeze instanta judecatoreasca ori de cate ori pretinde ca invocarea ei s-a facut in mod abuziv. Exceptia de neexecutare poate fi opusa nu numai celeilalte parti, ci tuturor persoanelor ale caror pretentii se intemeiaza pe acel contract. Asadar, ea poate fi invocata si fata de un creditor al celeilalte parti care solicita obligarea la executare pe calea actiunii oblice. in schimb nu poate fi opusa acelor terti care invoca un drept propriu si absolut distinct nascut din contractul respectiv. Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului consta in suspendarea obligatiei asumate de partea care foloseste aceste mijloc de aparare, pana la momentul la care cealalta parte isi va indeplini obligatia a carei neexecutare a determinat invocarea exceptiei. . Rezolutiunea contractului se produce de drept cand o parte ofera executarea si cealalta nu isi executa obligatia sa. Clauzele contractuale exprese prin care partile prevad rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor uneia din ele se numesc pacte comisorii. Aceste clauze sau pacte comisorii exprese nu trebuie confundate cu conditia rezolutorie expresa care constituie o modalitate a contractului. in cazul conditiei rezolutorii, rezolutiunea depinde de un eveniment viitor si nesigur, strain de comportamentul debitorului si nu are caracter sanctionator. Dimpotriva, in cazul pactului comisoriu, rezolutiunea se datoreaza neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitor si se pune in valoare la initiativa creditorului. Avand in vedere consecintele lor asupra fiintei contractelor, pactele comisorii sunt interpretate de practica judiciara restrictiv si cu mai mare severitate. Intentia partilor de a stipula o asemenea clauza trebuie sa rezulte fara echivoc din cuprinsul actului juridic. Dupa modul in care sunt redactate, respectiv intensitatea cu care produc efectele rezolutiunii, pactele comisorii sunt de patru tipuri: a)Pactul comisoriu de gradul I este clauza contractuala prin care partile prevad ca, in cazul in care una dintre ele nu executa prestatiile ce le datoreaza, contractul se desfiinteaza; b) Pactul comisoriu de gradul II este clauza prin care partile convin ca in cazul in care o parte nu-si executa obligatiile, cealalta parte este in drept sa considere contractul ca desfiintat. Instanta sesizata de partea care nu si-a executat obligatia va putea totusi sa constate ca, desi obligatia nu a fost indeplinita la termen totusi ea a fost executata inainte de a fi avut loc declaratia de rezolutiune. Astfel, instanta nu poate acorda un termen de gratie, dar va putea sa constate ca rezolutiunea nu a avut loc; c)Pactul comisoriu de gradul III consta in clauza prin care se prevede ca, in cazul in care una dintre parti nu isi va executa obligatiile sale, contractul se considera rezolvit de plin drept. Aceasta inseamna ca instanta de judecata nu este indreptatita sa acorde termen de gratie si sa se pronunte referitor la oportunitatea rezolutiunii contractului. d) Pactul comisoriu de gradul IV este acea clauza contractuala prin care partile prevad ca, in cazul neexecutarii obligatiei, contractul se considera desfiintat de drept, fara a mai fi necesara punerea in intarziere si fara interventia instantei de judecata. O asemenea stipulatie are drept efect desfiintarea neconditionata a contractului, de indata ce a expirat termenul de executare, fara ca obligatia sa fi fost adusa la indeplinire. Instanta de judecata sesizata de una dintre parti nu va avea alta posibilitate decat aceea de a constata faptul ca rezolutiunea contractului a operat de plin drept. in legatura cu toate pactele comisorii este necesar a fi facuta observatia generala ca singurul in drept a aprecia daca este cazul sa se aplice rezolutiunea este creditorul care si-a executat sau se declara gata sa-si execute obligatiile. inscrierea in contract a unui pact comisoriu expres nu inlatura posibilitatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a nu se ajunge la rezolutiune. Debitorul care nu si-a executat obligatiile nu are dreptul de a pretinde rezolutiunea contractului, chiar daca in cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever. Reguli speciale sunt reglementate de Codul comercial cu privire la rezolutiunea contractului prin art. 67, care stabileste conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca rezolutiunea de drept sa opereze. Astfel, "cand, mai inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din parti a oferit celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului si acesta nu-si indeplineste la termenul fixat obligatiunea sa, atunci conditiunea rezolutorie se inedeplineste de drept in favoarea partii care isi executase obligatiunea sa". De asemenea, art. 69 C.com. reglementeaza aplicarea art. 1370 C.civ. in comercial (rezolutiunea pentru nerespectarea termenului esential). Pentru a deveni operanta rezolutiunea de drept prevazuta de art. 69 este necesar ca fie vanzatorul, fie cumparatorul sa se afle in fata unui contract care contine o data fixa pentru executarea obligatiei de plata a pretului sau de predare a marfii vandute. in aceste conditii, mai inainte de scadenta obligatiei si de plata sau de livrarea marfii, contractantul care urmareste executarea contractului trebuie sa ofere executarea la termen a prestatiei sale. Daca partea cocontractanta nu vine in intampinarea partenerului de contract care a facut propria sa oferta, contractul se considera rezolutionat de drept, rezolutiunea operand ca si cum ar fi intervenit un pact comisoriu de gradul II-III. in alineatele 2 si 3 ale art. 67 se prevede ca, in cazul in care a intervenit intre parti o astfel de oferta, in conditiile precizate, rezolutiunea nu va putea fi dispusa decat prin hotarare judecatoreasca, prin aplicatiunea reguliiu de drept comun a conditiei rezolutorii tacite. 8. Executarea coactiva Codul comercial, prin art. 68, reglementeaza executarea coactiva (participarea partii interesate in obtinerea executarii obligatiei). Sunt reglementari speciale atat pentru situatia neexecutarii de catre vanzator a obligatiei de predare a lucrului, cat si pentru situatia neexecutarii de catre cumparator a obligatiei de a lua in primire lucrul vandut. Astfel, conform art. 68 C.com., "cand cumparatorul uhnui lucru miscator nu-si indeplineste obligatia sa, vanzatorul are facultatea sau a depune lucrul vandut la o casa acreditata de comert, pe socoteala si cheltuiala cumparatorului, sau de a-l vinde". Din acest text de lege rezulta ca executarea coactiva nu este obligatorie. Precizam ca aceasta executare coactiva trebuie sa aiba loc imediat dupa indeplinirea termenului. Potrivit art. 69 C.com., "daca termenul stipulat intr-un contract de vanzare a unui lucru imobil este esential naturii operatiei, partea care voieste executarea conventiei fara sa tina seama de expirarea termenului stipulat in favoarea sa, trebuie sa instiinteze pe cealalta parte in termen de 24 de ore de la expirarea termenului". Singurul element nou care il aduce art. 69 pentru institutia vanzarii coactive este urgentarea procedurii vanzarii lucrului. Sensul de termen esential inscris in art. 69 este o consecinta a caracterului sau conventional, fixat de parti prin conventii. Prin analogie, in afara caracterului conventional constituie termen esential si acela care este intim legat de executarea obligatiei. Termenul "esential" constituind o exceptie de la regula inscrisa in art. 68, este de stricta interpretare. in caz de dubiu, vanzarea coactiva trebuie facuta cu indeplinirea procedurii prevazute de art. 68. 9. Reguli speciale privind anumite vanzari in anumite cazuri, datorita particularitatilor lor, exista unele reglementari specifice, cum ar fi pentru vanzarea dupa greutate, numar si masura (se are in vedere vanzarea bunurilor determinate generic), vanzarea pe incercate si vanzarea cu plata pretului in rate, aceasta din urma fiind reglementata de HG nr. 280/1990 (vanzarea afectata de modalitati), vanzarea drepturilor litigioase, vanzarea in afara spatiilor comerciale, reglementata prin OG nr. 106/1999. CONTRACTUL DE MANDAT COMERCIAL 1. Consideratii generale in vederea dezvoltarii comertului sau, in conditiile unei piete concurentiale deschise, si in vederea optimizarii randamentului factorilor de productie, comerciantul a simtit nevoia crearii si dezvoltarii unor relatii bazate pe incredere, ce implica participarea unui numar diversificat de persoane la realizarea activitatii sale comerciale. Importanta si rolul acestor persoane auxiliare in materia obligatiilor comerciale implica reglementarea in Codul comercial a contractului de mandat comercial si de comision. 2. Notiune si definitie Mandatul comercial se deosebeste de cel reglementat in materie civila nu prin structura, cat prin functie. Mandatului comercial ii sunt astfel aplicabile principiile generale referitoare la mandatul civil, cu specificatia ca functia deosebita a mandatului comercial este de a mijloci afaceri comerciale. Pentru aceasta, normele speciale ce reglementeaza mandatul comercial sunt cuprinse in art. 374 391 C. com. Conform art. 374 C.com., "mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si pe socoteala mandantului. Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit". 3. Natura juridica si caracterele contractului de mandat comercial a)Caracterul civil sau comercial al contractului de mandat se determina in functie de obiectul acestuia. Mandatul civil are ca obiect incheierea actelor juridice, pe cand mandatul comercial are ca obiect incheierea unor acte juridice care sunt fapte de comert pentru mandant. Asadar, deosebirea consta in natura actelor juridice pe care mandatarul urmeaza sa le incheie cu tertul. b) Dupa scopul urmarit de parti, mandatul comercial este intotdeauna cu titlu oneros, fiecare parte urmarind procurarea unui avantaj. Deci, mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit niciodata si chiar daca in contract nu a fost stabilita o suma pentru remuneratia mandatarului, aceasta se poate determina de catre instanta, conform art. 386 Cod comercial. c) Dupa continutul contractului, mandatul comercial este un contract sinalagmatic (bilateral). Mandatul civil, fiind in principiu un contract cu titlu gratuit, este considerat un contract sinalagmatic imperfect, deoarece obligatia mandantului de a plati remuneratia datorata pentru executarea mandatului nu se naste din contractul insusi, chiar daca se naste cu ocazia contractului. d) Dupa modul de formare, este un contract consensual, care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor. De retinut insa ca daca mandantul il insarcineaza pe mandatar cu incheierea unor acte pentru care este ceruta forma scrisa solemna ad validitatem, contractul de mandat trebuie sa respecte aceeasi forma solemna, de regula forma autentica. in practica, mandatul este constatat de obicei printr-un inscris numit procura sau imputernicire. e) Mandatul nu se confunda cu reprezentarea. Mandatul civil implica in mod obisnuit reprezentarea, pe cand mandatul comercial se poate executa atat prin reprezentare, cat si fara reprezentare, caz in care mandatarul incheie acte juridice in nume propriu (cazul contractului de comision). f) O alta deosebire a mandatului comercial fata de cel civil se refera la puterile mandatarului. in civil, puterile mandatarului trebuie sa fie riguros reglementate, mandatul fiind de doua feluri: general si special. Si mandatul comercial poate fi de doua feluri: general, cand mandatul se da pentru toate afacerile mandantului, sau special, cand mandatul se da pentru o anumita afacere in particular a mandantului. Art. 375 alin. 3 C.com. prevede ca "mandatul pentru o anume afacere cuprinde imputernicire si pentru toate actele necesare executarii lui chiar cand nu ar fi anume aratate". Puterile mandatarului nu sunt la fel de riguros delimitate in mandatul comercial, acesta conferind mandatarului o mai mare libertate de actiune si independenta decat in cel civil, libertate reclamata de natura si cerintele activitatii comerciale. 4. Delimitarea contractului de mandat comercial de alte contracte: fata de contractul de comision; contractul individual de munca; contractul de antrepriza; contractul de agent; contractul de management. 5. Conditiile de valabilitate ale mandatului comercial Conform art. 948 C.civ., pentru a fi valabil incheiat, contractul de mandat comercial trebuie sa respecte conditiile cerute pentru validitatea oricarui contract: consimtamantul partilor, capacitatea acestora de a contracta, obiectul determinat si cauza licita. in cele ce urmeaza, vom evidentia numai unele aspecte specifice. a) Capacitatea partilor. indeplinirea conditiilor cerute de lege impune ca mandantul sa aiba capacitatea deplina de exercitiu necesara incheierii de catre el insusi a actelor juridice (fapte de comert pentru mandant) ce formeaza obiectul contractului, deci capacitatea de a incheia acte de comert, si ca mandatarul sa aiba capacitate deplina de exercitiu (pentru a-si exprima un consimtamant valabil) in incheierea actelor de comert. b) Consimtamantul partilor. Precum am mentionat mai sus, mandatul comercial se incheie prin acordul de vointa al ambelor parti. Specific mandatului comercial este faptul ca, potrivit art. 376 Cod comercial, comerciantul care nu vrea sa primeasca insarcinarea mandantului are obligatia sa instiinteze pe acesta de refuzul sau cat mai urgent posibil. Legea il considera mandatar chiar daca nu a acceptat mandatul, obligandu-l sa pastreze bunurile care i s-au expediat si sa le conserve pe cheltuiala mandantului, pana cand acesta va putea sa ia masurile necesare. c) Obiectul contractului. Acest aspect a fost tratat mai sus la punctul 3, a). Precizam ca actele juridice care se incheie in baza mandatului privesc, cel mai adesea, vanzarea-cumpararea de marfuri. 6. Efectele contractului de mandat comercial Efectele contractului de mandat comercial ridica trei probleme: obligatiile partilor, privilegiul mandatarului si efectele pe care le produce executarea mandatului. a) Obligatiile partilor. intocmai ca orice contract, si contractul de mandat comercial da nastere la obligatii in sarcina partilor contractante, obligatii ce sunt atat cele prevazute la contractul de mandat civil, cat si cele prevazute de Codul comercial. Obligatiile mandatarului sunt: i) obligatia de a executa mandatul; ii) obligatia de a isi indeplini obligatiile izvorate din contract cu buna-credinta si diligenta unui bun proprietar; iii) obligatia de a aduce la cunostinta tertului cu care incheie actul imputernicirea in baza careia actioneaza (contemplatio domini); iv) obligatia de a face cunoscuta mandantului executarea contractului; v) obligatia de a plati dobanzi la sumele cuvenite mandantului. Obligatiile mandantului sunt: i) obligatia de a pune la dispozitia mandatarului toate mijloacele necesare executarii mandatului; ii) obligatia de a plati remuneratia datorata mandatarului pentru executarea contractului; iii) obligatia de a restitui cheltuielile facute de mandatar pentru executarea mandatului. b) Privilegiul mandatarului. Acest privilegiu special de retentie asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le detine in vederea executarii contractului, sau care se gasesc la dispozitia sa, sau pentru care poate proba prin posesiunea legitima a politei de incarcare sau a celei de transport ca i s-au expediat, este prevazut in art. 387 C.com., care prevede totodata ca acest privilegiu persista chiar in cazul vinderii lucrurilor, purtand in continuare asupra pretului. Conform dispozitiilor legale, creantele amintite au precadere asupra oricaror creante impotriva mandantului sau chiar vanzatorului care revendica, desi platile si cheltuielile au fost facute inainte sau dupa ce lucrurile au intrat in posesia mandatarului. Valorificarea privilegiului de catre mandatar se face conform art. 388 C.com. c) Efectele executarii mandatului. incheierea de catre mandatar a actelor juridice in baza contractului de mandat comercial creeaza raporturi juridice intre mandant si tert, dar numai in limita puterilor conferite mandatarului sau a ratificarii mandantului a celor facute peste aceste limite. 7. incetarea contractului de mandat comercial Contractul inceteaza conform art. 1552 C.civ. si art. 390 C.com., art. 391 C.com. reglementand si situatia renuntarii sau revocarii contractului fara justa cauza, caz in care intreruperea executarii contractului conduce la raspundere pentru prejudiciile cauzate cu daune-interese. intrucat increderea care este baza mandatului nu se poate impune, singurul drept al mandatarului, cand contractul este arbitrar retras, este o actiune in daune, nu in reintegrare. Art. 391 alin. 2 C.com. dispune ca, in cazul incetarii contractului prin moartea unei parti, retributia cuvenita mandatarului va fi determinata dupa ceea ce s-a executat, proportional cu ceea ce s-ar fi datorat pentru executarea integrala a mandatului. CONTRACTUL DE COMISION 1. Consideratii generale in realizarea activitatii lor, comerciantii folosesc in multe ocazii un mandat special, fara reprezentare, denumit contract de comision, acesta fiind specific dreptului comercial si reglementat de art. 405-412 C.com. 2. Notiune si definitie Conform art. 405 C.com., "comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar in socoteala comitentului". Acest contract comercial presupune ca o persoana (comitentul) sa dea altei persoane (comisionarul), care accepta, imputernicirea de a face un act sau o serie de acte comerciale in nume propriu, dar in interesul acestui comitent. in aceste conditii, comisionarul se afla exclusiv in raporturi cu reprezentantul (comitentul), in timp ce in relatiile cu tertii actioneaza in nume propriu, ca si cum ar fi vorba despre actiunea comisionarului. 3. Natura juridica si caracterele contractului de comision Caracterele juridice ale contractului de comision reies din definitia de mai sus si din dispozitiile legale in materie si sunt, succint, urmatoarele: a) contract (sinalagmatic) bilateral; da nastere la drepturi si obligatii in sarcina ambelor parti, atat a comisionarului, cat si a comitentului; b) contract cu titlu oneros; prin incheierea contractului, ambele parti urmaresc procurarea unui avantaj patrimonial; c) contract consensual; se incheie prin simplul acord de vointa al partilor. 4. Conditiile de valabilitate ale comisionului Conform art. 948 C.civ., pentru a fi valabil incheiat, contractul de comision trebuie sa indeplineasca conditiile cerute pentru validitatea oricarui contract: consimtamantul partilor, capacitatea acestora de a contracta, obiectul determinat si cauza licita. Aspectele specifice sunt asemanatoare cu acelea de la contractul de mandat, cu mentiunea expresa ca pentru comisionar este necesara capacitatea sa deplina de exercitiu (pentru ca incheie acte juridice proprio nomine), el dobandind astfel si calitatea de comerciant. 5. Efectele contractului de comision Se creeaza doua categorii de raporturi juridice: intre comitent si comisionar si intre comisionar si tert (comisionarul se obliga direct si personal fata de terti), fiindca intre comitent si tert nu se nasc nici un fel de raporturi juridice. Obligatiile comisionarului sunt: i) obligatia de a executa mandatul incredintat de comitent; ii) obligatia de a-si indeplini obligatiile izvorate din contract cu buna-credinta si diligenta unui bun proprietar; iii) obligatia de a da socoteala comitentului asupra indeplinirii mandatului primit. Obligatiile comitentului sunt: i) obligatia de a plati remuneratia (comisionul) datorata comisionarului pentru executarea contractului; ii) obligatia de a restitui cheltuielile facute de comisionar pentru executarea contractului. 6. Efectele executarii contractului de comision Comisionarul incheie acte juridice in nume propriu, actionand in baza imputernicirii primite si, conform art. 406 C.com., fiind parte contractanta cu tertul, are calitatea de debitor sau creditor fata de tert. in baza contractului de comision, intre comitent si tert nu se stabilesc nici un fel de raporturi juridice, in cazul nerespectarii obligatiilor din contractul incheiat intre comisionar si tert, raspunderea apartinand partii contractante in culpa. in situatia nerespectarii obligatiei de catre tert, comitentul poate cere comisionarului, in temeiul contractului de comision, sa intenteze actiunea corespunzatoare impotriva tertului sau sa-i cedeze lui aceasta actiune. Mentionam ca legea dispune raspunderea comisionarului fata de comitent numai pentru incheierea actelor juridice, nu si pentru executarea lor, conform art. 412 C.com. Tot acest articol prevede posibilitatea stabilirii de catre parti prin contract a unei obligatii de garantie a executarii contractului, numita provizionul star del credere sau pentru credit. 7. incetarea contractului de comision Fiind vorba de o varietate a contractului de mandat, se aplica identitatea cauzelor de incetare a comisionului cu cele ale mandatului, datorita naturii juridice a comisionului ca mandat fara reprezentare. CONTRACTUL DE CONSIGNAtIE 1. Consideratii generale Codul comercial nu contine nici o reglementare referitoare la "contractul de consignatie". S-a elaborat o reglementare detaliata prin Legea nr. 178 din 30 iulie 1934, "pentru contractul de consignatie", publicata in "Monitorul Oficial" nr. 173/1934 si modificata ulterior prin Legea nr. 34/1936, publicata in "Monitorul Oficial" nr. 77 din 1 aprilie 1936, care este si in prezent in vigoare. 2. Notiune si definitie Art. 1 din Legea 178/1934 defineste contractul de consignatie ca fiind conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului. Caracteristica acestei forme de vanzare consta in interpunerea in raporturile dintre proprietarul-furnizor si cumparator a consignatarului, care indeplineste functii de intermediar. Din punctul de vedere aratat, consignatia se analizeaza ca o specie a contractului de comision, deoarece cosignantul detine, analogic vorbind, pozitia de comitent, iar consignatarul pe cea de comisionar. Pe baza acestor elemente, contractul de consignatie poate fi definit ca "acel contract prin care o parte, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat, cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretul obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut". 3. Natura juridica si caracterele contractului de consignatie Contractul de consignatie, asa cum este reglementat de Legea 178/1934, a fost caracterizat in doctrina vremii ca fiind un contract consensual, oneros, sinalagmatic, de comandament, incheiat intuitu personae, principal, comutativ si, in sfarsit, comercial. Contractul de consignatie se incheie in scris, deoarece, potrivit art. 2 din Legea 178/1934, el se poate dovedi numai prin proba scrisa. Deci, forma scrisa a contractului este ceruta ad probationem. Delimitarea contractului de mandat comercial de alte contracte: a) fata de contractul de comision; b) fata de contractul de mandat comercial; c) fata de contractul de depozit; d) fata de contractul de vanzare sub conditie. 4. Conditiile de valabilitate ale contractului de consignatie Pentru a fi valabil incheiat, contractul de consignatie trebuie sa indeplineasca conditiile cerute pentru validitatea contractului de comision, cu observatia ca art. 1 din Legea nr. 178/1934 se refera numai la "marfuri sau obiecte mobile". 5. Efectele contractului de consignatie Contractul de consignatie da nastere la anumite obligatii intre partile contractante. Totodata, prin incheierea actelor de vanzare-cumparare se nasc anumite obligatii intre consignatar si terti. a) Obligatiile partilor. intre parti se nasc raporturi juridice asemanatoare celor izvorate din contractul de mandat privitor la raporturile dintre mandant si mandatar. in acest sens, pot fi invocate dispozitiile art. 405 alin. 2 C.com., care, desi se refera la contractul de comision, sunt aplicabile si contractului de consignatie. Obligatiile consignantului sunt: i) obligatia de a preda consignatarului bunurile care urmeaza sa fie vandute; ii) obligatia de a plati remuneratia datorata consignatarului pentru executarea contractului; iii) obligatia de a restitui cheltuielile facute de consignatar cu indeplinirea insarcinarii primite. Obligatiile consignatarului sunt: i) obligatia de a lua masurile necesare pentru pastrarea si conservarea bunurilor primite (art. 5-9 din Lege); ii) obligatia de a executa mandatul dat de consignant (art. 11-14 din Lege); iii) obligatia de a da socoteala consignantului asupra indeplinirii mandatului sau. Sanctiuni Conform art. 23 din Legea nr. 178/1934 "se va pedepsi cu inchisoare de la 2 luni pana la 2 ani si cu amenda de la 10000 - 100000 lei, fara a se putea acorda circumstante atenuante, consignatarul: 1. Care-si va insusi bunurile incredintate in consignatie, sau le va instraina in alt mod sau in alte conditiuni decat acelea prevazute in contract, sau nu le va restitui consignantului la cerere. 2. Care nu va remite consignantului sumele de bani, cambiile sau valorile incasate sau primite de el, drept pret al bunurilor vandute. 3. Care la cererea consignantului nu va face de indata notificarile prevazute la art. 13, al. 3 din prezenta lege. Art. 24. - Se va pedepsi cu inchisoare de la o luna pana la un an, fara a se putea acorda circumstante atenuante, consignatarul: 1. Care, cu rea credinta, nu va face consignantului instiintarile prevazute la art. 18 din prezenta lege. Se considera de rea credinta consignatarul care, in termen de trei zile libere de la cererea scrisa a consignantului, nu i-a facut instiintarea sus aratata. 2. Care, cu buna stiinta, va face consignantului instiintari neexacte privitoare la situatiunea vanzarilor si incasarilor facute de el 3. Care nu va notifica consignantului orice urmarire indreptata asupra bunurilor incredintate lui in consignatie sau asupra valorilor rezultate din vanzarea lor, de indata ce va fi avut cunostinta de acele urmariri. 4. Care va inlatura, va distruge, va deteriora sau va face sa se inlature, distruga sau deterioreze ambalajele, etichetele, marcile sau orice alte semne exterioare aplicate de consignant asupra marfurilor incredintate in consignatie. 5. Care va depozita sau muta marfurile incredintate lui in consignatie in contra dispozitiunilor contractului 6. Care nu va pune la dispozitia consignantului, la cererea acestuia, registrele speciale de consignatie in cazul cand contractul prevede tinerea unor asemenea registre. b) Efectele executarii contractului de consignatie. in cazul efectelor executarii contractului de consignatie sunt aplicabile regulile comisionului. Prin intermediul reprezentarii indirecte se realizeaza o transmitere automata catre reprezentat a drepturilor dobandite de catre comisionar de la tert. Nerespectarea obligatiilor din contractul de consignatie atrage raspunderea partii in culpa. Potrivit legii, aceasta raspundere este o raspundere civila sau o raspundere penala. 6. incetarea contractului de consignatie in privinta incetarii contractului de consignatie, avand in vedere natura sa juridica si caracterul intuitu personae, sunt aplicate regulile mandatului. CONTRACTUL DE CONT CURENT 1. Notiunea contractului de cont curent Institutie tipica comertului de banca, contractul de cont curent reglementeaza creantele reciproce in afaceri. Sub aspect juridic, acest contract este cel prin care doua persoane care se gasesc in raporturi de afaceri (de regula, o banca si clientul ei), denumiti corentisti, se invoiesc ca in loc sa-si remita reciproc si succesiv bani sau alte valori izvorate din prestatiile facute de una catre alta, sa le inscrie intr-un cont, in partide de debit si credit, iar la inchiderea contului, la un anumit termen, soldul creditor rezultat din compensare sa fie achitat de partea debitoare. Prestatiile sau transmisiunile de valori care se concretizeaza prin creante in favoarea uneia dintre parti, care sunt depuse in contul curent, se numesc remize sau rimese, care pot fi obligatorii sau facultative. Dupa trecerea rimesei in contul curent, aceasta ia denumirea de post, partida sau articol. Contractul de cont curent este reglementat de art. 370-373 C.com., care se refera la efectele pe care le produce intre partile contractante, fiind mentionat si in art. 6 C.com., care stabileste ca contractul de cont curent este civil sau comercial, dupa calitatea persoanelor contractante si cauza pentru care a fost incheiat. Contractul de cont curent se deosebeste de alte operatiuni juridice sau contracte cu functiuni apropiate, cum ar fi contractul de deschidere de credit sau de deschidere de credit in cont curent, contractul de depozit in cont curent etc. 2. Caracterele juridice ale contractului de cont curent: contract consensual: contract cu titlu oneros; contract sinalagmatic (bilateral); contract neformal; contract de executare succesiva; contract accesoriu. 3. Efectele contractului de cont curent Contractul de cont curent produce efecte juridice principale (esentiale) transferul de proprietate, novatia, indivizibilitatea si compensatia si efecte juridice secundare dobanzile, comisionul si diverse cheltuieli. 4. incheierea contului curent incheierea contului curent spre a se constata care dintre corentisti este creditor si pentru ce suma (sold creditor) se realizeaza la scadenta termenelor stabilite prin conventie si, in lipsa, la 31 decembrie, in fiecare an. 5. incetarea contractului de cont curent Acest contract poate inceta de drept in cazurile expres prevazute de lege si la cererea unei parti, conform art. 373 C.com. CONTRACTUL DE REPORT 1. Notiunea contractului de report Contractul de report este folosit in general in situatia in care o persoana proprietara a unor titluri de credit are nevoie de numerar. Conform art. 74 C.com., contractul de report consta in cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit care circula in comert si revanzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Acest contract se dovedeste a fi un contract juridic complex, o dubla vanzare, cea de a doua fiind cu termen si la un pret determinat. Persoana care vinde (temporar) sau da in report se numeste reportat, iar cea care cumpara reportator. Reportatorul primeste de la reportat o remuneratie, denumita pret de report sau premiu, care constituie pretul serviciului prestat de reportat. Diferenta dintre suma data si cea incasata de reportator (profitul) poarta denumirea de report. 2. Conditiile reportului: a) sa existe acordul de vointa al ambelor parti; b) manifestarile de vointa sa fie simultane si sa aiba loc intre aceleasi persoane; c) vanzarea si revanzarea sa aiba ca obiect titluri de credit care circula in comert. 3. Natura juridica a contractului de cont curent Acest contract este unul sui generis, deosebit de vanzare-cumparare prin faptul ca necesita remiterea materiala a titlurilor de credit, operand un dublu transfer de proprietate intre aceleasi persoane si la termene diferite asupra unor titluri de credit de aceeasi specie. 4. Efectele contractului de report Contractul de report produce efecte juridice privitoare la transferul de proprietate asupra titlurilor de credit si fructele civile ale acestora. Daca in privinta efectului translativ de proprietate sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun, referitor la fructele civile produse de titlurile de credit precizam ca acestea se cuvin reportatorului (el a devenit proprietarul acestora) in lipsa de stipulatie contrara intre parti in cadrul contractului. 5. incetarea contractului de report Acest contract inceteaza ca urmare a producerii efectelor sale, partile putand opta pentru prelungirea contractului pentru unul sau mai multe termene succesive (art. 75 C.com)., dar cu pastrarea conditiilor initiale. CONTRACTUL DE GARANtIE REALa MOBILIARa Contractul de garantie reala mobiliara, cunoscut si sub numele de contract de gaj, reprezinta un contract numit, in baza caruia debitorul constituie in favoarea creditorului o garantie asupra unui bun mobil corporal sau incorporal in vederea garantarii executarii unei obligatii civile sau comerciale. Garantia reala mobiliara este reglementata in Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice ("Legea"), care a abrogat in mod expres prevederile din Codul Comercial referitoare la gaj si are urmatoarele caractere juridice: a) este un contract solemn in sensul ca este necesara forma scrisa a acestuia ad validitatem; b) este un contract unilateral, creand obligatii numai in sarcina debitorului obligatiei de garantie; c) este un contract cu titlu oneros comutativ, in baza acestui contract urmarindu-se crearea unor avantaje materiale uneia dintre partile la acest contract; d) este un contract constitutiv de drepturi reale; e) este un contract accesoriu contractului prin care se creeaza obligatia principala; f) contractul este un titlu executoriu prin efectul legii. Conform prevederilor Titlului VI din Legea 99/1999, garantia reala mobiliara are urmatoarele caracteristici: a) reprezinta un drept real creat in vederea garantarii indeplinirii unei obligatii; b) garantia se poate constitui cu sau fara deposedarea proprietarului bunului respectiv; c) confera creditorului garantiei dreptul de a urmari bunul respectiv in mainile oricarei persoane s-ar afla respectivul bun; d) garantia poate avea ca obiect orice tip de obligatie, inclusiv obligatii viitoare sau sub conditie, determinata sau determinabila; e) garantia astfel creata acopera atat obligatia garantata, cat si accesoriile acesteia: dobanzi, penalitati sau alte costuri. Obiectul garantiei reale mobiliare il constituie orice bun mobil corporal sau incorporal, conform art. 6 alin. 1 din Lege, ca si bunurile enumerate in acest scop in art. 6 alin. 5, cum ar fi: stocurile de marfa, soldurile creditoare ale conturilor bancare, certificate de depozit, actiunile si partile sociale; drepturi de proprietate intelectuala; instrumente negociabile, politele de asigurare, drepturile de creanta garantate, fondul de comert sau universalitatea bunurilor mobile ale debitorului, inclusiv bunurile viitoare, echipamente, masini agricole. impreuna cu bunurile afectate garantiei, legea considera constituita garantia si asupra produselor obtinute din valorificarea acestor bunuri. Garantia reala mobiliara se constituie de regula printr-un inscris sub semnatura privata sau incheiat in forma autentica. in cazul unor bunuri al caror regim juridic este in mod special reglementat de alte acte normative, in afara formalitatilor precizate in Lege, este necesara si indeplinirea unor formalitati specifice. De exemplu, in cazul actiunilor afectate unei obligatii de garantie, acestea vor fi indisponibilizate potrivit regulilor pietei pe care sunt tranzactionate sau prin mentiune in registrul actionarilor societatii conform regulilor de drept comun. in principal, ca efect al contractului de garantie, creditorul are dreptul sa intre in posesia bunului, sa il retina si sa il valorifice in cazul in care debitorul nu isi executa obligatiile astfel garantate la termen sau in conditiile agreate. Mai mult, creditorul are dreptul de a inspecta bunul pe durata contractului si dreptul de a trece la executarea garantiei daca are temeiuri comercial rezonabile de a crede ca bunul este pus in pericol sau plata este pe cale a fi impiedicata. Debitorul, avand posesia bunului, are dreptul de a administra bunul pe toata durata contractului si de a dispune de acesta si de produsele acestuia, inclusiv prin inchiriere, constituirea unei alte garantii sau vanzarea acestuia. Debitorul are obligatia de a pastra bunul in cele mai bune conditii si de a evita orice degradare sau depreciere a acestuia, sa intretina si sa foloseasca bunul cu diligenta unui bun proprietar si sa tina o evidenta clara a bunului si a produselor acestuia, daca este cazul. Contractul de garantie inceteaza prin executarea obligatiei al carei accesoriu este, prin actul eliberator al creditorului sau prin hotarare judecatoreasca. Legea stabileste un anumit sistem specific de publicitate a garantiilor reale mobiliare prin intermediul Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.) un sistem informatic de evidenta a prioritatii garantiilor reale mobiliare structurat pe persoane si bunuri. in cazul neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase a obligatiei garantate, creditorul poate trece la executarea garantiei, Legea punand la dispozitia sa doua posibilitati: fie procedura de executare mobiliara reglementata de Codul de Procedura Civila, fie procedura speciala reglementata de Lege. CONTRACTUL DE LEASING Contractul de leasing este un contract prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite, pentru o perioada determinata, dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale. Contractul de leasing este reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 51 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing aprobata in baza prevederilor Legii nr. 90/1998 si modificata in baza prevederilor Legii nr. 99/1999. Contractul de leasing are urmatoarele caractere juridice: este un contract consensual, in sensul ca forma scrisa a acestuia nu este necesara ad validitatem; este un contract bilateral, creand obligatii numai in sarcina debitorului obligatiei de garantie; este un contract cu titlu oneros comutativ, in baza acestui contract urmarindu-se crearea unor avantaje materiale uneia dintre partile la acest contract; contractul este titlu executoriu prin efectul legii in cazul in care utilizatorul nu preda bunurile la sfarsitul perioadei de leasing. Obiect al contractului de leasing il pot constitui bunuri imobile, precum si bunuri mobile de folosinta indelungata, aflate in circuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor si a drepturilor de autor. Din punct de vedere al legislatiei fiscale din Romania, sunt identificate doua tipuri de contracte de leasing, si anume: 1. Contractul de leasing financiar, care reprezinta orice contract de leasing ce indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii: a) riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul cand contractul de leasing produce efecte; b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului catre utilizator la momentul expirarii contractului; c) perioada de leasing depaseste 75% din durata normala de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului; in intelesul acestei definitii, perioada de leasing include orice perioada pentru care contractul de leasing poate fi prelungit. 2. Contractul de leasing operational orice contract de leasing incheiat intre locator si locatar, care nu indeplineste conditiile contractului de leasing financiar. in calitate de utilizator poate figura orice persoana fizica sau juridica romana sau straina, iar in calitate de finantator, orice societate de leasing persoana juridica romana sau straina care indeplineste conditiile prevazute de lege in acest sens obiectul de activitate al societatii este unic, activitati de leasing, si capitalul social este de minimum 500 milioane lei. in conformitate cu art. 6 din OG 51/1997 republicata, contractul de leasing trebuie sa prevada in mod obligatoriu urmatoarele clauze: partile, obiectul contractului, valoarea totala a contractului, valoarea ratelor de leasing, perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului, clauza privind obligatia asigurarii bunului. in principal, in baza contractului de leasing, locatorul are obligatia de a respecta dreptul utilizatorului de a-si alege furnizorul si asiguratorul bunului, sa incheie contractul de vanzare-cumparare al bunului cu furnizorul indicat de utilizator; sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului la incetarea contractului; sa garanteze folosinta linistita si utila a bunului. La randul sau, utilizatorul are obligatia de a primi bunul obiect al contractului de leasing, de a exploata bunul conform destinatiei acestuia, de a achita ratele de leasing, sa suporte cheltuielile de intretinere a bunului, sa nu greveze bunul respectiv cu sarcini fara acordul finantatorului. Raspunderea partilor este reglementata in mod separat si se refera atat la cauzele exprese de raspundere stabilite de lege in sarcina finantatorului, cat si la cazurile de raspundere ale utilizatorului, atat in ceea ce priveste raspunderea contractuala, cat si raspunderea pentru bunul obiect al contractului de leasing. in afara de prevederile exprese ale legii in acest sens, partile sunt libere sa stabileasca atat alte clauze aditionale in cadrul contractului de leasing, cat si clauze de agravare a raspunderii acestora in ceea ce priveste executarea obligatiilor decurgand din respectivul contract. CAPITOLUL IV TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE Despre titluri de valoare in general 1. Consideratii generale Titlurile de valoare sau de credit reprezinta inscrisuri care incorporeaza anumite valori patrimoniale si care constata existenta unei obligatii comerciale sau drept de creanta pe care posesorul acestuia il poate executa dupa trecerea unui anumit interval de timp. Circulatia acestor titluri care incorporeaza valori patrimoniale nu este conditionata de efectuarea unor formalitati, cum ar fi cele prevazute de legislatia civila pentru cesiunea de creanta, ci, prin incorporarea drepturilor in titlu, se simplifica circulatia acestora, iar exceptiile personale ale debitorului fata de titularul initial nu mai pot fi ridicate. Emiterea si circulatia titlurilor de valoare sau a titlurilor de credit reprezinta fapte de comert obiective, conform prevederilor art. 3 din Codul Comercial. 2. Caracteristici comune ale titlurilor de valoare: a) caracter constitutiv dreptul de creanta este incorporat direct in titlul de valoare respectiv si poate fi exercitat numai in temeiul inscrisului respectiv; b) caracter formal inscrisul care constata dreptul respectiv trebuie sa imbrace o anumita forma si sa contina toate mentiunile prevazute cu caracter obligatoriu de lege; c) caracter literal intinderea si natura dreptului continut in titlu se pot determina numai in masura si in conditiile mentionate in inscrisul respectiv. Astfel, nu pot fi admise nici un fel de alte mijloace de proba in vederea determinarii cuprinsului sau intinderii obligatiilor/drepturilor respective in afara titlului insusi. Titlul confera posesorului legitim certitudinea dreptului sau in conditiile mentionate in acesta; d) titlul confera un caracter autonom creantei respective dupa emiterea titlului, emitentul acestuia nu este obligat in virtutea raportului juridic originar (fundamental), ci exclusiv in virtutea semnarii titlului. Mai mult, in circulatia titlului, fiecare nou posesor este considerat a avea un drept nou, originar propriu, autonom si nu un drept cedat. Deci, dobanditorul are un drept autonom, adica un drept care este independent fata de dreptul transmitatorului. Ca o consecinta a acestui fapt, dobanditorului titlului nu se pot opune exceptiile care puteau fi opuse transmitatorului. 3. Utilitatea comerciala a titlurilor de valoare: a) instrumente de plata pot servi la stingerea unei obligatii banesti; b) instrumente de credit pot fi cedate inainte de scadenta fie in proprietate, fie in garantie, pentru a se obtine un credit, mobilizand o creanta baneasca; c) instrumente de garantie avand in vedere caracterul constitutiv si autonom al titlurilor de valoare, acestea pot fi folosite ca mijloace alternative de garantare a executarii unor obligatii comerciale, aceasta fiind functia cea mai des utilizata in practica pentru titlurile de valoare. 4. Clasificarea titlurilor de valoare: a)Dupa continutul acestora: titluri de valoare care dau dreptul la plata unei sume de bani efecte de comert, negociabile, care reprezinta si titluri de credit: cambia, biletul la ordin si cecul; titluri care confera drepturi complexe patrimoniale si nepatrimoniale valorile mobiliare, in principal actiunile si obligatiunile emise de societatile comerciale detinute public; titluri de valoare care confera dreptul la anumite cantitati de marfuri titluri reprezentative ale marfurilor: conosamentul, recipisa de depozit, warantul. Conosamentul este inscrisul eliberat de comandantul sau armatorul navei cu care se transporta marfurile, care atesta incarcarea marfurilor pentru a fi transportate. Posesorul legitim al inscrisului este considerat proprietarul marfurilor. Recipisa de depozit este un inscris care confera titularului dreptul de proprietate asupra marfurilor depozitate in magazii specializate (docuri, antrepozite etc.). Warantul este inscrisul care confera calitatea de titular al unui drept de garantie reala mobiliara asupra marfurilor depozitate. b) Dupa modul de circulatie al acestora: titluri nominative, in cuprinsul carora este mentionat numele posesorului legitim. Potrivit legii, titlul nominativ se poate transmite prin cesiune. Cesiunea consta in inscrierea in titlu a numelui cesionarului si predarea titlului; titlurile la ordin titlurile care cuprind drepturi ce pot fi exercitate numai de catre o anumita persoana si care se transmit prin gir cambia si biletul la ordin. Operatiunea girului, prin care se realizeaza transmiterea titlului, consta dintr-o mentiune translativa de drepturi facuta de posesorul titlului, chiar in titlu, cu precizarea numelui dobanditorului; titlurile la purtator, care nu determina persoana titularului drepturilor si care se transmit prin simpla traditiune a titlului respectiv (transmiterea materiala a inscrisurilor). c) Dupa cauza: titlurile cauzale, care mentioneaza cauza obligatiei actiunile, conosamentul; titlurile abstracte, care incorporeaza dreptul respectiv, fara a mentiona cauza obligatiei, avand valoare juridica prin ele insele cambia, biletul la ordin, cecul. in activitatea comerciala sunt folosite unele inscrisuri care inprumuta anumite caracteristici ale titlurilor de valoare, fara a fi veritabile titluri comerciale de valoare. De aceea, ele sunt denumite titluri de valoare improprii. Sunt avute in vedere: biletele de calatorie cu mijloacele de transport (metrou, tranvai, troleibuz, autobuz, tren etc.), biletele de loterie, biletele pentru statiunea de odihna, biletele de intrare la teatru etc. CAMBIA 1. Consideratii generale Cambia este unul dintre titlurile de credit cu mare aplicabilitate in activitatea comerciala. Cambia este un titlu de valoare in baza caruia o persoana, numita tragator, da ordin unei alte persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o anumita suma de bani unei terte persoane beneficiar sau la ordinul acesteia. Asa cum rezulta din definitie, cambia implica participarea a trei persoane: tragatorul (emitentul), trasul si beneficiarul. Tragatorul (emitentul) este persoana care emite titlul; el da dispozitia sa se plateasca o suma de bani. Prin semnatura sa, tragatorul isi asuma obligatia de a face sa se plateasca suma de bani beneficiarului de catre tras. Emitentul inscrisului poarta denumirea de tragator, deoarece "trage" titlul asupra debitorului care este obligat sa efectueze plata. Trasul este persoana careia i se adreseaza dispozitia (ordinul) de a plati o suma de bani. Beneficiarul este persoana careia sau la ordinul careia urmeaza sa se faca plata catre tras. Cambia este emisa sau transmisa in principal in scopul stingerii unui raport juridic fundamental izvorat dintr-un contract comercial. in cadrul mecanismului cambial, un rol important este jucat nu numai de catre raportul fundamental in baza caruia cambia a fost emisa initial, dar si de functia acesteia de titlu de valoare formal si complet. Astfel, in baza raportului fundamental, debitorul urmarit poate opune creditorului o exceptie specifica raporturilor lor personale, dar fiecare semnatar ulterior al cambiei, in virtutea titlului insusi, este tinut raspunzator de plata acestuia fata de posesorul legitim al cambiei. Pe de alta parte, raportul juridic fundamental in baza caruia cambia a fost emisa este exterior si, de regula, preexistent fata de raportul juridic cambial. Prin emiterea cambiei catre beneficiar se sting, de fapt, doua obligatii: obligatia trasului fata de tragator, ca si obligatia tragatorului fata de beneficiar. Beneficiarul poate stinge mai departe alte obligatii ale sale prin transmiterea cambiei prin gir in favoarea creditorului sau, inscriind pe spatele acesteia ordinul de a se plati acea suma de bani creditorului sau. Noul raport juridic de drept cambial nu antreneaza desfiintarea raportului fundamental, astfel ca posesorul cambiei accepta un instrument de plata simplificat, dar nu renunta la garantiile suplimentare ce pot fi atasate raportului fundamental. in acest fel se poate explica faptul ca obligatia cambiala, desi este o obligatie abstracta, este nula daca este semnata fara cauza sau daca se bazeaza pe o cauza ilicita. Legislatia aplicabila in materie este Legea nr. 58/1934, care corespunde principiilor fundamentale mentionate in Conventia Internationala referitoare la legea uniforma a cambiei si biletului la ordin din 1930, semnata la Geneva,cuprinzand legea uniforma asupra cambiei si biletului la ordin, modificata si completata de catre Ordonanta Guvernului nr. 11/1993 impreuna cu reglementarile specifice emise de catre Banca Nationala a Romaniei. 2. Caracterele juridice Pe langa caracterele generale ale titlurilor de valoare, cambia are si urmatoarele caractere proprii: a) titlu de credit utilizat ca efect de comert sau efect financiar datorita caracterului abstract si literal al inscrisului; b) are ca obiect intotdeauna plata unei sume de bani; c) este un titlu complet in sensul ca va trebui sa cuprinda toate mentiunile necesare pentru identificarea obligatilor cambiali sau a sumelor de bani ce vor fi platite; lipsa unor astfel de mentiuni nu poate fi suplinita cu alte documente, iar calitatea obligatului cambial mentionata pe titlu nu poate fi contestata; d) titlu la ordin , transmisibil prin gir. Dreptul cuprins in cambie poate fi exercitat de beneficiar sau de persoana careia acesta i-a transmis cambia prin gir. Clauza "la ordin" este subinteleasa in orice cambie. Deci, emitentul cambiei autorizeaza pe posesorul ei sa o transmita altei persoane oricand doreste si la infinit. Legea permite transmiterea cambiei si pe calea dreptului comun a cesiunii de creanta. in acest scop, in cambie trebuie sa se faca mentiunea "nu la ordin"; e) titlu abstract in sensul ca, odata emisa cambia, drepturile si obligatiile decurgand din aceasta devin independente de raportul juridic fundamental in baza caruia cambia a fost emisa; f) creeaza obligatii autonome, in sensul ca obligatiile create in baza raportului juridic cambial sunt independente, fiecare semnatura pusa pe cambie fiind sursa unui nou raport juridic distinct; g) creeaza obligatii neconditionale, in sensul ca obligatiile create in baza raportului juridic cambial nu pot fi afectate de nici un fel de conditie; h) creeaza obligatii juridice solidare in sensul ca, prin transmiterea cambiei pe calea girului, ultimul posesor legitim al acesteia poate cere plata sumei de bani prevazute in cambie de la oricare dintre semnatarii acesteia, fara a exista o ordine prestabilita. Functiile cambiei sunt urmatoarele: a) instrument de schimb valutar. Cambia a aparut ca o necesitate impusa de nevoile existentei unui instrument juridic prin care sa se realizeze schimbul valutar. Notiunea de cambie este preluata din dreptul italian si are la baza cuvantul "cambio", care inseamna schimb. in dreptul francez se foloseste expresia "lettre de change", care inseamna "scrisoare de schimb". Deci, cambia era menita sa realizeze un schimb. La origine era vorba de un schimb de moneda. Functia cambiei de instrument de schimb valutar are, in prezent, o valoare istorica. Ea ar mai putea prezenta interes in raporturile comerciale internationale. b) instrument de credit. Principala functie a cambiei este aceea de instrument de credit. intr-adevar, deoarece suma de bani prevazuta in cambie nu trebuie achitata imediat, ci la un anumit termen, prin intermediul cambiei se acorda debitorului un credit pe intervalul de timp determinat de acesta. c) instrument de plata. Cambia are si functia de instrument de plata. Aceasta functie este asemanatoare functiei pe care o indeplineste moneda. Cambia prezinta insa avantajul ca evita folosirea de numerar. 3. Conditiile de validitate ale cambiei 3.1. Conditiile emiterii cambiei: 3.1.1. Conditii de fond: sunt supuse legilor comerciale, cambia fiind, in baza art. 3 din Codul Comercial, o fapta de comert. Trebuie indeplinite conditiile prevazute de Codul civil pentru validitatea actelor juridice: consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza (art. 948 C.civ.). Astfel, conditiile de fond ale cambiei sunt: consimtamantul si cauza; capacitatea si obiectul. a) Consimtamantul si cauza cambiei prezinta o particularitate. in aprecierea lor trebuie avut in vedere caracterul general si abstract al obligatiilor cambiale. Orice obligatie cambiala se desprinde de cauza care i-a dat nastere si se manifesta ca o obligatie de sine-statatoare. b) Capacitatea ceruta pentru asumarea unor obligatii cambiale este cea prevazuta de dispoizitiile Decretului nr. 31/1954 pentru incheierea actelor juridice. intr-adevar, Codul comercial contine dispozitii speciale pentru capacitatea ceruta persoanei fizice pentru a fi comerciant, dar nu reglementeaza nici o conditie de capacitate pentru incheierea actelor juridice comerciale. c) Obiectul cambiei il constituie prestatiile la care se obliga persoanele implicate in raporturile cambiale. Fiecare obligatie cambiala are un obiect concret, care este determinat de natura obligatiei asumate (tragator, tras, avalist etc.). Nerespectarea conditiilor pentru validitatea cambiei atrage dupa sine sanctiunea nulitatii, in conditiile reglementate in dreptul comun. 3.1.2. Conditii de forma: 3.1.2.1. Forma scrisa. Legea nr. 58/1934 nu prevede in mod expres conditia formei scrise. Aceasta conditie este subinteleasa de vreme ce art. 1 din lege se refera la "textul inscrisului", iar cambia trebuie semnata si poate fi transmisa prin gir tot prin semnatura. Cambia poate fi scrisa in limba romana ori intr-o limba straina, indiferent daca persoanele implicate cunosc ori nu aceasta limba. O cambie trebuie scrisa doar intr-o singura limba (romana sau straina) pentru a nu crea confuzii. O cambie poate fi scrisa de mana, batuta la masina ori tiparita. Se admit si formularele tipizate, care se completeaza in spatiile libere. in toate cazurile insa, semnatura trebuie sa fie manuscrisa, adica sa apartina persoanei care semneaza. 3.1.2.2. Mentiunile obligatorii: a) denumirea de cambie intrucat legea impune ca in inscris sa fie inclusa mentiunea de cambie, inseamna ca nu sunt admise expresii echivalente. in consecinta, nu ar putea fi folosite notiunile de "trata" sau "polita", care erau folosite de reglementarile anterioare, chiar daca in trecut erau larg cunoscute ; ordinul neconditionat de plata a unei sume de bani determinate. Ordinul de plata trebuie exprimat sub forma unui ordin propriu-zis ("platiti", "veti plati" etc.) sau in alta forma "mai politicoasa", "va autorizez sa platiti" etc. Daca suma de bani a fost aratata in cifre si litere, in caz de necponcordanta intre ele prevaleaza suma aratata in litere (art. 6 din lege). b) numele trasului Legea cere ca inscrisul sa prevada numele persoanei care trebuie sa execute plata, adica numele trasului. Se are in vedere numele si prenumele persoanei fizice sau, dupa caz, denumirea (firma) persoanei juridice. in cazul neindicarii trasului, cambia este lovita de nulitate. in calitate de tras poate fi indicata orice persoana fizica sau juridica. Potrivit legii, in calitate de tras poate fi indicat insusi tragatorul (art. 3). Legea permite si posibilitatea indicarii mai multor persoane in calitate de tras, dar in mod cumulativ, adica numai daca fiecare din aceste persoane accepta plata intregii sume (obligatie solidara); indicarea scadentei. Potrivit legii, inscrisul trebuie sa indice scadenta, adica data la care obligatia cambiala devine exigibila si posesorul cambiei poate cere plata sumei de bani mentionata in inscris. Scadenta trebuie sa fie unica. Legea interzice cambia cu plata in rate. O cambie cu scadente succesive este lovita de nulitate (art. 36 din lege). Modalitatile de stabilire a scadentei sunt prevazute de lege. Art. 36 din Legea nr. 58/1934 prevede ca o cambie poate fi trasa: la vedere; la un anume timp de la vedere; la un anumit timp de la data emisiunii; la o zi fixa. c) indicarea locului unde trebuie facuta plata. inscrisul trebuie sa prevada locul unde debitorul (trasul) va face plata. intrucat legea cere sa se indice locul platii, se considera ca trebuie sa se arate numai localitatea, iar nu domiciliul ori sediul debitorului. Deci, in cambie trebuie precizata localitatea unde se va face plata si nu adresa completa a debitorului (strada, nr. etc.). Legea permite indicarea mai multor locuri de plata. in acest caz, posesorul cambiei o poate prezenta pentru acceptare sau plata la oricare idntre aceste locuri (art. 2 alin. 5 din lege). in lipsa unei mentiuni privind locul unde trebuie facuta plata, legea prezuma ca loc al platii, locul aratat langa numele trasului, care este considerat si loc al domiciliului trasului (art. 2 alin. 5 din lege). d) numele celui caruia sau la ordinul caruia se va face plata Potrivit legii, in cambie trebuie sa se arate persoana careia i se va face plata sau la ordinul careia plata trebuie facuta. in cambie pot fi indicati mai multi beneficiari, in mod cumulativ ori alternativ. De asemenea, tragatorul este indreptatit sa se indice pe sine in calitate de beneficiar (art. 3 din lege). e) data si locul emiterii inscrisul trebuie sa cuprinda data si locul emiterii cambiei de catre tragator. Data se indica prin ziua, luna si anul emiterii cambiei. in cazul cand in titlu nu figureaza data de emisiune, cambia este lovita de nulitate. Totodata, precizarea datei emiterii cambiei permite stabilirea capacitatii tragatorului in momentul tragerii cambiei. in cambie ttrebuie sa se mentioneze locul emisiunii. Deci, inscrisul ntrebuie sa cuprinda localitatea in care a fost emisa cambia. Mentionarea locului emiterii cambiei prezinta interes pentru determinarea legii aplicabile pentru formarea cambiei (locus regit actum). f) semnatura tragatorului Faptul ca vointa exprimata in cambie apartine tragatorului este atestat de semnatura acestuia pe inscrisul in cauza. De aceea, pentru a produce efecte, cambia trebuie semnata de tragator. in absenta semnaturii tragatorului, cambia este lovita de nulitate. Semnatura trebuie sa fie autografa (manu proprio). Ea se compune din numele si prenumele ori numele si initiala prenumelui, respectiv firma tragatorului (art. 8 din legea nr. 58/1934). 3.1.2.3. Mentiunile facultative 1) Clauze care influenteaza obligatia cambiala. Legea permite mentionarea unor clauze care influenteaza obligatia cambiala. a) clauza "nu la ordin". O atare caluza are ca efect interzicerea transmiterii cambiei prin gir. in acest caz, cambia este transmisibila numai in forma si cu efectele unei cesiuni din dreptul comun (art. 13 alin. 2 din lege). b) clauza "fara cheltuieli" sau "fara protest". Aceasta clauza inscrisa in cambie scuteste pe beneficiarul cambiei de obligatia de a aresa protestul de neacceptare sau neplata, care este cerut pentru exercitarea actiunii in regres (art. 51 din lege). 2) Clauze care nu influenteaza obligatia cambiala. a) clauza "fara procura". Aceasta caluza confirma ca posesorul cambiei pretinde suma mentionata in titlu in virtutea unui drept propriu. b) clauza "valoare data in garantie". O asemenea mentiune atesta faptul ca titlul a fost dat in scopul garantarii executarii altei obligatii. Deci, clauza arata cauza transmiterii titlului, dar nu are nici un efect asupra obligatiei cambiale. 3) Clauze considerate nescrise. Legea interzice includerea in cambie a unor mentiuni. Dar, intrucat aceste mentiuni nu sunt in contradictie cu obligatiunile cambiale, aceste mentiuni sunt considerate nescrise. Clauza de descarcare a tragatorului de obligatia de plata. Potrivit legii, tragatorul raspunde de acceptarea si plata cambiei. El se poate descarca de raspunderea pentru acceptarea cambiei de catre tras, nu insa si de raspunderea pentru plata cambiei. Orice clauza prin care tragatorul se descarca de raspunderea de plata a cambiei se socoteste nescrisa (art. 11 din lege). 4) Clauze care atrag nulitatea obligatiei cambiale. Unele clauze altereaza natura obligatiilor cambiale si, in consecinta, ele conduc la nulitatea cambiei. Fac parte din aceasta categorie: clauza prin care se stipuleaza o conditie a obligatiei cambiale; clauza privind plata cambiei printr-o alta prestatie in locul sumei de bani; clauza privind completarea elementelor esentiale ale cambiei prin alte inscrisuri etc. Cambia in alb Cambia poate fi emisa de traigator, in mod deliberat, fasa a cuprinde toate mentiunile obligatorii prevazute de lege, urmand ca acestea sa fie completate ulterior, cu excluderea interventiei tragatorului, de catre primitorul cambiei sau de un posesor succesiv al acesteia (art. 12 din lege). Di dispozitiile legii rezulta ca poate fi lasata in alb oricare dintre mentiunile obligatorii, cu exceptia semnaturii tragatorului. Fara semnatura tragatorului nu poate exista o obligatie cambiala. Cambia in alb este completata fie de primitorul ei, fie de posesorul succesiv al cambiei. Temeiul juridic al completarii este dreptul de completare care se transmite dobanditorului odata cu remiterea titlului. Acest drept poate fi exercitat in limitele intelegerii dintre tragator si primitorul cambiei (contract de completare). intelegerea de completare poate fi expresa ori tacita, in acest din urma caz intelegerea poate rezulta din celelalte mentiuni ale cambiei ori din cuprindul raportului fundamental care a determinat emiterea cambiei. Cambia in alb poate fi completata oricand, insa inainte de prezentarea ei la plata. Dreptul de completare trebuie exercitat in termen de 3 ani de la data emiterii titlului (art. 12 din lege). Dupa expirarea acestui termen, posesorul cambiei decade din dreptul de completare. 4. Transmiterea cambiei girul Girul este actul juridic prin care posesorul cambiei girant transmite altei persoane giratar printr-o declaratie scrisa si semnata pe cambie si prin predarea titlului, toate drepturile izvorand din titlul respectiv. Girantul este persoana titulara a dreptului, legitimata in conditiile legii si care este posesoarea titlului. Giratarul poate fi orice persoana, indiferent daca este o persoana straina sau care este implicata in raportul cambial (tragator, tras etc.). La fel cum emiterea cambiei se justifica prin existenta prealabila a unor raportri juridice intre persoanele implicate in raportul cambial (raporturi juridice fundamentale), tot astfel si girul are la baza un raport juridic preexistent intre girant si giratar. Prin gir, beneficiarul ordona trasului sa plateasca suma de bani inscrisa pe titlu giratarului sau altei persoane desemnate la ordinul acestuia. Prin gir se creeaza un nou raport juridic distinct prin care se garanteaza si plata de catre obligatul principal catre giratar a sumei de bani inscrise pe cambie. intre gir si cesiune exista importante deosebiri. Astfel, prin gir, giratarul dobandeste un drept propriu si autonom, fara sa i se poata opune exceptiile care puteau fi opuse girantului; in cazul cesiunii, cesionarul dobandeste drepturile pe care le-a avut cedentul si deci exceptiile pe care debitorul le putea invoca cedentului pot fi opuse si cesionarului. Apoi, prin gir, girantul garanteaza plata de catre obligatul principal (trasul) a sumei de bani fata de giratar; in cesiunea de creanta, cedentul garanteaza numai existenta creantei, iar nu si insolvabilitatea debitorului. Girul este trecut pe titlu, pe cand in cazul cesiunii este necesara notificarea catre debitor sau acceptarea din partea acestuia. Pentru a fi valabil, girul trebuie sa indeplineasca anumite conditii de forma, si anume, trebuie scris pe cambie sub forma unui ordin de plata a sumei de bani adresat debitorului principal. Efectele girului sunt urmatoarele: a) efectul translativ ca efect al legii, prin gir se transmit toate drepturile izvorate din cambie, inclusiv eventualele drepturi accesorii acesteia; b) efectul de garantie in baza girului, girantul isi asuma obligatia de a garanta acceptarea la plata a cambiei de catre tras astfel fiind tinut personal pentru plata sumei de bani in cazul in care trasul refuza acceptarea la plata; c) efectul de legitimare ca efect al girului, giratarul este legitimat in calitate de creditor al sumelor mentionate in cambie si este socotit ca un posesor legitim al acesteia. 5. Acceptarea cambiei Acceptarea la plata a cambiei reprezinta manifestarea de vointa a trasului in sensul asumarii si executarii la scadenta a obligatiei de a plati suma de bani mentionata in cambie. Prezentarea cambiei la acceptare este o obligatie facultativa a posesorului cambiei, astfel incat cambia poate fi prezentata de catre posesorul ei legitim la plata fara o acceptare prealabila a acesteia. in cazul in care scadenta cambiei este precizata ca fiind la un anumit timp de la vedere, prezentarea cambiei spre acceptare este obligatorie. De asemenea, aceasta formalitate este obligatorie in cazul in care tragatorul sau girantul au inserat in titlu o clauza speciala in acest sens. Cambia se prezinta spre acceptare de catre posesorul acesteia catre tras pana la data scadentei, cu exceptia cazurilor in care acceptarea este obligatorie. Prezentarea cambiei spre acceptare se face la domiciliul trasului. Acceptarea se va inscrie pe cambie prin cuvantul "acceptat" sau orice alta expresie echivalenta. Simpla semnatura a trasului poate echivala cu acceptare. Acceptarea cambiei la plata trebuie sa fie neconditionata. 6. Avalul cambiei Avalul poate fi definit ca un act juridic prin care o persoana, numita avalist, se obliga sa garanteze obligatia asumata de unul dintre debitorii cambiali, numit avalizat. Plata unei cambii poate fi garantata de catre un tert, pentru intreaga suma prevazuta in cambie sau pentru o parte din ea. Avalul este deci o garantie inscrisa pe cambie, asumata de un semnatar al cambiei sau de o terta persoana de a plati integral sau partial suma mentionata pe cambie, in aceleasi conditii ca si cel garantat. Avalul reprezinta o garantie pentru plata sumei de bani, si nu pentru persoana debitorului. Spre deosebire de gir, al carui scop principal este transmiterea cambiei si numai in subsidiar garantarea acceptarii la plata, unicul scop al avalului il reprezinta constituirea unei garantii. Prin aval se creeaza un nou raport juridic independent, de garantare a platii cambiei. 7. Plata cambiei si consecintele neplatii acesteia Cambia trebuie prezentata la plata in mod obligatoriu de catre posesorul legitim al titlului catre tras, chiar in cazul in care acesta a refuzat acceptarea cambiei, sau avalistului, trasului sau altor debitori in regres daca s-au indeplinit formalitatile legale. Plata cambiei se poate cere la scadenta, care este determinata de la emiterea titlului sau determinabila ulterior de catre posesorul acesteia. Cambia trebuie prezentata la plata in ziua scadentei sau in maximum doua zile lucratoare dupa expirarea scadentei acesteia. in cazul scadentei la vedere, cambia trebuie platita la prezentare. Locul si adresa platii sunt cele indicate in titlu, iar in lipsa acestora, plata se face la locul si adresa indicate langa numele trasului. Pentru a fi valabila, plata trebuie sa fie facuta de o persoana capabila si care nu a fost declarata in faliment. Plata la scadenta, in conditiile legii, facuta de catre trasul acceptant duce la stingerea obligatiei cambiale a trasului, ca si a celor ale tuturor debitorilor cambiali. Posesorul cambiei care nu a primit suma de bani prevazuta in cambie poate obtine satisfacerea dreptului sau prin mijloace cambiale actiunile cambiale sau prin mijloace extracambiale, care sunt de fapt actiuni in justitie reglementate de dreptul comun (imbogatirea fara justa cauza, actiunea cauzala formulata in baza raportului juridic fundamental). Actiunile cambiale pot fi actiuni directe, indreptate impotriva celor direct obligati la plata, si anume acceptantul la plata si avalistul acestuia, sau actiuni in regres, care sunt actiuni contra oricarui alt obligat cambial, adica impotriva tragatorului, girantilor si avalistilor acestora. Avand in vedere ca, in temeiul legii, cambia reprezinta titlu executoriu, posesorul cambiei are la indemana executarea cambiala ca o forma specifica de executare a obligatiilor asumate in baza raportului juridic cambial. in aceste conditii, odata indeplinite formalitatile pentru constituirea dreptului de regres, cambia poate fi investita cu formula executorie de catre judecatoria locului platii si, pe baza cambiei astfel investite, se poate trece direct la executarea silita a debitorului. 8. Exceptiile cambiale Debitorul cambial se poate opune pretentiilor posesorului prin invocarea anumitor exceptii, limitate insa de caracterul autonom al cambiei ca titlu de valoare. Exceptiile cambiale sunt de doua tipuri: a) exceptii cambiale obiective: absolute cele pe care le poate invoca orice debitor impotriva oricarui creditor (prescriptia, nevalabilitatea formala a cambiei etc.) sau relative cele pe care numai anumiti debitori le pot invoca impotriva oricaror posesori ai cambiei (falsificarea semnaturilor, nevalabilitatea obligatiei cambiale etc.); b) exceptii cambiale subiective: absolute pe care orice debitor cambial le poate opune anumitor posesori ai cambiei (lipsa de legitimare, incapacitatea posesorului cambiei etc.) sau relative care privesc un anumit raport cambial si pot fi invocate de un anumit debitor si de un anumit posesor al cambiei (vicii de consimtamant sau exceptii privind raportul juridic fundamental). 9. Prescriptia Actiunile cambiale directe se prescriu in termen de 3 ani de la data scadentei cambiei. Actiunile de regres se prescriu in termen de un an de la data protestului de neacceptare a platii. Actiunile exercitate de debitorii de regres contra altor debitori de regres se prescriu in termen de 6 luni de la data platii cambiei sau de la data actiunii in regres impotriva respectivului debitor. BILETUL LA ORDIN 1. Consideratii generale Biletul la ordin este inscrisul prin care emitentul (debitorul) se obliga sa plateasca beneficiarului sau la ordinul beneficiarului o suma de bani la locul si scadenta aratata in titlu. Biletul la ordin este un titlu de valoare asemanator cambiei. De aceea, biletul la ordin este reglementat, ca si cambia, de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, modificata si completata de catre Ordonanta Guvernului nr. 11/1993, impreuna cu reglementarile specifice emise de catre Banca Nationala a Romaniei, printr-un numar restrans de articole art. 104-107. in art. 106 se precizeaza in mod expres ca, in masura in care nu sunt incompatibile, toate dispozitiile relative la cambie sunt aplicabile si biletului la ordin. 2. Conditii de forma si de executare Conditiile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca biletul la ordin sunt aceleasi ca si cele prevazute pentru cambie, cu exceptia faptului ca intr-un bilet la ordin nu va figura numele trasului si biletul la ordin nu poate fi acceptat la plata. Mentiunile obligatorii ale biletului la ordin Biletul la ordin trebuie sa cuprindamentiunile prevazute de art. 104 din lege. Aceste mentiuni sunt urmatoarele: a) denumirea biletului la ordin b) promisiunea neconditionata de a plati o suma de bani determinata c) indicarea scadentei d) locul unde trebuie facuta plata e) numele aceluia caruia sau la ordinul caruia trebuie facuta plata f) data si locul emiterii biletului la ordin g) semnatura emitentului. inscrisul trebuie sa poarte semnatura personala a emitentului (manu proprio) CECUL 1. Consideratii generale Cecul, ca titlu de credit, este folosit de catre titularii de conturi bancare; prin intermediul lor, tragatorul (titularul de cont) da ordin bancii la care are un disponibil banesc, sa plateasca la prezentarea titlului o anumita suma de bani. in vederea emiterii unui cec, tragatorul acestuia trebuie sa aiba disponibil in contul bancar (acoperire). Suma de bani trebuie sa fie certa, lichida si exigibila si asupra acesteia tragatorul (emitentul) sa aiba dreptul de a dispune prin cec. Emiterea unui cec fara acoperire reprezinta infractiune. Mai mult, intre tragator si banca trebuie sa existe o conventie cu privire la dreptul acestuia de a emite cecuri pe formularele special puse la dispozitia sa de catre banca. Regimul juridic al cecului este reglementat de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 11/1993 si normele speciale emise in acest sens de catre Banca Nationala a Romaniei. 2. Conditii de valabilitate si executare Cecul trebuie sa fie emis in forma scrisa, eventual pe formularele special emise de catre banci in acest sens si trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni obligatorii: denumirea de cec, ordinul neconditionat de plata a unei sume de bani, numele celui care trebuie sa plateasca, locul platii, data si locul emiterii, semnatura emitentului. Cecul este transmisibil prin gir, care trebuie scris pe cec si semnat de catre giratar. Daca titlul contine clauza "nu la ordin", atunci acesta poate fi transmis prin cesiune pe calea dreptului comun. Cecul la purtator se transmite prin simpla traditiune a titlului. Avalul reprezinta o garantie a platii integrale sau partiale a cecului. Nu se admite un aval din partea bancii asupra careia cecul este tras deoarece legea interzice in mod expres acceptarea de catre banca a cecului tras asupra ei. Avalul trebuie dat in scris pe titlu prin cuvintele "pentru aval" sau alte expresii echivalente. Avalistul este tinut responsabil pentru plata cecului in acelasi mod ca si persoana pentru care a dat avalul. Plata cecului nu este supusa nici unei formalitati de acceptare la plata, cecul fiind un instrument de plata la vedere. Prezentarea cecului la plata se face la banca, in termenele stabilite de lege: 8 zile de la emitere daca este platibil in localitatea in care a fost emis, si 15 zile in cazul in care cecul este platibil in alta localitate decat cea in care a fost emis. Termenele se calculeaza de la data mentionata pe cec ca si data a emiterii cecului. in cazul in care cecul nu este platit la prezentare, beneficiarul acestuia nu are actiune directa impotriva trasului, adica a bancii la care tragatorul isi are deschise conturile. Refuzul la plata da dreptul beneficiarului platii la formularea actiunilor in regres impotriva girantilor, tragatorilor si celorlalti obligati de regres. Pentru exercitarea acestor actiuni, cecul trebuie sa fi fost prezentat la plata in termenele prevazute de lege si refuzul de plata al trasului (bancii) sa fie constatat printr-o declaratie oficiala a bancii semnata si datata pe cec. Aceste formalitati trebuie indeplinite inainte de expirarea termenului de prezentare. Beneficiarul cecului refuzat la plata are la dispozitie aceleasi mijloace ca si in materie cambiala pentru a solicita executarea obligatiilor asumate de catre obligati in baza titlului. Cecul reprezinta titlu executoriu pentru suma inscrisa pe acesta si pentru accesorii. Competenta pentru investirea cu formula executorie este judecatoria de la locul platii. BIBLIOGRAFIE SELECTIVa 1. Stanciu Carpenaru, Drept comercial roman, editia a 5-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2004. 2. Mariana Rudareanu, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004 3. Ion Turcu, Insolventa comerciala, reorganizarea judiciara si falimentul, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002 4. Corneliu Turianu, Curs de drept civil. Contracte speciale, Editura Universitara, Bucuresti, 2002 5. Raul Petrescu, Principalele contracte de drept comercial, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT DREPT DREPT COMERCIAL ROMAN". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Sandale casual dama ECCO Touch Plateau (Negre) Sandale casual dama ECCO Touch Plateau (Negre) Sandalele ECCO Touch Plateau sunt confectionate din piele moale cu detalii metalice(tinte). Sunt...