Istoria artelor

1.    Conceptiile vechi despre arta

Termenul „arta” provine din latinescul ars, insemnand acelasi lucru cu grecescul techne. Dar nici unul dintre acesti termeni nu are semnificatia contemporana a notiunii de arta. Ei desemnau mai degraba pricepere, iscusinta de a lucra un obiect oarecare, precum si stiinta de a comanda o armata, de a masura un camp, de a convinge pe ascultatori. Priceperea consta in cunoasterea regulilor, deci nu exista arta fara reguli, fara prescriptii.

Efectuarea unui obiect numai dupa inspiratie sau fantezie, fara a respecta anumite reguli, era contrariul artei. Astfel, poezia, despre care grecii considerau ca e inspirata de muze nu era considerata drept arta. Platon, de exemplu, in dialogul sau Gorgias, scria ca „munca irationala nu se poate numi arta”.

Arta in antichitate, dar si in Evul Mediu, cuprindea nu numai artele frumoase, ci si meseriile si o parte dintre stiinte. Acele arte ce presupuneau un efort intelectual erau numite liberale, adica libere de orice efort fizic, iar cele ce presupuneau o munca fizica erau denumite vulgare, adica obisnuite. in Evul Mediu, acestea din urma se numeau mecanice. in ceea ce priveste aprecierea acestor arte, cele liberale erau considerate superioare. Pictura si sculptura presupuneau un efort fizic si erau considerate arte vulgare.

In Evul Mediu artele liberale cuprindeau gramatica, retorica, logica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. intre artele mecanice se regasesc arhitectura si arta teatrului.

2.    Prefacerile din epoca moderna

Si Renasterea a pastrat notiunea clasica a artei, dar a procedat la separarea artelor frumoase de meserii si de stiinte si la atasarea poeziei in sfera artelor. Marsilia Ficino, indrumatorul academiei platoniciene din Florenta, a inclus in artele liberale arhitectura si sculptura pornind de la ideea ca factorul de legatura intre arte este muzica, deoarece aceasta, in sens larg, se referea la tot ce se afla in slujba muzelor.

Un alt ganditor, Giovanni Pietro Capriano, in a sa poetica din 1555, Despre adevarata arta poetica folosea sintagma „arte nobile”. Aici intrau poezia, pictura si sculptura pentru ca ele se adreseaza simturilor noastre cele mai nobile.

In secolul al XVI-lea, Francisco da Hollanda, vorbind despre artele plastice, folosise intamplator expresia de „arte frumoase” („boas artes”, in portugheza). Aceasta expresie, care noua ni se pare fireasca, n-a fost acceptata imediat.

In anul 1744, Giambattista Vica propusese denumirea de „arte placute” si in acelasi an James Harris propunea pe aceea de „arte elegante”. Denumirea de arte frumoase apare trei ani mai tarziu, in 1747, la Charles Batteux. Acesta enumera cinci arte frumoase: pictura, sculptura, muzica, poezie si dans, precum si doua ce le erau apropiate: arhitectura si elocventa.

De la mijlocul secolului al XVIII-lea nu mai incapea nici o indoiala ca meseriile sunt meserii si nu arte. Atunci semnificatia termenului „arta” s-a schimbat, sfera lui s-a redus, ajungand sa cuprinda numai artele frumoase. S-a pastrat doar numele de arta si s-a nascut o notiune noua. Denumirea de „arte frumoase” s-a referit doar la artele plastice, nu si la muzica sau poezie.