Luceafarul

 Luceafarul este publicat in anul 1883 in Almanahul Societatii Academice Social Literare "Romania Juna" din Viena. Revista Convorbiri literare a reprodus versiunea din almanah, iar T. Maiorescu publica poemul in editia sa de versuri de la sfirsitul anului 1883. Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu.

Aceasta idee este prezenta si in poeziile de tinerete ale lui M. Eminescu, dintre care amintim Gemenii, Povestea Dochiei si Ursitorile in care Dochia este simbol al existentei Daciei. Ideea geniului nemuritor in stele si in "Povestea magului calator in stele" si "Peste codrii sta cetatea", in care prezentarea eroilor ne duce cu gindul la Luceafarul. Aici el, Zburatorul apare descris: "cu par lung de aur moale, / si cu ochii plini de jale / trestia-l incununeaza / hainele-i scintejaza / haine lungi si stravezii / pare un mort cu ochii vii".

Ideea Luceafarului dateaza de la Berlin, cind a citit un jurnal de calatorie a lui Richard Cunici: "Bucuresti si Istambul", "Povestiri romanesti, unguresti, turcesti". Acest jurnal cuprinde si doua basme, culese de Cunici in Muntenia. Cele doua basme au fost versificate de M. Eminescu sub titlul: "Fata in gradina de aur", iar al doilea: "Miron si frumoasa fara corp".