Laleaua neagra - rezumat

In “Laleaua neagra” se prezinta o lume guvernata de suprematia adevarului, bunatate dezinteresata, onoare. O lume in care fraza “A dispretui florile inseamna a-l jigni pe Dumnezeu” nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. Aici totul miroase a flori, crimele nu sunt patate cu sange, moartea este vazuta la nivel moral – ori ca o pedeapsa, ori ca o experienta din care se trag invataminte, iubirea neimplinita nu doare, ci creste, faptele rele apar doar pentru a pune in valoare binele si puterea acestuia, iar lalelele rasar - cum s-ar spune - de unde nu te astepti.

Acesta este alt aspect grozav al cartii: folosirea elementului-surpriza. Situatia nu se rastoarna total neasteptat si totusi in mod sigur nu poate fi vorba despre un roman in care “nu se intampla nimic”. Doar ca actiunea evolueaza in asa fel incat poti prevedea incotro se indreapta si cine e, de fapt, omul acela misterios sau ce va pati Cornelius la Harlem, fara insa a avea senzatia ca iti este insultata inteligenta. Pur si simplu te prinde si abia astepti sa vezi ce se mai intampla, simtindu-te oarecum mandru ca ai intuit corect.