REFERAT DREPT: PRINCIPIILE PROCEDURII PENALE

Incarcat la data: 27 Februarie 2009

Autor: Gogoasa Alexandru

Pret: 50 credite

3 (2 review-uri)
Procedura penala este guvernata de anumite reguli fundamentale, pe care legiuitorul le-a denumit reguli de baza (art. 2-8, Cod pr. pen.) sau principii directoare (G. Mateut). d2g6gn Reglementarea este nesatisfacatoare, deoarece nu se completeaza cu principiile europene si este incompleta. Ca urmare, principiile procedurii penale sunt urmatoarele (13): 1) Stricta legalitate a procedurii penale 2) Prezumtia de nevionvatie 3) Oficialitatea procedurii penale 4) Aflarea adevarului 5) Rolul activ 6) Nemijlocirea 7) Garantarea libertatii persoanei 8) Respectarea demnitatii umane 9) Egalitatea de arme in procesul penal 10) Termenul rezonabil 11) Garantarea dreptului la aparare 12) Folosirea limbii oficiale 13) Respectarea inviolabilitatii domiciliului si corespondentei 1. Stricta legalitate a procedurii penale Este ceruta de art. 51, art. 123 si art. 125 din Constitutia Romaniei in care se prevede expres ca respectarea legii si a suprematiei Constitutiei sunt obligatorii, ca justitia se infaptuieste in numele legii, ca judecatorii sunt independenti si se supun doar legii, ca justitia se infaptuieste de CSJ si celelalte instante judecatoresti. Stricta legalitate receptioneaza principiul consacrat de art. 3 si 4 din Legea de organizare judecatoreasca 92/1992, republicata datorita modificarilor sub forma legii 142/1997, conform caruia judecatorul este independent si se supune doar legii. De asemenea, conform aceleiasi prevederi, nimeni nu e mai presus de lege. Legalitatea rezulta si din art. 2 (1), cod pr. pen. in care se reglementeaza expres ca procesul penal se desfasoara conform legii. Aceasta reglementare exprima conceptia legiuitorului dupa care legalitatea procesului trebuie sa priveasca cele doua faze ale procesului penal (urmarirea penala si judecata). Totusi, aceasta este o limitare inadmisibila, pentru ca, in egala masura, legalitatea trebuie sa priveasca si executarea hotararii penale definitive. Mentionarea legalitatii in procedura are o forta juridica superioara, pentru ca priveste norme imperative a caror nesocotire e de natura sa atraga snactiuni procesuale. In procedura penala legalitatea se suprapune peste intreaga derulare a procesului penal. Regulile, avand un caracter specific fiecarei faze, trebuie analizate distinct, atat in raport de fazele procesului penal, cat si in raport de stadiile procesului. Principiul garanteaza stricta legalitate a procedurii penale, statuandu-se ca toate normele referitoare la competenta si functionarea organelor judecatoresti sunt imperative si ca nu exista incalcare a acestora ce nu va fi sanctionata. Procedura permite restituirea intregului dosar Ministerului Public in vederea refacerii urmaririi penale cu privire la procesul preliminar. Procedura permite judecarea de fond, redeschiderea cauzelor in toate situatiile de incalcare a legii in proces. 2. Prezumtia de nevinovatie Este o regula traditionala ce tine de esenta unui proces penal echitabil (art. 6 (1), CEDO). A aparut prima data in legislatia Statelor Unite, in secolul al XIX-lea. S-a stabilit ca orice om se prezuma a fi nevinovat, pana la proba contrara. Daca la inceput prezumtia de nevinovatie avea un domeniu nelimitat, aplicata si procedurii disciplinare, ulterior aplicarea acestei prezumtii a fost limitata la procedura penala, fiind introdusa in majoritatea constitutiilor europene. De asemenea, ea este prevazuta si actele internationale si europene ce privesc drepturile omului, cum ar fi: - Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de ONU in 1948 (art. 11) - Pactul cu privire la Drepturile Civile si Politice -; art. 14 - Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) -; art. 6 (2) Din textul Conventiei rezulta ca aplicarea principiului prezumtiei de nevinovatie este limitat doar la procedura penala, ca apartine procesului penal si ca este necesara emiterea in prealabil a unei acuzatii in materie penala. Domeniul de aplicabilitate a art. 6 (2), CEDO: Curtea Europeana de la Strasbourg a decis ca prezumtia de nevinovatie persista in tot cursul procesului penal, ca trebuie resectata si garantata nu numai in cursul judecatii, ci si in etapele preliminare (umrarirea penala) astfel incat in momentul in care, pe perioada derularii procesului, intervine o hotarare de condamnare nedefinitiva, ea nu are ca efect inlaturarea prezumtiei, ci doar diminuarea acesteia. De aici se desprind doua consecinte procesuale: a) Autoritatile judiciare -; Trebuie sa actioneze pe tot parcursul procesului penal astfel incat sa ramana impartiale. Cu ocazia rezolvarii actului de sesizare, judecatorului ii este interzis sa evidentieze in mod inegal argumentele acuzarii sau ale apararii. Judecatorului ii este interzis sa faca afirmatii din care sa rezulte ca il considera pe acuzat vinovat inainte de pronuntarea hotararii definitive de condamnare. Prezumtia de nevinovatie priveste doar atitudinea judecatorului nu si atitudinea Ministerului Public sau a victimei infractiunii. Suntem in prezenta violarii prezumtiei de nevinovatie atunci cand Ministerul Public ataseaza un dosar clasat, in masura in care acesta poate influenta hotararea judecatoreasca. CEDO a decis ca incalcarea prezumtiei de nevinovatie intr-un proces penal poate atrage responsabilitatea altor organe de stat si institutii publice. S-a decis ca o campanie de presa impotriva unui acuzat poate leza prezumtia de nevinovatie a acestuia si se poate ajunge la sanctionarea celor responsabili. In sistemul nostru de drept, prin Legea 502/2002, s-a prevazut obligatia jurnalistilor de a respecta prezumtia de nevinovatie, cu ocazia comunicarilor efectuate. b) In ceea ce il priveste pe acuzat -; Prezumtia de nevinovatie genereaza unul dintre drepturile fundamentale ale unui proces penal echitabil, dreptul la tacere. CEDO ii recunoaste valoarea internationala, fiind prevazut expres in art. 14 din Pactul privind Drepturile Civile si Politice. Acest drept consta in posibilitatea oricarui acuzat de a nu depune marturie impotriva lui insusi sau de a-si recunoaste vinovatia. Acest drept la tacere al acuzatului genereaza in favoarea acestuia o dubla optiune: 1) Aceea de a-si exprima dreptul la tacere, adica de a nu face declaratii; 2) Aceea de a rupe tacerea si de a face declaratii, asumandu-si si riscul de a dezvalui elemente care ar putea servi acuzarii; In realitate, desi CEDO nu admite sa se traga concluzii din dreptul la tacere, nici una din optiuni nu e ferita de riscuri. Astfel, daca exista probe concludente (zdrobitoare) pentru incriminare, exista posibilitatea periclitarii dreptului la aparare. In aceasta situatie acuzatul trebuie sa se apere. Atunci cand nu exista probe, renuntarea la dreptul la tacere e riscanta pentru aparare. Desi art. 14 din Pactul International prevede expres dreptul la tacere a acuzatului, acesta nu obliga autoritatea sa averitzeze pe acuzat, inainte de luarea declaratiilor, ca are dreptul de a nu face declaratii. Cu toate acestea, exista unele sisteme juridice care reglementeaza un asemenea avertizment (Anglia, Australia, Norvegia, Israel). Mai mult, exista unele state care reglementeaza si notificarea cu privire la chestiunea ca declaratiile pot fi utilizate ca probe impotriva celui care le da. In sistemul nostru, desi nu exista o asemenea regula, in cazul in care in practica se constata ca acuzatul refuza sa faca declaratii, atunci judecatorul nu are alta posibilitate decat aceea de a-i face acuzatului observatii critice, iar in cazul in care acesta persista in tacere, nu poate decat sa constate tacerea inculpatului. In practica se constata ca exercitiul dreptului la tacere a inculpatului e de natura a perturba mersul normal al procesului penal, stanjenind aflarea adevarului. Dreptul la tacere al acuzatului implica si dreptul de a nu contribui la propria incriminare, de a nu colabora cu autoritatile judecatoresti penale, in vederea producerii de probe in procesele penale. Acuzatul nu poate fi fortat sa comunice documente sau alte mijloace de proba autoritatilor judiciare. Desi dreptul la tacere nu e prevazut de CEDO, Curtea Europeana de la Strasbourg considera ca acesta poate fi desprins din cuprinsul art. 10, privind dreptul la libertatea expresiei, privind aspectul negativ al acestui drept, acela de a nu se exprima contrar vointei sale. Acest drept, dedus din art. 10, CEDO trebuie supus restrctiilor prevazute de art. 10 (2), in care se prevede in mod explicit ca ingerinta in exercitiul dreptului la libertatea expresiei este autorizata numai daca ea este considerata necesara. Dreptul de a nu se exprima contrar vointei, poate fi calificat drept ingerinta, in sensul art. 10 (2), care trebuie interpretata in sensul principiului conform caruia nimeni nu poate sa faca declaratii impotriva lui insusi. E interzisa luarea de declaratii sub prestare de juramant, deoarece acesta poate constrange pe acuzat in recunoasterea vinovatiei. Dreptul la tacere e recunoscut acuzatului, nu martorului, care are obligatia sa apara in fata judecatorului si sa declare adevarul. Cu toate acestea, daca in timpul audierii unui martor intervin indicii de culpabili-tate a acestuia din care rezulta ca acesta poate fi suspectat de comiterea unei infracti-uni, judecatorul trebuie sa intrerupa audierea si sa procedeze la luarea unei noi declaratii de la aceasta persoana, insa, de aceasta data, in calitate de suspect. Aceasta reprezinta o garantie a respectarii dreptului la tacere, care este calificat ca fiind una din din componentele fundamentale ale dreptului apararii. In privinta caracterului nepregatit (necunoscut) al interogatorului, de natura sa creeze o surpriza celor chemati la audieri, s-a decis ca nu e o violare a dreptului la tacere. Asa cum in favoarea acuzatului este recunoscut dretul la tacere, asa si autoritatilor le este recunoscut dreptul de a cerceta faptele privitoare la infractiune si de a proba infractiunea. Prezumtia de nevinovatie are caracter relativ, deci poate fi rasturnata prin proba contrara. Reguli: 1) Sarcina probei revine partii acuzatoare a procesului penal. 2) Orice indoiala profita acuzatului -; Principiul In dubito pro reo. Exista indoiala atunci cand din probele administrate nu rezulta nici vinovatia, nici nevinovatia. Nu exista indoiala atunci cand din probele dosarului rezulta nevinovatia sau cand rezulta atat vinovatia, cat si nevinovatia. 3) Interdictia luarii masurii arestarii sau detentiunii preventive in scopul represiunii imediate. 4) Respectarea prezumtiei de nevinovatie cu ocazia comunicarii facuta presei. 5) Atitudinea pasiva a acuzatului, constand in exercitiul dreptului la tacere. 6) Interdictia judecarii de formare a unei pareri sau a unei convingeri pe parcursul procesului, inainte de obtinerea unei hotarari definitive. In practica, s-a constatat o violare a prezumtiei de nevinovatie atunci cand, cu ocazia solutionarii unei cereri de arestare preventiva, judecatorul si-a exprimat parerea cu privire la faptele inculpatului, ca necredibile declaratiile date de invinuit. Prezumtia de nevinovatie e consacrata de art. 23, Constitutia Romaniei. In Codul de procedura penala nu este prevazuta expres, ca principiu fundamental, dar e mentionata implicit in materia probelor (art. 66 (1), (2), cod pr. pen.). In art. 66 (1), cod pr. pen. se prevede expres ca invinuitul nu e obligat sa probeze nevinovatia sa. De aici rezulta ca sarcina probei revine Ministerul Public. In art. 66 (2), cod pr. pen. se prevede ca, daca exista probe de vinovatie, invinuitul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. S-a considerat ca din art. 66, cod pr. pen. ar rezulta o situatie participativa in care, la un moment dat, chiar inainte de pronuntarea unei hotarari definitive, daca au fost stabilite probe de vinovatie, sarcina probei ar trece de la Ministerul Public la inculpat, ceea ce ar contraveni principiilor constitutionale si europene ale prezumtiei de nevinovatie. In ceea ce ne priveste, nu consideram ca exista o deplasare a sarcinii probei, aceasta ramanand in sarcina Ministerului Public, ci rezulta din aceste prevederi un drept fundamental in materie de probe: dreptul la contraprobe (probe contrare). Astfel, daca una dintre parti propune o proba, cealalta parte o poate combate printr-o proba contrara. Desi prezumtia de nevinovatie e acceptata tacit doar in materia probelor, ea se regaseste in intregul mers al procesului penal. Se regaseste si in materia arestarii sau detentiei preventive. Aceasta cu toate ca, in privinta arestarii preventive, atunci cand se dispune fata de un invinuit, codul de procedura penala admite existenta unei prezumtii de vinovatie, care este incompatibila cu cea de nevinovatie (cazul indicii-lor temeinice -; art. 143 (3), cod pr. pen.), masura care este impusa de anumite exigente sociale. 3. Oficialitatea procesului penal Este consacrata de art. 2 (2), c.pr.pen. In acesta se prevede ca toate actele necesare desfasurarii procesului penal se efectueaza din oficiu de catre organele judiciare penale. Oficialitatea priveste toate actele de procedura care formeaza continutul procesului penal. Actele de procedura trebuie efectuate de catre organele judiciare din oficiu, in toate cazurile fara exceptie. Orice drept al organului judiciar penal este, in acelasi timp, si o obligatie. Organul judiciar penal nu are doar dreptul de a aresta o persoana, ci are si obligatia de a aresta. Drepturile si obligatiile partilor din proces sunt lasate la dispozitia acestora. De la regula sesizarii din oficiu legea permite derogari, in situatii in care punerea in miscare sau exercitiul actiunii penale sunt conditiile existentei unei plangeri prealabile, a unei sesizari sau a unei autorizari a organului competent. Ex: Plangerea prealabila a persoanei vatamate ce intervine in doua situatii distincte: a) Plangerea se adreseaza direct instantei de judecata -; actiunea penala directa Ex: art. 279 (2), lit. a), c.pr.pen; insulta si calomnia prin presa -; L. 104/1992 b) Plangerea prealabila adresata organului de cercetare penala si procurorului Ex: art. 279 (2), lit. b) si c), c.pr.pen; Acestea sunt situatii de exceptie, neputand fi ridicate la gradul de principiu al disponibilitatii.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT DREPT: PRINCIPIILE PROCEDURII PENALE". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.