REFERAT FILOSOFIE: FRUMOSUL DIVIN SI IUBIREA PURA

Frumosul divin si Iubirea pura O cercetare estetica asupra picturii lui Leonardo da Vinci Teophile Gautier isi incepe studiul despre Leonardo da Vinci intr-un mod pe cit de neasteptat pe atit de natural si de bine intemeiat: "Grecii au atins frumosul in toate domeniile, iar colina sacra a Acropolei, impodobita cu temple si sculpturi, a ramas in picioare ca insusi altarul geniului uman, inconjurat de singuratate si ruine [...], dar ignorat oarecum si continuind in desert a fi invatatura" . Nimic mai adevarat, daca ne gindim ca secole intregi Frumosul a asteptat Renasterea, iar Renasterea a venit cu Leonardo da Vinci. "Uomo universale", Leonardo poseda ceea ce Tppfer numeste "al saselea simt", "bosa", iar Boileau - "influenta secreta", acea stare nativa si continua a spiritului ce predispune la cunoastere si care, in forma ei pura, se intrupeaza la o mie de ani. Da Vinci era intr-adevar insetat de cunoastere, iar cunoasterea, dupa cum el insusi spune, naste iubire: "L`amour nait de la connaissance: plus nous connaissons vivement, plus nous aimons." . Vom incerca, plecind de aici, sa demonstram ca pictorul Leonardo da Vinci nu a trait, ci a iubit. Si numim iubire acea stare pe care o da contemplarea Frumosului absolut, a Frumosului platonician; acel fior al divinului cu care se umple Fiinta contemplindu-se pe sine, purtata fiind de ceea ce Liiceanu va numi cel-care-pune-in-miscare-transpunind . Si numim iubire aceasta stare care, amplificata de mii de ori prin procesul creatiei, isi gaseste fiintarea in Leonardo da Vinci. Gasim astfel creatia, pictura, intr-o dubla ipostaza, o evolutie atemporala intre mijloc si scop, devenind, intr-un continuu ce depaseste orice dimensiune, inspre acea "influenta secreta" a realitatii asupra spiritului. Ca mijloc, pictura e, pe de o parte, creatoare de frumos sensibil: "Pictura e oglinda lumii", insa oglindirea de care vorbeste da Vinci e mai presus de mimesis, mai presus de imitarea ideilor pure, pentru ca oglinda-metafora participa activ la reflectare: "Dibacia pictorului trebuie sa fie asemenea oglinzii, care se schimba mereu dupa lucrurile care-i stau in fata si se umple de tot atitea asemanari cite lucruri ii sint puse dinainte" . Pe de alta parte, din planul sensibilului, pictura e cea care deschide porti spre transcendental: "Pictura e o subtila speculatie filosofica", e "cosa mentale", "cea mai mare lucrare a mintii si artificiu, care constringe spiritul pictorului sa se transpuna in propriul spirit al naturii si sa se faca interpret intre aceasta natura si arta, studiind impreuna cu ea din ce cauza ne apar obiectele si dupa ce legi" . Mai presus insa de toate acestea e acea cunoastere intuitiva, supradiscursiva, pe care pictura o cere in mod apodictic. Ea devine astfel "ultim scop al stradaniilor unui spirit universal" , devine divina. E lesne de observat ca in devenirea continua de stari, cunoasterea trece, cu necesitate, prin cele trei ipostaze despre care vorbeste si Platon: cunoasterea sensibila, cunoasterea discursiva si cunoastere intuitiva, la fel cum Frumosul evolueaza vertical, de la planul superfcial-senzorial la planul central al obiectului, la esenta sa pura, pe axa absolutului, astfel incit creatia, ca si contemplarea ulterioara, sa fie totale, complete, perfecte. Cum am mai subliniat, evolutia nu trebuie inteleasa temporal: toate starile coexista ca potente, ca posibilitati, se intrepatrund si se suprapun si singur actul, legat inevitabil de curgerea timpului, penduleaza, aparent aleatoriu, intre aceste stari, da impresia de ierarhizare. Coborind in concret, vom incerca o argumentare a acestei aparente ierarhizari studiind linia ca element constitutiv fundamental al createi plastice si urmarindu-i devenirea sub toate cele trei aspecte. Ne vine in ajutor in acest scop studiul lui Ion Frunzetti despre Leonardo da Vinci , studiu ce trateaza linia in functia sa pura, aceea de "a delimita, de a despica mediile fizice unul de altul: solidul de atmosfera, masele de ambianta lor, imaginea proprui-zisa de mediul in care apare" . Distingem astfel trei tipuri de linii: linia-trup, linia-suflet si linia-spirit. Prima e o linie ferma, de o precizie geometrica, foarte atenta la limite si proportii, individualizind obiectul nu ca obiect in sine, ci ca arhetip, raspunzind mai degraba unei nevoi rationale, ca aceea de a clasifica. Obiectul ramine identic cu sine prin insasi apartenenta sa la ideea generala si nu are alta posibilitate decit aceea de a ramine tintuit intre limitele sale. Este ceea ce s-a numit stil linear. Cea de-a doua, pe care am numit-o linia-suflet, isi indreapta atentia spre obiectul in sine si posibilitatile sale, delimitind planurile si suprafetele figurii careia ii confera astfel libertatea miscarii, surprinzind realitatea schimbarii, labilitatea realului. Este viziunea stilului plastic. Abia odata cu ceea ce am numit linia-spirit, stilul devine cu adevarat pictural. Linia nu mai separa, ci uneste, dintr-o nevoie de continuitate si armonie, obiect si mediu, intr-o muzicalitate ce elibereaza spiritul de adversitati si antinomii. Linia-spirit se muleaza pe limita intre solid si atmosfera, estompind-o si negindu-se astfel pe sine, pentru a se regasi ca principiu dinamizator, eliminind orice dimensiune concreta si lasind spatiu vietii sa pulseze intre obiect si mediu, suplinind astfel "ritmul viu al complexitatii viziunii realizate in toate elementele sale" . Ca act, linia-spirit ia numele de sfumato, fiind insasi transformarea, reciproca si continua, a consistentei materiei in senzatie halucinatorie, un proces atit de natural, desfasurindu-se intr-atit de departe de timp, incit devine o stare, o fuziune atemporala blocata intr-o miscare ai carei parametri depasesc cu mult orice dimensiune a realitatii umane. Urmarea fireasca, in plan sensibil, a acestei transformari este departarea planurilor, dind nastere perspectivei, geometrica metafora a vietii (ce nu-si poate gasi locul decit intr-un spatiu cu cel putin trei dimensiuni). S-ar putea crede ca savantul a dat la o parte pictorul de la pinza sa si si-a etalat, printre contururile nedefinite, reprezentarea arida a calculului geometric. "Este ceea ce credem ca Leonardo a realizat in opera sa", spune Zamfir Dumitrescu , "sa ascunda sub mantia exterioara a formei artistice, culoare, valoare, volum, etc., o ordine geometrica avind valoare de principiu ordonator. Altfel spus, sa disimuleze austeritatea gindului rational si a calculului precis si arid intr-o complexa forma structural-geometrica si plastica, in care sentimentele se completeaza prin trama geometrica, iar traseul geometric devine emotie plastica". Nimic mai fals! Artistul e acela care descopera un nou tip de metafora, artistul redescopera geometria ca metafora a vietii, redescopera profunzimea ca dimensiune absolut necesara a existentei comunicarii. Savantul este al stilului linear; savantul este acela care asterne pe hirtie studii pur figurative, avind ca scop pura cunoastere. indata ce linia se intoarce asupra ei insasi, indata ce figura capata libertatea gestului, a miscarii, savantul se retrage. Eliberata de rigoarea geometriei, linia se inalta spre subtilitatea semnificatiei. Aceasta e o faza, cea mai inalta, in opera lui Leonardo da Vinci: artistul se povesteste pe sine prin cea mai pura manifestare a experientei sale spirituale: "in faza semnificatoare a picturii sale, acolo unde Leonardo ii acorda intreaga valoare de marturisire, expresia se tese din abia distincte tranzitii, iar intelesurile se isca din tacere" . Si ce expresie mai buna pentru viata spirituala a lui Leonardo, decit chipul Sfintului Ioan Botezatorul? Printr-o abia-perceputa miscare, el se desprinde incet dintr-un fundal de umbre adinci, lasind sa se citeasca, pe figura evident efeminata de acel zimbet misterios, atit de frecvent intilnit la personajele sale, posesiunea cunoasterii supreme, a unui adevar misterios ce va ramine pecetluit in acel gest ce se inalta catre cer. Caci daca trupul lui Leonardo are acel chip pe care-l cunoastem din schita pastrata in Biblioteca Regala din Torino, acea infatisare de apostol crestin, de patriarh biblic, spiritul sau are chipul pe care mina sa stinga l-a dat sfintului Ioan. "Tot ce tace pentru noi figura de sfinx resemnat a batrinului Leonardo, marturiseste cu sarcasmul unei superioritati ingeresti figura Sfintului Ioan Botezatorul" . Si resemnare nu e cuvintul cel mai potrivit. Tacerea lui Leonardo vine din intelegere si cunoastere, e intelepciunea artistului care a trait experienta zadarniciei. De aici se naste acel aer enigmatic al personajelor sale: Gioconda, Sfinta Ana, Fecioara cu stincile, Bacchus si Christos din Cina cea de taina inspira acea superioritate izvorita din eliberarea de catusele destinului prin acceptarea lui, de buna voie si constienta. Chipurile lor par "a veni din sfere inalte sa se priveasca intr-o oglinda de otel intunecat unde imaginea le-a ramas intiparita pe vecie, printr-un secret asemanator aceluia al dagherotipului. Au mai fost vazute cindva, dar nu pe lumea asta; intr-o existenta anterioara poate, de care te fac sa-ti aduci tulbure aminte" . Fiecare gest al lor e insufletit de mii de aripi ce-l inalta, lasindu-l insa suspendat intre cer si pamint, invaluit intr-o forta miraculoasa ce umanizeaza, fara a le impovara insa de inevitabila atractie catre pamint, ci urmarind mai degraba linia fina a unei muzicalitati halucinante izvorite din lumina difuza emanata de fiece miscare. Toate acestea situeaza personajele lui da Vinci atit de adinc in uman, incit am fi tentati sa le consideram ca fiind cu mult in afara sa. Si asta pentru ca ele au reusit iesirea din conditia omeneasca prin intelegerea imposibilitatii de a iesi din ea; au cucerit sensul lumii prin renuntarea la cucerire. Ele sunt expresia acelui Leonardo care, cufundat in meditatii, "deseneaza pe o foaie citeva patrate, fiecare dintre acestea reprezentind pentru el simbolul unei mari nazuinte sau incercarea indrazneata, le deseneaza mai intii in picioare si pe urma impingindu-se unele in altele, ca piesele unui joc rasturnate de o mina de copil: <>, scrie el dedesubt. Apoi adauga: << Aceste patrate simbolizeaza viata si orice cautare omeneasca>>" . Ca si el, personajele lui au trecut prin Ghetsimani. "Toate au spus: "Faca-se voia ta!" devenind, prin depasirea lor, libere de ele insele" . Aceasta expresivitae aparte a fost adesea gresit inteleasa. Era de ajuns un chip ca cel al Sfintului Ioan Botezatorul pentru a justifica blile unora ca Leonardo da Vinci s-ar inchina unei religii aparte, unei filosofii oculte ce-avea prea putine lucruri comune cu credinta generala. E adevat ca odata cu Leonardo pictura inceteaza a mai fi o oglinda a divinitatii si incearca, din ce in ce mai mult, sa oglindeasca lumea, dar lumea ca expresie a unui Dumnezeu interior, manifestat in cunoastere si iubire. Artistul spune: "Ou chercher Dieu sinon dans sa creature, qui est l`homme, et quelle meilleur faon de prier que celle de s`efforcer, par le dessin, de traduire l`immage de Dieu?" . Omul devine acum imagine a lui Dumnezeu nu din necesitatea de a da o reprezentare divinitatii, ci prin ceea ce el insusi poseda ca om. Chipurile personajelor lui da Vinci, insufletite de antinomii, au, dincolo de corectitudinea ireprosabila a capetelor grecesti, dincolo de seninatatea frumusetii antice, o finete si o eleganta ce depasesc orice canoane ale frumusetii omenesti. Ele au "o blindete aparte, ce vine mai curind dintr-o superioritate indulgenta decit dintr-o slabiciune sufleteasca, ai impresia ca spirite dintr-o alta plamada decit a noastra ne privesc ca prin gaurile unei masti prin ochii acestia cerniti de umbre, cu aer de duioasa mila, nu lipsita de oarecare malitie." . Leonardo zugraveste omul ca manifestare a frumosului, iar frumosul e o manifestare a lui Dumnezeu. E vorba de oglindirea care se inalta spre cauza lucrurilor pentru a se intoarce ca raza a cunoasterii, e linia ferma despartind pe om de tot ce-l inconjoara, linie ce se intoarce catre sine pentru a se estompa in final in lumina difuza a celui mai pur zimbet. De aceea, nici Iisus, nici Maria, nici Apostolii nu sunt acele reprezentari cu infatisare omeneasca, dar dezumanizata, ale unor abstractiuni nereprezentabile ce participa la o actiune situata intr-un continuum atemporal - precum in picturile medievale - ci oameni care traiesc si sufera, inchisi in limitele unui timp a carui scurgere le masoara asteptarea. Si ce e mai divin decit expresivitatea chipurilor lor furate de pe strazile din Milano? Si ce nevoie ar mai avea de aura de lumina Sfintul Ioan, faptura aproape transparenta a carui esenta se pierde intr-un amestec de femeie si inger? Si ce alta reprezentare a lui Christos e mai aproape de divin decit acest chip stralucind de blindete si de pacea depasirii umanului prin insasi acceptarea lui? Pina si aerul ce-i inconjoara pare a vibra ca sufletul uman atins de fiorul divin, ca o muzica in gama minora. Madona din grota cu stinci, prima lucrare in care Leonardo Intrbuinteaza bine-cunoscutul sfumato, e o impletire stranie de antinomii vizind acelasi efect, pe care da Vinci il iubeste atit de mult: frumosul divin. Pierdut in departari, un tarim plin de umbre stravezii se estompeaza in ceata unui timp misterios si priveste, parca din oniric, printre dintii de stinca, chipuri de o realitate atit de pura, atit de senina, incit par a cobori din lumina albastra a orizontului catre concretul din care spectatorul priveste fermecat. Personajele sint stapinite de vraja luminilor si a umbrelor, contururile lor sint pierdute in stralucirea misterioasa a stincilor. Chipul Fecioarei are acea suavitate expresiva, frumoasa in absolut, acel misterios amestec de feminitate si dominatoare hotarire, ce o inalta catre frumosul divin al ingerului. Luminate de o stralucire stranie - care nu e aceea a luminii care intra prin crapatura grotei - personajele par a emana ele insele puritate si frumusete divina in unde ce fuzioneaza printre umbre intr-o armonie atit de desavirsita ce "invesminteaza formele intr-un val celest parca, indepartindu-le de realitatile pamintesti" . Foarte aproape, ca tema si stil, de acest tablou e Sfinta Ana cu Fecioara si Pruncul. Acelasi onirism se revarsa din peisajul estompat de umbre albastrii, invaluind in ireal zimbetul misterios al celor doua femei si miscarile lor suspendate intr-un timp ce se scurge lin, urmind o muzicalitate celesta. "L`oil s`enfonce en ces paysagesau plans succesifs, courrant aux bleus lointains sur les eaux bleues, dont les ondes et les detours rapellent les boucles des chevelures et la sinuosite des sourires, et semblent apporter jusqu`a nous, dans la brise, la caresse d`une musique legere." . Expresia cea mai pura a misterului feminitatii o gasim, insa, asteptindu-ne cu acelasi zimbet incarcat de antinomii, in acelasi cadru inecat in neguri albastrii, pe chipul Monei Lisa del Giocondo. invaluita in aceeasi lumina de o consistenta oarecum lichida, femeia "sta in mijlocul tabloului ca in centrul lumii" . Zimbetul care a inflorit pe buzele Sfintei Ana, care tradeaza cunoasterea pe chipul Sfintului Ioan Botezatorul, isi gaseste implinirea la modul absolut in feminitatea autentica a acestui chip. Gioconda nu e reprezentarea unei figuri dumnezeiesti, nu e un personaj caruia artistul sa-i fi cautat frumusetea pentru a zugravi prin ea divinul, ci e femeia in care Leonardo a gasit in mod spontan, fara truda, acea frumusete pe care el o atribuise fapturilor divine. Mona Lisa are in mod natural ceea ce pictorul a cautat atita timp, in atitea chipuri. De aici armonia pura, perfecta a tabloului, din care orice urma a trudei artistice dispare: "Dans la Joconde, pas un sacrifice, pas un oubli; rien qui ne soit dit avec une clarete parfaite" . Chipul Giocondei e sinteza pura a experientei pictorului, din fiinta ei se inalta o vibratie stranie, asemenea unei melodii abia-percepute. Gautier ii simte rasuflarea: "Nu gasiti ca in portretul Giocondei se afla - fara intentie din partea noastra de a voi sa mizam pe jocul de tonuri si note - un fel de ecou al unei impresii muzicale? Efectul e blind, voalat, afectuos, plin de mister si armonie, iar amintirea acestui adorabil chip va urmareste ca unul din motivele lui Mozart pe care sufletul si-l cinta cu glas scazut pentru a se mingiia de o primejdie nestiuta" . Cautarea lui Leonardo se opreste aici. El nu s-a mai putut desparti nici de Gioconda, nici de Sfinta Ana si nici de Sfintul Ioan Botezatorul, pastrindu-le alaturi pina in ultimele clipe, simbol al celei mai inalte manifestari a triadei ce-i caracterizeaza opera: Gioconda - frumosul divin in femeie; Sfinta Ana - frumosul in femeia divina; Sfintul Ioan Botezatorul - frumosul feminin in divin. Frumosul e divin prin insasi esenta lui; Leonardo da Vinci nu a cautat divinul pentru a exprima frumosul, ci a cautat frumosul pentru a se inalta catre divin. Atunci cind acest prag e atins, simtim totul vibrind de o muzicalitate cu totul aparte, de fiorul dumnezeirii ce se manifesta in noi prin iubirea pura. Leonardo da Vinci s gasit frumosul si l-a iubit creindu-l. Bibliografie: Baumes, Georges - Leonard de Vinci, Societe des Editions Louis-Michaud, Paris Dumitrescu, Zamfir - Leonardo. Structuri geometrico-plastice, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1988 Frunzetti, Ion -Pegas intre Meduza si Perseu, vol. II, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1985 Gautier, Teophile - Scrieri despre arta, ed. Meridiane, Bucuresti, 1980 Ghitescu, Gheorghe - Leonardo da Vinci si civilizatia imaginii, ed. Albatros, Bucuresti, 1986 Raveica, Titus - Istoria filosofiei moderne, vol. I, Institutul European , 2002 Seailles, Gabriel - Leonard de Vinci. L`artiste et le savant, Librairie Academique Perrin et Cie, Librairies-Editeurs, Paris, 1912 Vallentin, Antonina - Leonardo da Vinci, ed. Meridiane, Bucuresti, 1968 Leonardo da Vinci - Tratatul despre pictura, Bucuresti, 1971

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT FILOSOFIE: FRUMOSUL DIVIN SI IUBIREA PURA". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti aici: raporteaza o eroare