Poezia religioasa in lirica lui Nichifor Crainic si Radu Gyr

Creatia poetica este o experienta interioara profunda. Poetul se cunoaste pe sine insusi prin poezie, se redescopera intr-un univers propriu, absolut intim, univers pe care-l experimenteaza direct. Prin poezie experimentam o calatorie in necunoscut, o calatorie a spiritului insetat de absolut.

De aceea, „experienta poetica este asemanatoare experientei religioase, dar nu se confunda cu aceasta; ele merg in directii diferite. Poezia prelucreaza si pana la sfarsit exprima misterul universal, in timp ce religia merge direct in transcendenta”. Aceasta delimitare conceptuala nu poate face abstractie insa de „invecinarea” celor doua experiente: poetica si religioasa. Poezia este o forma de rugaciune pentru oricine intelege ca relatia lui cu semenii si cu Dumnezeu este una de iubire. Chiar daca respecta anumite norme, poezia „se implineste ca arta prin canoane formale, dar ea ramane, in fundamentele ei, inspiratie, cu izvoare in acea stare poetica pura care se invecineaza cu rugaciunea”.

O definitie filosofica a poeziei surprinde nuantat caracterul religios al marii poezii universale, precum si puntile de legatura dintre un poet si un mistic. Marea poezie a lumii are fior sacru deoarece mesajul ei este legat de marele mister al existentei umane, dar si de aspiratia profunda spre spiritual, spre absolut: „poezia este expresie si cale la ridicarea nocturnei misterului, este acel suflu minunat al imponderabilului, este pana la sfarsit contactul substantial cu fiinta suprema a existentei, ceea ce face ca marea poezie sa capete un caracter religios. Poezia ca opera exista prin formele ce le imbraca, dar in esenta ei este o misterioasa si tulburatoare stare ce ne poarta sufletul in zona copilariei si sfinteniei. intre poet si mistic exista o rudenie spirituala; poezia nu este prinsa in rational, ci in supra-rational, la locul unde ea serveste modul ascuns al existentei; desi pleaca din experienta concreta ea vizeaza absolutul”.

O istorie a poeziei romanesti de inspiratie religioasa nu poate ignora dimensiunea fundamental-crestina a neamului romanesc, deoarece „inspiratia religioasa este o permanenta a poeziei romanesti, din epoca daco-romana si pana la poetii contemporani”.