Paradisurile fiscale

„O evaluare completa a fenomenului spalarii banilor nu poate face abstractie de rolul acelor tari ale caror reglementari prevad facilitati particulare atat in sectorul fiscal cat si in cel bancar in favoarea persoanelor fizice si/sau juridice de obicei nerezidente.”

Libera circulatie a capitalurilor, face ca acestea sa “aseze” si sa “produca” in acele locuri in care se bucura de conditii propice, respectiv fiscalitate modica, formalitati birocratice reduse si confidentialitate in derularea tranzactiilor.

Desigur, acestor avantaje,cel putin din punct de vedere teoretic, li s-ar putea alatura foarte bine pietele de desfacere si potentialul economic adecvat investitiilor dar ,in conditiile mijloacelor de comunicatii moderne, aceste aspecte par a fi lipsite de importanta. Mai mult, distanta dintre centrele financiare si cele industriale sporeste discretia, cautata din diverse motive, de oamenii de afaceri.

Astfel,”paradisurile fiscale” presupun un teritoriu in care nivelul fiscalitatii este foarte scazut, cel putin pentru anumite categorii de venituri, secretul bancar si comercial sunt asigurate la un nivel foarte ridicat, iar circulatia diverselor valute si schimbul valutar nu este supus nici unei restrictii, aceste conditii fiind stabilite atat prin lege dar in egala masura si prin traditie.

Precursori ai paradisurilor fiscale moderne pot fi considerate statele mediteraniene unde, in secolul al XVII-lea piratii erau bine primiti pentru banii pe care ii cheltuiau, iar la retragerea acestora din “afaceri” erau incurajati sa se stabileasca in acele locuri. Traditia amplasarii paradisurilor fiscale in imediata apropiere a marilor si oceanelor este in parte respectata si astazi, cu cateva exceptii, dealtfel notabile, din inima Europei.