REFERAT FILOZOFIE: VIATA LUI PLATON

Incarcat la data: 13 Mai 2008

Autor: luminita carol

Pret: 50 credite

3,3 (3 review-uri)
VIATA SI OPERA LUI PLATON Platon (427-347 i.e.n.). Numele adevarat a lui Platon este Aristokeles. A fost numit Platon datotita chipului sau viguros. Descendent dintr-o familie nobila - dupa mama inrudit cu Solon si dupa tata din neamul regesc al codrizilor - Platon primeste o educatie aleasa. in tinerete s-a ocupat de poezie si pictura. La virsta de 20 de ani, venind sa participe la un concurs de poezie l-a intilnit si l-a ascultat pe Socrate. Puternic impresionat de intelepciunea acestuia, el se dezice pentru totdeuna de poezie si devine elevul lui Socrate si nu l-a mai parasit pina la moartea acestuia in anul 399. Zguduit adinc de moartea iubitului sau invitator, Platon pleaca intr-un sir de calatorii. Platon se refugiaza o vreme la Megara, unde se bucura de prezenta lui Euclid, un alt elev al mentorului sau. A intreprins, apoi, mai multe calatorii la Siracuza, in Sicilia, in vederea aplicarii acolo a reformelor politice propuse de catre el, prin asa numite constitutii. Convingerea l-a insotit toata viata, a fost aceea ca actiunea politica, respectiv deciziile politice drepte, pot fi bazate numai pe o cunoastere profunda, adica pe filosofia autentica. Din aceasta perspectiva trebuie interpretata maxima sa politica: ori filosofii ar trebui sa fie regi, ori regii sa devina filosofi. Prima mare calatorie in agara Greciei Mici, intreprinsa in mod cert, este realizata de catre Platon la virsta de 40 de ani in Italia de Sud (Sicilia), numita in acea vreme Grecia Mare. Cu acest prilej i-a cunoscut direct pe unii pitagoreici, precum Archytas din Taren, care preda aici. La curtea din Seracuza a tiranului Dionysos cel Batrin l-a cunoscut si pe Dio, cumnatul acestuia, pe care a incercat sa-l cistige pentru ideile sale de forma politica. De acest episod al vietii lui Platon se leaga una dintre putinile traditii indoielnicie referitoare la biografia sa: se spune ca Dionysos cel Batrin l-a vindut pe Platon ca sclav in Egina, deoarece ii considera suparatoare prezenta in Siracuza. Prietinii ar fi fost aceea care l-ar fi cumparat si eliberat din sclavie, dar acest lucru nu a putut sa impedice ca dezamagirea lui Platon sa fie foarte mare. Multi comentatori ai biografiei sale considera ca, desi exista multe indoieli legate de veridicitatea acestei intimplari, ea ar pute axplica, totusi hotarirea lui Platon de a se retrage din politica si de a deschide o scoala filosofica in Atena, celebra Academiei. Numele scolii sale a provenit de la piata dedicata lui Heros Akademus, aflata in apropiere. Organizarea scolii se aseamana oarecum cu cea a societatilor pitagoreice, fiind bazata pe principiul irarhiei. Activitatea sa in cadrul academiei nu a insemnat, insa, pentru Platon, o retragere definitiva din politica. Se pare ca unul dintre obiectivele cele mai importante ale scolii sale, care va functiona aproape 1000 de ani, a fost acela de a contribui la pregatirea politica a celor care urmau sa poarte raspunderea treburilor publice. Se spune ca pe frontonul Academiei erau trecute cuvintele: "Cine nu e geometru nu poate intra aici". Nici acest lucru nu poate fi certificat in mod absolut; este sigur, insa, ca matematica (geometria) a jucat un rol deosebit atit in structurarea planurilor de studii in Academie, cit si-n fundamentarea teoriei metafizice a lui Platon. Academia lui Platon va functiona pina in anul 529 e.n., cind imparatul Iustinian a emis ordinul de inchidere, nu atit din motive ideologice - crestinismul devenise de mult timp greligie oficiala in imperiu -, cit, se pare, din dorinta de a-si insusi averea considerabila a acestui asezamint cultural. Momentul inchiderii scolii este considerat a reprezenta linia de separare clara intre platonismul pagin si cel crestin (vezi capitolul Augustin). Platon intreprinde o a doua mare calatorie in Sicilia la virsta de peste 60 de ani, in timpul domniei lui Dionysos cel Tinar, urmasul celui Batrin. Acualul tiran parea sa fie extrem de interesat de filosofie si de introducerea unor reforme politice in statul sau. Probabil ca Platon a fost deosebit atras de perspectiva de a putea pune in practica teoria sa despre constitutia unui stat ideal. Dar si de aceasta data, deci s-a dedicat cu toata fiinta acestui proiect, actiunea sa este sortita esecului, intrucit Platon este suspectat ca pregateste o rasturnare a puterii. Platon intreprinde ultima calatorie in Italia de sud peste 4 ani. Esecul definitiv al proiectului sau de a pune in practica teoria sa despre stat il determina sa se dedice pina la moarte doar treburilor din cadrul Academiei. Platon s-a stins din viata in anul 347, la virsta de 80 de ani. Opera lui Platon Cea mai importanta parte a operei sale o reprezinta celebrele dialoguri, lucrari in care abordarea unei anumite probleme filosofice se realizeaza, de regula, prin dialogul dintre Socrate (ca personaj central) si diversi cetateni atenieni. Dialogurile sale sunt adevarate capodopere filosofico - literare, neintrecute prin frumusetea si profunzimea lor. Personajul principal al tuturor dialogurilor este Socrate. Opera lui Platon reprezinta astfel un elogiu adus invatatorului iubit, condamnat pe nedrept si a carui memoriei vrea s-o reabiliteze. Pentru a facilita studierea operei platonice, cercetatorii impart dialogurile in trei categorii, conform perioadelor de evolutiei sufleteasca a filosofului: dialogurile scrise in tinerete, numite "socratice", deoarece unele dintre ele au fos scrise, probabil, inca in timpul vietii lui Socrate, dialoguri de maturitate si, in sfirsit dialoguri de batrinete. Exista si lucrari care nu - au caracter de dialog, ca Apararea lui Socrate sau ca cele treisprezece scrisori, din rindul carora doar cea de-a saptea este considerata autentica. Ca si in cazul multor altor filosofi antici (Pitagora, Aristotel), se pare, ca alaturi de opera scrisa a lui Platon, exista si o importanta, parte a gindirii sale care a fost cunoscuta doar de catre discipolii sai. Aceasta parte ne - (sau incomplet) cunoscuta a gindirii platoniciene este constituita atit din interventiile filosofului la cursul Academiei, cit si, se pare, din ideile care l-au apropiat pe Platon, la virsta a treia, tot mai mult de mistica pitagoreica. in deja amintita scrisoare a saptea exista urmatorul mesaj: "Nu exista nici o lucrare a mea despre aceasta tematica, nici nu va exista, pentru ca ea nu poate fi comunicata prin cuvinte, ca alte invataturi ..." Aristotel, care vorbeste nu numai o data de invataturile nescrise ale lui Platon, a sustinut ideea ca, spre sfirsitul vietii sale, Platon ar fi imbratisat teoria numerelor de la pitagoreici, ceea ce a dus la o asimilare a ideilor (platonice) cu numerele (pitagoreice). Unele parti ale gindirii sale pot fi reconstituite pe baza notelor unor discipoli: este cazul, de pilda, al prelegerii lui Platon: "Despre bine", care ne arata o posibila directie uramata de gindirea lui Platon, in afara de cea din dialoguri. Platon este continuatorul si desavirsitorul conceptii socratice. Impresionat de descoperirea lui Socrate, Platon o generalizeaza si o reinterpreteaza. El aprofundeaza conceptul (notiunea) socratic si il transforma in "idee". Tot ce exista are un corespondent conceptual. Astfel de notiuni generale ale celor ce exista aievea, scrie Aristotel, el le-a numit Idei, spunind ca lucrurile stau in afara accestora si isi capata denumirea dupa ele. Astfel se contituie teoria Ideilor a lui Platon conform careia conceptele, notiunile generale capata o existenta de sine statatoare,, independenta de cea a lucrurilor. Ideea este, deci, conceptul ontologizat. Din cele relatate mai sus observam ca Platon depaseste cu mult pe Socrate. Daca pentru Socrate ideile sunt notiuni, concepte (adica rezultat al activitatii intelectuale), apoi pentru Platon ideile sunt insasi existenta in toata plenitudinea ei (lucrurile din lume isi au in ea temeiul sau). Noi avem ideea fumosului ca notiune fiindca obiectul ei, ca frumosul in sine este o esenta absoluta. Aceste idei sunt existenta autentica. Numai acele idei pot fi cunoscute de catre ratiune, deoarece totul in afara de ele se desface intr-o continua schimbare si poate produce doar o perceptie. Teoria ideilor este esenta si punctul culminant al filosofiei platonice. Ce reprezinta aceasta teorie a ideilor si cum ajunge Platon la formularea ei? Platon n-a expus in nici un dialog al sau, intr-un mod sistematic teoria sa despre idei. O pregatire epistemologica a acestei teorii o gasim in dialogul "Tectet". Ca si Socrate, Platon sustine ca simturile ne dau doar cunostinte relative. Adevarul poate fi cunoscur doar cu ratiunea. Daca simturile ne aduc cunoasterea lumii neschimbatoare a ideilor. Aceasta este doar punctul de pornire. in genere, in dialogurile din prima perioada, teoria ideilor lipseste sau, cel mult, e abia sugerata uneori. Preocuparile lui Platon se indreapta, continuind linia lui Socrate, spre domeniul valorilor etico-estetice. Scopul sau principal este respingerea relativismului axiologic al sofistilor. Platon avea sa curete valorile de orice relativitate si sa le acorde statutul unor existente in sine, independente. Teoria ideilor apre, deci din nevoia asigurarii ontologice a valorilor si se manifesta initial ca o ontologie a valorilor. Nu fara rezerva si ezitari ea va deveni apoi o ontologie generala. Un rol important in elaborarea teoriei Ideilor a revenit sugestiilor matematicii, asa cum le-a interpretat platon. Conform invataturii lui Platon, existenta se scindeaza in doua lumi radical deosebite: lumea Ideilor, accesibila numai inteligentei si numita de aceea lume inteligibila, drept urmare, lumea sensibila. Ideile sunt, potrivit acestei ontologii, existente reale, desi nesensibile. Realitatea, pentru Platon, nu se identifica cu materialitate. Desi nu sunt materiale, Ideile sunt reale, ba chiar sunt mai reale, in plan ontologic, decit lucrurile. Transcendenta lor in raport cu lucrurile este o teza esentiala a platonismului. Ideile alcatuiesc un domeniu ontologic deosebit de cel al lucrurilor individuale. Pentru a le caracteriza, Platon utilizeaza conceptia eleata: Ideile sunt unice, imobile, imuabile, eterne, absolute, izolate unele de altele. Pentru descrierea lumii lucrurilor, el intrebuinteaza termenii teoriei devenirii: lucrurile sunt schimbatoare, ele apar si dispar, sunt in continua miscare si transformare si patrunse de contradictii. Potrivit celebrei alegorii a pesterii din partea a VII-a a dialogului "Republica", lucrurile sunt umbre palide, inconstiente ale Ideilor, care sunt adevarata realitate. Ideile mereu exista si nu devin nicicind, iar lucrurile sunt mereu in devenire, dar nu exista niciodata. Ceea ce ramine mereu cu sine identic poate fi cunoscut numai prin gindire, iar ceea ce mereu se schimba, fara a fi o existenta adevarata, prin intermediul simturilor. Cea dintii (ideea) este prototipul, cea de pe urma (lumea lucrurilor) numai copia lor. Astfel, teza principala a invataturii platonice consta in afirmarea unei lumi a ideilor care consta in afirmarea realitatii unei lumi a ideilor care contine esentele, modelele tuturor lucrurilor. in "mitul cavernei" din dialogul "Republica" Platon descrie cum trebuie inteleasa aceasta lume a ideilor. Oamenii sunt comparati de el cu niste prizonieri, legati intr-o pestera. Ei nu pot privi inapoi si nu vad lumina Soarelui care lumineaza din spate. in fata lor ei vad doar umbrele obiectelor si propria lor umbra, proiectate pe peretii pesterii. Pestera este lumea sensibila, prizonierii sunt oamenii. Simturile ne creaza iluzia ca umbrele, pe care le vedem, sunt unica lume reala. Noi vedem doar lucrurile sensibile, care sunt doar niste umbre ale prototipului etern. Pe calea perceperii noi nu vom ajunge niciodata la cunoasterea lumii inteligibile a esentelor metafizice ale lucrurilor. Zadarnic vom privi, de exemplu, lucrurile frumoase sau faptele virtuase, daca nu ne vom adinci pina la cunoasterea ideii de frumos in sine sau a ideii metafizice de dreptate. Omului ii vine foarte greu sa se desprinda de cunoasterea superficiala a lucrurilor ca umbre si sa se adinceasca pina la cunasterea esentelor. Smuls cu forta din pestera si adus la lumina Soarelui, prizonierul nu este in stare sa vada nimic: lumina il orbeste. Pentru a fi in stare sa cunoasca esentele, prizonierul trebuie mai intii sa-si obisnuiasca ochii, sa vada lumina. O data ce a cazut lumina, insa, el nu mai doreste sa se intoarca in pestera. El stie deja ca realitatea adevarata nu este cea a umbrelor, a sensibilului, dar aceea care o cunoastem prin inteligenta. Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai multe trepte. Prima treapta, scrie el in dialogul "Republica" este opinia. Treapta a doua este cunoasterea logica ori notionala, superioara primei. Pentru a cunoaste esentele trebui sa trecem si dincolo de cunoasterea logica ori nationala, superoara primei. Pentru a cunoaste esentele trebuie sa trecem si dincolo de cunoasterea logica. Treapta a treia este cunoasterea intuitiva, care ne aduce la cunoasterea ideilor. Platon numeste aceasta intuitie reamintire. Reamintirea aici nu trebuie confundata cu memoria obisnuita. Ea este inutila lumii inteligibile. Pentru a explica sensul acestei reamintiri, Platon recurge la mitul, conform caruia sufletul omului a intuit ideile in stare de preexistenta, intr-o alta lume, intr-o alta viata pe care el a trait-o deja. La venirea lui in lumea aceasta si intrarea sa in corp, sufletul a uitat iarasi aceste idei. Reamintirea lor este trezita in clipa in care omul priveste obiectele din aceasta lume, ce au asemanare cu Ideile, intuite in starea de preexistenta. La contemplarea ideilor, filosofii pot ajunge numai in masura in care ei se pot descatusa de corpul lor. Corpul este o mare piedica pentru suflet, tinindu-l in lumea simturilor si a aparentelor, el ii frineaza tendinta catre stiinta si virtute, catre binele si frumosul etern. Anume de aceea in dialogul "Phaidon", Socrate nu spera sa ajunga la cunostinta desavirsita decit atunci cind sufletul se va elibera definitiv de corp. Sufletul a existat totdeuna, el este nemuritor. Aceasta si face posibila Intuitia Ideilor prin reminiscenta. Sufletul a cunoscut deja aceste idei intr-o alta viata, de aceea esenta lui este eterna. inchis in corp ca intr-o cetate el isi pastreaza totusi esenta sa pura. Sufletul este simplu, el nu se mai poate descompune si de aceea este nemuritor. Corpul, dimpotriva, este compus si supus pieririi. Scopul filosofului este de a purifica sufletul de viciile impuse de corp si de a-l reintoarce la esenta sa originala. Ideile sunt nu numai temeiul obiectelor lumii, dar si scopul catre care se indreapta sufletul omului. Numai filosofii reusesc sa se elibereze din priezonieratul lumii sensibile si sa se ridice la intuitia divinului, a ideilor eterne. in clipa in care sufletul nostru priveste o forma frumoasa, spun Platon, in el se trezeste reamintirea frumosului original, pe care l-a intuit cindva. in sufletul nostru se trezeste atunci o nastolgie de neinvins dupa acel prototip etern. Aceasta nostalgie ne mina cu o putere demonica indemnindu-ne sa realizam in lumea aceasta o copie a prototipului etern. Aceasta nostalgie a sufletului nostru dupa lumea vesnica a prototipurilor eterne, dupa Bine, Frumos si adevar este exprimata de Platon prin notiunea de "Eros". in dialogurile "Phaidon" si "Sympozion", Platon defineste "Erosul" ca nazuinta ce misca sufletul filosofului spre lumea Ideilor, intuite cindva intr-o alta lume. Erosul este forta care il determina pe om sa tinda spre lumea Ideilor. Fara de el lumea senzoriala si lumea Ideilor ar fi sortite sa stea una in fata alteia, izolate si fara nici o sansa de a mai fi cumva legate. intre cele doua lumi exista doar o directie de miscare: de la obiecte spre idei. Sub impresia lucrurilor si datorita Erosului omul presimte ca undeva este o lume eterna a ideilor si este cuprins de o nostalgie dupa aceasta lume. Daca n-ar fi Erosul intre cele doua lumi nu ar fi nici o miscare. Erosul ii ofera omului sansa de a cunoaste lumea eterna a ideilor. Platon considera ca sufletul omului este rupt din lumea ideilor si de aceea este de origine divina. Si daca un corp material este atras in jos, apoi sufletul, datorita Erosului, este atras in sus. Totul in lume tinde sa ocupe un loc conform naturii sale. De aceea sufletul este atras de lumea divinului. El este impins spre aceasta lume de forta Erosului. Erosul face ca sufletul sa se simta in lumea lucrurilor doar un oaspete temporar, patria caruia este lume Ideilor. Prin persoana lui Socrate in dialogul "Symposion", Platon explica cum intelege el acest Eros. Daca interlocuitorii lui Socrate intelegeau Erosul ca pe un Dumnezeu fericit si frumos, apoi Socrate spune ca Erosul este nazuinta si nostalgia dupa Bine, Frumos si Adevar. Cine este deja in posesia adevarului perfect, al Frumosului si al Binelui, cum sunt, de exemplu, zeii, acela nu cunoaste aceasta nazuinta caci se nazuieste doar spre ceea ca cineva nu are. Erosul nu este nici frumos, nici rau, nici bun. El nu este nici zeu nici om, dar este ceva de mijloc - un demon. El este ceva intre muritor si nemuritor, intre intelepciune si lipsa de ratiune si de aceea este mereu animat de o anumita tendinta. Erosul este iubirea prototipului etern al Binelui, Frumosului si Adevarului, nostalgia si nazuinta spre ele si nicidecum posesia lor. Erosul este simbolul eficientei si al vesnicii cautari. Un eros care ar poseda totul este o contradictie. Iubirea platonica trebuie inteleasa deci ca setea sufletului nostru dupa tot ce este divin. Nazuinta spre nemurire. Ideile sunt scopul catre care tind toate lucrurile. Ele sunt cauza tuturor transformarilor din lume. Ramine de explicat cum ideile nemiscate, neschimbatoare pot fi cauza transformarilor. Aceasta ar putea fi inteles numai privind Ideile ca fiind cauza - scop. Teoria Ideilor si a participarii, elaborata in dialogurile de maturitate, este supusa unei ample revizuiri autocritice in dialogurile de batrinete. Platon paraseste forma initiala rigida a teoriei si incepe a o corecta incepind cu dialogul "Parmenide". Acest dialog contine o ampla critica a teoriei Ideilor, intreprinsa de insusi Platon. El dezvaluie slabiciunile teoriei Ideilor si a participarii, formuleaza argumente in potriva lor, dar fara a se dezice de ele. Dialogul "Parmanide" marcheaza astfel momentul unei adevarate crize in evolutia gindirii platoniciene. Filosoful nu da inapoi in fata terbilei necesitatii de a-si reconstrui teoria. A renunta insa la ea i se pare inadmisibil, dificultatile ce s-ar crea, dca am nega teoria ideilor, ar fi mai mari decit cele de care ne izbim acceptind-o. Critica teoriei Ideilor a inceput, deci, inca in timpul vietii lui Platon, dar a fost pe deplin elaborata mai tirziu de catre Aristotel. Cu toate neajunsurile ei teoria Ideilor a ridicat in fata gindirii filosofice problemele de mare insemnatate. Cea mai de seama dintre acestea este problema universalului atit sub aspectul gnesoelogic. Platon a observat ca stiinta este cunoasterea universalului este o conditie indispensabila a posibilitatii stiintei. Dar universalul si esenta presupun stabilitate, permanenta, identitate cu sine, care nu pot sa se afle in lumea lucrurilor vesnic schimbatoare. Din aceea Platon va presupune ca universalul exista intr-o lume transcendenta radical deosebita de cea a lucrurilor. Teoria Ideilor este solutia idealizata a unei probleme reale si de importanta majorapentru cunoasterea stiintifica. Rezolvarea acestei probleme va fi data partial de aristotel. Dar inainte de a fi rezolvata ea trebuie pusa in mod explicit. Iar meritul lui Palton este de a o fi pus. Teoria cunoasterii. in domeniul gnosiologiei Platon, ca si in teoria Ideilor, este continuatorul liniei lui Socrate. Aceasta pornise de la ideea ca adevarul se afla in stare latenta in mintea omului. Menirea filosofiei si a filosofului este de a trezi si de a aduce la viata acest adevar. Cum se explica insa prezenta virtuala a adevarului in sufletul omenesc? La aceasta intrebare Platon raspunde pornind de la ontologia Ideilor. Pina a veni pe pamint si a fi incorporat, sufletul exista in lumea Ideilor pure, unde contempla Binele, Frumosul, Dreptatea si celelalte Idei. in inchisoarea sa trupeasca el pastreaza in stare latenta amintirea celeilalte lumi. Iar atunci cind prin intermediul simturilor, vine in contact cu lucrurile, acestea trezesc in el amintirea Ideilor corespunzatoare. intilnind lucrurile frumoase, in suflet se trezeste amintirea Frumosului, intilnind fapte drepte, se trezeste in el amintitrea Dreptatii eterne. Astfel faptul cercetarii si al invatarii nu este decit o reamintire. Cunoasterea ca reamintire se realizeaza dupa Platon, in mai multe trepte, corespunzatoare profunzimii ei si in ultima instanta nivelelor ontologice. Cea dintii este opinia sau parerea. Ea este modalitate de cunoastere pe care o ingaduie lumea sensibila. Adevarul opiniei este intotdeuna numai probabil, el este mereu nesigur si de aceea opinia este interioara stiintei. Modalitatea a doua de cunoastere este stiinta. Ea se deosebeste de opinie prin adevarul si certitudinea ei. Aceasta cunoastere are la rindul ei doua forme. Cea dintii este cunoasterea discursiva, intemeiata pe rationament, propriei matematicii si celorlalte stiinte deductive. Este procedeul de cunoastere pe care Platon il numeste "prin ipoteze" si care a influentat propria sa filosofie. Ideile apar pentru Palaton drept ipoteze necesare in vederea explicarii lucrurilor, raportul dintre ele si lucrul fiind apoi elaborat in teoria participarii. Importanta acestui tip de cunoastere si a stiintelor care il utilizeaza, si in primul rind al matematicii, este des subliniata in dialoguri. Platon considera studiul matematicii ca o procedeutica indispensabila pentru studiul filosofiei. La intrarea in Academie erau, se spune, gravate cuvintele: "Nimeni sa nu intre aici, daca nu a studiat geometria". A doua modalitate de intelectia pura, care este o cunoastere directa a universalului. Forma superioara a stiintei intelectuale care sesizeaza nemijlocit esente si care este strins legata de dialectica, modalitate cognitiva proprie filosofiei. Psihologia Platonica. Platon considera sufletul ca avind o origine divina si ca numai in urma unei vini (vezi Phaidros) sau ca urmare a unei legi universale (Timaios), acesta s-a coborit intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza iarasi, pentru ca apoi sa primeasca o rasplata pentru faptele sale. Sufletul are o pozitie de mijloc intre cele doua lumi: el este de origine divina, inrudit cu ideile eterne, dar de aceea, el insusi nu este o Idee ci se poate doar ridica la intuitia ideilor. Corpul reprezinta o piedica serioasa pentru divinitatea sufletului deoarece el se lasa mereu in mrejele micimilor vietii a poftelor si pasiunilor ceea ce face ca si sufletul sa-si intunice reamintirea Existentei vesnice si ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu originea lui inalta si menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar in clipa in care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar in clipa in care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata si ars de dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului, si sa ia orientarea spre lumea Existentei adevarate. Hotaritor pentru suflet este numai momentul acestei intoarceri, in aceste clipe el se indumnezeieste. Drumul spre aceasta cunoastere este dialectica: "A cunoaste frumosul, Binele, Dreptatea inseana pentru Platon ca si pentru Socrate, a deveni bun, frumos si drept. Si in acest chip a te apropia cit mai mult de divin". in "Phaidros" Platon compara sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine Divina si de aceea el urmeaza bucuros indemnurile vizitiului spre lumea Ideilor. Al doilea cal este, dimpotriva, de origine vulgara; el este inrudit cu colbul pamintului si de aceea a plecat spre lumea senzoriala ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea in sus. Vizitiul este Nusul, ratiunea. Astfel, sufletul se compune din trei facultati sau puteri: Ratiunea (vizitiul), vointa, curajul; calul cel bun si calul cel rau (poftele - partea cea mai rea a sufletului. Astfel sufletul are trei facultati: 1) de a gindi (ratiunea, ce se afla in cap); 2) facultatea afectelor si a sentimentelor, care se gasec in piept si 3) facultatea poftelor ce se afla in pintece). Caracterul oamenilor depinde de acea facultatea a sufletului care domina in ei: insetati dupa stiinta, vanitosi, iubitori de cistig. Aceasta tipologie la Platon are valabilitate si pentru determinare a caracterelor popoarelor. La sciti si traci domneste vointa, de aici simtul onoarei la ei. Egiptenii si fenicienii sunt iubitori de cistig, iar grecii de stiinta. Etica Platonica. in conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice. El spune ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele. Nimeni nu face nedreptatea de buna voie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon impartaseste convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decit a faptui o singura nedreptate. Etica palatonica este fundamentata tot pe metafizica ideilor, dupa cum si aceasta metafizica isi avea originea in nazuinta etica a filosofului. in "Gorgias" Platon spune ca pentru viata omului sunt posibile doar doua idealuri: unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al vietii. intre acestea nu exista un drum de mijloc: omul trebuie sa se hotarasca, ori pentru unul, ori pentru altul. Iata de ce accentuiaza Platon ideea socratica potrivit careia a face o nedreptate este in toate imprejurarile, de o mie de ori mai rau, decit a suferi o nedreptate. De aceea acela, care savirseste o nedreptate este in toate imprejurarile nefericit. Fericit nu este decat acela care este in posesia Dreptatii si a Binelui. Dar ce este "Binele" ? in "Gorias" Platon afirma ca bun este omul care se afla in posesia virtutii. Dupa parerea lui exista o singura virtute: stiinta despre Bine. in "Menon" si "Phaidon" Platon face deosebire intre o virtute adevarata si alta cotidiana. Aceasta deosebire descopera si mai pregnant dualismul intre cele doua lumi, intre care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cu placerile ei si corpul cu necesitatile lui sunt o piedica in calea sufletului si de aceea trebuie invinse. Sufletul are numai o nazuinta - de a se elibera de corp si de lumea senzoriala pentru a se intoarce in patria lui nevazuta. Pornind de aici Platon dispretuieste virtutea cotidiana: placerea aici se schimba pentru placere, durerea pentru durere, teama pentru teama, de parca ar fi monede. Virtutea cotidiana considera cistig doar bunurile pamintului. Dimpotriva, Platon apreciaza inalt doar "virtutea filosofica", care se fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Omul trebuie sa aiba grija in primul rand de suflet si apoi de corp. Pentru filosof bunurile pamintului n-au nici o valoare: nici banii, nici puterea politica, nici onoarea. Din aceasta cauza filosoful nu este capabil sa se aranjeze in comoditatea lumii acesteia a colbului. El se comporta asemenea unui orb din cauza ca ochii lui sunt indreptati spre lumea netrecatoare a Ideilor. De aceea in dialogul "Tectet" Platon spune ca a fi bun inseamna a fi filosof si a fi filosof inseamna a elibera sufletul de corp prin cea mai mare stapinire de sine (astfel in suflet se stabilesc ordinea si masura). Platon spune etica in legatura cu psihologia prin aceea ca afirma ca celor trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este corect educata, la o virtute cardinala: gindirea la intelepciune (sofia), vointa la vitejie (andreea) si pofta la cumpatare (dophrosine). Cea mai inalta dintre acestea este intelepciunea, care trebuie sa le dirijeze pe celelalte doua. Prin intelepciune se infaptuieste dreptatea. De aceea cea mai inalta virtute e dreptatea. Menirea inselepciunii, vitejiei si a cumpatarii este de a face posibila dreptatea. Filosofia politica ocupa un loc foarte important in creatia lui Platon. Una din trasaturile caracteristice principale ale conceptiei social - politice a merelui ginditor este legatura lui strinsa cu invatatura sa etica. Statul este pentru el asemeni omului, iar omul asemeni statului. De aceea omul pote fi perfect din punct de vedere moral doar intr-un stat bine organizat. Si invers numai niste cetateni cu adevarat culti, bine educati si virtuosi se pot asocia, formind un stat, in care domneste ordinea si legea. Scopul statului este de a crea conditii pentru realizarea dreptatii. Platon porneste de la ideea ca statul este un individ de proportii mari, "un om mare". De aceea actiunile adaugatoare ale cetatenilor, indiferent de postul ocupat si rangul social, aduc prejudicii statului si fiecarui cetatean in parte. Virtutiile sociale si cele individuale se conditioneaza reciproc. Oamenii totdeauna isi merita societatea in care traieste, fie ea buna sau rea. Statul este intotdeuna asa cum sunt cetatenii lui. Filosofia politica a lui Platon porneste, deci, de la ideea ca natura morala a omului, dreptatea si virtutea se pot realiza numai in mijlocul unui popor organizat in stat. Acesta il deschide sa descrie cum ar trebui organizat satul, pentru ca sa se realizeze dreptatea perfecta. Teoria satului bine organizat sau a satului ideal trebuie sa tina cont, pe de o parte, alcatuirea sufletului omenesc, iar pe de alta parte, de activitatile de care are absoluta nevoie societatea. invatatura lui Platon despre stat se bazeaza in mare masura pe teoria sufletului. Dupa cum stim, Platon considera ca sufletul uman se compune din trei parti: ratiunea, pasiunea generala (afectiunea) si dorinta. Lor le corespund cele trei virtuti cardinale: intelepciunea, curajul si compatarea. Cea de a patra virtute cardinala - dreptatea. Organizarea statala trebuie sa corespunda celor trei parti ale sufletului omenesc. Pe de alta parte, societatea are nevoie de trei activitati principale: conducerea statului si elaborarea legilor, apararea lui de dusmani din afara si mentinerea ordinii interne si in cele din urma de asigurarea bunurilor materiale. Potrivit acestor criterii, statul bine organizat va fi format din trei calse de cetateni: intelepti sau filosofi, care au rolul de a conduce statul si de a elabora legile, strategii, care au in grija apararea statului si agricultorii si mestesugarii, care produc bunurile materiale. Fiecare cetatean trebuie sa-si indeplineasca doar datoria ce corespunde pozitiei sale anumite. Numai atunci omul va da societatii ceea ce are mai bun de dat. Nu oricine este capabil sa participe la elaborarea legilor si conducerea statului. Si daca cineva care nu are asemenea capacitati, ar incerca sa conduca statul sau sa elaboreze legi, atunci in stat se va instaura haosul, iar oamenii vor fi nefericiti. De aceea filosofia, intelepciunea si puterea politica trebuie sa fie mereu impreuna. Numai filosofii, barbati cu adevarat intelepti trebuie sa se afle la cirma statului si prima lor datorie este de a-i inlatura pe aventurierii de toata mina, setosi de putere cu scopul de a o folosi pentru imbogatirea personala. in dialogul "Republica", Platon descrie cum trebuie organizata viata in stat pentru aparatorii si conducatorii cetatii sa nu fie ispititi de uzurparea puterii. Prima cerinta este de a nu lua proprietatea privata pentru aceste doua clase. Clasei inferioare a agricultorilor si mestesurarilor nu i se interzice nici proprietatea individuala, nici familia. Aceasta e normal deoarece aceasta clasa nu prezinta importanta politica. Au importanta in acest sens doar cele doua clase superioare: clasa conducatorilor si cea a gardienilor. De necesitatile vitale ale acestor doua calse are grija statul. in acest caz proprietatea pentru ei devine inutila. Ei traiesc si se hranesc in comun, de aceea nu pot sa traiasca nici mai bine nici mai rau, nici altfel decit traiesc pentru ca sa-i intereseze bogatia. Pentru a exclude protejarea de catre casele conducatoare a copiilor lor, Platon recomanda educatia in comun a copiilor. Dupa ce se nasc, copiii sunt predati in crese comune, unde toate mamele hranesc fara deosebire toti nou-nascuti. Dupa nastere, orice legatura personala dintre mama si copil se intrerupe. Astfel copiii se deprin cu gindul ca toti barbatii si toate femeile le sunt parintii, iar acestea ii recunosc pe toti copiii, de care au grija, ca fiind copiii lor. Educati in comun si lipsiti de orice legatura personala, copiii se supun mai bine vietii disciplinate in cetate. Ei nu cunosc alta familie si alti parinti decit cetatea. Platon opteaza pentru lichidarea familiei. Pentru mentinerea ordinii si a unitatii satului, cea mai mare importanta o are infaptuirea departatii. Pentru a proceda cu dreptate, oamenii trebuie sa stie ce este dreptatea. Anume de aceea Platon este foarte mult preocupat de problema dreptatii. Dreptaea, spun Platon, consta in aceea ca fiecare isi face datoria spre binele comunitatii. A-si face datoria este sensul dreptatii. Ea consta in aceea ca fiecare sa fie asezat la locul potrivit. Diviziunea municii trebuie sa corespunda cu inclinatiile oamenilor. Fiecare este bun la locul potrivit si nimeni nu este de prisos. Iata ce insemna dreptatea. Foarte important e ca inainte de a deveni maturii copiii sa stie despre faptul, ca deseori in vita invinge raul si domina nedreptatea. Chiar si operele de arta trebuie scrise in asa fel, ca ele sa indemne sufletul spre virtute si bine. De aceea poetii, chiar cei mai talentati, dar care nu respecta aceste cerinte pedagogice, trebuie izgoniti din cetate. O sursa a raului in stat, din cele mai daunatoare, este imparatia cetatenolor lui in partide, care se denumesc intre ele. Membrii partidelor se incadreaza in lupta politica doar pentru a acapara puterea si de a o trensforma in sursa de dobindire a avrerii. Prin aceasta ei se aseamana cu tilharii si merita a fi pedepsiti. Cind in societate nu se atrage atentia la formarea barbatilor superiori, conducatorilor bine pregatiti, ea intra in faza sa de declin. Atunci in mod inevitabil la conducere vine clasa gardienilor, care folosesc forta si curajul pentru acapararea puterii. Aceasta este prima treapta a decaderii. Nu intelepciunea, ci vitejia devine principiul organizator al cetatii. Telul ei devine cinstea, bunul cel mai depret, la care poate aspira vitejia. Un asemenea tip de stat, in care domina militarii, se numeste timocratie sau timarhie. Elementul gresit al unei astfel de cetati nu este, bineinteles, vitejia, cere trebuie sa existe si in cetatea cea adevarata, ci in locul nepotrivit pe care il ocupa ea in cetate, dilocind puterea nous-ului. Cetatenii incep sa se orienteze unilateral catre acte razboinice, devenind setosi de avere. Atunci se produce cel de al doile declin, mai rau decit primul. Caci atunci cind si clasa pazitoare va degenera astfel, singurul ei mobil, in locul vietii, va deveni avutia materiala. Atunci in intreaga societate va incepe domnia moralei celei de a treia clase, in care stapinesc interesele particulare si pasiunile. Insemnatatea istorica a lui Platon Grandioasa constructie platonica a avut o inraurire incalculabila, mijlocita si nemijlocita, asupra viitorimii. Fara Platon n-ar fi exista Aristotel; daca n-ar fi existat Platon, n-ar fi existat nici Plotin si neoplatonismul, iar fara neoplatenism si aristotenism dogmele crestine nu s-ar fi putut intocmi si n-am fi avut filosofia scolastica, care, oricum a pregatit filosofia moderna. De asemenea, platonismul a fost cea dintii doctrina din antichitate care, in vremea Renasterii, a adus un suflu nou filosofic in pustiul scolasticii in decadenta; in sfirsit, pina astazi, cind se vorbeste de o reinviere a lui Platon, platonismul a ramas temelia idealismului indeopste. Dar platonismul prezinta mari primejdii si chiar scaderi filosofice, caci adesea el inlocuieste explicarea exacta, stiintifoca a lucrurilor cu speculatii fantastice si chiar cu mituri poetice ce pot "inalta" sufletul, insa, in schimb, nu dau decit o lamurire infinita si inselatoare, care nu rezista nici experientii, nici criticii.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT FILOZOFIE: VIATA LUI PLATON". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.