Enigma Otiliei - povestirea romanului si caracterizarea personajelor

Enigma Otiliei, scris in 1938, este al doilea roman al lui G. Calinescu dupa Cartea nuntii. Constituie o revenire la formula obiectiva de roman, la metoda balzaciana, devenind un roman polemic, dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curentele literare.

Roman realist, de inspira-tie citadina este o creatie balzaciana, care prezinta viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX. Dincolo de mastile simbolice care se preumbla in aceasta lume se intrevede, gravitand in jurul eroilor, viziunea realista. Cititorul poate decupa la nesfarsit scene de viata reala, fiecare aducand cu sine ceva din atmosfera lumii evocate, din moda timpului, din psihologia personajelor. Nu intamplator afirma N.Manolescu ca “la Calinescu este un balzacianism fara Balzac”, deoarece acesta nu scrie pur si simplu balzacian, ci descopera polemic balzacianismul intr-un moment in care romanul se schimbase.

Ion Balu considera romanul o “scriere realista cu infuzii romantice si ecouri ale curentelor de avangarda, asimilate organic intr-o compozitie clasica[…], consacrand in campul literelor autohtone indiscutabila vocatie epica a unui creator, caruia nu i se poate nega efortul de a transcende banalul cotidian”.

N. Manolescu  afirma : “realismul balzacian nu e documentar, ci vizionar, stiinta lui fiind din speta poetica a romantismului. Şi oricum, acest realism presupune, din punct de vedere socio-logic, o anumita incredere profunda in fortele de afirmare din societate….  La Calinescu , balzacianismul este redescoperit polemic, intru-un moment in care romanul se schimbase o data cu clasa sociala care-i daduse nastere.”