Tratatul de la Lisabona

Uniunea Europeana a cunoscut in ultimele doua decenii o dezvoltare fara precedent, atat in ceea ce priveste expansiunea catre noi arii geografice cat si cea a cresterii nivelului integrationist. Cea mai exemplificativa in acest sens este succesiunea de tratate care au aparut cu o frecventa de aproximativ cinci ani intre ele: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, proiectul de Tratat instituind o Constitutie pentru Europa si, acum, Tratatul de la Lisabona.
   
Mai multe motive au stat la baza ritmului accelerat de schimbare prin care a trecut constructia europeana in ultimii douazeci de ani. Ele au fost atat de natura interna, comunitara, dar si de natura externa, respectiv legate de noutatile petrecute pe scena mondiala. in acest ultim caz, este pentru oricine evident ca evenimente precum caderea sistemului comunist in Europa de Est sau aparitia unor provocari precum momentul 11 septembrie nu puteau sa nu aduca schimbari in modul in care esafodajul comunitar este construit si functioneaza Modificarile ultimilor ani a adus o modificare a raportului de forte in batalia vesnica ce s-a dus in domeniul unional, intre suveranitatea nationala a statelor membre si nivelul comunitar de reglementare si actiune. Daca pana in anii `80, primul nivel era preponderent iar al doilea axat mai ales pe latura economica, dezvoltarile actuale l-au extins pe ultimul si in arii noi, precum politica externa, cetatenia, justitia. O astfel de schimbare a adus dupa sine un mare entuziasm de partea celor care doresc o Uniune apropiata ca model de statele federale, insa a declansat si o reactie de respingere din ce in ce mai puternica din partea celorcare se tem de o astfel de perspectiva.
     
Tendintele de mai sus s-au relevat cu tarie de curand, odata cu lupta din jurul proiectului de Constitutie europeana. Ce s-a intamplat ? Factorii de decizie comunitari au decis ca dupa Tratatul de la Nisa sa se produca o schimbare profunda in modul de organizare si functionare a Uniunii, schimbare pe care au dorit sa o concretizeze intr-un nou text de drept comunitar primar. Pentru a-i da acestuia si o valoare simbolica s-a decis ca sa poarte numele de Tratat instituind o Constitutie pentru Europa. Era clara directia: inainte catre un stat federal european, o constitutie fiind specifica statelor. Pentru a se ajunge la documentul ce avea sa fie cunoscut ulterior in limbajul comun drept „constitutia europeana”, s-a apelat la un proces lung si complicat, proces care s-a dorit a oferi noului act fundamental o legitimare democratica.