Referat de medicina.Proiect educatie fizica

Incarcat la data: 03 Decembrie 2007

Autor: cornel sandulescu

Pret: 80 credite

5 (3 review-uri)
CURS M.E.F.S. PARTEA I EDUCATIA FIZICA CA ACTIVITATE SOCIALA Originea educatiei fizice si sportului Esenta educatiei fizice si sportului Functiile educatiei fizice si sportului Idealul educatiei fizice si sportului Obiectivele educatiei fizice si sportului Originea educatiei fizice si sportului Educatia fizica ca activitate deosebit de complexa, daca ne referim in primul rand la continutul, structura organizarea si desfasurarea sa. Atunci cand vrem sa analizam activitatea de educatie fizica ca fenomen social, trebuie sa avem in vedere multitudinea de componente pe care ea le implica: 1.exercitii fizice, 2.baza materiala specifica 3.instalatii si materiale specifice, 4.aspecte tehnice si organizatorice, 5.discipline stiintifice care o fundamenteaza, 6.cadre de specialitate Exercitiile fizice au aparut si s-au perfectionat continuu in concordanta cu comanda sociala. Aparitia si evolutia exercitiilor fizice au o conditionare clara de ordin social. Acestea nu sunt determinate de instincte, de factori biologici, etc. Contrar unor teorii, aparitia si evolutia exercitiilor fizice au fost determinate nu numai de latura materiala a vietii sociale ci si de alti factori; stiinta, nivel de cultura, religie, etc. Fundamentarea stiintifica a procesului de practicare a exercitiilor fizice s-a realizat de-a lungul timpului, cu aceleasi stagnari, regrese. Aceasta fundamentare, a preluat critic, deci a valorificat, unele idei, norme, reguli, apartinand antichitatii, renasterii, umanismului burghez, etc. Fundamentarea s-a accentuat odata cu aparitia "Teoriei" si "Metodicii" ca discipline stiintifice si a altor discipline care au abordat domeniul nostru din diferite unghiuri si puncte de vedere. Evolutia in timp a bazelor sportive din aer liber sau din interior, precum si a instalatiiilor sportive, a aparatelor si mai ales a materialelor, sportive este deosebit de elocventa. Diferenta semnificativa dintre performantele sportive remarcabile obtinute in zilele noastre si cele din perioadele anterioare se explica si prin nivelul calitativ superior al acestora. in contextul contruirii educatiei fizice ca activitate sociala, cadrele de specialitate s-au format mult mai tarziu. in Romania procesul de formare al specializarilor pentru domeniul practicarii exercitiilor fizice, a capatat un statut clar incepand cu anul 1922 cand s-a infiintat ANEFS. in etapa actuala procesul de pregatire al cadrelor de specialitate in educatie fizica si sportiva s-a amplificat si diversificat. A aparut si invatamantul particular in educatie fizica si sport. Perfectionarea cadrelor din domeniul s-a intensificat progresiv acordandu-se atentie deosebita examenelor de definitivat, gradul II si gradul I. Esenta educatiei fizice Esenta consta in aceea ca practicarea exercitiilor fizice vizeaza intotdeauna, indiferent de forma organizatorica si de formatiunea social-economica si politica in care se realizeaza perfectionarea dezvoltarii fizice si a capacitatii motrice ale subiectiilor. Cu alte cuvinte , scopurile practicarii exercitiilor fizice. Au fost relativ diferite de la o formatiune social-economica si politica la alta, dar esenta a ramas mereu aceeasi. Educatia fizica are un caracter predominant biologic si importante valente pe planurile social si cultural-educativ. Practicarea exercitiilor fizice sub forma activitatii de educatie fizica a fost si este determinata si din necesitati de ordin recreativ, de destindere si emulatie. Educatia fizica prin diferitele ei forme de organizare si datorita caracterului sau emotional, contributiei deosebite pe care o aduce la dezvoltarea spiritului creator , a spiritului de afirmare si de depasire sau de autodepasire, etc. Practicarea exercitiilor fizice, dezvolta simtul estetic, simtul dragostei pentru gestul motric executat cu maestrie, simtul gestului pentru miscare. Functiile educatiei fizice Functiile sunt destinatii constante ale unui fenomen si ele deriva din ideal, in sensul ca se subordoneaza acestuia.Prin functii se realizeaza idealul educatiei fizice, se face "apropierea" fata de aceasta. Toate functiile educatiei fizice sunt foarte importante si isi dovedesc eficienta numai daca sunt indeplinite in "sistem" influentandu-se si completindu-se reciproc. Functiile educatiei fizice sunt de doua feluri, specifice si asociate. Functiile specifice vizeaza cele doua coordonate ale obiceiului de studiu propriu Teoriei si Metodici : dezvoltarea fizica si capacitatea motrica. Functiile asociate intregesc efectele practicarii exercitiilor fizice asupra fiintei umane. Functia de perfectionare a dezvoltarii fizice face parte din categoria celor specifice si are rol prioritar mai ales in educatie fizica a tinerei generatii. Rolul dezvoltarii fizice armonioase , a unor indici superiori pe plan somatic si pe cel functional , pentru viata si activitatea oamenilor de toate varstele este prea binecunoscut si nu este negat sau contestat de nimeni. Functia de perfectionare a capacitatii motrice face parte tot din categoria celor specifice educatiei fizice. Prin aceasta functie sunt vizate cele doua elemente componente ale capacitatii motrice : calitatiile motrice, deprinderile si priceperile motrice. Rolul capacitatii motrice pentru un randament sporit pe toate planurile vietii si in intregirea personalitatii umane nu mai trebuie argumentat. Functia igienica face parte din categoria celor asociate si vizeaza cerinta fundamentala de mentinere a unei stari optime de sanatate a oamenilor. Prin educatia fizica se actioneaza prioritar preventiv pe acest plan. Se poate , cu ajutorul exercitiilor fizice sa se actioneze si pentru corectarea unor deficiente pe planul sanatatii. Functiia recreativa este o alta functie asociata pentru educatia fizica . Ea trebuie inteleasa cel putin in urmatoarele doua sensuri: - asigurarea , prin activitatea de educatie fizica a fondului de calitatii , deprinderi si priceperi motrice necesare ca oameni de diferite varste sa poata petrece in mod util si placut , adica recreativ timpul lor liber ( cotidian, sau in vacante si concedii ). -asigurarea conditiilor si dezvoltarea interesului pentru urmarirea, tot in timpul liber , direct sau prin mass-media , a intrecerilor motrice de buna calitate sau a unor activitatii motrice desfasurate necompetitiv. Functia de emulatie face parte tot din categoria celor asociate pentru educatia fizica. Aceasta functie trebuie sa se materializeze prin dezvlotarea spiritului competitiv care caracterizeaza in general fiinta umana, a dorintei permanentei de "depasire" si "autodepasire" dar numai in limitele regulamentare corecte si cu atitudine de fair-play. in acest sens se impune promovarea frecventa in educatia fizica a intrecerii prin jocuri de miscare sau jocuri sportive, stafete, parcursuri aplicative, concursuri, etc. Prin aceasta modalitate se dezvolta si creativitatea subiectilor, dorinta de a castiga, de a obtine victoria, de a se situa pe primele locuri, etc., aspecte deosebit de importante mai ales pentru elevi. Functia educativa este tot o functie asociata a educatiei fizice dar este considerata ca fiind mai complexa prin prisma influentelor asupra dezvoltarii personalitatii umane in integritatea sa. Influenta educatiei fizice este evidenta pe planul dezvoltarii laturii "fizice" a personalitatii. in acelasi timp, insa sunt influente deosebite pe care le poate avea educatia fizica, bine conceputa si realizata asupra dezvoltarii celorlate laturi ale personalitatii umane: intelectuala, morala, estetica si tehnico-profesionala. Pe plan intelectal se pot desprinde cel putin urmatoarele doua directii evidente: inarmarea subiectiilor cu cunostinte de baza din domeniul fiziologiei si igiena efortului fizic, al biomecanicii de executie a actelor si actiunilor motrice, psihologiei activitatilor motrice, metodicii, etc., toate aceste cunostiinte, transmise conform si cerintelor principiului accesabilitatii, asigura fondul de baza pentru cunoasterea stiintifica a practicarii exercitiilor fizice pentru constientizarea acesteia. Contribuie in procesul direct de practicare a exercitiilor fizice la dezvoltarea unor trasaturi si calitati intelectuale foarte importante cum sunt: atentia, memoria, spiritul de observatie, imaginatia, rapiditatea gandirii, etc. Pe plan moral se poate realiza, de asemenea, o actionare eficienta prin toate activitatiile de educatie fizica. Accentul trebuie pus pe formarea unor deprinderi si obiceiuri de comportament corect in intreceri si competitii, in spiritul respectarii adversarilor si partenerilor de intrecere, al acceptarii deciziilor arbitrilor, a disciplinei in munca. Pe plan estetic, prin exercitiile tehnice si tactice, situate uneori la nivelul de maiestrie, se contribuie cu eficienta la educarea gustului pentru frumos. Practicarea exercitiilor fizice pe fond muzical, atat in lectiile de educatie fizica cat si in alte forme de organizare, sporeste evident influentele educatiei fizice asupra unor calitati si trasaturi de ordin estetic (ritm, armonie, gratie, etc.). Pe plan tehnico-profesional, contributia educatiei fizice este de asemenea evidenta. in primul rand este expresiv aportul la cresterea indicilor unor calitati motrice necesare exercitiului cu eficienta a profesiilor social-economice. De asemenea, acelasi aport este vizibil si in sensul asigurarii unor indici superiori de dezvoltare morfo-functionala si de capacitate cu temeinice deprinderi motrice de baza si utilitar-aplicative implicate in desfasurarea eficienta a majoritatii profesiilor. Idealul educatiei fizice Idealul este un model prospectiv spre care trebuie sa se intrepte intreaga activitate teoretica si practica specifica. El depaseste intotdeauna cerintele prezentului si vizeaza perspectiva. Se refera nu numai la educatia fizica ci si la toate activitatile motrice din domeniu. Idealul este determinat de comanda sociala, deci si de nivelul acestuia, de conceptia factorilor de decizie pe plan national in privinta practicari exercitiilor fizice. Teoretic exista in legi, decrete guvernamentale, intructiuni si alte acte normative, ideile fundamentale care definesc conceptia pe plan national privind acest fenomen. Rezumativ aceste idei fundamentale sunt urmatoarele: Educatia fizica, antrenametul sportiv, activitatea competitionala, etc., fac parte integranta din masurile privind dezvoltarea fizica armonioasa si mentinerea unei stari optime de sanatate pentru toate categoriile de populatie ale tarii noastre; Educatia fizica si celelalte activitati motrice fundamentale se subordoneaza pregatirii pentru munca si viata; trebuie urmarita cu prioritate afirmarea talentelor mai ales pe planul activitatii competitional-sportive, atat la nivel national cat si la nivel international; Petrecerea timpului liber al oamenilor de diferite varste si profesii sa se realizeze in mod util si recreativ si prin practicarea exercitiilor fizice sub diferite forme organizatorice; Sa fie pus accent pe educatia fizica si sportiva a tineri generatii (mai ales cea scolara), premiza si pentru o activitate sportiva de calitate superioara; Asigurarea unei conduceri militare a fenomenului de practicare a exercitiilor fizice pe fondul unei autonomii in plina afirmare. Idelaul educatiei fizice si al celorlate activitati motrice trebuie sa fie in concordanta cu idelaul general educational al societatii. in consecinta el s-a modificat si se va modifica in functie de evolutia social-istorica a fiecarei societati, de succesiunea etapelor de dezvoltare specifice. Obiectivele educatiei fizice si sportului In orice activitate umana obiectivele sunt prioritati de diferite niveluri sau ranguri prin care se realizeaza functiile activitatii respective. Totul presupune insa actionare continua in timp. Deci, obiectivele educatiei fizice deriva din functiile sale specifice si asociate se subordoneaza acestora. Exista multeclasificari ale obiectivelor, majoritatea dintre ele fiind valabile si pntru educatia fizica. Cea mai raspandita clasificare este in functie de laturile procesului de practicare a exercitiilor fizice: instruirea si educatia. Deci, avem doua tipuri de obiective: - de intruire - de educatie O alta clasificare foarte raspandita a obiectivelor fizice este cea care le grupeaza in cognitive, psihomotorii, sociale si afective. Obiectivele generale ale educatiei fizice, adica cele considerate ca fiind de rangul I, sunt urmatoarele: Mentinerea unei stari optime de sanatate a participantilor (de diverse varste), a exercitiilor fizice si cresterea potentielului lor de munca si viata; Favorizarea proceselor de crestere si optimizarea dezvoltarii fizice a organismului celor care practica exercitiile fizice; Dezvlotarea calitatilor motrice de baza, in primul rand si a celor specifice unor ramuri sau probe de sport, pe plan secund; Formarea unui sistem larg de deprinderi si priceperi motrice de baza, utilitar-aplicative si specifice unor ramuri sau probe sportive; Formarea capacitatii si mai ales a obisnuintei de practicare sistematica si corecta a exercitiilor fizice, inclusiv sau mai ales in timpul liber; Contributia eficienta la dezvoltarea unor calitati si trasaturi morla-volitive si intelectuale a gustului pentru miscare si simtului estetic, a responsabilitatii sociale, etc. Obiectivele de rang 2, specifice fiecarui subsistem al educatiei fizice nu exclud pe cele generale, ci le presupun, le "particularizeaza"/ Obiectivele de rangul 3 sunt cele specifice fiecarei lectii sau altei forme de organizare a practicarii exerccitiilor fizice. Notiuni principale ale teoriei si metodicii educatiei fizice si sportului 1.Educatia fizica In terminologia educatiei fizice si sportului se prezinta urmatoarea definitie pentru educatia fizica: "activitatea care valorifica sistematic ansamblul formelor de practicare a exercitiilor fizice in scopul maririi in principal a potentialului biologic al omului in concordanta cu cerintele sociale." Educatia fizica este o activitate deliberat contruita si desfasurata in principal pentru perfectionarea dezvoltarii fizice si capacitatii motrice, ale fiintei umane in functie de particularitatile de varsta si sex, cerinte de intregare sociala, specificul unor profesii, etc. Se atribuie educatiei fizice urmatoarele caracteristici fundamentale: -este fiziologica prin natura exercitiilor -este pedagogica prin metoda -este biologica prin efecte -este sociabila prin organizare Educatia fizica se desfasoara in doua modalitati: a) ca proces bilateral b) ca activitate independenta Ca proces bilateral, educatia fizica se desfasoara in timp, permanent, continuu. Conducatorul procesului are raspunderi sau responsabilitati precise asupra unui proces. El trebuie sa fie competent, sa fie capacitat cu cunostinte si metodologie petntru a putea face o prlucrare cat mai corecta a celor intrati in procesul respectiv, adica a subiectilor. Subiectii, constituiti in grupuri, de diferite masuri (in educatia fizica scolara, grupul este clasa de elevi), trebuie sa fie pe receptie, sa fie atenti si sa incerce prin efort fizic si intelectual, sa insuseasca ceea ce este transmis de conducatorul procesul. Aceasta insusire trebuie sa fie dublata de participarea constienta si activa a subiectilor. Ca activitate independenta, realizata individual sau in grup, educatia fizica se desfasoara uneori in timpul liber al subiectilor si in absenta fizica a conducatorului procesului, a profesorului in majoritateacazurilor. Aceasta activitate independenta de educatie fizica trebuie, insa, sa fie pregatita in cadrul procesului bilateral instructiv-Educativ. Educatia fizica are obiective generale precis formulate specifice fiecarui subsistem al sau: educatia fizica a tinerei generatii (prescolara, scolara, studenteasca), educatia fizica militara, educatia fizica profesionala, educatia fizica a adultilor, educatia fizica a varstnicilor su auto educatia fizica, educatia fizica independenta. Intre aceste subsisteme exista legaturi logice determinate si de ontogeneza individului uman. Alte cateva caracteristici ale educatiei fizice trebuie sa fie mentionate, mai ales pentru o analiza comparativa cu celelalte activitatii motrice fundamentale: a)Educatia fizica este accesibila tuturor indivizilor umani, indiferent de varsta, sex, ocupatie, credinta religioasa, apartenenta politica, etc. b)Educatia fizica are un pronuntat caracter formativ in sensul ca pregateste subiectii pentru viata. Ea se adreseaza cu precadere corpului uman (armonie, rezistenta, etc.), calitatilor motrice ale omului practicant, pentru un randament eficient in munca, deprinderilor si priceperilor motrice de baza si utilitar aplicative. Acest caracter predominant formativ nu exclude prezenta in educatie fizica a elementului competitiv, care se realizeaza pe baza de intrecere, respectandu-se unele reguli precise. c)Educatia fizica dispune de un numar foarte mare de exercitii fizice. in diferitele sale forme de organizare educatia fizica "opereaza" cu exercitii din diferite ramuri si probe sportive, exercitii pentru calitatile motrice, exercitii pentru influentarea dezvoltarii corpului executantilor. 2.Sportul este o notiune, un termen, un concept, o categorie, etc., cu care in ultimul timp, nu mai opereaza direct Teoria si Metodica educatiei Fizice. Informatiile principale despre aceasta notiune, care apartine Teoriei si Metodicii educatiei Fizice si sportului ca discipline generice sunt necesare deoarece intotdeauna educatia fizica va fi legata si comparata cu sportul. in foarte multe situatii sportul este folosit ca mijloc al educatie fizice. Se apreciaza ca in asemenea situatii se sportivizeaza educatia fizica. Folosirea sportului in activitatea de educatie fizica ca mijloc al acesteia, constituie argumentul principal de a denumi activitatea sportiva ca fiind educatie fizica si sportiva. Sportul este un fenomen social aparut in istoria societatii dupa educatia fizica. El a capatat o amploare deosebita dupa reluarea Jocurilor olimpice in anul 1896 si sub impulsul acestora. Sportul este deosebit de complex, atat sub aspectul structurii cat si al functiilor. ca structura remarcam cele patru subsisteme ale sale: -sportul pentru toti -baza de masa a sportului de performanta sau sportul la copii si juniori; -sportul de inalta performanta. Intre cele patru subsisteme exista legaturi evidente si logice, dar si Diferente specifice, inclusiv din punct de vedere al caracteristicilor competitiei. Ca functii ale sportului mentionam urmatoarele: contributiile la dezvoltarea fizica armoniaosa a practicantilor (daca fenomenul este dirijat stiintific); contributie la dezvoltarea gustului specific si specializat al omului practicant sau spectator pentru miscare si practicare a unor ramuri sau probe sportive; contributie la integrarea sociala a practicantilor. Sportul are ca trasatura fundamentala competitia. El are prin aceasta un caracter preponderent competitiv, nefiind exclus insa caracterul formativ. Competitia este prezenta in toate subsistemele sau esaloanele sportului, avand caracteristici diferentiale. Sportul se clasifica in multe feluri, dupacriterii diferite si numeroase. Nici o alta clasificare nu poate si absolutizata si nu exista o ierarhizare a acestor clasificari. Iata de exemplu, cateva clasificari: sportul pentru barbati (asa cum au fost initial concepute), pentru femei (gimnastica ritmica, inotul sincron, etc.) si pentru ambele sexe; sporturi clasice, moderne si contemporane; sporturi olimpice si neolimpice; sporturi nationale (la noi oina si tranta) si internationale; sporturi individuale, pe echipe si mixte; sporturi cu carcater motric (majoritatea) si cu caracter amotric (sah, aeromodelism, etc.). 3.Antrenamentul sportiv Antrenamentul sportiv este o notiune fundamentala a Teoriei si Metodicii educatiei Fizice si Sportului. De acest termen se ocupa in detaliu, inclusiv de procesul pe care il desemneaza, o disciplina specializata ulterior: Teoria si Metodica Antreamentului Sportiv. Educatia fizica ca proces intructiv-educativ este comparata frecvent cu antrenamentul sportiv sau invers. Antrenamentul sportiv, este in majoritatea situatilor proces intructiv-educativ bilateral. Relatia dintre cei doi factori implicate in acest process este relativ asemanatoare cu cea din educatia fizica. Note specifice: pot fi si doi antrenori, sportivii sunt mai putini ca numar fata de elevii unei clase, relatia dintre cei doi factori este mai puternica fiindca antrenamentul sportive se desfasoara cu o frecventa mult mai mare fata de educatia fizica scolara. In Terminologia educatiei fizice si sportului, se mentioneaza ca antrenamentul sportive este procesul instructiv-educativ desfasurat sistematic si continuu, gradat de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice si psihice intense, in scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a exercitiilor fizice. in procesul de antrenament sportiv sau in antrenamentul sportiv independent se realizeaza pregatirea pentru evolutia in competitiile sportive. Deci antrenamentul sportiv se subordoneaza sportului este un fel de laborator pentru sport, neconfruntandu-se cu acesta. Antrenamentul sportiv are la dispozitie pentru fiecare ramura sau proba sportiva un numar mult mai mic de exercitii fizice, comparativ cu educatia fizica. Aceste exercitii fizice sunt, insa executate la un nivel ridicat pe plan tehnic si tactic, nu volum, intensitate si complexitate mult mai deosebite fata de exercitiile fizice folosite in educatia fizica. 4.Cultura fizica Este o componenta deosebit de importanta si interesanta a culturii universale. Cultura universala sintetizeaza toate valorile materiale si spirituale puse in slujba dezvoltarii personalitatii umane. Cultura fizica sintetizeaza toate valorice (elgitati, categorii, institutii, bunuri materiale si informationale, etc.), menitea fructifica exercitiile fizice in scopul perfectionarii petentialelor biologic, spiritual si motric al omului. Sfera culturii este deosebit de larga. In aceasta fera, dupaopinia majoritatii specialistilor, intra urmatoarele categorii de valori: -valori create in scopul organizarii superioare a practicarii exercitiilor fizice de-a lungul istoriei sociale, concretizate in discipline stiintifice in domeniu, regulamente competitionale, imbunatatite permanent, performante, maestria tehnica si tactica, etc. -Valori create in dezvoltarea filogenetica a omului, concretizate in : armonioasa dezvoltare fizica a acestuia, idealul despre dezvoltarea armonioasa corporala, reflectat in unele opere clasice, cum este de exemplu Discobolul lui Miron, etc. Nu tot ceea ce cuprinde cultura fizica se creaza in procesele concrete de educatie fizica, antrenament sportiv, activitate competitionala, activitate recuperatorie. Exista si creatii adica valori in ultima instanta de ordin spiritual, ganduri si reactii scrise (teorii, idei, cursuri, etc.) despre practicarea exercitiilor fizice. La acestea se pot adauga unele proiecte de baze sportive materiale sau instalatii sportive si alte idei sau realizari pentru domeniul sportiv. 5.Capacitatea motrica Capacitatea motrica mai este denumita si "capacitate fizica" sau capacitate psiho-motrica. Prin capacitatea motrica se intelege ansamblul posibilitatilor motrice naturale si dobandite prin care se pot realiza eforturi variate ca structura si dozare. Capacitatea motrica este un potential uman dinamic (progresiv sau regresiv) dat de unitatea dialectiva dintre calitatile si deprinderile sau priceperile motrice. Capacitatea motrica este logic si legic influentata de "sarcina" de indeplinit si de o multitudine de alti factori, intre care se remarca procesele psihice, procesele biochimice si nivelul indicilor de dezvoltare fizica. Faptul ca acesti factori o influenteaza, "o conditioneaza", nu inseamna, nu presupune ca ei sa intre obligatoriu in definitia capacitatii motrice. Din definitie rezulta ca avem doua tipuri de capacitate motrica: - generala - specifica Capacitatea motrica generala este formata din calitatile motrice de baza si din deprinderile si priceperile motrice de baza si utilitar aplicative. Capacitatea motrica specifica este formata din calitati motrice specifice unor sporturi sau unor profesii si din deprinderi si priceperi motrice specifice. In educatia fizica la toate esaloanele sau subsistemele sale, imbunatatirea capacitatii motrice generale se constituie intr-un element al obiectivelor de rangul I. 6.Miscarea omului -Se mai numeste si motricitatea omului, adica capacitatea de a se efectua miscari, acte si actiuni care implica un predominant efort fizic. Este reprezentata de totalitatea miscarilor efectuate de om pentru intretinerea relatiilor sale cu mediul natural sau social in care exista, inclusiv prin practicarea unor sporturi. Trebuie precizat ca este vorba numai de acele miscari care se realizeaza cu ajutorul muschilor scheletici, nu de cele realizate cu ajutorul mijloacelor mecanice. -Miscarea omului este de diferite tipuri (ciclica, aciclica, voluntara, involuntara, automata, activa, pasiva, uniforma, neuniforma, etc.) si are caracteristici spatiale, temporale, energetice, etc. -Ea se concretizeaza in urmatoarele elemente componente: -Actul motric, care este un fapt simplu de comportare realizat prin actiunea muschilor scheletici in mod voluntar, pentru realizarea unei actiuni sau a unei activitati motrice. Termenul poate sa indice si alte reflexe, instinctuale si automatizate. Un act motric special este exercitiul fizic. -Actiunea motrica, care este un ansamblu de acte motrice asftel structurat incat realizeaza un tot unitar in scopul realizarii unor sarcini imediate. Actiunea motrica este o deprindere, cu un mecanism de baza bine pus la punct (mersul, alergarea, saritura, etc.) -Activitatea motrica, care este un ansamblu de actiuni motrice, incadrate intr-un sistem de reguli si forme de organizare in vederea obtinerii unui efect complex de adaptare a organismului uman si de perfectionare a organismului uman si de perfectionare a dinamici acestuia. Cele mai reprezentative activitati motrice sunt: educatia fizica, antrenamentul sportiv si activitatea competitionala. 7.Dezvoltarea fizica -Este o notiune deosebit de importanta pentru Teoria si Metodica educatiei fizice si sportului, perfectionarea dezvoltarii fizicului a dezvoltarii corpului omului fiind una din cele doua laturi ale obiectivului lor de studiu, de cercetare. -Dezvoltarea fizica este frecvent confundata cu pregatirea fizica sau conditia fizica. De cele mai multe ori se include in dezvoltarea fizica si calitatile motrice (fizice), o greseala cu efecte negative in planul practicii domeniului. -In Terminologia educatiei fizice si sportului se face precizarea ca prin dezvoltare fizica se intelege rezultatul, precum si actiunea indreptata spre influentarea cresterii corecte si armonioase a organismului uman, concretizata in indici: morfologici (somatici) si functionali, cat mai apropiati de valorile atribuite in acest sens organismului sanatos la diferite varste. Dezvoltarea fizica presupune deci, doua categorii de indici: somatici, morfologici (care se vad, se observa cu ochiul sau se obtin prin masurare, inaltimea corporala, perimetrele sau diametrele la anumite niveluri, greutatea corporala, lungimea segmentelor corpului, etc.) si functionali, fiziologici, care nu se vad cu ochiul liber dar care constituie motorul organismului, frecventa cardiaca, frecventa respiratorie, capacitate vitala, tensiune arteriala, timolul, etc. -Nivelul dezvoltarii fizice umane este multifactorial determinant. Acest nivel este un rezultat cumulativ al factorilor ereditari si de mediu ( natural, ambiental si social). Practicarea exercitiilor fizice daca se realizeaza pe baze stiintifice (in antrenamentul sportiv, de foarte multe ori se actioneaza in detrimentul unor indici de dezvoltarefizica si cu scopul imediat de obtienre doar a performantelor maxine). Organismul uman se dezvolta, creste pana la o anumita vartsa odata cu derularea ontogenezei. Aceasta crestere poate fi influentata in sens de accelerare si mai ales de armonizare prin practicarea speciala a exercitiilor fizice. De aceea se foloseste frecvent expresia :Dezvoltare Fzica Armonioasa. 8.Exercitiul fizic In educatia fsica, ca si in antrenamentul sportiv sau in activitatea competitional sportiva, exercitiul fizic se constituie in mijlocul specific de baza. exercitiul inseamna a deschide, a elibera, a permit miscarea. -Exercitiile fizice sunt modele operationale, cele mai frecvente cu care se lucreaza se opereaza pentru realizarea obiectivelor educatiei fizice la diferitele sale niveluri. Ele structureaza intr-o imbinare optima, influentele instructiv-Educative programate de conducatorul activitatii. -Prin exercitiu se intelege: repetarea sistematica si constienta a unei actiuni in scopul formarii sau perfectionarii unei priceperi sau deprinderi. -Repetarea exercitiului fizic intr-un mod stiintific este conditia fundamentala pentu obtinerea eficientei optime pe linia indeplinirii obiectivelor educatiei fizice. ca atare, repetarea respectiva trebuie insotita de reguli metodologice riguroase in functie de scopurile propuse. Exercitiul fizic isi are originea in actul motric general al omului efectuat pentru ca acesta sa poata avea o relatie cu mediul in care exista si activeaza. 8.1. Continutul exercitiului fizic Exercitiul fizic, repetat constient si sistematic are efecte pe toate planurile personalitatii umane, nu numai in planurile biologic si motric. Continutul exercitiului fizic primeste doua interpretari: -Totalitatea elementelor, miscari globale sau segmentare care il compun; -Influentele asupra organismului influente usor de determinat daca se au in vedere urmatoarele: - sa se tina seama ca efectele se obtin doar in timp, nu de azi pe maine; -sa se respecte particularitatile colectivelor de subiecti si in consecinta prevederile unor documente oficiale (programe, instructiuni, etc.) -sa se urmareasca toate obiectivele educatiei fizice, adica polivalenta exercitiilor fizice in scopul realizarii obiectivelor specifice. Elementele care reprezinta Esenta continutului fizic sunt urmatoarele: oEfortul fizic solicitat de actul motric respectiv care poate foarte bine sa fie apreciat prin cele trei elemente specifice (volum, intensitate si complexitate) sau "parametrii" efortului fizic. oMiscarile corpului sau ale segmenteleor acestuia care sunt subordonate scopurilor urmarite si sunt conditionate de prevederi regulamentare nationale sau internationale. oEfortul psihic depus pentru efectuarea actelor sau actiunilor motrice respective. Nu poate exista efort fizic fara implicarea si a unor elemente de efort psihic. Nu se poate contracta nici un muschi fara participare psihica, fara participarea scoartei cerebrale. 8.2. Forma exercitiului fizic Forma exercitiului fizic este modul particular in care se succed miscarile componente ale fiecarui exercitiu, precum si legaturile ce se stabilesc intre acestea de-a lungul efectuarii actiunii motrice in cauza. Forma este, deci, aspectul exterior, observabil al unui exercitiu, al unei miscari. In aprecierea formei exercitiului fizic trebuie sa se tina seama de urmatorii factori: - pozitia corpului, fata de obiect sau aparat; - directia miscarii; - amplitudinea si relatia intre segmente; - tempoul miscarii; ritmul miscarii; - sistemul de dispunere in spatiul de practicare a exercitiului fizic, in functie de adversar sau de partener. Sintetizand apreciem ca exercitiul fizic are patru categorii de caracteristic: - spatiale (pozitii, directii, amplitudine, distanta, etc.) - temporale (ritm, tempo, durata) - spatiu-temporale (determinate de vitezele cu care se efectueaza) - dinamice (determinate de fortele interne si externe care influenteaza executia). Relatia dintre continutul si forma exercitiului fizic. Intre cele doua aspecte fundamentale ale exercitiului fizic trebuie sa fie o unitate. Forma apare sau nu element de legatura intre continut si scop. Relatia dintre cele doua aspecte este de tip dialectic: continutul are rol determinant, dar forma poate si trebuie sa influenteze in mod activ continutul. Deci, ele se influenteaza reciproc. Mentinerea unei forme depasite, invechite in contradictie cu noul continut este un aspect pe care specialistii il numesc formalism. Clasificarea exercitiilor fizice Clasificarea este necesara pentru a selectiona exercitiile fizice in functie de obiectivele urmarite, prin efectuarea lor. Dintre criteriile de clasificare a exercitiilor fizice pot fi mentionate urmatoarele: -dupa criteriul anatomic : exercitii fizice pentru segmentele corpului (membre superioare, membre inferioare, trunchi, cap-gat, etc.) -Dupa pozitia fata de aparate, exercitii fizice la aparate, exercitii fizice cu aparate, exercitii fizice pe aparate, etc. -Dupa calitatile motrice pe care le dezvolta preponderent : exercitii fizice pentru viteza, exercitii fizice pentru indemanare, exercitii fizice pentru rezistenta, exercitii fizice pentru forta, exerciti fizice pentru mobilitate, etc. -Dupa componentele antrenamentului sportiv pe care le vizeaza : exercitii fizice pentru tehnica, exercitii fizicepentru tactica, exercitii fizice pentru pregatirea fizica, etc.; -Dupa tipul deprinderilor motrice care se invata : exercitii fizice pentru deprinderile motrice de baza si utilitar-aplicative si exercitii fizice pentru deprinderile motrice specifice ramurilor si probelor sportive. -Dupa caracterul succesiunii miscarilor componente : exercitii fizice ciclice, exercitii fizice aciclice si exercitii fizice combinate; -Dupa intensitatea efortului fizic : exercitii fizice supramaximale, maximale, submaximale, exercitii fizice de intensitate medie si mica. -Dupa natura contractiei musculare: exercitii fizice statice, exercitii fizice dinamice si exercitii fizice combinate sau mixte. 9.Calitatile motrice Se mai numesc si calitati fizice. Ele sunt insusiri ale organismului uman. Ele nu se dobandesc, nu se capata pe parcursul autogenezei. Indivizii umani se nasc cu anumiti indici ai calitatilor motrice. Acesti indici se dezvolta in autogeneza de la sine datorita vietii, pana la o anumita varsta si apoi incep sa scada intr-un ritm diferentiat de multe variabile. Prin proces special de intruire se poate accelera dezvoltarea indicilor calitatilor motrice, fenomen denumit educarea calitatilor motrice. Calitatile motrice sunt de doua feluri: -calitati motrice de baza: viteza, indemanarea, rezistenta si forta; -calitati motrice specifice : cele implicare in practicarea unor probe sau ramuri sportive; La varste mici se educa toate calitatile motrice, dar se pune accent pe viteza si indemanare. La varsta de peste 14-15 ani se pune accent pe forta si rezistenta. Calitatile motrice sunt in stransa legatura cu deprinderile si priceperile motrice. intelegerea corecta a acestei legaturi este foarte importanta in educatia fizica si contribuie la eliminarea unor confuzii (cel mai frecvent se confunda viteza cu alergarea de viteza si rezistenta cu alergarea de rezistenta. Calitatile motrice pot fi dezvoltate / educate in orice perioada a omului. Fiecare calitate motrica isi are elementele sale caracteristice. Totusi se apreciaza ca elementul predominant ar fi: -pentru viteza: repeziciunea; -pentru indemanare: complexitatea; -pentru rezistenta: durata; -pentru forta: incarcatura; Dezvoltarea / educarea calitatilor motrice se realizeaza spre deosebire de insusirea cunostintelor de specialitate pe baza mobilizarii resurselor energetice ale organismului, deci prin efort sistematic de tip nervos (atentie, memorie, etc.) si muscular. Eforul implica cele trei elemene ale sale prin prisma carora este planificat, analizat si reconsiderat : volum, intensitate si complexitate. Volumul reprezinta cantitatea de lucru mecanic si se apreciaza prin numar de repetari distante parcurse, kilograme ridicate, etc., totul raportat la timp. Din aceasta raportare apare densitatea, un aspect fundamental pentru efort. Intensitatea reprezinta gradul de solicitare a organismului subiectului. Ea se exprima prin procente, fata de posibilitatile maxime (70%, 80%, 90%, etc.)tempo de executie (2/4, , 4/4, etc.), numar de executii pe unitatea de timp, etc. Complexitatea reprezinta modul concret de inlantuire, de asociere a tuturor elementelor pe parcursul efortului. Complexitatea creste cand apar adversari sau chiar coechipieri. Raportul intre volum si intensitate este de regula invers proportional. in cadrul acestui raport un rol deosebit il au pauzele intre repetari si natura acestora. De regula, ca durata se recomanda: - dupa efort maximal (90-100%), pauza de 3-5; - dupa efort submaximal (75-85%), pauza 1 si 30 3; - dupa efort mediu (60-70%), pauza 45 2; - dupa efort mic (40-50%), pauza 15-30. In evaluarea la educatia fizica calitatile motrice ocupa un rol central, deoarece ele dau o evidenta nota de obiectivitate a acestui proces. Calitatile motrice fac parte din capacitatea motrica a individului uman. Ele dau esenta pregatirii motrice.(stare continua) si a conditiei fizice (stare de moment). Nu exista limita inferioarade varsta pentru inceperea dezvoltarii educarii calitatilor motrice. Exista doar metode si mijoace adecvate, perioade de educare mai intensa, ami putin intensa, sau de relativa stagnare. Deprinderile si priceperile motrice sunt componente ale modelului de educatie fizica, care se formeaza, se dobandesc in ontogeneza. Ele trec prin cele patru faze specifice procesului de invatare motrica : insusire primara (initiere), consolidare, perfectionare si verificare. 10.Priceperile motrice Priceperile motrice denumite si "abilitati" pot sa preceada in autogeneza deprinderile motrice. Priceperea motrica este capacitatea indivudului uman de a receptiona, de a "percepe" ceva nou (de exemplu o deprindere care urmeaza sa se invete). daca "perceperea" se realizeaza intr-un timp scurt se zice ca subiectul este mai "priceput" decat altii care realizeaza "priceperea" intr-un timp mai lung. Realizarea priceperilor motrice trebuie sa fie scopul final al procesului de intruire. Priceperile motrice sunt componente neautomatizate ale activitatii motrice voluntare umane deoarece sunt dependente de conditii variabile, nestandardizate. Priceperile motrice sunt conditionate in primul rand de volumul de deprinderi motrice cunoscute, stapanite de individul uman, adica de experienta motrica anterioara. Nivelul priceperilor motrice exprima maiestria practica in situatii variabile, necunoscute, imprevizibile, ceea ce reprezinta scopul final al procesului de practicare a exercitiilor fizice. Acest nivel de manifestare este conditionat si de plasticitatea scoartei cerebrale. 11.Deprinderile motrice Se insusesc in practica vietii, mai ales in copilarie sau in proces de instruire special organizat : educatia fizica scolara, antrenamentul sportiv, etc. Deprinderile motrice se formeaza intr-un timp relativ lung prin repetarea sistematica si continua, deci prin multe repetari. Rezultatul acestor repetari este formarea legaturilor temporare, a stereotipurilor dinamice, formandu-se deci reflexe conditionaet in baza fenomenului fiziologic al conexiunii temporare dintre anumiti centrii din scoarta cerebrala. Dupa ce se cosolideaza (fixeaza) prin repetari multiple, deprinderile motrice se executa cu indici superiori de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate, coordonare, usurinta si rapiditate. Toate aceste elemente implica un consum redus de energie. Metodica educatiei fizice considera ca etapele invatarii motrice si principalele lor obiective sunt urmatoarele: A.etapa initierii in bazele tehnicii de executie a deprinderii motrice cu urmatoarele obiective: formarea unei reprezentari clare asupra deprinderii respective, formarea ritmului general de executie, preintampinarea sau corectarea greselilor tipice de executie. in prima etapa predomina volumul efortului fizic. B.Etapa consolidarii deprinderii motrice, cu urmatoarele obiective: formarea tehnicii de executie, exersarea deprinderii in conditii relativ si predominant constante, proritate acordata corectarii greselilor individuale de executie. in aceasta etapa creste rolul intensitatii efortului fizic. C.Etapa perfectionarii deprinderii motrice, cu urmatoarele principale obiective: sporirea variantelor de executie a fiecarei deprinderi, desavarsirea procedeelor tehnice specifice, exersarea deprinderii cu precadere in conditi cat mai variate si apropiate de cle intalnite in practica. CALITATILE MOTRICE VITEZA Definitie: Viteza e capacitatea organismului umana de a executa actiuni motrice cu intregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia, intr-un timp cat mai scurt, deci cu rapiditate, repeziciune, iuteala maxima, in functie de conditiile existente. Formele de manifestare A)Viteza de reactie, este viteza reactiei motrice. Ea este dependenta de cele cinci elemente: aparitie excitatiei in receptor; transmiterea pe cale aferenta; analiza semnalului care dureaza cel mai mult; transmiterea pe cale aferenta; excitarea muschilor. Viteza de reactie nu este identica pentru toate segmentele corpului, la membrele superioare s-au inregistrat cei mai buni indici. B)Viteza de executie , este capacitatea de a efectua un act motric sau o actiune motrica. Aceasta forma de viteza se masoara prin timpul care trece de la inceperea executiei si pana la incheierea acesteia. C)Viteza de repetitie, care se mai numeste si "frecventa miscarii". Ea consta in capacitatea de a efectua aceeasi miscare intr-o unitate sau interval de timp prestabilite. Viteza de repetitie este conditionata de tempoul si ritmul miscarii. D)Viteza de deplasare este o varianta a vitezei de executie, atunci cand se pune problema parcurgerii unui spatiu prestabilit contra timp si o varianta a vitezei de repetitie atunci cand se pune problema cat spatiu, ce distanta se parcurge intr-o unitate de timp prestabilita. incepand cu varsta de 10 ani se poate realiza dezvoltarea/educarea vitezei sub toate formele sale de manifestare. exercitiile folosite pentru dezvoltarea vitezei trebuie sa fie ori foarte simple ca executie tehnica, ori bine insusite ca tehnica. Exercitiile de viteza, ca durata, se incadreaza intre 5-6 secunde si 40-45 secunde, dupa care se intra in zona rezistentei anaerobe. Viteza se dezvolta/educa in lectie ca prima tema, indiferent de timp, spatiu, subiecti. iNDEMaNAREA Definitie: indemanarea presupune urmatoarele componente: -capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia in intregime pentru efectuarea unor acte sau actiuni motrice; -capacitatea de combinare a miscarilor; -capacitatea de diferentiere a miscarilor; -echilibrul; -precizia; -capacitatea de orientare spatiala; -amplitudinea. Indemanarea ar putea fi definita ca fiind capacitatea organismului uman de a efectua acte si actiuni motrice in contextul componentelor anterior mentionate, mai ales in conditii variate si neobisnuite, cu eficienta maxima si cu consum minim de energie din partea executantului. Formele de manifestare: A)indemanare generala necesara efectuarii tuturor actelor si actiunilor motrice de catre oameni, cu eficienta maxima si consum minim de energie. B)indemanarea specifica, caracteristica sau necesara oamenilor care practica diferite probe si ramuri de sport C)indemanarea in regimul altor calitati motrice: indemanarea in regim de viteza, de rezistenta, de forta Formele de manifestare a indemanarii trebuie raportate si la alte elemente care reprezinta si indici valorici ai calitatii respective astfel: -gradul de dificultate, complexitatea actului sau actiunii motrice, in care se integreaza coordonarea simetrica si asimetrica; -indicele de precizie al incadrarii miscarii in spatiu; -indicele de viteza, dat de timpul de executie, tempoul si ritmul executiei; -indicele de forta care rezulta din raportarea indicelui de precizie, la gradul de incordare musculara la lucrul efectuat. REZISTENTA Definitie: Rezistenta este capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durata relativ lunga si o intensitate relativ mare mentinand indici constanti de eficacitate optima. Deci este capacitatea de a depune eforturi fara aparitia starii de oboseala senzoriala, emotionala, fizica sau prin invingerea acestui fenomen. Forme de manifestare a)dupa criteriul "ponderea participarii grupelor musculare si ale marilor functii si organe", avem: a.1. Rezistenta generala, care este capacitatea organismului uman de a efectua timp indelungat acte si actiuni motrice, cu eficienta si fara aparitia oboselii solicitand mult sistemul nervos central, sistemul cardiovascular si sistemul respirator. a.2. Rezistenta specifica care este capacitatea organismului uman de a depune eforturi pe care le implica probele sau ramurile sprortive. b) dupa criteriul "sursele energetice, intensitatea si durata efectului", avem" b.1. Rezistenta anaeroba care este specifica pentru eforturile cuprinse intre 45 sec. si 2 min. b.2. Rezistenta aeroba care este specifica pentru eforturile care depasesc 8 minute adica eforturi de durata lunga. De aceea i se mai spune si rezistenta lunga. b.3. Rezistenta mixta care este specifica pentru eforturile cuprinse intre 2 si 8 minute, adica eforturi cu durata medie. c)Dupa criteriul "natura efortului", avem: c.1. Rezistenta in efort cu intensitate constanta; c.2. Rezistenta in efort cu intensitate variabila; d)Dupa criteriul "modul de combinare cu alte calitati motrice:, avem: d.1. Rezistenta in regim de forta; d.2. Rezistenta in regim de viteza; d.3. Rezistenta in regim de indemanare. Dezvoltarea / educarea rezistentei se poate realiza la orice varsta. Actionarea prioritara, prin corelatie cu celelalte calitati, are loc in perioadele post-pubertare. Ea se poate dezvolta/educa in orice conditii materiale, atat in aer liber cat si in interior. in lectia de educatie fizica ca si in orice alta forma de organizare a practicarii exercitiilor fizice, rezistenta trebuie sa fie abordata ca ultima tema de mare importanta pentru dezvoltarea/educarea rezistentei este modul de respiratie al subiectilor, raportul intre inspiratie si expiratie, deci ritmul acestei respiratii in funtie de timpul efortului depus. Verificarea nivelului acestei calitati motrice de baza se face, cel putin in educatia fizica scolara, mai mult prin prisma rezistentei mixte (cu durata intre 2 si 8 minute). Mijlocul prin care se face verificarea este in majoritatea cazurilor, doar alergarea pe 600-800-1000-1500m. FORTA Definitie: Forta este capacitatea organismului uman de a invinge o rezistenta interna sau externa prin intermediul contractiei musculare. Ea nu trebuie confundata in aceasta postura de calitate motrica cu forta ca o caracteristica mecanica a miscarii (masurata dupa clasica formula F = m x a). Forme de manifestare a)Dupa criteriul "participarea grupelor musculare", avem: a.1. forta generala care se manifesta atunci cand la efortul de "invingere a rezistentei" participa principalele grupe ale organismului uman. a.2. forta specifica care se manifesta atunci cand efortul de invingere a rezistentei participa doar una sau cateva grupe musculare ale organismului uman (cum se intalneste la unele probe sau ramuri de sport). b)Dupa criteriul "caracterul constructiei musculare", avem: b.1. forta statica, cand prin contractie nu se modifica dimensiunile fibrelor musculare angajate in efectuarea actului sau actiunii motrice. Un tip special de forta statica este cea izotermica. b.2. forta dinamica numita si izotonica, cand prin contractie se modifica dimensiunile fibrelor musculare angajate in efort. b.3. forta mixta, cand pentru invingerea rezistentei se intalnesc atat contractii statice cat si cele dinamice. c)Dupa criteriul "capacitatea de efort" in relatie cu puterea individuala, avem: c.1. forta maxima sau absoluta care poate fi statica si mai ales dimanica. c.2. forta relativa, care exprima raportul dintre forta absoluta si greutatea corporala, deci valoarea fortei pe kilogram corp. d)Dupa "modul de combinare cu celelalte calitati motrice", avem: d.1. forta in regim de viteza, sau forta exploziva. Acest tip de forta difera in functie de segmentul sau segmentele corpului si este influentata de forta maxima. d.2. forta in regim de rezistenta. d.3. forta in regim de indemanare. Unele aspecte metodice Forta poate fi dezvoltata/educata la orice varsta, dar cu precadere dupa pubertate, deoarece prin exagerare sau nestiinta poate avea efecte negative asupra cresterii organismului. Pentru dezvoltarea/educarea fortei se pot folosi foarte multe exercitii fizice, mai ales cu incarcatura, exercitii facute dupa reguli specifice fiecarui procedeu metodic. Ca tema forta poate fi abordata atat in aer liber, cat si in interior, unde sunt mai multe instalatii si materiale specifice. in lectie sau alta forma de organizare a practicarii exercitiilor fizice, forta si rezistenta se poate aborda numai ca ultima tema. Forta este calitatea motrica cel mai usor de verificat, avand foarte multe probe de control (precizate in programa, instructiuni, etc.) PROGRAMA DE EDUCATIE FIZICA Este domeniul care prevede in principal continutul procesului de instruire la nivelul diferitelor subsisteme ale educatiei fizice. De regula, mai ales pentru invatamantul de stat, este documentul oficial principal, elaborat de Ministerul de resort, prin comisii formate de cadre didactice cu pregatire profesionala deosebita si experienta bogata in predarea acestei discipline. in afara programei de educatie fizica mai sunt si alte documente oficiale care trebuie sa fie in mod obligatoriu respectate, ca si programa. Este vorba de unele instructiuni, dispozitii, ordine, etc., ale Ministerului educatiei si Cercetarii, Agentia Nationala de sport sau ale altor ministere cu atributii si responsabilitati pe linia educatiei fizice in diferitele sale subsisteme. Orice programa de educatie fizica, in lipsa unor manuale de specialitate, cuprinde si alte aspecte colaterale continutului procesului instructiv-educativ. in general, indiferent de subsistemul caruia i se adreseaza, o programa de educatie fizica este structurata pe urmatoarele capitole: I.Obiectivele generale ale educatiei fizice la subsistemul respectiv; II.Indicatii de aplicare a programei; III.Continutul procesului de instruire pentru fiecare componenta a modelului de educatie fizica; III.1. Dezvoltarea fizica armonioasa (rezolvata prin complexe de exercitii libere, cu obiecte, cu partener, la aparate, etc.) III.2. Capacitatea de organizare (rezolvata prin exercitiile de front si formatii) III.3. Calitatile motrice de baza (viteza, indemanare, rezistenta si forta) III.4. Deprinderile si priceperile motrice de baza si utilitar-aplicative (mers, alergare, saritura, aruncare-prindere, transport de obiecte, catarare, escaladare, tarare, etc.) III.5. Depirnderile si priceperile motrice specifice unor probe si ramuri sporitve. Pentru educatia fizica scolara, de exemplu, sunt cuprinse: III.5.1. Deprinderi si priceperi din atlestism: alergare de viteza, alergare de rezistenta, alergare peste obstacole, saritura in inaltime cu elan prin alergare, aruncarea mingii de oina si aruncarea greutatii. III.5.2. Deprinderi si priceperi din gimnastica: elemente si procedee tehnice din acrobatica, sarituri cu sprijin si ritmica. III.5.3. Deprinderi si priceperi motrice din jocurile sportive: handbal, baschet, volei, fotbal, rugby, oina. III.5.4. Deprinderi si priceperi motrice din unele sporturi de sezon (pentru unitatile de invatamant cu conditii corespunzatoare): schi, patinaj, sanie, inot, etc. III.5.5. Cunostinte teoretice de specialitate. Pentru fiecare componenta a modelului de educatie fizica programa prevede urmatoarele trei elemente: a)- obiectivele instructiv-educative specifice; b)- sistemele de actionare la modul general, (adica al grupelor de exercitii) pentru fiecare esalon de subiecti; c)- indicatii metodice. IV. Anexe (modele de planuri, tabele cu normele pentru unele probe de control, etc.) Orice programa de educatie fizica trebuie sa indeplineasca anumite conditii, care constituie urmatoarle caracteristici: -are caracter obligatoriu, in sensul ca prevederile sale trebuiesc respectate la nivelul subsistemului pentru care este elaborata; -asigura o baza unitara, multilaterala si continuu ascendenta de pregatire pentru subiecti, imbinand caracterul liniar cu cel concentric al instruirii. Caracterul liniar se concretizeaza in faptul ca in instruire apar permanent de la un an la altul sau de la o etapa la alta, elemente noi care trebuie invatate. Caracterul concentric, care la educatia fizica are pondere foarte mare comparativ cu alte activitati, consta in faptul ca intotdeauna elementele de instruire insusite anterior, sunt reluate, sunt exersate in scopul consolidarii si perfectionarii lor. -asigura o relativa tratare diferentiala a subiectilor, in functie de sex, privind continutul instruirii. La educatia fizica scolara, programa prevede unele elemente numai pentru eleve (din gimnastica ritmica, gimnastica acrobatica, sarituri peste aparate, etc.) si altele numai pentru elevi (din fotbal, rugby, gimnastica acrobatica, sarituri peste aparate, etc.). -ofera prioritate functiei formative a instruirii in comparatie cu functia informativa. Functia formativa se refera la capacitatea subiectilor cu tehnici individuale sau de microgrup si cu obisnuinte de aplicare, in viata sau in situatii competitive speciale, a ceea ce se insuseste de catre acestia. Functia informativa este si ea prezenta, deoarece fara ea nu ar putea exista cea formativa. Subiectii trebuie sa invete elemente noi, sa cunoasca cat mai mult din diferitele componente ale modelului de educatie fizica, pentru ca sa poata aplica cele "invatate" in functie de necesitati. -Are un caracter dinamic, in sensul ca este un model deschis. Programa de educatie fizica ca de altfel toate programele, raman un model inchis doar pentru o perioada de cativa ani. Din cauza comenzii sociale, cu care programa trebuie sa fie in concordanta, periodic (aproximativ 8-10 ani) asistam la schimbarea acesteia, in anumite proportii (deci nu in ceea ce priveste elementele esentiale). Normal ar fi ca aceste modificari sa se efectueze si din rationamente de ordin experimental stiintific la intervale de timp mai mari. Dar, dinamica comenzii sociale este mai puternica la noi in tara in ultima perioada si determina modificarea frecventa si a programei de educatie fizica. PRICIPIILE DE INSTRUIRE iN EDUCATIA FIZICA Conditii generale Organizarea si desfasurarea oricarui proces instructiv-educativ trebuie sa se realizeze pentru a avea o eficienta maxima, in concordanta cu anumite cerinte, norme, directive, etc. Acestea sunt impuse de comanda sociala pentru subsistemul educatiei fizice in care are loc procesul intructiv-educativ respectiv. Unele dintre aceste cerinte sunt fundamentale si ele primesc ca atare denumirea si statutul de principii. Principiile se respecta, nu se aplica. Respectarea principiilor in totalitatea lor este o necesitate. Nerespectarea doar a unuia, de exemplu, conduce obligatoriu la diminuarea eficientei procesului instructiv-educativ respectiv. Exista doua principale categorii de principii: de instruire si de educatie. De ambele categorii se ocupa, in sens de analiza si interpretare, pedagogia, metodica revine cu informatii asupra principiilor de instruire. De ce? Pentru ca instruirea la educatie fizica are foarte multe Diferente specifice, fenomen neinteles de foarte multi factori care decid soarta acestui domeniu, factori fara pregatire corespunzatoare de specialitate. educatia are aceleasi principii, se realizeaza asemanator pentru toate disciplinele de invatamant sau pentru toate formele de activitate de tanara generatie sau cu alta categorie de populatie. in literatura de specialitate intalnim formularile: principii de invatamant, sau principii didactice. In cele din urma ne vom referi doar la principiile clasice de instruire recunoscute si tratate de toti specialistii in domeniu. 1.Principiul participarii constiente si active Conform denumirii, acest pincipiu implica doua laturi:participarea constienta si participarea activa. Respectarea acestui principiu presupune indeplinirea urmatoarelor cerinte principale: -intelegerea corecta si aprofundata a obiectivelor specifice procesului de practicare a exercitiilor fizice. Subiectii, inDiferent de subsistemul educatiei fizice, trebuie sa fie constientizati de cel care conduce instruirea privind efectele practicarii sistematice a exercitiilor fzice asupra organismului, necesitatea unei anumite dozari a efortului in functie de particularitatile si obiectivele urmarite, corelatie corecta intre stimul si efect, necesitatea unei succesiuni de mijloace chiar daca uneel ditre ele nu sunt si atractive. -intelegerea clara si memorarea structurii, actelor si actiunilor motrice, concomitent cu memorarea sau retinerea acestui mecanism. De aceea, este foarte important cum este transmis ceea ce trebuie invatat, cum este ordonat (programa) materialul respectiv si accesibil pentru subiecti si daca are si i se prezinta si valente formative. -Manifestarea unei atitudini responsabile a subiectilor pentru insusirea materialului predat. Foarte important este "activismul" subiectilor, constiinciozitatea lor in executarea actelor si actiunilor motrice dar cu o executie constienta si nu mecanica. In acelasi sens, subiectii trebuie sa manifeste initiativa, sa aiba autonomie in alegerea unor solutii, sa adapteze al propriile particularitati ceea ce se preda. Formarea capacitatii subiectilor de apreciere obiectiva a propriului randament. Este vorba de capacitatea de apreciere corecta a propriilor executii si rezultate, adica capacitatea de autoapreciere obiectiva. Propriile executii si rezultate nu trebuie nici supraapreciate, dar nici subapreciate. in explicarea si justificarea succeselor si insucceselor nu trebuie sa se faca apel la argumente de ordin relatic subiectiv (calitatea arbitrajului, comportamentul spectatorilor, calitatea instalatilor, materialelor sau a bazei sportive, lipsa de fair-play din partea adversarilor, etc. 2.Principiul intuitiei Acest principiu subliniaza rolul pe care il are in treapta senzorila adica primul sistem de semnalizare in cunoasterea umana. In educatia fizica, indiferent de varsta subiectilor, principiul este fundamental. La varste mai mici rolul sau este si mai important, deoarece nu este inca bine pusa la punct treapta logica a cunoasterii si se merge pe compensare. In educata fizica, indiferent de subsistemul sau, principiul intuitiei presupune stimularea a cat ami multi analizatori, pentru a se forma o imagine cat mai buna despre ceea ce se invata. Pentru stimularea principalilor analizatori specifici treptei intai de semnalizare se folosesc si in educatia fizica cele trei modalitati clasice de instruire: a)demonstratia ( sau demonstrarea) celor ce urmeaza sa fie invatate; b)prezentarea unor materiale care redau imagine celor ce trebuie invatate (planse, schite, diapozitive, filme, casete video, etc.); c)observarea executiei altor subiecti, din acelasi grup sau din alte grupuri. Pentru respectarea princpiului intuitiei se impun cel putin urmatoarele doua cerinte: -urmarirea celor prezentate (prin demonstratie sau prn materiale intuitive) sa fie posibila, la nivel optimal, tuturor subiectilor cu care se desfasoara activitatea, ceea ce vizeaza si plasamentul celui care demonstreaza sau al materialelor folosite; -sa nu fie folosite abuziv modalitati prin care se stimuleaza orimul sistem de semnalizare. 3.Principiul accesabilitatii Subliniaza necesitatea desfasurarii educatiei fizice in funtie de particularitatile subiectilor (mai ales ca varsta, sex si nivel de pregatire). Accesabilitatea nu inseamna a fi impuse cerinte de continut si metodica organizatorice la nivelul posibilitatilor minime ale subiectilor din grupul respectiv. In conformitate cu acest principiu al accesabilitatii sunt necesare urmatoarele actiuni ale celui are conduce instruirea: -selectionarea cu atentie a stimulilor, a exercitiilor fizice cu precadere; -stabilirea unei doze corespunzatoare a efortului; -folosirea unor regulatori metodici pentru a accelera procesul de instruire a unor acte si actiuni motrice de catre subiecti; -adaptarea metodelor si procedeelor de instruire la nivelul deintelegere si dezvoltare psihica-motrica a subiectilor. Pentru respectarea acestui principiu se impun urmatoarele cerinte: a)stabilirea unui ritm adecvat de lucru, in functie de reactia subiectilor la stimuli. b)Necesitatea cunosterii permanente a subiectilor cuprinsi in procesul de practicare a exercitiilor fizice. c)Necesitatea cunoasterii si aplicarii celor trei reguli clasice ale practicarii didactice, care se regasesc si in cazul altor principii de instruire: Trecerea de la usor la greu, in care functioneaza prioritar criteriul fortei necesare pentru efectuarea actelor motrice; Trecerea de la simplu la complex, in care functioneaza prioritar criteriul indemanarii necesare pentru efectuarea actelor motrice, actiunilor motrice. Trecerea de la cunoscut la necunoscut, adica de la elemente deja insusite la altele noi, care sa se bazeze pe cele insusite de catre subiecti. 4.Principiul sistematizarii si continuitatii Acest principiu are mare importanta mai ales pentru elaborarea corecta si eficienta a lelementelor de planificare a activitatii de educatie fizica. Principalele cerinte necesare pentru respectarea acestui principiu sunt urmatoarele: -materialul de invatat trebuie sa fie grupat, ordonat si programat in concordanta cu logica interna pe care o impune fiecare componenta a modelului de educatie fizica. intotdeauna materialul nou predat trebuie sa sprijine pe cel insusit de subiecti in activitatea anterioara si sa pregateasca pe cel care va fi predat in activitatea care urmeaza. -Continutul procesului de insstruire trebuie sa fie astfel programat incat sa se asigure o legatura logica nu numai intre lectii sau alte forme de organizare, ci si intre etapele de pregatire (trimestre, semestre, sezoane, etc.), sau intre anii de pregatire, ciclurile de invatamant, etc., in ordinea lor crescanda. -Participarea ritmica a subiectilor la procesul de instruire. Intreruperile, deci absentele de la pregatire produc perturbari in insusirea materialului predat. 5.Principiul legarii instruirii de cerintele activitatii practice Acest principiu subliniaza faptul de a nu transforma instruirea in scop de sine, adica de a nu insusi subiectii unele elemente de continut doar de dragul instruirii. Tot ceea ce se insuseste, sau aproape tot, trebuie valorificat in viata, in activitati practice sau special-competitive. Deprinderile si priceperile motrice care se invata trebuie sa fie transferabile in activitatile practice de timp liber dsu special organizate, sa aiba valoare practica, sa poata fi folosite ori de cate ori este nevoie. De aceea in educatia fizica una din componentele modelului structural este capacitatea de generalizare, deci de aplicare in conditii variate, a ceea ce a fost insusit in procesul de instruire. Aceasta capacitate de generalizare se dezvolta folosindu-se ca principale mijloace jocurile sprtive bilaterale, parcursurile sau traseele aplcative, unele jocuri de miscare. 6.Principiul insusirii temeinice Cerintele pe care le implica respectarea acestui principiu sunt urmatoarele: a)asigurarea unui numar eficient de repetari a actiunilor motrice, ata in fiecare lectie, dar si in timp, intr-o succesiune de lectii sau alte forme de organizatorice. Numai printr-un numar mare de repetari se pot realiza obiectivele stabilite pe planul dezvoltarii fizice, al imbunatatirii indicilor calitatilor motrice sau al insusirii priceperii motrice. b)Intr-o perioada scurta de timp sa nu se porgrameze si sa se incerce insusirea unui volum prea mare din materialul invatat. Deci, este preferabil sa se insuseasca mai multor elemente, care nu poate fi facuta temeinic din cauza perioadei scurte de timp. c)Pentru cunoasterea permanenta a nivelului de insusire a materialului predat, deci indirect si a calitatii predarii, trebuie ca in mod ritmic sa se faca verificarea pregatirii subiectilor prin probe de control, inclusiv concursuri sau competitii sportive. METODELE iN EDUCATIA FIZICA 1.Consideratii generale Tendinta actuala in orice proces instructiv-educativ este de transformare a subiectului, a beneficiarului instruirii din obiect in adevarat subiect al propriei sale formari. Pentru atingerea acestui obiectiv major care caracterizeaza invatamantul contemporan in general, de foarte mare importanta sunt metodele care coexista in sistem si isi dovedesc eficienta numai in acelasi sistem. Metoda isi exprima semnificatia din termenul de referinta "methodes" de origine greceasca, care inseamna : metha catre, spre; odos cale, drum. Deci metoda nu este altceva decat calea, drumul de urmat, drumul folosit pentru atingerea unor obiective propuse. in consecinta, metoda variaza in functie de natura obiectivelor. Metoda presupune de fapt un program conform caruia se regleaza actiunile practice si intelectuale ale factorilor implicati in procesul instructiv-Educativ, pentru realizarea obiectivelor propuse. Exista un sistem de metode in educatia fizica. in acest sistem intra: -metodele de educatie; -metodele de instruire; -metodele de corectare a greselilor de executie; -metode de verificare, apreciere si notare; -metode ce refacerea capacitatii de efort. Metodele de instruire Aceste metode se folosesc pentru indeplinirea obiectivelor de instruire specifice: formarea deprinderilor si priceperilor motrice, dezvlotarea calitatilor motrice, influentarea indicilor de dezvoltare fizica, insusirea unor cunostinte de specialitate, formarea capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice, etc. Subsistemul de instruire este format din urmatoarele elemente: a)metode verbale; b)metode intuitive; c)metoda practica. a) Metodele verbale in educatia fizica sunt urmatoarele: a.1. Expunerea verbala, care se realizeaza prin limbaj si de aceea trebuie s fie accesibila nivelului de intelegere al colectivelor de subiecti. Aceasta metoda exista in practica prin urmatoarele procedee metodice: a.1.1. Povestirea, folosita cu subiectii de varsta mica, pana la 8-9 ani. Ea trebuie sa fie "plastica", sugestiva si sa se bazeze pe elemente cunoscute de subiecti. a.1.2 Explicatia, folosita cel mai mult la toti subiectii cu varsta de peste 10 ani. Explicatia trebuie sa indeplineasca patru conditii de baza: sa fie clara, sa fie logica, sa fie concisa si sa fie oportuna. a.1.3. Prelegerea, care se foloseste cu precadere in invatamantul superior. La baza intelegerii sta o argumentare stiintifica a temelor abordate si in consecinta, folosirea unei terminologii corespunzatoare. a.2. Conversatia Aceasta metoda se realizeaza tot prin limbaj, se refera la dialogul permanent care trebuie sa aiba loc intre conducatorul procesului instructiv-Educativ si subiecti. Se poate dialoga, intre cei doi factori, pe problemele obiectivelor instruirii, modalitatilor de evaluare, cauzele greselilor de executie, nivelul deintelegere a procedeelor metodice folosite in predare, etc. a.3. Studiul individual, care trebuie idrumat, orientat si controlat de conducatorul procesului instructiv-Educativ, pe problemele specifice instruirii la educatia fizica. b)Metodele intuitive Acestea ajuta la formarea unei reprezentari clare despre ceea ce urmeaza sa se invete. Exista trei principale metode intuitive: b.1. Demonstratia Este cea mai eficienta metoda intuitiva de intruire, daca este realizata la nivel de model. Sunt doua procedee metodice prin care se concretizeaza aceasta metoda" b.1.1. demonstratia realizata de conducatorul procesului instructiv-Educativ, care se numeste si demonstratia "nemijlocita". b.1.2. Demonstratia realizata de un subiect din grupul angrenat in procesul instructiv-Educativ, care se mai numeste si demonstratia"mijlocita". b.2. Folosirea unor materiale iconografice Se recomanda in special atunci cand demonstratia nu poare fi realizata la nivel de model. Se realizeaza prin folosirea a doua tipuri de materiale iconografice: clasice (planse, scheme, grafice, etc.) si moderne (diapozitive, filme, casete video, etc.) b.3. Observarea executiei altor subiecti Aceasta observare trebuie sa fie intotdeauna dirijata de conducatorul procesului instructiv-Educativ. Se poate observa, la educatia fizica executia unor colegi de grup sau executia altor subiecti. c. Metoda practica In exprimare folosim singularul deoarece exista o singura si unica metoda practica prin care subiectii isi insusesc ceea ce se preda. Aceasta metoda este exersarea. Exersarea presupune atingerea obiectivelor propuse, o repetare constienta si sistematica. Exista cinci tipuri principale de exersare: c.1. exersarea pentru formarea deprinderilor si priceperilor motrice; c.2. exersarea pentru dezvoltarea sau educarea calitatilor motrice; c.3. exersarea pentru optimizarea dezvoltarii fizice. Exersarea pentru formarea deprinderilor si priceperilor motrice Poate avea urmatoarele variante: c.1.1. Exersarea unei singure deprinderi sau priceperi motrice, cunoscuta si sub numele de exersarea independenta a deprinderilor sau priceperilor motrice. De obicei exersarea respectiva se incepe pe plan global si apoi poate reveni la planul partial (analitic), daca este posibil si daca este necesar, pentru aprofundarea executiei tehnice a deprinderii sau priceperii respective. c.1.2. Exersarea mai multor deprinderi sau priceperi motrice. Aceasta se realizeaza prin legarea a doua, trei sau mai multor deprinderi sau priceperi motrice in variante diferite, care se pot intalni in viata, activitati competitionale sau profesionale. c.2. Exersarea pentru dezvolatea educarea calitatilor motrice. Acest tip de exersare se realizeaza Diferentiat pentru fiecare calitate motrica. in educatia fizica mai ales a tinerei generatii aceasta exersare poate avea o pondere prioritara. c.2.1. exersarea pentru dezvoltarea educarea vitezei Se realizeaza prin urmatoarele procedee mai importante: -efectuarea unor acte sau actiuni motrice in tempouri maximale (de ex.: alergare pe teren plat si cu echipament regulamentar; pasa sau dribling cu mingea pentru un joc sportiv sau alotul, etc.) -efectuarea unor acte sau actiuni motrice in tempouri supramaximale folosindu-se conditii usoare de lucru ( de ex.: alergare pe teren plat cu echipament mai usor, alergare la vale pe o panta usor inclinata, reducerea amplitudinii miscarii, folosirea unor forte exterioare pentru usurarea executiei). -Executarea unor acte sau actiuni motrice im tempouri submaximale, folosindu-se conditii usor ingreunate (de ex.: alergare pe teren plat cu echipament mai greu, alergare la deal pe o panta usor inclinata, pasa sau dribling cu o minge putin mai grea decat cea regulamentara). -Efectuarea unor acte sau actiuni motrice in tempouri alternative maximale sau submaximale. c.2.2. Exersarea pentru dezvlotarea-educarea indemanarii Aceasta varianta metidica practicase concretizeaza prin urmatoarele procedee: -efectuarea actelor si actiunilor motrice in conditii complexe, in sensul cresterii dificultatii de executie fata de conditiile normale (de ex.: indepartarea centrului de gravitate al corpului fata de sol, introducerea unor acte sau actiuni motrice suplimentare, executie cu segmentul neindemanatic, cresterea numarului de mingi, etc.) -efectuarea actelor sau actiunilor motrice in conditii constante, evident intr-un numar mare de repetari. -efectuarea actelor sau actiunilor motrice in conditii variabile, care sa preintampine orice situatie viitoare posibila (de ex.: exersarea pe suprafete din interior dar si in aer liber, in salile de educatie fizica inalte dar si mai putin inalte, exersarea pe suprafete de ciment, zgura, gazon, parchet, etc., exersarea pe vreme buna dar si rea (nefavorabila), exersare la altitudine mica, medie si mare, exersare in prezenta spectatorilor sar si in absenta acestora) c.3. Exersarea pentru optimizarea dezvoltarii fizice Acest tip de exersare se realizeaza in special in veriga a III-a din lectia de educatie fizica si pe parcusrul altor verigi. in veriga a III-a din lectie se exerseaza complexe formate din sase-opt exercitii libere, cu obiecte (mingi, corzi, bastoane, esarfe, etc.) sau cu partener (in perechi), la aparate (scra fixa, banca gimnastica, etc.). Aceste exercitii sunt de doi, patru sau opt timpi si se adreseaza tuturor segmentelor corpului intr-o ordine relativa de regula de sus injos adica incepe cu exercitii pentru cap si gat si se incheie cu exercitii pentru membrele inferioare. Acest tip de exersare il intalnim pe tot parcursul altor forme de organizare a practicarii exercitiilor fizice: gimnastica zilnica de intretinere, gimnastica de inviorare, momentul de educatie fizica, etc.) c.3.3. exersarea pentru dezvoltarea-educarea rezistentei Aceasta varianta de metoda practica se concretizeaza prin mai multe procedee si sistematice astfel: -procedee metodice bazate pe variatia volumului efortului; -procedeul eforturilor uniforme cand se mentine in exersare aceiasi intensitatesi creste volumul (distanta, numarul de repetari, durata, etc.) in aceiasi activitate sau de la o lectie la alta. -Procedeul eforturilor repetate, unde intensitatea ramane tot constanta, dar se efectueaza aceeasi unitate de efort (aceiasi distanta, aceeasi forta, etc.) cu un numar de repetari in crestere. -Procedee metodice bazate pe varianta intensitatii efortului: -Procedeul eforturilor varabile, cand se mentine aceiasi distanta sau acelasi numar de repetari, dar se modifica tempoul de lucru (in sens de cretere sau descrestere) -Procedeul eforturilor progresive, cand se mentine aceiasi distanta, aceiasi durata sau acelasi numar de repetari, dar intensitatea efortului creste. -Procedeul metodic bazat atat pe variatia volumului de efort cat si a intensitatii acestuia sau procedeul cu intervale. Variatia volumului de efort se realizeaza numai de la o lectie la alta. Variatia intensitatii efortului se face in aceiasi lectie de la o repetare la alta a unitatii de efort. c.3.4. Exersarea pentru dezvoltarea-educarea fortei Cele mai semnificative procedee metodice pentru acest tip de exersare sunt urmatoarele: -procedeul ridicarii de greutati (inclusiv ropriul corp al subiectilor), procedeu care se mai numeste si cu incarcaturi. Exista patru variante metodice ale acestui procedeu 1.cresterea si descresterea continua a incarcaturii. La aceasta varianta rata de crestere si de descrestere a incarcaturii trebuie sa fie aceiasi. Dat fiind traseul dus-intors, se deduce ca se lucreaza cu procente mai mici ale ratei de crestere si a celei de descrestere, fata de varianta anterioara. 2.varianta in val. Se bazeaza pe alternarea vresterii cu descresterea incarcaturii. intotdeauna rata de crestere a incarcaturii este mai mare decat rata de descrestere a incarcaturii. Ratele trebuie sa ramana constante pe parcursul aceleiasi lecti sau sedinte de pregatire. 3.varianta in trepte. Treapta trebuie sa aiba minimum doi suporti, deci sunt necesare pentru formarea ei minimum doua repetari cu aceiasi incarcatura. 4.Procedeul izotermic. Se foloseste pentru dezvoltarea masei musculare la varste mai mari, de regula 14-15 ani. La varste mai mici s-a demonstrat experimental ca are efecte negative asupra procesului de crestere a organismului uman. Durata contractiei izotermice pentru a fi eficienta trebuie sa fie de 9-12 secunde. Pauza maxima intre doua contractii izotermice este de 90-120 secunde si ea trebuie sa fie in mod obligatoriu activa, deci se fac miscari de relaxare a grupelor musculare intrate in contractia respectiva sau alte miscari dinamice care sa angajeze grupele musculare respective. Intr-o lectie sau sedinta de pregatire se pot face intre 6-8 contractii izotermice, iar intr-o saptamana se pot repeta de 2-3 ori. Procedeul circuit. Este cel mai folosit procedeu metodic pentru dezvoltarea fortei mai ales la subiectii cu varsta intre 7 si 15 ani. Circuitul nu trebuie sa fie confundat cu lucrul pe ateliere sau grupe. Circuitul este amplasat in structura lectiei sau sedintei de pregatire inaintea revenirii organismului din efort. Exercitiile din circuit sunt efectuate de toti subiectii grupului cu care se desfasoara activitatea. Aceste exercitii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: -sa fie simple; -sa fie cunoscute de subiecti; -la fiecare exercitiu sa se cunoasca posibilitatile maxime ale fiecarui subiect; -sa fie astfel dispuse ca ordine de efectuare incat sa nu angajeze musculatura aceluiasi segment corporal in mod succesiv. Ordinea de efectuare a exercitiilor este dependenta de varianta circuitului folosit: a)la circuitul frontal tot grupul de subiecti efectueaza exercitiile in aceiasi ordine; b)la circuitul de statii (grupe, ateliere, etc.) ordinea de parcurgere a exercitiilor este diferita de la un esantion la altul de subiecti. In functie de numarul exercitiilor efectuate, subiectii pot exista: a)circuite scurte, formate din 4-6 exercitii; b)circuite medii, formate din 8-9 exercitii; c)circuite lungi, formate din 10-12 exercitii. In educatia fizica scolara, de exemplu, se folosesc, aproape in exclusivitate, circuitele scurte. in antrenamentul sportiv se folosesc, mai ales circuitele lungi. Dozarea efortului in circuit ar trebui sa fie individualizata. Procedeul contractiilor musculare izotonice intense si rapide. Acest procedeu se mai numeste si al eforturilor dinamice. Se foloseste pentru dezvoltarea fortei explozive, adica a fortei in regim de viteza. exercitiile se fac cu amplitudine maxima intr-o maniera cat mai apropiata sau identica cu structura unor deprinderi sau priceperi motrice. c.3.4.5. Procedeul eforturilor repetate pana la refuz La acest procedeu metodic incarcatura efortului este de aproximativ 35-40% pentru incepatori si 55-60% pentru avansati. Acest procedeu metodic este foarte bun si pentru ca nu poate produce accidente asupra organismului subiectilor. Eficienta acestui procedeu este vizibila doar la unele exercitii, deci dupainstalarea oboselii reale. c.3.4.6. Procedeu Power-Training Se foloseste pentru dezvoltarea fortei explozive adica pentru forta in regim de viteza la nivelul diferitelor grupe musculare ale organismului. Se lucreaza sau se opereaza cu trei grupe de stimuli: a)haltere; b)exercitii cu mingi medicale; c)exercitii acrobatice. Un program de lucru cuprinde 12 exercitii, cate 4 din fiecare grupa. dupafiecare serie se patru exercitii se face o pauza a 3-5 minute. exercitiile dintr-o serie au la inceput o incarcatura mai redusa fata de posibilitatile maxime ale subiectiilor. CURS MEFS PARTEA A II- A TENDINTE si ORIENTARI METODOLOGICE MODERNE in educatIA fizica 1.Consideratii generale Aceste tendinte si orientari nu trebuie sa fie confundante cu metodele de instruire, chiar dak unele dintre acestea din urma sunt tot moderne. Tendintele si orientarile metodologice creaza cadrul general pentru aplicarea metodelor de instruire. Tendintele si orientarile metodologice sunt rezultatul evolutiei teoriei si practicii domeniului, evolutie determinata de cuceririle stiintei si tehnici. Ele sunt necesare avand in vedere prioritatile actuale de perspectiva ale educatiei fizice. dupamodul in care se raporteaza la imaginatia si creativitatea subiectilor, tendintele si orientarile metodologice se impart in doua mari categorii: D)tendinte si orientari metodologice de tip euristic ( de la termenul grecesc heurisken a afla, a descoperi), care solicita foarte mult manifestarea imaginatiei si creativitatii subiectilor cuprinsi in procesul instructiv educativ. E)Tendinte si orientari metodologice te tip noneuristic, care solicita putin sau chiar nu solicita imaginatia si creativitatea celor care practica exercitiile fizice sub forma educatiei fizice. in educatia fizica din toate subsistemele sale, prioritate trebuiesa aiba tendintele si orientarile de tip euristic. Referirile ulterioare vor viza, doua tendinte metodologice si patru orientari metodologice care sunt prezente in educatie fizica cu grade diferite de raspandire sau folosinta. Cele doua tendinte se refera la autonomia conducatorului si subiectilor si la tratarea Diferentiata iar cele patru orientari metodologice la problematizare, modelare, instruire programata si algoritmizare. A.1. Autonomia in educatia fizica Nefiind generalizata se apreciaza ca face parte din categoria tendintelor metodologice moderne. Autonomia presupune un anumit grad de libertate si independenta. Ea se constitue si poate fi considerata ca o Diferenta specifica si ca o forma sau un tip de manifestare a libertatii si independentei. Autonomia presupune si capacitati, deprinderi sau tehnici de autoorganizare , autoconducere si autoapreciere. Autonomia subiectilor nu poate fi acceptata decat in contextul unor activitati concepute si supravegheate permanent de un specialist conducator, care trebuie sa intervina ori de cate ori constata abateri de la obiectivele propuse. In legatura cu autonomia subiectilor se mai ridica si alte intrebari, in acre enumeram : -ce rol are propaganda, mai ales vizuala, in sensul stimularii acestei activitati ; -prezentarea unor sporturi moderne, a unor idei, a unor programe de pregatire, a unor reguli de practicare a exercitiilor fizice speciale, etc.., poate influenta acesta activitate ; -ce rol au jocurile de miscare ( dinamice) in stimularea si promovarea autonomiei subiectilor ; -ce rol si importanta au temele pentru acasa in sensul stimularii activitatii autonome a subiectilor ; Intrebarile respective, la care se poat adauga multe altele, si mai ales raspunsurile argumentate experimental pot elucida in perspectiva problemele de Esenta ale rolului, importantei, continutului si metodologiei activitatii autonome a subiectilor in educatie fizica. Specialistul , prin statutul si rolul sau are un accentuat grad de autonomie in a lua decizii, in a stabili obiective, in a prospecta strategia pedagogica a tuturor demersurilor aplicate pentru realizarea obiectivelor propuse. Autonomia specialistului, a conducatorului procesului de practicare a exercitiilor fizice trebuie vazuta si analizata prin modul de raportare fata de urmatoarele trei elemente principale : programa, tehnologie, planificare. Devoltarea creativitatii subiectilor trebuie corelata in permanenta cu programa activitatii respective, in centrul careia sta modelul de educatie fizice pe care specialistul il cunoaste mai bine. in privinta planificarii autonomia specialistului se poate manifesta prin gasirea celor mai potrivite variante pentru toate cinditiile in care isi desfasoara activitatea respectand cadrul general unitar de concepere, elaborare si aplicare a documentelor specifice. In acest sens pot fi deprinse urmatoarele principale posibilitati : la nivelul planului tematic anual : -stabilirea numarului de lectii din ciclurile tematice, specifice fiecarei componente sau subcomponente a modelului de educatie fizica -amplasarea cicluluitematic sau ciclurilor tematice in structura anului de pregatire ; -stabilirea duratei de abordare a fiecarei teme, etc.. b) la nivelul palnului calendaristic : -selectionarea sistemelor de actionare pentru rezolvarea fiecarei componente tematicea modului de educatie fizica; -slabilirea succesiunii sistemelor de actionare a sistemelor si a dozarii acestora; -programarea probelor de control in perioada respective; -alegerea formei de elaborare ( descriptive sau grafica) c) la nivelul proiectului didactic : -stabilirea duratei, in minute, pentru fiecare veriga netematica ; -stabilirea ordinei de abordare a temelor ; -precizarea obiectivelor operationale specifice fiecarei teme; -stabilirea continutului si a structurii verigilor netematice; -dozarea mijloacelor ( sistemelor de actionare) sau a procedeelor melodice folosite in verigile netematice; -stabilirea formatilor de lucru si a modalitatilor concrete de exersare folosite pe parcursul verigilor netematice; -stabilirea continutului si amplasamentului indicatiilor metodice ; -etc. A.2. Tratarea Diferentiata in educatia fizica Tratarea Diferentiata presupune respectarea particularitatilor subiectilor, deci ea este strans legata de principiul accesabilitati instruirii si la anumite niveluri chiar de individualizarea acestei instruiri. in activitatea cu grupuri de subiecti este imposibil de respectat principiul individualizarii ca treapta superioara a accesabilitati. De aceea, este raspandita practica lucrului pe grupe de nivel valoric (motric sau biomotric), grupe cu caracter deschis sau inchis. Cel mai corectm in sens de eficienta, este ca aceste grupe sa fie deschise, dinamice in fiecare lectie sau alta forma organizatorica. Tratarea Diferentiata presupune la grupurile de subiecti cu varsta postpubertara si respectarea optiunilor acestora pentru practicarea unor categorii de exercitii fizice. B. 1. Problematizarea in educatie fizica Este considerata de majoritatea specialistilor ca fiind cea mai importanta orientare metodologica a didacticii moderne. Se constitue in una din modalitatile de aplicare a teoriei invatarii prin descoperire, a invatarii active. Aceasta orientare metodologica se poate aplica in toate subsistemele educatie fizice inDiferent de varsta subiectilor. Problematizarea dezvlta gandirea creatoare, imaginatia, interesul, curiozitatea si alte capacitati solicitate in activitatea subiectilor, mai ales in cea independenta. Prin problematizare este provocata de cel care conduce activitatea, o solutie conflictuala intre nivelul de cunostinte si posibilitatile de care dispune subiectul. Problemele puse de conducatorul procesului se mai numesc si situatii problema. Ele oricand si oriunde trebuie sa depaseasca posibilitatile subiectilor, dar nu cu mult. Subiectul depune, prin problematizarea instruirii o intensa activitate intelectuala. El observa, analizeaza situatiile, le compara, selecteaza solutii, le apreciaza critic valoarea, etc. in folosirea problematizarii se recomanda urmatoarele etape : 12.conducatorul procesului instructiv-Educativ ajuta subiectul la rezolvarea problemei ; 13.subiectul colaboreaza cu alti colegi de grup pentru rezolvarea problemei ; 14.subiectul rezolva singur problema ; Se cunosc in principal, doua directii de aplicare a problematizarii in educatia fizica : Selectionarea, restructurarea si organizarea cunostintelor pe care le poseda subiectii. Cele mai fregvente cai de concretizare a acestei directii sunt : intrecerile bilaterale, incluzis sub forma de joc sportiv ; traseele sau parcursurile aplicate, elaborarea de catre subiect, a liniei de elemente si procedee de gimnastica acrobatica sau ritmica, patinaj artistic, etc. Formularea unei situatii problematice care poate fi rezolvata pe mai multe cai, folosindu-se doua variante : 2.a)conducatorul procesului instructiv-Educativ prezinta solutiile de rezolvare a problemei iar subiectii aleg pe cea considerata, de fiecare ami eficienta. 2.b) nu se prezinta nici o solutie, iar subiectii decid asupra modului de rezolvare a situatiei problematice in functie de cunostinte, posibilitati si intentii proprii. B.2.Modelarea in educatia fizica Modelarea, pentru a fi inteleasa, face trimitere la un alt termen si anume la cel de model. Modelul este un sistem simplificat al unui fenomen din realitateanaturala sau sociala,sistem care cuprinde elementele definitorii, semnificative sub aspectele continutului, structurii si functionalitatii fenomenului respectiv. Cele mai importante caracteristici ale modelului sunt urmatoarele : - pentru a fi eficient trebuie sa indeplineasca conditii : sa fie simplu, fidel originalului, relevant, reprezentativ pentru un original categorial si nu pentru un original individual. - el respecta realitatea obiectiva, dar numai rezumativ si chiar limitat. El nu epuizeaza originalul, este mai omogen si mai abstract decat acesta. Este un sistem inchis, iar originalul este mereu un sistem deschis. - orice model ( mai ales de tip ireal ) trebuie sa poate fi contificat precis sa aiba parametrii de ordin calitativ si cantitativ. Tipologia generala a modelelor este urmatoarea : c)Dupa natura lor, modelele sunt: a.1. ideale, care reprezinta cerintele maximale ale societatii in raport cu fenomenul ireal; a.2.materiale, adica machete, prototipuri, etc; aceste modelemateriale sunt de doua feluri, similare cu originalul ( care prezinta o functionare structurala asemanatoare cu originalul, cum sunt modelele tehnice, modelele cibernetice. b) dupacalitatea lor, modelele pot fi: b.1. logice, adica cele verificate total sau partial prin determinari; b.2. matematice, adica cele exprimate cifric in procente si proportii; b.3.empirice, adica cele stabilite pe baza de rutina, prin aprecieri subiective; c) dupatermenul pentru care sunt elaborate, modelele pot fi : c.1. finale, valabile pentru sfarsitul ciclurilor de invatamant sau stadiilor de pregatire; c.2. intermediare, valabile pentru fiecare clasa dintr-un ciclu sau pentru fiecare an de pregatire ; c.3. operationale, care sunt sistemele de actionare folosite pentru realizarea modelelor intermediare si finale. Idealul educatiei fizice este tipul de model theoretic cu cel mai inalt grad de generalizare. Modelele finale si intermediare sunt trepte pentru realizarea idealului educatiei fizice. Orice model theoretic, final sau intermediar, la educatie fizica trebuie sa se structureze pe urmatoarele componete: cunostinte teoretice de specialitate; capacitatea de organizare, adica capacitatea de a raspunde individual sau in grup la unele comenzi necesare pentru manevrare, disciplinare, pregatire dezvoltatea fizica armonioasa a organismului calitatile motrice deprinderile si priceperile motrice de baza, utilitar-aplicative si specifice probelor sau ramurilor sportive capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice B.3. Instruirea programata in educatia fizica Instruirea programata face apel la raportul intre cantitatea informatiei transmise si cat insusesc subiectii. Ea viseaza ,in Esenta abordarea continutului instruirii si controlul eficientei acesteia, consta in impartirea sau fragmentarea continutului informational in elemente, de regula scurte, accesibile subiectilor si esalonarea acestora intr-o ordine de dificultati unica pentru toti subiectii. Variaza, de la individ la individ, sau de la grup la grup, timpul de asimilarea fiecarui element. Exista totusi si factori limitativi : terminarea trimestrelor sau semestrelor din invatamant, etape, concursuri, etc. Elemente in care se fragmenteaza materia de invatat, deci informatia, aceste elemente se mai numesc : pasi metodici, secvente, doze, quante, microstructuri, etc. Exista doua tipuri de programare a instruirii : -programare liniara. La acest tip de programare avem : unitati mici de informatie (pasi metodici mici) asezate intr-o succesiune identica pentru toti subiectii din grupul respectiv, ritm individual, in anumite limite, de parcurgere a fiecarei unitati sau al fiecarui ps metodic ; trecerea la unitatea urmatoare sau la pasul urmator nu se face decat duap insusirea corecta a fiecarui element informational. -Programarea ramificata. in cazul acestui tip de programare remarcam urmatoarele caracteristici de continut si metodoligie ; se elaboreaza de catre conducatorul procesului instructiv-Educativ mai multe raspunsuri ( pasi metodici , variante, etc) de regula trei-patru, iar subiectii aleg pe cel considerat corect pentru fiecare, deci cel mai eficient ; pot fi elaborate intentionat si raspunsuri gresite ; daca subiectii aleg raspunsuri gresite, atunci intervine un program secundar, cu explicatii suplimentare, care ii aduce pe subiectii la programul principal adica la alegerea unui rspuns corect. La educatie fizica, aest tip de intruire se aplica mai ales in situatii de tactica, trasee sau parcursuri aplicative, etc. Pentru instruirea programata sunt vaabile toate principiile clasice de intruire. Xista totusi, si unele principii speciale pe care literatura de specialitate le nominalizeaza dupacum urmeaza : principiul pasilor mici principiul procesului gradat principiul ritmului indivudual de lucru principiul verificarii imediate a raspunsului principiul repetitiei B.4. Algoritmizaea si algoritmii in educatia fizica Este, tot dupaopinia noastra, o ultima etapa sau faza a orientarilor metodologice de tip noneurit=stic. Algoritmizarea este de fapt o prelungire a instruirii programate, o adancire a acesteia. Algoritmizarea este o activitate, o operatie de elaborare a unor solutii speciale de rezolvare a unor situatii standardizate sau tipice destul de frecvente si in educatia fizica. Aceste situatii speciale, deci rezultatul algoritmizarii, se numesc algoritmi, care sunt de mai multe tipuri si categorii : d)algoritmi specifici activitatii conducatorului procesului instructiv-Educativ e)algoritmi specifici subiectilor surprinsi in procesul respectiv f)algoritmi specifici continutului procesului instructiv-Educativ respectiv. Metodica educatiei fizice face referiri la prima categorie de algoritmi si detaliaza algoritmii din categoria a treia, adica cei specifici continutului procesului instructiv-Educativ. Pentru elaborarea algoritmilor specifici procesului instruirii la educatie fizica si pentru aplicarea lor sunt necesare urmatoarele cerinte : este necesara o analiza logica a structurii materiei si materialului de invatat ; algoritmii trebuie sa fie in concordanta cu legile dezvoltarii fizice a organismului, la diferite varste, cu legile de dezvoltare-educare a calitatilor motrice sau ale formarii deprinderilor sau priceperilor motrice si cu legile de educare a comportamentului necesar activitatii autonome sau independente, individual sau in grup ; algoritmii trebuie sa fie optimali si din punct de vedere al numarului operatiilor pe care le include (cat mai putine dar mai eficiente) ; algoritmii sa fie riguros dozati, cantificati ; algoritmii trebuie sa fie insotiti si de aspectele care vizeaza metodologia aplicarii lor ; algoritmii trebuie sa fie codificati prin litere si cifre (literele nu trebuie sa se repete la doua saumai multe componente ale modelului de educatie fizica, cifrele se repeta, adica se reiau de la 1 pana al n, in cazul fiecarei componente ale modelului de educatie fizica). Exista si limite ale algoritmizarii instruirii la educatia fizica ca si in alte activitati. Dintre aceste limite trebuiesc mentionate urmatoarele trei : in lectie sau alta forma de organizare a practicarii exercitiilor fizice apar situatii neprevazute, pentru care nu se pot aplica algoritmi, deoarece acestia trebuie anterior elaborati ; in lectie sau alta forma organizatorica apar situatii cand nu se indica aplicarea unor operatii de tip algoritmic sau nu se pot aplica, algoritmi conceputi (de ex. in jocurile sportive bilaterale, parcursurile aplicative sau stafetele nedemonstrate de conducatorul procesului instructiv-Educatic sau de un subiect, linile de elementedin gimnastica acrobatica sau ritmica pe care trebuie sa le elaboreze subiectii, etc.) algoritmizarea, fiind o orientare metodologica in totalitate de tip neneuristic, nu ofera posibilitatea alegeri, a optiunii subiectilor, deci nu contribuie la dezvoltarea creativitatii imaginatiei acestora. EVALUAREA in educatIA fizica Evaluarea este definita ca fiind procesul menit sa masoare si sa apecieze valoarea rezultatelor sistemului de educatie ( in cazul nostru a sistemului de educatie fizica scolara) sau a unei parti a acestuia, eficacitatea resurselor, a conditiilor si operatiilor folosite in desfasurarea unei activitati, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse in vederea luarii deciziilor privind ameliorarea activitatii in etapele urmatoare. Din cele prezentate putem conchide ca evaluarea este un proces sistematic, aprte integrala si esentiala a sistemului educational prin care se realizeazaameliorareapermanenta a cestuia datorita faptului ca ea permite sa se masoaregradul in care au fist atinse obiectivele. Orientari si exigente O.C.E.D.E. (Centre pour la Rechereche et l`Inovationdansl`Ensegnement) in programa de invataman incepand din 1980, considera ca evaluarea constituie un moment necesar si central al procesului instructiv-eduativ. Ea face ca acest proces sa devina , in sensul ca se realizeaza o reglare continua, o ameliorare permanenta a funtionalitatii sistemului . R. Lindeman (1979) releva trei elemente definitorii ale actului de evaluare : a) o anumita forma de evaluare trebuie sa constituie parte din modul de functionare al oricarui sistem care functioneaza bine. daca sistemul are obiective si daca operatorii sistemului sunt preocupati de realizarea obiectivelor, este logic sa se foloseasca o forma de evaluare periodica, astfel incat realizatorii sa fie siguri ca obiectivele sunt pe cale de a fi realizate. b) procesele evaluative ofera jaloanele de control pentru intregul sistem, ca si pentru portiuni individuale ale sistemului. c) aceste procedee asigura mentinerea unei maxime eficiente in functionarea sistemului. Gescalon (1980) distinge trei mari planuri de inserte epistemica a conceptului de evaluare : a concepe o evaluare ; a face o evaluare ; a exprima o evaluare. D.L. Stuffelebeam si colab. (1980) propun trei grupe de definitii pentru evaluare : Evaluare Masura. Definitiile descrise de evaluare-masurare conduc la avantajele ca se sprijina direct de o masura precisa, sunt obiective si fidele, datele pot fi prelucrate matematic, iar din acestea se trag norme si concluzi ferme. ca dezavantaje, presupune o cercetare strict instrumentala, aduce o inflexibilitate datorita costurilor cu producerea de noi instrumente, judecatile si criteriile pe care se bazeaza sunt problematice si elimina sau nu iau in seama variabilele care nu pot fi masurate. Evaluare Congruenta. Aceasta prezinta urmatoarele avantahe : se refera la actiunea puternic ancorata in planul de invatamant, furnizeaza date asupra elevului si a programului deopotriva, retroactiunea este imediata, referintele sunt directe la obiective si la criteriile inerente, pot furnizadate atat asupra procesului, cat si a produsului final. Dezavantajele ar fi riscul evaluatorului de a juca un rol mai mult tehnic, centrarea este restransa, fac din comportament criteriul ultim al gestului educativ si determina evaluarea sa fie mai mult o actiune secventiala, terminata. Evaluare Judecare. Aceasta are urmatoarele avantaje : recurge la concretizari practice usoare, permite o largire a variabileloravute in vedere, sunt permisive la experiente si expertize, nu conduc la pierderi de timp in analiza datelor. Dezavantajele sunt : se sprijina pe rutina si pe fapt empiric neverificabil, au fidelitate si obiectivitate contestabile, datele si criteriile sunt ambigui, riscurile uner generalizari pripite sunt destul de mari. Prezentam in continuare cateva caracteristici ale evaluarii ca sistem de relatii educationale : -este un act necesar si obligatoriu in conducerea unui sistemcare are obiective clare si precise, este procesul prin care se delimiteaza, se obtin si se utilizeazainformatii utile privind luarea unor decizii ulterioare ; -este o parghie de analiza a obiectivelor, ea este o conditie de ameliorare continua a procesului ce trebuie evaluat ; -este un feed-back in cadrul sistemelor bio-psiho-sociale, deoarece se prezinta ca o preocupare continua a tuturor celor angajati in activitatea respectiva, de a recepta efectele actiunii, profesorii si elevii dobandind confirmarea prestatiei lor pe parcursul procesului. Fiind efectuata in interiorul sistemului genereaza anumite informatii care au functie de autoreglare pentru cresterea eficientei. -Printr-o strategie globala asupra formarii este o cale de perfectionare a proceului structurilor si a produsului ; -Este parte integranta a unui sistem de relatii educationale (v.fig.nr.1). Plecand de la definitiile pe care le-am prezentat, ptem aprecia ca majoritatea au un continut asemanator Facand trimitere la obiective (scopuri), la evaluare produsului, la ameliorarea functionalitatiisistemului si luarea deciziilor necesare reglarii actiunii sistemului. In urma rezultatelor activitatilor de cercetare din ultimele decenii, se inregistreaza unele reconsiderari de accent in ceea ce priveste evaluarea. La originea acestor deplasari de accent si reconsiderari se afla regandirea raportului dintre principalele componente ale sistemului de relatii educationale (v.fig.nr.1) Pana nu demult evaluarea era redusa la estimarea rezultatelor prin raportarea al norme implicite si explicite. De aici, o inevitabila intelegere a actiunilor evaluative ca procese exterioare, juxtapuse proceselor instructiv-Educative. Abordari mai noi ale procesului intructiv-Educatic din perspectiva analizei de sistem au pus in evidenta necesitatea de a stabililegatura dintre actiune si evaluare, mai precis coerenta dintre scopuri, actiune si rezultate. In acste sens, evaluarea performantelor elevilor, desi necesara intr-un demers didactic, nu este insa si suficienta, prin ea insasi, pentru ameliorarea acesteia. Bucla conexiuniii inverse, menita sa sugereze posibilitatile de ameliorare a activitatii de la un segment la altul, este necesar sa cuprinda informatii cu privire atat la rezultat, cat si la actiunile care l-au produs. in acest sens, se ajunge la intelegerea evaluarii ca o operatie menita sa obtina informatii in vederea luarii unor decizii vizand ameliorarea activitatii (Stuffelebeam, 1980, Crombach, 1986), precum si la relevarea functiilor pe care evaluarea le exercita asupra diferitelor momente ale actiunii. in consecinta, fara a nesocoti necesitatea cunoasterii cat mai exacte a performantei elevilor, evaluarea este menita sa orienteze actiunea de predare si sa sustina reglarea sistematica a acesteia, sa orienteze si sa stimuleze activitatea de invatare, facandu-le pe amandoua mai eficace. Aspectul de fond ce se degaja din acest mod de a privi problemele actului evaluativ este de a defini modurile dezirabile de realizare a acestuia, astfel apare necesitatea unor reconsiderari. Iata cateva dintre aceste reconsiderari : -integrare adecvata a proceselor evaluatice in actul didactic, astfel incat sa se realizeze verificarea sistematica a performantelor elevilor, sa depisteze operativ eventualele lacune ce pot frana procesul evaluat, sa identifice dificultatile in invatare sisa furnizeze operativ informatii cu privire la calitatea demersului didactic, in vederea ameliorarii acestuia. -Promovarea evaluarii de tip informativ, susceptibila sa elimine caracterul de sondaj al modelului traditional, sa tina sub control atat procesele de predare, cat, mai ales, activitatea de invatare, favorizand reglarea si sustinerea acestora. Utilizarea acesteia nu presupune abandonarea evaluarilor de bilant si, cu atat mai putin a celor initilale, ci presupune complementaritatea lor in scopul cresterii eficientei evaluarii. -Realizarea evaluarii de o maniera care sa dezvolte si sa sustina interesul elevilor pentru activitatea desfasurata, sa-i ghideze in activitatea de invatare. Aceasta presupune elementelor stresante pentru elevi. -Utilizarea in aprecierea progreselor scolare a unui complex de criterii. Pe langa raportarea performantelor la obiectivele avute in vedere, nu trebuie sa fie ignorate nivelul general al grupului de elevi si nici progresele elevilor in evolutia lor. Functia stimulativa a evaluarii nu este anulata de cerinta realizarii unei evaluari obiective atat timp cat se sustine ideea ca evaluarea este menita sa sustina si sa potenteze invatarea. -Extinderea proceselor evaluative asupra procesului instructiv-Educativ, prin excelenta ca demers autoevaluativ facut de profesor. Conditiile unei evaluari reusite sunt : -stabilirea criteriilor de apreciere ; -exactitatea masurarii ; -priceperea evaluatorului in efectuarea masurarilor ; -capacitatea evaluatorului de a interpreta si aprecia datele obtinute. In final vom prezenta cateva din principiile evaluarii utilizare de Adult education Association : a)evaluarea in interiorul grupului este mai buna decat cea din afara lui ; b)evaluarea trebuie sa inceapa gradual, de la un potential mai mic spre unul mai mare si sa se desfasoare un timp mai indelungat ; c)o evaluare bine facuta cuprinde atat procesul, produsul cat si structurile. Lipsa oricaruia dintre aceste elemente diminueaza valoarea rezultatelor obtinute. d)Totalul produselor educatiei, neputand fi cuprins datorita varietatii efectelor, trebuie luate in principalele sfere reprezentative ; e)Obiectivele educationale prezente sa fie corelate cu cele viitoare. Evaluarea se realizeaza la diferite niveluri. Exista o evaluare la nivelul sistemului din care face parte procesul instructiv-Educativ respectiv, o evaluare la nivelul subsistemelor, o evaluare a institutiilor si o evaluare a procesului instructiv-Educativ concret. Referirile urmatoare vizeaza doar ultimul nivel. 1.Fazele evaluarii Evaluarea la nivelul procesului instructiv-Educativ de educatie fizica implica urmatoarele trei faze sau elemente componente : verificarea, aprecierea si notarea sau acordarea de calificative. Continutul si metodologia celor trei faze sau elemente componente se pot sintetiza in felul urmator : a)Verificarea este procesul actual sau actiunea prin care subiectul este supus unei probe, adica este pus sa execute ceva precizat de conducatorul procesului de practicare a exercitiilor fizice. cand este vorba de elemente cantitative, verificarea este insotita de masurare, sau uneori, verificarea se face prin masurare (de ex. : verificarea nivelului de dezvoltare fizica prin masurarea indicilor somatii si functionali). b)Aprecierea urmeaza obligatoriu dupaorice verificare. Aceata faza apartine cu precadere conducatorului procesului instructiv-Educativ. Ea se poate realiza si de membrii grupului de subiecti sau de catre subiectul suspus verificarii (autoapreciere), daca capacitatea respectiva s-a format si dezvoltat in procesul respectiv, putandu-se valorifica mai ales in activitaea independenta a subiectilor. Orice apreciere obiectiva presupune judecati de valoare adica o analiza in constiinta celui care o realizeaza a ceea ce se executa subiectul. In functie de proba care se verifica, aprecierea are grade diferite de complexitate. in acest sens se pot desprinde cel putin urmatoarele trei situatii posibile : 1.Daca proba efectuata de subiect este masurabila si exista dj norme prestabilite la nivel naational, judetean sau local, atunci aprecierea nu implica nici un efort din partea celui care o face. 2.daca proba efectuata de subiect este masurabila si nu exista norme prestabilite atunci aprecierea implica un efort din partea celui care o face. Aceasta trebuie sa stabileasca norme (baremuri) pentru diferite valori cifrice, care vor fi urmatoarele note sau calificative. 3.Daca proba efectuata de subiect nu este masurabila ci doar observabila, atunci aprecierea devine relativ dificila. Deci in acest caz, aprecierea pe care p face conducatorul procesului instructiv-Educativ depinde de nivelul capacitatii profesionale, de competenta profesionala. La educatia fizica aprecierea trebuie sa fie realizata nu numai in urma verificari ci si a oricarei executii de acte si actiuni motrice. c)Notarea este o rezultanta a celor doua operatii anterioare (verificarea si aprecierea). Ea este prezenta in situatia in care se face verificarea subiectilor. Notarea re realizeaza in principal, conform planificarii trecerii probelor de control. Notarea se realizeaza prin cifre de la 10 la 1. Nota trebuie sa fie cat mai obiectiva adica n concordanta cu aprecierea lipsita de subiectivism. De asemenea, nota trebuie sa fie publica si sa indeplineasca urmatoarele 3 functii principale : 1.Functia didactica, adica sa exprime adevaratul nivel al intruirii, deci sa raspunda la intrebarile : cat a insusit, cum a insusit subiectul ? Evident, aceste intrebari o implica si pe cea care se refera la : Cum a realizat predarea conducatorul procesului ? in consecinta, nota trebuie sa reflecte exact faza in care se afla subiectul cu insusirea deprinderilor si priceperilor motrice cu dezvoltarea calitatilor moreice sau alte obiective prevazute in programa de specialitate. 2.Functia educativa, adica sa determine o atitudine activa si constienta a subiectului i nu sa l indeparteze pe acesta de educatia fizica. Pentru indeplinirea acestei functii trebuie ca cel care conduce procesul respectiv si face notarea sa explice, sa justifice nota. Trebuie sa arate care au fost si care sunt perspectivele pentru subiectul notat. 3.Functia sociala, adica sa orienteze cu coeficient de reusita, evolutia ulterioara pe plan profesional al subiectilor. Orice elev, de exemplu, care primeste nota 10 la educatie fizica in toate clasele de liceu ar trebui sa poata erusi oricand si oriunde la probele practice in cadrul examenului de admitere in institutiile de invatamant superioare de profil. daca nu promoveaza probele practive respective inseamna in conditii normale ca nota la educatie fizica nu si-a indeplinit functiile anterior mentionate, inclusiv pe cea sociala. 2.Criteriile de evaluare Criteriile d evaluare decurg din sistemul obiectivelor educatiei fizice de la un nivel (subsistem) sau altul. ca atare, criteriile trebuie sa se adreseze tuturor obiectivelor si componentelor modelului de educatie fizica. Principalele criterii de evaluare sunt urmatoarele : a)performanta motrica, adica rezultatul la probele de motricitate masurabile ; b)progresul realizat de subiect intre verificarea intitiala si cea finala ; c)nivelul insusirii continutului programei de specialitate ; d)capacitatea de generalizare a subiectului, adica de aplicare a celor invatate in conditii variabile , uneori competitionale ; e) atitudinea fata de disciplina educatia fizica (pentru subiectii din sistemul de invatamant) ; f)Modul de indeplinire a unor sarcini de natura organizatorica sau metodica ; g)Cunoasterea unor aspecte de baza privind practicarea exercitiilor fizice, aspecte apreiate dupanivelul cunostintelor teoretice de specialitate. Tuturor criteriilor sa li se acorde aceeasi importanta fara nici o prioritate. 3.Metodele de evaluare Aceste metode sunt constituite tot in sistem fiind insa grupate in functie de fazele evaluarii. Ele sunt dependente de criterii si de aici si unele concluzii. Exista urmatoarele doua categorii de metode : 1.metodele de verificare 1.a. Trecerea unor probe de control, stabilite oficial de catre fiecare specilaist pe componentele modelului de educatie fizica specific pentru grupul respectiv de subiecti. 1.b. Efectuarea unor deprinderi si priceperi motrice in conditii analoage probei ramurii sau activitatii respective. 1.c. Efectuarea unor deprinderi sau priceperi motrice in conditii concrete de intrecere tip competitional, pe baza de regulament oficial. 1.d. Indeplinirea unor sarcini speciale de natura organizatorica, didactica sau metodica. 1.e. Ancheta pe baza de chestionar privind nivelul insusirii cunostintelor teoretice de specialitate sau colocviu pentru clasele speciale de educatie fizica unde sunt lectii teoretice de specilaitate. 2.Metodele de apreciere si notare 2.a. Aprecierea verbala, insotita de calificative. 2.b. Aprecierea si notarea pe baza unor norme sau baremuri prestabilite la nivel local, zonal, sau national. Se mai numeste si metoda absoluta. 2.c. Aprecierea si notarea in fnctie de rezultatele grupului, rezultatele ierarhizate si comparate. Se mai numeste si metoda relativa sau comparativa si este foarte buna daca in actul de evaluare se afla doar un singur grup de subiecti. 2.d. Aprecierea si notarea pe baza progresului realizat de subiecti, progres individual calculat statistic. 2.e. Aprecierea si notarea nivelului de executie a deprinderilor si priceperilor motrice in conditii analoage sau concrete de competitie. ERORI iN EVALUAREA DIDACTICA Idealul obiectivitatii evaluarii este afectat de anumie circumstante care pot induce variatii semnificative, relevate fie la acelasi evaluator in momente diferite (variabilitate intra individuala), fie la examinatori diferiti (variabilitate inter-individuala). Vom prezenta in mod succint cateva din cele mai des intalnite efecte si situatii perturbatoare. Efectul "Halo". Aprecierea se realizeaza prin extinderea unor calitati depistate in anumite momente la intreaga conduita a elevului. Spre exemplu aprecierea rezultatelor la educatia fizica poate sa fie influentata de rezultatele obtinute la alte discipline (matematica, limba romana). Cei ce realizeaza evaluarea in virtutea unor judecati anticipate, nu mai observa eventualele carente ale elevilor buni, dupacum nu sunt dispusi sa constate unele progrese ale elevilor slabi. in evaluarea conduitei se pot intalni doua variante ale efectului halo si anume : Efectul "Bland", caracterizat prin tendinta de a aprecia cu mai multa intelegere pesoanele cunoscute in comparatie cu cele necunoscute. Eroarea de generozitate care intervine cand evaluatorul are anumite motive de a fi indulgent, tendinta de a prezenta o realitate la modul superlativ (vezi situatia scolara de la educatia fizica, unde in majoritatea cazurilor elevii au note numai de noua si zece), dorinta de a masca o stare de lucruri necorespunzatoare, etc. Efectul Pygmalion sau efectul Oedipian. Aprecierea rezultatelor obtinute de un individ este influentata de parerea pe care si-a facut-o cel ce evalueaza despre capacitatile acestuia, parere care a devenit relativ fixa. Predictiile evaluatorilor nu numai ca anticipa dar si faciliteaza aparitia comportamentelor invocate. Ecuatia personala a evaluatorului. Fiecare evaluator isi structureaza criterii proprii de apreciere. Unii fiind mai generosi utilizeaza valorile de sus ale scarii valorice (situatii foarte frecvent intalnite si la profesorii de educatie fizica), altii sunt mai exigenti, exploatand cu precadere valorile intermediare sau de jos. O ipostaza a parte a efectului discutat este exigenta diferita pe care o manifesta evaluatorii. Efectul contrast. Se face prin accentuarea a doua insusiri contrastante care survin una dupaalta. in mod curent exista tendinta sa se opereze o comparare si o ierarhizare a insusirilor. Este frecvent intalnita situatia ca acelasi rezultat sa primeasca o apreciere (o nota) mai buna daca urmeaza dupaevaluarea unui rezultat mai slab, sau sa primeasca o apreciere inferioara valorii reale daca urmeaza imediat dupaun rezultat excelent. Efectul ordine. Datorita unor fenomene de inertie, evaluatorul mentine cam acelasi nivel de apreciere pentru o suita de raspunsuri care, in realitate prezinta Diferente calitative. Eroarea logica. Consta in substituirea obiectivelor si parametrilor importanti ai evaluarii prin obiective secundare. Aceste erori pot aparea si in evaluarea de la educatie fizica scolara mai ales datorita faptului ca sunt foarte multe aspecte care cand sunt evaluate presupun o apreciere subiectiva, care depinde in principal de competenta examinatorului. Erori in evaluare apar si atunci cand sunt implicati anumiti factori de personalitate care tin sa fie de personalitatea profesorului fie de cea a elevului. Oboseala, starea de moment si alti factori accidentali pot determina anumite distorsionari asupra rezultatelor evaluarii. PLANIFICAREA SI EVIDENTA iN EDUCATIA FIZICA 1.Considerente generale Planificarea si evidenta sunt activitati specifice omului constient de scopurile, urmarile si de necesitatea eficientei maxime in tot ceea ce face. Si in educatia fizica eficienta este conditionata de planificare si evidenta. Exista, in practica curenta si mai multe situatii in care educatia fizica se desfasoara la intamplare, fara nici o planificare si nici o evidenta. Eficienta in aceste situatii este foarte slaba si nici cei care conduc procesul de practicare a exercitiilor fizice, fie ca nu sunt specialisti in domeniu, fie mai grav nu-si onnoreaza statutul si rolul de specialisti in domeniu. 2.Planificarea Este o activitate umana care consta in prevederea stiintifica a continutului, desfasurarii si finalizarii unei actiuni. La educatia fizica planificarea este o activitate cu grad ridicat de complexitate, comparativ cu planificarea la alte actiuni umane. Gradul sau ridicat de complexitate, in sensul efortului pe care il solicita cand se vrea sa fie eficienta este determinata de o multitudine de variabile dintre care mentionam pe urmatoarele : a)perioada de timp pentru care se elaboreaza. Este mai usor sa fie facuta pe o perioada mai scurta de timp, numindu-se planificare pe termen scurt decat pe o perioada mai lunga de timp cand se numeste planificare pe termen lung . b)gandirea (conceptia) de tip cibernetic care trebuie sa stea la baza elaborarii ei. Aceasta conceptie determina si unele neclaritati provocate de noutatea unor termeni si insuficienta lor adaptate la specificul educatiei fizice. c)natura componentelor modelului de educatie fizica. La educatia fizica natura componentelor modelului este extrem de diversa. Fiecare componenta se regaseste in documentele de planificare intr-o pondere mai mare sau mai mica. Oricum in proiectul didactic (planul de lectie), se regasesc toate componentele modelului de educatie fizica. Exista componente care vizeaza calitatile motricesi deprinderile sau priceperile motrice dar si componentele care se adreseaza direct organismului uman (dezvoltarii fizice a acestuia) sferei intelectual-psihice cu precadere (cunostintele teoretice de specialitate), capacitatii de organizare si capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice. Fiecare componenta isi are specificul sau privind legatura cu efortul fizic si cu cel psihic, deci particularitati de invatare sau de dezvoltare. in consecinta si metodologia de planificare a lortrebuie sa fie diferita. d)locul de desfasurare a activitatii de educatie fizica Educatia fizica spre deosebire de alte activitati cum ar fi de exemplu cele de tip intelectual se poate desfasura atat in spatii din interior (sali de educatie fizica, cabinete sau sali de gimnastica de intretinere, sali de pregatire fizica, culuare, coridoare, etc.) sau spatii din exterior (terenuri de educatie fizica, stadioane, curti amenajate, etc.), numite si spatii in "aer liber". Prin prisma eficientei sunt preferabile spatiile din exterior, din aer liber. Chiar exista recomandari speciale de a se desfasura educatia fizica in aer liber ori de cate ori este posibil fara a avea efecte daunatoare. Toate recomandarile in sensul mentionat decurg din unele cercetari stiintifice privind efectul practicarii exercitilor fizice asupra organismului subiectilor. Complexitatea pentru planificare rezulta in primul rand ca exista doua variante de desfasurare a educatie fizice : in interior si in aer liber. Problema nu ar fi extrem de diferita daca ar exista conditii uniforme, egale de practicare a exercitiilor fizice in toate zonele si localitatile tarii pentru cele doua variante. Noi nu dispunem in domeniu de Sali standard si nici complexe standard pentru educatia fizica in interior sau exterior (in care intra dupaexemplele din alte tari si bazinele de inot, terenuri de jocuri sportive, inclusiv de tenis, piste de atletism, etc.) e)componenta grupului de subiecti dupacriteriul sexlui. In majoritatea situatiilor educatia fizica se desfasoara pe grupuri mixte, subiectii, provenind din ambele sexe. In consecinta, daca se lucreaza cu grupuri mixte de subiecti, la educatia fizica trebuie obligatoriu planificare separata pentru cele doua sexe. Nu se poate, este nemelodic si in ultima instanta neuman sa lucreze la fel persoanele de sex feminin cu cele de sex masculin. in majoritatea situatiilor educatia fizica se desfasoara pe grupuri mixte provenind din ambele sexe. Nici in unitatile de invatamant nu s-a gasit solutia pentru ca lectiile de educatie fizica sa se faca in grupuri de elevi demixate. Pedagogi si psihologi chiar insista pe avantajele unei activitati identice si comune pentru ambele sexe dar acestia niciodata nu au tinut cont de specificul educatie fizice, necunoscandu-l si unii nedorind sa il cunoasca. In consecinta daca se lucreaza cu grupuri mixte de subiecti la educatia fizica trebuie obligatoriu planificare separata pentru cele doua sexe. Nu se poate, este nemelodic si in ultima instanta neuman sa lucreze la fel persoanele de sex feminin si cele de sex masculin, cel putin din punct de vedere al dozarii efortului, ca sa nu socotim celalalt punct de vedere, cel al continutului instruirii. Aceasta dificultate nu este valabila pentru alte activitati (intelectuale, artistice, etc.) f)componenta grupului de subiecti dupacriteriul nivelului de pregatire fizica si motrica. InDiferent in ce conditii pentru educatia fizica niciodata nu vor fi aceleasi si nici relativ aceleasi caracteristici de pregatire ale subiectilor cu care se lucreaza. Subiectii constituiti in grupuri provin din locuri diferite, conditii materiale diferite, exigente profesionale diferite, posibilitati somatice funcitonale si motrice diferite. Deci, inDiferent de alti indicatori, in orice grupare care efectueaza educatie fizica se impune necesitatea constituirii cel putin a doua categorii de subiecti: buni sau mai putin buni. Niciodata la educatia fizica nu avem subiecti "slabi", "rai", "incapabili", etc., din moment ce ei sunt "apti"pentru effort. in planificarea activitatii trebuie sa se stablieasca continuturi si metodologii Diferentiate pe grupele de nivel valoric stabilite, ceea ce complica destul demult aceasta actiune a celor care conduc procesul de practicare a exercitiilor fizice. In planificarea activitatii trebuie sa se stabileasca continuturi si metodologii Diferentiate pe grupele de nivel valoric stabilite ceea ce complica destul de mult aceasta actiune a celor care conduc procesul de practicare a exercitiilor fizice. g)componenta grupuli de subiecti dupacriteriul varstei Acest criteriu este valabil pentru educatia fizica desfasurata sub forma de gimnastica de intretinere, activitate turistica, activitate competitionala, etc. Deci nu se pune problema in mod deosebit pentu educatia fizica scolara de exemplu, unde criteriul varstei este fundamental pentru constituirea claselor de elevi. Conform acestei variabile trebuie sa se elaboreze documente de planificare pe grupe de varste. h)Ocupatia subiectilor. Aceasta variabila determina Diferentieri semnificative in privinta continutului instruirii si al planificarii acestuia. daca subiectii grupului cu care se face educatia fizica au aceeasi ocupatie, problema nu prezinta un grad mare de complexitate (cum este cazul educatiei fizice cu elevii, studentii si militarii in termen). Dca subiectii cu care se face educatia fizica au ocupatii diferite, problema se complica destul demult si trebuie reflectata inclusiv in continutul documentelor de planificare. Exista, desigur si alte variabile care influenteaza planificarea la educatia fizica in sensul de a o face complexa, dificila, cu referire de exemplu, la acele variabile care vizeaza mediul de provenienta a subiectilor (din mediul rural sau mediul urban, din zona de ses, de deal sau de munte, etc.), traditii, obiceiuri. in practica este foarte greu sa se respecte toate aceste variabile, dar nu imposibil. Planificarea la educatia fizica este un indicator principal si pentru aprecierea nivelului de conducere a activitatii respective. daca planificarea este realizata la nivelul parametrilor stiintifici previzibili sunt toate conditiile create ca si realizarea efectiva, desfasurarea activitatii si deci, conducerea ei sa fie stintifice si nu intamplatoare. Pentru planificarea educatiei fizice in ordine de subsistem al sau sunt valabile unele cerinte generale, necesar a fi respectate in viziunea aceluiasi criteriu suprem : eficienta maxima. Cerintele generale sunt urmatoarele: -concordanta cu progrma de specialitate, corespunzatoare subsistemului respectiv de educatie fizica; -concordanta cu particularitatile subiectilor din toate punctele de vedere; -concordanta cu specificul de zona geografica, social economica si climatica; -concordanta cu baza materiala concreta, cu posibilitatile materiale de practicare a exercitiilo fizice; -concordanta cu traditiile don zona sau unitatea respectiva in privinta practicarii unor probe sau ramuri de sport si a unor forme specifice (culturism, gimnastica aerobica, etc.); -concordanta cu optiunea subiectilor pentru unele forme de practicare a exercitiilor fizice, daca acestia au varsta de peste 10-11 ani. Rezultatul actiunii de planificare se concretizeaza in documente de planificare. Exista doua categorii de documente: a)documente la nivelul colectivului de specialistii (catedra, comisie metodica, etc.); b)documente ale fiecarui specialist. La nivelul colectivului de specialisti se elaboreaza in cele mai multe cazuri, planul anual de activitate, cu capitole pentru "activitatea didactica", "activitatea metodico-stiintifica", "activitatea competitional-sportiva", "activitatea administrativa", "activitatea educativa", "activitatea social-obsteasca", etc. La nivelul fiecarui specialist trebuie sa se elaboreze trei documente de planificare: -planul tematic anual; -planul calendaristic; -planul didactic. EVIDENTA Evidenta este activitatea specialistilor care sta la baza unei planificari corecte si eficiente . Continutul sau se concretizeaza in consemnarea sau inregistrarea de regula prin modalitatea scrisa nefiind excluse cle video si audio a rezultatelor din activitatea planificata sau a altor aspecte care o preced o insotesc sau o urmeaza. Evidenta este o activitate relativ usoar pentru specialisti si isi indeplineste rolul sau de cel mai bun aliat al planificarii daca corespunde urmatoarelor conditii: a)sa fie obiectiva, deci adevarata, eala, corecta, etc.; b)sa fie realizata la timp, conditie care implica consecventa si sistematizare, organizare si control. Avem trei forme sau tipuri de evidenta: 1.Evidenta preliminara, care este formata din toate datele prealabil necesare elaborarii oricarui document de planificare: numarul subiectilor, sexul acestora, varsta, nivelul de pregatire motrica (ca urmare a trecerii unor probe de control), nivelul de pregatire intelectuala, starea de sanatate, etc. 2.Evidenta curenta, care este formata din toate datele concrete ale activitatii d eEducatie fizica, absenti si prezenti la activitate, rscutiti medical de zi sau pe anumite perioade rezultate la probe de control, note curente si periodice, rezultate competitional-sportive, observatii curente, etc. 3.Evidenta bilant, care cuprinde notele si mediile pentru anumite perioade de pregatire (trimestre, semestre, sezoane, an, etc.) si o caracterizare a grupului de subiecti privind modul de insusire a programei respective. intotdeauna evidenta bilant din anul curent sau perioada curenta de pregatire se transforma in evidenta preliminara pentru anul urmaotr sau perioada urmatoare de pregatire. Exista mai multe documente de evidenta. Continutul si forma acestora depind de subsistemul de educatie fizica. in educatia fizica scolara, sunt consacrate doua documente: -catalogul, care este documentul oficial in care se consemneaza notele si absentele elevilor; -caietul profesorului care cuprinde toate datele ce se refera la educatia fizica cu elevii; acest caiet nu are o forma standardizata la nivelul national sau judetean. CONTINUTUL SI METODOLOGIA ELABORARII DOCUMENTELOR INDIVIDUALE DE PLANIFICARE PLANUL TEMATIC ANUAL Este documentul care vizeaza continutul general tematic al activitatilor de educatie fizica pe perioada unui an de zile. in consecinta el se adreseaza numai componentelor tematice, ale modelului de educatie fizica, adica calitatile motrice si deprinderile si priceperilor motrice de baza, utilitar-aplicative sau specifice probelor si ramurilor de sport. Petru fiecare componenta tematica a modelului de educatie fizica se stabilesc trei elemente: 1.numarul de activitati in care se abordeaza; 2.amplasarea acestor activitati in anul respectiv de pregatire; 3.timpul ( in minute) care revine componentei respective in contextul duratei integrale a activitatii (50, 60, 100, etc.). Se recomanda mai ales din considerentele metodice, ca fiecare componenta sa fie abordata intr-o succesiune mai mare sau mai mica meintrerupta de activitati, succesiune numita "ciclu tematic". Marimea ciclurilor tematice este conditionata de o multitudine de variabile intre care dificultatea componentei abordate si nivelul de pregatire al subiectilor se afla pe primul plan. Fiindca se elaboreaza numai sub forma grafica acest document de planificare se mai numeste si "graficul anual de esalonare a ciclurilor tematice". Se pot desprinde urmatoarele trei variante mai des intalnite in practica: 1.activitati in care se abordeaza doar o singura tema, de regula intr-o proba sau ramura de sport. Din punct de vedere metodic este varianta cea mai rentabila fiindca se lucreaza o singura problema dar temeinic prin numarul mare de repetari. daca problema (tema) nu este atractiva, varianta nu are prea mare succes cu subiectii. Din punct de vedere al dotarii materiale in relatie cu densitatea activitatilor de educatie fizica, varianta aceasta este detul de rar intalnita in practica speficifa din tara noastra. 2.activitati in care se abordeaza doua teme, timpul distribuindu-se in functie de complexitatea fiecarei teme si de nivelul "cunoasterii" ei de catre subiecti. daca se lucreaza cu subiecti impartiti pe doua grupe atunci obligatoriu se va aloca acelasi timp pentru fiecare tema grupele "schimbandu-se" sau "rotindu-se" in timpul respectiv. daca se lucreaza frontal, timpul se poate distribui si inegal intre cele doua teme. Este varianta cel mai frecvent folosita in practica specifica din tara noastra. Cele doua teme pot fi numai din deprinderile sau priceperile motrice, numai din calitatile motrice (mai rar in sezonul erce si in situatii de dotare materiala necorespunzatoare) sau una din deprinderile si priceperile motrice si alta din calitatil motrice nu conteaza ordinea de abordare. 3.activitati in care se abordeaza trei teme. in educatia fizica scolara este varianta cea mai raspandita din necesitatea obtinerii unei densitati motrice corespunzatoare in conditiile dotarii materiale slabe din unitatile noastre de invatamant. Cele mai frecvent sunt intalnite urmatoarele combinatii cu trei teme: a) o calitate motrica (viteza sau indemanare); -o deprindere sau pricepere motrica; -o deprindere sau o pricepere motrica; b) o deprindere sau o pricepere motrica; -o deprindere sau o pricepere motrica; -o calitate motrica (forta sau rezistenta). Exista si posibilitatea abordarii in aceiasi activitate a trei deprinderi sau priceperi motrice daca dotarea materiala este foarte buna. Niciodata la educatia fizica nu pot fi abordate trei teme din calitatile motrice in aceiasi activitate (lectie, sedinta de pregatire, etc.) Este foarte impoortant de retinut faptul ca timpul alocat temelor, numit "timp tematic", nu poate epuiza in mod logic, activitatea respectiva. Mai este necesar si un "timp matematic" pentru organizarea grupului de subiecti, incalzirea organismului, revenirea dupaefort si aprecierea asupra activitatii subiectilor. De regula intre timpul tematic si cel netematic este cu aproximatie de 60% - 40%; daca activitatea dureaza 50 minute, cum este cazul lectiei de educatie fizica scolara, atunci timpul tematic este de 30-35 minute; daca activitatea dureaza 80 minute, atunci timpul tematic este de 50-60 minute, pentru activitatea de 100 minute, timpul tematic este de 70-75 minute. ca forma, planul tematic anual se poate prezenta astfel: Anexa 1. In planul tematic anulal nu apar mijloacele, adica sistemul de actionare si nici verificarile facute pentru evaluarea nivelului de pregatire a subiectilor. Aceeasi componenta a modelului de educatie fizica poate sa fie abordata in timp diferit pe parcursul anului si ciclurilor tematice sau intr-un timp constant. Exemplu in acest sens: - viteza 10 15 20 - forta 20 20 20 - saritura in lungime 25 15 - fotbal 30 30 Combinarea temelor, esalonarea lor pe parcursul anului si repartizarea timpului pentru fiecare tema apartin ca actiuni sau operatii, exclusiv celui care conduce activitatea respectiva de educatie fizica. PLANUL CALENDARISTIC Se elaboreaza pentru perioade mai scurte de timp, comparativ cu planul anual. Cel mai frecvent se elaboreaza plan caracteristic pe cate trei luni succesive, intalnindu-se in literatura de specialitate denumirea acestui document ca plan calendaristic trimestrial , vizandu-se desigur doar educatia scolara. Dar acest document ca plan calendaristic semestrial, valabil de exemplu pentru educatia fizica din invatamantul superior sau pe mai mult de patru luni. in consecinta, cel mai corect este sa denumim acest document doar plan calendaristic, fara nici o adaugire. Planul calendaristic deriva din planul tematic anual si ca atare, se adreseaza acelorasi componente tematice ale modelului de educatie fizica. De aceea, nu se justifica includerea in acest document si a unor componente netematice ale modelului de educatie fizica, capacitatea de organizare, dezvoltare fizica armonioasa, capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice. Planul calendaristic are doua forme de elaborare: -descriptiva; -grafica. Mai veche este forma descriptiva. Ambele forme au avantaje si dezavantaje. Forma descriptiva este specifica si altor activitati. Forma grafica, cu o vechime de aproape trei decenii, este mai putin raspandita, dar este necesara si chiar obligatorie in situatiile de examen. in ambele forme se intalnesc aproape aceleasi elemente componente. Forma descriptiva se prezinta in felul urmator: (vezi anexa 2) La rubrica "Teme si Obiective" se consemneaza prin cuvinte, ce calitati sau deprinderi si [riceperi motrice se abordeaza si care sunt sarcinile sau obiectivele operationale pentru activitatea respectiva (lectie, activitat de intretinere, etc.) Aceasta forma descriptiva de planificare calendaristica este acceptata de majoritatea unitatilor de invatamant sau alte insitutii, asociatii, cluburi, etc., cu atributii in domeniul educatiei fizice. Dezavantajul acestei forme este acela ca solicita mult efort din partea celui care o elaboreaza dar si mai mult efort din partea celor care controleaza activitatea si implicit planificarea acesteia. Forma grafica, cuprinde aceleasi elemente de continut, dar altfel consemnate. Este vorba de urmatoarele elemente: indicatori de recunoastere si analiza, componentele tematice ale modelului de educatie fizica, sistemele de actionare codificate, numarul curent al activitatilor din perioada respectiva, esalonarea sistemelor de actionare si dozarea lor conform ciclurilor tematice din planul anual, probele de control care rezulta din legenda planului din anexa acestuia. Forma grafica a planului calendaristic e prezinta asftel: (vezi anexa 3). Sunt necesare cateva precizari, sub forma de reguli pentru aceasta forma grafica. Specific pentru aceasta forma este ca nu se opereaza cu civinte ci doar cifre si alte simboluri. Primul element de apreciere a calitatii unui plan calendaristic sub aceasta forma este modul de esalonare a sistemelor de actionare. -Intr-o activitate se pot programa atatea sisteme de actionare care prin dozare sa justifice timpul rezervat temei respective prin planul anual. Timpul consemnat cu o repetare pentru fiecare sistem de actionare rezulta din descrierea prevazuta in anexa planului calendaristic. - De obicei, se considera ca o calitate motrica trebuie abordata special in minimum 6-8 activitati succesive ajungandu-se pana la cicluri de 12-14 activitati. Deprinderile si priceperile motrice se pot aborda separat adica independent in activitati mai putine, 4-6 sau chiar 8-10. Totul este dependent de variabilele concrete. -Orice ciclu tematic trebuie sa se incheie mai ales la deprinderi si priceperi motrice cu verificareproblema fiind logica atat din punct de vedere al stabilirii calitatii invatarii dar si al predarii. InDiferent de forma, orice plan calendaristic presupune existenta unei anexe. Anexa planului calendaristic cuprinde sistemele de actionare, exercitiile, mijloacele. Eficienta acestor sisteme de actionare trebuie dovedita pe cale experimentala si pe esantionae semnificative de subiecti. Sistemele de actionare sunt de doua feluri sau categorii: simple si complexe. Sistemele smple sunt formate dintr-o singura structura motrica, dintr-un singur act motric. sistemele complexe sunt formate din doua, trei sau mai multe actiuni motrice sau structuri motrice, mai multe acte motrice, incluse in acelasi cod cifric. Conditia este ca toate sa realizeze acelasi obiectiv. in practica cele mai folosite sunt sistemele complexe, dar cele simple nu pot fi evitate mai ales in primele etape ale invatarii motrice. InDiferent de tipologie, orice sistem de actionare trebuie sa fie precis descris. in acest sens, ca elemente in descriere trebuie cuprinse urmatoarele: denumirea actiunii, structurii sau actului motric, pozitia initiala intermediara sau finala a corpului executantului; semnalul la care se declanseaza miscarea; distanta;durata sau incarcatura efortului; tempoul de executie; numarul de repetari cu limita inferioara si superioara pentru intregul sistem de actionare si fara limite pentru fiecare structura din sistemul de actionare complexe; durata pauzei intre interpretari si natura acestei pauze, cu pauze active se mentioneaza si continutul; formatii de lucru si modalitatea concreta de exersare. PROIECTUL DIDACTIC Acest document de planificare se elaboreaza pentru activitatea curenta concreta. Cel mai frecvent aceasta activitate se desfasoara sub forma de lectie, de aceea in majoritatea cazurilor acest document este numit plan de lectie. Dar activitatea curenta se poate desfasura si sub alte forme : sedinte de pregatire, activitate de intretinere, activitate competitionala, activitate de educatie fizica pentu toti de tip necompetitional, etc. Acest document este rezultatul unei gandiri profunde, in detaliu a continutului si metodologiei activitatii curente care se va desfasura, gandire multipla numita practicare didactica. Practicarea didactica presupune un sistem de intrebari logice si legic inalntuite, la care trebuie date raspunsuri cat mai corecte, in sens de eficienta, de catre cel care va efectua activitatea viitoare. in functie de intrebari si de raspunsurile sau solutiile propuse pentru rezolvarea intrebarilor se vorbeste de etapele si operatiile unei proiectari didactice in numar de patru. Aceste intrebari si solutiile de rezolvare a acestora, deci raspunsurile de natura praxiologica, ar fi urmatoarele: 1.Ce vreau sa ealizam? -precizarea sarcinilor concrete ale activitatii adica a obiectivelor care se subordoneaza unor teme programate prin planul anual si planul calendaristic. 2.Cu cine si cu ce vom realiza cele propuse? -analiza obiectiva a resurselor umane si materialelor sau instalatiilor de care se dispune la care se pot adauga unele posibilitati incerte ca prevedere pe termen lung din punct de vedere climatic. 3. Cum vom proceda pentru realizarea obiectivelor propuse? - elaborarea strategiilor de actionare pe planul continutului (selectionarea mijloacelor), dozarii efortului, formatiilor de lucru si modalitatilor de exersare concreta, indicatiilor metodice, etc. 4. Care este posibilitatea sau care sunt posibilitatile de cunoastere daca ceea ce a fost propus pentru a fi realizat s-a si realizat? - stabilirea uni sistem concret de evaluare a indeplinirii obiectivelor activitatii respective. Fiecare din cele patru etape are operatii specifice, unele suprapunandu-se peste solutiile sau raspunsurile propuse. Iata care sunt aceste operatii la educatia fizica: Etapa 1: a)stabilirea cu precizie a obiectivelor specifice fiecarei teme, obiective masurabile si posibil a fi realizate in timpul alocat activitatii respective, deci obiective realiste. Etapa 2: a)analiza colectivului de subiecti, numar, repartizare in functie de sex, cunoasterea deprinderilor sau priceperilor motrice care sunt teme, pregatirea psiho-individuala, etc. b)Analiza posibilitatilor materiale, baze sportive, instalatii, aparatura, materiale didactice, etc. Etapa 3: a)repartizarea timpului pentru verigile netematice, pentru cele tematice repartizarea s-a facut in planul anual; b)stabilirea ordinei de abordare a temelor; c)selectionarea mijloacelor pentru verigile netematice, pentru verigile tematice mijloacele se preiau din anexa planului calendaristic; in consecinta noi presupunem sa se elaboreze si o anexa a planului su proiectului activitatii, in care sa intre exercitii de front si formatii, complexe de dezvoltare fizica, exercitii pentu revenirea organismului, etc., numai apoi se poate discuta de asa numita schita a planului sau proiectului activitatii. d)Selectionarea metodelor si procedeelor metodice pentru toate verigile e)Stabilirea dozarii pentru mijloacele preconizate a fi folosite in verigile netematice f)Stabilirea dozarii pentru metodele si procedeele metodice preconizate a fi folosite in toate verigile; g)Stabilirea formatiior de lucru pentru mijloacele din verigile netematice fiindca pentru cele din verigile tematice formatiile de lucru sunt trecute in anexa planului calendaristic; h)Stabilirea modalitatilor concrete de exersare pentru verigile netematice, cele tematice sunt trecute in anexa. Etapa 4: a)elaborarea modalitatilor de verificare si apreciere a modului in care s-a realizat ceea ce s-a propus; aceasta presupune stabilirea unmor probe de control, clasice, jocuri bilaterale, concursuri, executii tehnice, partiale sau globale, combinatii de elemente, etc. Planul activitatii concrete, numit frecvent proiect didactic este finalitatea proiectarii pe termenul cel mai scurt. La educatia fizica forma acestui document de planificare se prezinta in felul urmator (vezi anexa 4) Consideram necesare unele precizari referitoare la elaboratea acestui document operativ de planificare. -la indicatori de recunoastere si analiza trebuie sa fie consemnate si cele mai mici amanunte ca : efectivul subiectilor pe sexe, dimensiunile spatiului de lucru, numarul materialelor si instalatiilor, etc., aceste amanunte sunt importante chiar daca ele in practica sunt cunoscute. -In formularea temelor nu apar probleme deosebite daca se retine ideea ca acestea sunt calitati motrice si deprinderi sau priceperi motrice. in consecinta: atletismul, gimnastica, jocurilor sportive, etc. Nu sunt teme ci domenii din care se iau temele din deprinderi si priceperi motrice: stafetele, parcursurile aplicative, jocurile de miscare, etc., nu sunt teme ci mijloace sau modalitati de realizare a unor teme, circuitul, izotermia, intervalul, etc., nu sunt teme ci procedee metodice de dezvoltare educare a unor calitati motrice. -Pentru calitati motrice, obiectivele vizeaza "dezvoltarea-educarea", "imbunatatirea" sau "verificarea" unia sau mai multor forme de manifestare, stabilindu-se si nivelul de localizare (membre, trunchi, abdomen, intregul corp, etc.). Pentru deprinderile si priceperile motrice, obiectivele trebuie sa precizeze etapa invatarii motrice (insusirea primare sau initiere, consolidare, perfectionare si verificare si accentul care se pune pe una sau mai multe faze din executia biomecanica a actului sau actiunii motrice respective. (Exemple in bibliografie) -Timpul pentru fiecare veriga trebuie sa fie precis, astfel incat prin insumare sa rezulte durata integrala a activitatii respective, 50, 80, 100min. -Pentru sistemele de actionare care presupun deplasarea in spatiu se recomanda dozarea prin repere speciale (lungimi, latimi, diagonale, tururi,etc.) -Formatiile de lucru se pot specifica prin cuvinte (linie pe un rand, coloana cate unul, coloana cate doi, cerc, etc.) sau prin schite, desene, scheme, etc. -Indicatiile metodice nu trebuie sa fie confundate cu executia corecta din punct de vedere biomecanic mai ales ci la tratarea diferentiata a unor subiecti, unele manevrari speciale ale grupului de subiecti pe parcusrul activitatii, etc. -Rubrica "Observatii" se completeaza numai daca este cazul dupa desfasurarea activitatii respective, de catre cel care conduce lectia de educatie fizica.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "Referat de medicina.Proiect educatie fizica". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Comentarii

este foarte foarte tres tres tres tres urat,stupid naspa

 
 
Studentie.ro
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook
Publicitate pe Studentie.ro ×