REFERAT ISTORIE: SECOLUL AL XII-LEA - NASTEREA INTELECTUALILOR

La inceput au fost orasele. O data cu ele se naste, in Occident, si intelectualul Evului Mediu. El apare o data cu avintul lor legat de functia comerciala si industriala - mai modest spus, mestesugareasca - ca oricare din acei numerosi oameni de meserie care vin sa se aseze la oras unde se afirma diviziunea muncii. inainte vreme, de abia daca exista vreo corespondenta intre adevarata specializare a oamenilor si clasele sociale pe care le deosebeste Adalbert de Laon: cea care se roaga - clericii, cea care apara - nobilii, cea care munceste -. iobagii. Iobagul, chiar daca munceste pe ogor, este totodata si meserias. Nobilul, chiar daca este soldat, este si proprietar, judecator, administrator. Iar clericul, mai ales calugarul, este adesea toate acestea la un loc. in cazul clericilor, lucrarea mintii nu era decit una din activitatile lor. Ea nu reprezenta un scop in sine ci se subordona restului vietii lor, fiind orientata prin insasi Regula manastireasca spre Dumnezeu. E drept ca intimplator in cursul existentei lor monahale ei pot sa apara, pentru un timp, drept profesori, savanti sau scriitori, dar este un aspect cu totul fugitiv, totdeauna secundar in personalitatea lor. Chiar si acei clerici care prefigureaza intelectualii secolelor viitoare, nu sint inca intelectuali. Al-cuin, de pilda, este intii de toate un inalt functionar, altul, ca Loup de Ferrieres este in primul rind un abate manifestind interes pentru carte si placindu-i sa citeze pe Cicero in scrisorile sale. Dar omul a carui meserie este sa scrie sau sa predea - si mai degraba ambele la un loc -, omul care, profesional vorbind, are o activitate de profesor si de savant, pe scurt un intelectual, acest om nu apare decit o data cu orasele. Abia in secolul al XH-lea il descoperim cu adevarat. Desigur, orasul medieval nu se iveste in Occident la acea epoca dintr-o data, ca o ciuperca spontana. Unii istorici chiar il considera gata constituit inca din veacul al Xl-lea sau al X-lea si fiecare revista de specialitate recenta aduce cu ea o noua renastere urbana - tot mai indepartata in timp. Fara indoiala ca dintotdeauna au existat orase in Occident, dar "cadavrele" oraselor romane din epoca imperiala tirzie nu mai cuprindeau in zidurile lor decit o mina de locuitori in jurul unui conducator militar, administrativ sau religios. Fiind mai ales cetati episcopale, acele orase reuneau un laicat foarte redus in jurul unui cler putin mai numeros, fara alta viata economica decit o mica piata de marfuri locala destinata nevoilor zilnice. Fara indoiala, de asemenea, ca, probabil la indemnul cererii manifestate de lumea musulmana care reclama pentru imensele sale clientele urbane - din Damasc, Tunis, Bagdad, Cordoba - materiile prime ale Occidentului barbar - lemn, sabii, blanuri, sclavi -, s-au dezvoltat orase embrionare - cu denumirea lor latina de portus -, fie autonome, fie alaturate cetatilor episcopale sau "burgurilor" militare inca din secolul al X-lea, poate al IX-lea. Dar fenomenul nu capata o amploare suficienta decat in secolul al XH-lea. Atunci abia el a modificat profund structurile economice si sociale ale Occidentului si incepe a zdruncina si structurile politice prin miscarea comunala. Acestor revolutii li se mai adauga una: cea culturala. Acestor deschideri sau acestor renasteri, se alatura si alta, cea intelectuala. Toata istoria protagonistilor acesteia, toate avatarurile traversate de urmasii lor pina la finele a ceea ce indeobste numim Evul Mediu - pina la o alta "Renastere" - iata ce-si propune cartea de fata sa schiteze. A existat o renastere carolingiana? Daca ideea unei adevarate, suficient de viguroase renasteri urbane e greu de acceptat inainte de secolul al Xll-lea, s-ar putea oare, in schimb, trece cu vederea, in domeniul civilizatiei, epoca sfirsitului de secol VIII si a primei jumatati de secol IX, traditional denumita renasterea carolingiana? Fara sa ajung a o nega, considerind-o doar o pretinsa renastere - asa cum au facut-o unii istorici -, as vrea totusi sa-i precizez limitele. Din ceea ce se numeste renastere, ea nu are nici una din trasaturile cantitative pe care notiunea aceasta pare ca le implica. Chiar daca imbunatateste cultura fiilor de nobili crescuti la scoala Palatului si a viitorilor clerici educati in citeva mari centre manastiresti sau episcopale, ea pune aproape total capat invatamantului rudimentar pe care manastirile din epoca merovingiana il propagau printre copiii din zonele rurale invecinate. Cindr in anul , s-a produs marea reforma a ordinului benedictin - inspirata de sfintul Benedict de Aniana imparatului Ludovic cel Pios - care a consfintit replierea monahismului benedictin timpuriu prin inchiderea in sine, scolile "externe" ale manastirilor au fost inchise. Renastere a fost deci numai pentru o elita ermetica - numeric foarte restrinsa - destinata a conferi monarhiei clericale carolingiene o mica pepiniera de administratori si oameni politici. Mi se pare ca s-au inselat profund manualele republicane franceze de istorie popularizind figura unui Carol cel Mare, de fapt analfabet, in chip de protector al tineretului scolar si de precursor al lui Jules Ferry. in afara acestei recrutari vizind conducerea monarhiei si a Bisericii, miscarea intelectuala din perioada carolingiana n-a manifestat in plus vreun aspect de apostolat dezinteresat, nici prin instrumentele folosite, nici prin as pecte de ordin spiritual. : Astfel, magnificele manuscrise din acea epoca sint lucrari de lux. Timpul petrecut a le scrie, intr-o frumoasa scriere - caligrafia, mai mult inca decit ortografia -gresita, este semnul unei epoci inculte in care cererea de carte este foarte redusa -, pentru a le impodobi splendid in intentia Palatului sau a unor mari personaje laice sau ecleziastice, este dovada.unei infime viteze de circulatie a cartilor. Mai mult chiar, ele nu sint facute pentru a . fi citite. Ele nu fac decit sa se adauge tezaurelor bisericilor si ale unor particulari bogati. Sint un bun economic mai degraba decit spiritual. Unii dintre autorii lor, transcriind frazele anticilor sau ale Parintilor Bisericii, afirma intr-adevar superioritatea valorii continutului lor spiritual. Dar sint crezuti pe cuvint. Iar acest lucru le mareste pretul material. Carol cel Mare isi vinde o parte din frumoasele sale manuscrise ca sa imparta banii saracilor. Cartile sint considerate intocmai ca niste vase pretioase. Calugarii care ostenesc scriind manuscrisele in scriptoriile manastirilor nu sint interesati decit prea putin de continutul lor -, esentiale pentru ei sint harnicia cu care le scriu, timpul pe eare- consuma, oboseala resimtita. Pentru ei, aceasta sarcina reprezinta un act de pocainta prin care vor merita viata vesnica in cer. De altfel, conformindu-se tendintei - pe gustul epocii - de evaluare tarifara a meritelor si penitentelor, imprumutata de Biserica Evului Mediu timpuriu de la legislatiile barbare, calugarii isi numara anii de purgatoriu rascumparati dupa numarul de pagini, de rinduri, .de litere scrise sau, dimpotriva, se tinguie de fiecare lipsa de atentie care, facindu-i sa sara vreo litera, le lungeste sederea in purgatoriu. Ei lasa mostenire urmasilor lor numele dracu-sorului care se incapatineaza a-i necaji, acel faimos demon Titivillus al copistilor ce il vom reintilni la Anatole France. Pentru acesti crestini in care inca somnoleaza un barbar, stiinta este un tezaur. Ea trebuie conservata cu grija. Avem de-a face cu o cultura inchisa, alaturi de o economie inchisa. Renasterea carolingiana, in loc sa insaminteze, tezaurizeaza. Poate fi vorba de o-, renastere zgircita? Totusi, numai printr-un fel de generozitate involuntara, epoca carolingiana isi poate pastra titlul de renastere. Sigur ca cel mai original si mai viguros dintre ginditorii ei, Jean Scot Erigene a trait fara sa aiba nici o audienta pe vremea lui si ca nu va fi cunoscut, inteles, folosit decit in secolul al Xll-lea. Dar atunci cind se va petrece aceasta, manuscrisele copiate in scriptoriile carolingiene, conceptia despre cele sapte arte liberale pe care Alcuin o va relua, imprumutind-o de la retorul Martianus Cap-pella din secolul al V-lea, ideea emisa de el a unei translatio studii - preluarea de catre Occident, mai exact de catre Galia, a rolului Atenei si Romei ca focare de civilizatie -, toate^ comorile adunate vor fi repuse in circulatie, turnate in creuzetul scolilor urbane, absorbite ca un ultim strat de aport antic de renasterea din secolul al Xll-lea. suine si stralucirea elocintei, imita luciul argintului. Matematica, antrenata de rotile cva-drigei sale, calca pe urmele lasate de celelalte arte, imprimindu-si culorile si frumusetile intr-o infinita varietate. Fizica, sondind tainele naturii, aduce contributia farmecului multiplu al nuantelor sale. in fine, cea mai eminenta din toate ramurile Filozofiei, Etica, fara de care, nici cu numele nu exista filozof, le depaseste pe toate celelalte prin demnitatea ce o confera operei. "De vei purica pe Virgiliu sau pe Lucan, vei gasi, oricare filozofie ai profesa, cum sa-i folosesti mai potrivit. intr-asta, in functie de capacitatea dascalului si de zelul elevului, consta profitul lecturii prealabile a autorilor antici. Aceasta este metoda urmarita de Ber-nara de ChaPtres, cel mai bogat izvor al beletristicii in Galia timpurilor moderne ... rt. Dar nu e, oare, servilitate, aceasta imitatie? Vom vedea mai departe piedicile pe care le-a generat admiterea in cultura apuseana a unor preluari din Antichitate rau mistuite, rau adaptate, insa, atunci, in secolul al Xll-lea, cit de nou parea totul! Daca acei dascali - care erau clerici si buni crestini - preferau ca text-book pe Virgiliu Ecleziastului si pe Platon sfintului Augustin, nu e numai pentru ca erau convinsi ca Virgiliu si Platon abunda in invataminte morale si ca indaratul scoartei se afla maduva (nu e oare mai multa maduva in Scripturi si in textele patristice?), ci pentru ca Eneida si Timaios reprezentau in ochii lor lucrari in primul rind stiintifice - scrise de savanti si apte a fi obiectul unui invatamint de specialitate, tehnic, in vreme ce Scriptura si textele Parintilor Bisericii care, si ele, pot fi bogate in substanta stiintifica (Cartea Facerii, de pilda, nu e oare o lucrare de stiinte naturale si de cosmologie?), nu erau decit in al doilea rind considerate ca atare. Specialistii sint anticii, ce-si gasesc mai bine locul intr-un invatamint specializat - cel al artelor liberale, al disciplinelor scolare - decit Parintii Bisericii saU Scriptura care trebuie mai degraba rezervate Teologiei. Intelectualul secolului al Xll-lea este un profesionist cu ale sale materiale de lucru - scriitorii antici - si cu ale sale tehnici dintre care prima este imitarea acestora din urma. Utilizati insa pentru a merge mai departe, tot astfel cum navele italiene folosesc marea pentru a merge catre izvoarele de bogatie rasaritene. Acesta este sensul faimoasei fraze a lui Bernard de Chartres, cu un atit de vast rasunet in Evul Mediu: "Noi sintem niste pitici catarati pe umeri de uriasi. Vedem deci mai bine si mai departe decit ei, nu pentru ca vederea noastra ar fi mai agera sau am fi mai inalti, ci pentru Oa ei ne inalta in aer si ne poarta pe inaltimea lor gigantica ... ". Sensul progresului in cultura, iata ce exprima celebra imagine. Pe scurt: sensul progresului istoriei. in Evul Mediu timpuriu, istoria se oprise, fusese implinita de Biserica devenita triumfatoare in Apus. Othon de Freysing, re-luind conceptia augustiniana a celor doua cetati, declara: "dupa momentul in care nu numai toti oamenii, dar chiar si imparatii, cu ci-teva exceptii, devenira catolici, am impresia ca am scris istoria nu a doua cetati ci a uneia singure pe care o denumesc Biserica". S-a vorbit de vointa de a ignora timpul a feudalilor si, o data cu ei, a calugarilor integrati in structurile feudale. De asemenea si Guizot - o data ce va fi parvenit la triumful politic al burgheziei - va crede ca a atins capatul istoriei. Intelectualii secolului al Xll-lea, prinsi in acel cadru urban care abia se edifica, unde totul circula si se modifica, repun in miscare masina istoriei si, in primul rind isi definesc propria misiune de-a lungul timpului: "Verltas, filia temporisa - cum a spus tot Ber-nard de Chartres. Aportul greco-arab Copil al timpului, adevarul a fost si copilul spatiului geografic. Orasele au fost placile turnante ale circulatiei oamenilor incarcati de idei si marfuri, au fost locurile de schimb, pietele si rascrucile comertului intelectual. in acest al XH-lea veac in care Occidentul nu avea inca de exportat decit materiile sale prime - chiar daca se ivea un avint al textilelor -, produsele rare, obiectele de pret au venit din Orient, din Bizant, Damasc, Bagdad, Cordoba. O data cu mirodeniile si cu matasea, manuscrisele au adus Occidentului crestin cultura greco-araba. Limba araba a fost intr-adevar, la inceput, un intermediar. Operele lui Aristotel, Euclid, Ptolemeu, Hipocrat, Galenus insotisera in Orient pe crestinii eretici - monofiziti si nesto-rianisti - si pe evreii persecutati de Bizant, fiind lasate apoi mostenire bibliotecilor si scolilor musulmane care le primira cu generozitate. Acum, aceste opere, pe un drum de intoarcere, acosteaza pe tarmurile crestinatatii occidentale. Foarte secundar a fost rolul statelor latine crestine din Orient: ele au reprezentat intr-adevar o zona de contact intre Occident si Islam, dar au fost, inainte de- toate, un front militar, de opozitie armata - frontul Cruciadelor. S-au produs schimburi, dar au fost schimburi de lovituri, nu de idei si de carti. Rare au fost operele care s-au strecurat prin acea frontiera razboinica. Doua au fost principalele zone de contact care au intampinat manuscrisele rasaritene: Italia si, cu deosebire, Spania. Aici, nici vremelnicele asezari musulmane din Sicilia si Calabria, nici valurile acelei Reconquista crestine n-au impiedicat vreodata schimburile pasnice. Vinatorii crestini de manuscrise grecesti si arabe se napustesc pina la Palermo unde regii normanzi ai Siciliei si, ulterior, Frederic al II-lea, in cadrul cancelariei lor trilingve ce foloseste greaca, latina si araba, dau viata primei curti italiene renascentiste, pina la Toledo - recucerit de la necredinciosi in - unde sub protectia arhiepiscopului Raymond (- ) traducatorii crestini lucreaza fara incetare.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT ISTORIE: SECOLUL AL XII-LEA - NASTEREA INTELECTUALILOR". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti aici: raporteaza o eroare