Platon si lumea ideilor

Ca discipol al lui Socrate, Platon (427-348 î.C.) reia teoria ideilor. Dar face din ele mult mai mult decât reprezentau acestea la magistrul sau, adica mai mult decât o cunoastere adevarata: chiar fiinta însasi, realitatea absoluta, eterna si adevarata, existând în afara si dincolo de noi, ale carei  reflexe sunt toate lucrurile vizibile.

Cu Platon , filosofia greaca se reînscrie într-o perspectiva globala cuprinzând Lumea si Omul. Definind astfel fiinta, el încearca sa rezolve disputa dintre Heraclit si Parmenide, dezvoltând teoria cu enorma posteritate în filosofia si metafizica occidentala, a celor doua lumi.

Distinctia dintre cele doua lumi este ideea fundamentala a filosofiei lui Platon si raspunsul pe care el îl da disputei heracliteano-parmenidiene. Lumea sensibila, lumea pe care ne-o ofera senzatiile noastre, este singura lume în care cred si la care au acces ne-initiatii. Aceasta lume este lumea fenomenelor naturale si a corporalitatii. Ea este schimbatoare, trecatoare si contradictorie, numai pe jumatate reala, intermediara între fiinta si ne-fiita. Aceasta este pentru Platon lumea lui Heraclit.