Criticismul junimist

Curentul cultural promovat de societatea ieseana Junimea, incepand cu anul 1863, timp de un sfert de secol, se manifesta ca o miscare de modernizare si de aplicare a spiritului critic. In viata societatii Junimea apar cateva etape, cu activitati diferite: Etapa ieseana(1863-1874) cu un pronuntat caracter polemic, se manifesta in trei directii: limba, literatura si cultura. In aceasta perioada sunt elaborate principiile sociale si estetice ale junimismului si se impune necesitatea educarii oamenilor.

A doua etapa(1874-1885) in aceasta perioada se afirma reprezentantii de seama a “directiei noi” in poezia si proza romana: Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale, fiind o etapa de consolidare. Etapa a treia (bucuresteana), incepand din 1885, are un character preponderant universitar, prin studii de specialitate in istorie, filozofie, filologie, geografie.

In lucrarea “Istoria literaturii romane moderne”, Tudor Vianu identifica trasaturile junimismului: spiritul critic (principala trasatura), spiritul filozofic, gustul pentru clasic si academic, spiritul oratoric, ironia.
Incepand cu studiul maiorescian din 1872, “Directia noua in poezia si proza romana”, junimismul isi afirma propria directie. Astfel, de la critica normativa se trece la critica aplicata domeniului literaturii, Titu Maiorescu punand bazele teoretice ale criticii estetice.