Mihai Beniuc - opera

Cariera literara a lui Mihai Beniuc (n. 20. XI. 1907 in Sebis- Arad) este lunga si complicata. O bibliografie din 1973 inregistreaza aproximativ 65 de titluri de opere originale (impreuna cu reeditarile), dintre care aproape 50 sunt volume de versuri. Se adauga un numar de 8 traduceri si aproximativ 20 de titluri de lucrari stiintifice. De atunci poetul a mai publicat inca 7 culegeri si va mai publica, negresit, altele.

O productie poetica atat de mare cultura romana n-a mai cunoscut. Fara a judeca valoarea liricii dupa numarul de titluri, sa spunem ca o cantitate uriasa de versuri naste, de regula, o neincredere adanca. Poezia este, in mentalitatea curenta, o stare de gratie, o lectura de sarbatoare. Mihai Beniuc i-a pus hainele de lucru si a trimis-o in fiecare zi a saptamanii sa se afirme in forul cetatii, si asta timp de patru decenii. Critica literara a urmat-o, in acest timp, cu o galagioasa fidelitate, nedreptatind-o printr-o lauda nediferentiata. Elogiul necritic dezavantajeaza o opera mai mult, poate, decat negatia critica, pentru ca in negatie exista totdeauna o incercare de justificare estetica, pe cand un articol encomiastic nu este decat un sir de propozitii goale, jignitoare

prin lipsa analizei doveditoare.

Mihai Beniuc se identifica, apoi, in mintea multora, cu imaginea poetului oficial din anii '50: prezumtios, intolerant cu clasicii, putin exigent cu sine, poet anecdotic, productiv ca o uzina, cantaret pururi entuziast dintr-o asurzitoare trambita. Moment, intr-adevar, greu pentru literatura, dominat de contuzii estetice si, fatal, cu o ierarhie a valorilor nedreapta, pusa cu violenta in discutie si reordonata la inceputul deceniului urmator, cand, odata cu o noua generatie de poeti, revin in actualitate marii „absenti": Blaga, Bacovia, Barbu, precedati de Tudor Arghezi.