Rolul literaturii in perioada pasoptista

in prima jumatate a secolului al-XIX-lea, civilizatia si cultura din tarile romane incep sa se orienteze spre Occident. Redirectionarea are doua cauze importante :pe de o parte criza Imperiului Otoman si pe de alta parte, intr-un context mai larg european, trezirea constiintei nationale.
        Independenta politica si libertatea nationala devin coordonate fundamentale ale acestei perioade. Epoca pasoptista marcheaza inceputul literaturii noastre moderne, iar prin opera scriitorilor se instaureaza un nou climat literar si o noua stare de spirit.
Conceptul de literatura include acum noi valente: transmiterea emotiilor estetice, trezirea sentimentului national, educatia morala.
        Din punct de vedere cronologic, epoca pasoptista se situeaza intre anii 1830 - 1860. Debutul perioadei este legat de iesirea tarilor romane de sub dominatia otomana, de inceputul unei energizari economice si ale dobandirii libertatilor politice.
        Cea dintai trasatura este autohtonismul si faptul ca nu trebuie sa surprinda, aflandu-se intr-o fireasca legatura de circulatie a ideilor cu umanismul si iluminismul, care au pornit si ele de la aceleasi elemente de identificare a spiritualitatii romanesti.
        Cel dintai reper al acestei trasaturi este motivul etnogenezei, pe care vechii carturari il afirmasera pentru trezirea constiintei nationale, iar coriferii Şcolii Ardelene ca argument al marilor revendicari romanesti din Transilvania.
        Orgoliul latinitatii si mitul intoarcerii la originile de mult uitate impregneaza ideologia si literatura pasoptista, uneori in exces, ceea ce il face pe Kogalniceanu sa denunte “romanomania” unora.
        Şi interesul pentru istoria nationala este tot o caracteristica a autohtonismului, pentru ca, la romani, aceasta tema are o specificatie mai aparte: ”Pentru noi-scria patetic Gheorghe Baritiu - fara istoria nationala tara nu e mantuita”, iar Kogalniceanu adauga dintr-o alta perspectiva: ”ea ne leaga pe vecie”, ”ne arata ce-am fost, de unde venim, ce suntem si, ca regula de trei, ne descopera si numarul necunoscut: ce avem sa fim!”.