Hamlet - drama cea mai profunda a lui Shakespeare

William Shakespeare a murit acum trei secole, la 23 aprilie 1616. Si a ramas uitat de toata lumea, se poate spune, timp de un secol – pina la prima editie aproape completa a operelor sale, pe care a realizat-o in 1709 si 1710 Nicolas Rowe. Dar pe urma a inviat, mai viu si mai viguros decit in perioada confuza si grosolana a Reginei Fecioare. Romantismul a reprezentat zenitul sau. Si a dus o viata universala pina azi, timp de doua sute de ani.

Din cauza aceluiasi prim impuls preromantic si a acelui val romantic care nu s-a potolit inca, prin care Shakespeare a fost considerat concetateanul lui Goethe, fratele lui Schlegel, contemporanul lui Hugo in secolul al XVII-lea.

Insa de-acum pentru el incepe o noua bezna, iar acest al treilea centenar ar putea fi inceputul celei de-a doua morti. O moarte adevarata.

Chiar daca, mai prelungindu-si agonia, prin abuzurile gloriei, hartuielilor si rafuielilor unui razboi de uzura, va mai gasi in Anglia si in lume diversi barbati si femei care vor fredona texte de iubire si admiratie centenara, fiecare dupa puterile si priceperile sale, prin eruditii sau exclamatii, cu retorica sau anecdotica, n-am pune mina in foc ca, peste un secol, Shakespeare va mai fi atit de prezent si iubit de generatiile viitoare pe cit, mai mult din obisnuinta si prin traditie, ne apare noua. Exista naravul de a se spune ca Shakespeare e modern si etern, ca nelinistea sa e nelinistea noastra, iar teama sa e teama noastra.