Omul in viziunea lui Jean Jacques Rousseau

INTRODUCERE

Pentru a identifica originea inegalitatii existente intre oameni, Rousseau porneste de la incercarea de a defini omul: in opinia sa, cunoasterea omului este "cea mai utila" si "mai putin avansata" dintre toate stiintele.
Demersul sau este dificil, deoarece Rousseau cauta esenta omului in starea sa initiala, "primitiva", "originara", in "fondul propriu".

Scopul sau este de a regasi omul, asa cum ar fi el daca nu ar exista progresul. Aceasta stare originara nu a fost abolita sau suprimata; insa, dupa cum arata si imaginea statuii lui Glaucus, ea este ascunsa si "de nerecunoscut".

Evolutia care a acoperit omul originar este perceputa ca un element negativ; civilizatia a transformat "zeul" in "fiara".

Ea se explica prin "imprejurari": in analiza celui de-al doilea discurs, termenul citat desemneaza cataclismele, singurele care pot explica trecerea omului care nu era sociabil la statutul social, dar si "progresele" ce indica o utilizare care a denaturat perfectibilitatea umana. Astfel, "constitutia umana" a fost "alterata", transformata: fondul, principiu intangibil al naturii umane, ramane, dar forma s-a schimbat foarte mult si acopera acest fond.

Cautarea naturii umane se incheie cu denuntarea starii actuale a omului: fondul originar a devenit imposibil de observat din cauza inegalitatii si a raului. Rousseau cerceteaza deci norma naturala pentru a emite judecati asupra culturii (perceputa ca o depravare). Dar, in acelasi timp, el subliniaza dificultatea demersului sau: omul natural este cel care "nu mai poate fi gasit"; acest model de om originar trebuie deci cautat cu ajutorul meditatiei reflexive si al unei operatii de reducere: omul trebuie eliberat de ceea ce este artificial si marunt pentru a afla ceea ce el este cu adevarat.