617 vizualizari | Fii primul care comenteaza
In cuprinsul operelor avangardiste franceze si romane se pot evidentia influente, similitudini, teme si motive comune. Scriitorii francezi si romani au mentinut relatii directe. O relatie deosebita cu scriitorii francezi au avut-o, in special, intemeietorii miscarii Dada, respectiv Tristan Tzara si fratii Iancu, indeosebi Marcel. Legaturile acestora cu avangardistii francezi s-au materializat mai intai prin intermediul corespondentei, apoi prin diversele reuniuni la celebrele cafenele pariziene, care au favorizat contactul direct intre personalitatile avangardei si ideile acestora. Participarea la manifestarile de factura dadaista si apoi suprarealista, colaborarile comune la revistele si publicatiile din anii 1919-1935, expozitiile internationale organizate la Paris sau in alte orase europene, i-au apropiat in mod deosebit, dar nu putine au fost si momentele in care au aparut disensiuni si chiar rupturi intre unii membri ai avangardei franceze si romane. Trebuie acordata o importanta deosebita relatiilor lui Tristan Tzara cu avangarda franceza, fiind personalitatea romana cea mai importanta.
Adauga o cerere pentru cursul sau referatul de care ai nevoie iar noi te anuntam de indata ce cererea ta a primit un raspuns. Daca dimpotriva, esti un student silitor si vrei sa raspunzi unei cereri, vei castiga mult mai multi gold coins!
Participa acum!