Referat SURSE DE GAMAGLOBULINE OMOGENE

Incarcat la data: 28 Martie 2007

Autor: Adascalitei Virgil

Pret: 50 credite

Moleculele de anticorpi ale unui ser imun sunt foarte heterogene din punctul de vedere al specificittii lor de combinare cu epitopii antigenici inductori, deoarece, att antigenele moleculare, dar n special cele corpusculare (virusuri, celule), prezint o mare diversitate de epitopi. Chiar si antigenele moleculare cele mai simple sunt mozaicuri de epitopi. Specificitatea de combinare a moleculelor de anticorpi corespunde epitopilor fat de care s-au sintetizat. Diversitatea urias a specificittii de combinare a anticorpilor (evaluat la 108-109) genereaz o heterogenitate biochimic de acelasi nivel, materializat n variatia secventei de aminoacizi, ceea ce a constituit un obstacol major n calea studiului lor prin metode analitice, desi anticorpii se gsesc totdeauna n snge, cu exceptia cazurilor patologice de agamaglobulinemie. Analiza biochimic a imunoglobulinelor a fost conditionat de existenta unei surse omogene de molecule de anticorpi, cu o secvent identic a aminoacizilor. Conditia identittii secventei de aminoacizi este ndeplinit de anticorpii care au aceiasi specificitate de legare, nu fat de un antigen, ci fat de un singur epitop. Proteine de mielom Sursa natural de molecule de imunoglobulin, omogene, identice din punct de vedere biochimic (monoclonale), este mielomul multiplu (plasmocitomul), o afectiune tumoral malign, initiat n mduva osoas si rezultat prin proliferarea unui plasmablast. Plasmocitomul produce molecule de imunoglobuline identice din punct de vedere biochimic si al sarcinii electrice, denumite proteine de mielom, deoarece toate celulele tumorii sunt descendente ale unei singure celule productoare de anticorpi. Moleculele secretate de o tumor de mielom se numesc proteine M (Mielom) sau paraproteine si pot s reprezinte pn la 95% din totalul gamaglobulinelor plasmatice. Tumorile de mielom apar spontan cu o frecvent mic la om, cine, cal, sobolan, soarece sau se induc experimental la soarecii liniilor inbred NZB si BALB/c. Tumora este transplantabil n serie. Uneori, proteinele M au aceiasi secvent de aminoacizi ca si imunoglobulinele normale, dar adeseori, sinteza catenelor patologice este incomplet: lipsesc diferite secvente de aminoacizi, de diferite lungimi. Rareori, proteinele de mielom si pstreaz chiar proprietatea de a lega specific determinanti antigenici cunoscuti: de exemplu, 5% din proteinele M ale unei linii inbred de soarece, leag determinanti antigenici ai suprafetei celulelor bacteriene enterice, ceea ce sugereaz c tumora si are originea n descendentii limfocitelor B, care prolifereaz ca rspuns la stimularea specific cu antigene ale microbiotei enterice. Tumorile de mielom, de cele mai multe ori, secret molecule incomplete sau fragmente de molecule imunoglobulinice. n celulele tumorilor de mielom, rata sintezei catenelor H si L este dezechilibrat. De exemplu, mielomul Bence-Jones, sintetizeaz catenele L n mare exces. Proteinele Bence-Jones sunt dimeri de lanturi L (k sau ?). Una din cele dou catene L are rolul catenei H si particip la formarea situsului de legare. Molecula patologic are activitate de anticorp fat de unele componente tisulare sau fat de antigene mici. Mielomul lanturilor grele sintetizeaz numai catenele H ale izotipurilor a??? sau , iar mielomul macroglobulinemiei Waldenstrom sintetizeaz molecule de IgM. Majoritatea mieloamelor produc proteine Bence-Jones. n laboratorul clinic, diagnosticul de mielom se pune dup detectarea n ser, prin electroforez, a unei cantitti mari de molecule ale unui izotip de imunoglobulin (circa 50 mg/ml). Proteinele de mielom precipit la 50-60o, la pH 4-6, se redizolv prin nclzire la 80-90o si reprecipit prin rcire. La pacientii cu mielom, n special la cei cu macroglobulinemie Waldenstrom, vscozitatea sngelui creste mult, datorit cantittii excesive de proteine produse de mielom. Eliminarea proteinelor patologice se face prin procedeul plasmaferezei. Plasmafereza este tehnica de recoltare a unor volume mari de snge, urmat de reintroducerea n organism, a celulelor sanguine suspendate ntr-un nlocuitor de plasm. Surse artificiale de anticorpi monoclonali. Tehnologia hibridomului Metoda clasic de obtinere a anticorpilor necesari studiilor clinice si de diagnostic, const n stimularea repetat, prin injectarea antigenului ntr-un organism cu reactivitate imunitar optim. Cnd titrul anticorpilor specifici este maxim, animalul este sngerat si se obtine serul imun (antiserul), care este folosit n stare nativ sau este utilizat pentru purificarea anticorpilor. Metoda are cteva dezavantaje: - cantitatea si calitatea anticorpilor fat de un antigen variaz de la un organism la altul si chiar ntre sngerrile succesive ale aceluiasi animal; - serul imun este un amestec foarte heterogen de molecule de anticorpi, chiar si n cazul n care imunizarea se face cu un antigen cu grad nalt de puritate; - orict de simplu ca structur molecular, un antigen are mai multi epitopi care stimuleaz mai multe clone de limfocite, ce produc anticorpi cu specificitti si afinitti diferite; - antigenele nalt purificate contin impuritti antigenice care induc sinteza anticorpilor specifici n cantitti disproportionat de mari; - chiar dup purificare proces costisitor antiserurile contin anticorpi cu afinitti diferite si cu reactivitate ncrucisat. Din aceste cauze, toate serurile imune sunt amestecuri de anticorpi policlonali, n cantitti variabile de la un organism la altul. Obtinerea unor cantitti mari de anticorpi cu specificitate de legare fat de un epitop unic, prin metoda clasic este imposibil. Tehnologia modern de obtinere a anticorpilor omogeni, denumit hibridoma (hibrid + mieloma) a fost propus de Khler si Milstein (1975), se bazeaz pe urmtoarele principii metodologice si teoretice: 1) Antigenul purificat se injecteaz animalelor de experient. 2) La momentul adecvat, din splin sau din ganglionii limfatici, se separ limfocitele. Fiecare limfocit si plasmocitele derivate sintetizeaz molecule omogene de anticorpi, cu specificitate unic de combinare pentru un singur epitop, denumiti anticorpi monoclonali (AMC). 3) Limfocitele B triesc putin n afara organismului, iar plasmocitele care sintetizeaz cea mai mare cantitate de anticorpi, nu supravietuiesc in vitro si de aceea cultivarea sau clonarea lor nu este posibil. 4) Celulele de mielom sunt nemuritoare, datorit capacittii lor de a se mentine un timp nelimitat n cultur. Fuziunea lor cu limfocitele B in vitro, le confer celor din urm proprietatea de nemurire, rezultnd o celul hibrid(hibridom), care sintetizeaz si secret anticorpi monoclonali (AMC). AMC sunt considerati ca varianta in vitro a proteinelor de mielom, pentru c n ambele cazuri, o clon de limfocite prolifereaz si secret anticorpi cu o anumit specificitate 5) Hibridomul productor de anticorpi mosteneste caracteristici att de la limfocit adic secret anticorpi cu specificitate fat de un antigen, ct si de la celula de mielom, adic este nemuritor. 6) Celulele hibridoma pot fi clonate individual si fiecare clon produce anticorpi specifici fat de un singur determinant antigenic. Ele pot fi mentinute indefinit prin pasaje in vivo sau prin cultivare in vitro. Fig.91. Biotehnologia hibridomului de producere a anticorpilor monoclonali se bazeaz pe fuziunea limfocitului, cu celula tumoral de mielom de soarece. Antigenele membranare specifice ale celor dou celule, se distribuie n mozaic pe suprafata celulei fuzionate heterocarion. Etapele obtinerii hibridomului Metodologia obtinerii unei linii celulare hibride, nemuritoare, productoare de AMC, parcurge mai multe etape. 1. Obtinerea celulelor de mielom. Baza tehnologiei hibridomului a fost obtinerea unei linii celulare mutante de mielom, care nu secret anticorpi si este deficient pentru hipoxantin-guanozin-fosfo-ribozil-transferaz (HGPRT). Mielomul (plasmocitomul) este rezultatul diviziunilor necontrolate ale unui singur plasmablast sau ale unui precursor al su din linia limfocitar B. Proliferarea necontrolat este nsotit de sinteza unor cantitti mari de molecule omogene de imunoglobulin, cu proprietti biochimice uniforme. Moleculele sintetizate de tumorile de mielom se deosebesc de imunoglobulinele normale, prin aceea c nu prezint specificitate de legare cu antigenul. Tumorile de mielom apar spontan la multe mamifere, iar la om, 1% din tumori sunt mieloame. Tumorile de mielom se induc experimental la mai multe linii de soarece (BALB/c si NZB), dup injectarea intraperitoneal a uleiurilor minerale, sau dup implantarea materialelor plastice, care produc o reactie inflamatorie cronic. Tumorile apar dup 120-130 de zile si se pot mentine prin pasaje seriate la soareci din aceiasi linie inbred sau prin cultivare in vitro si produc cantitti suficiente de imunoglobuline pentru analiza biochimic. Nu s-au obtinut mieloame care s sintetizeze anticorpi cu specificitate de legare fat de un antigen. Hibridoamele se obtin din linii speciale de mielom, care au dou particularitti mutationale: - nu sintetizeaz propria molecul de imunoglobulin, astfel c celula hibrid va produce exclusiv molecule de imunoglobulin caracteristice limfocitului B normal; - sunt deficiente pentru sinteza enzimei HGPRT, necesar sintezei acizilor nucleici. - Pentru hibridare sunt disponibile linii celulare de mielom de soarece, de sobolan, de om, dar cea mai folosit este linia P3-X63-Ag8, izolat de la linia BALB/c, cu urmtoarele caracteristici: este HGPRT-; - este tumorigen pentru soarece; - are o frecvent relativ nalt (1/105-106) de fuziune cu limfocitele de soarece; - nu sintetizeaz imunoglobulina proprie si nu represeaz genele pentru sinteza imunoglobulinei n hibridom; - are o eficient nalt de clonare in vitro. Deoarece sunt deficiente pentru sinteza enzimei HGPRT, celulele sale nu detoxific efectul aminopterinei, care se adaug n mediul de crestere. Aminopterina, un antagonist al reductazei acidului folic, blocheaz calea sintezei ADN prin inhibitia sintezei purinelor (A, G) si a timidinei. In mediul cu aminopterin, celulele cu HGPRT- nu supravietuiesc. 2. Imunizarea. Obtinerea unei populatii mari de limfocite B, prin fenomenul expansiunii clonale, angajate n sinteza anticorpilor specifici fat de un anumit epitop, se realizeaz prin imunizare. Antigenul stimuleaz mai multe clone de limfocite. Fiecare clon de limfocite activate, sintetizeaz anticorpi specifici fat de unul din epitopii antigenului. Procedura de imunizare (cantitatea de antigen, tipul de adjuvant, calea de administrare) este selectat empiric. Cea mai bun surs de limfocite rmne splina de soarece si de sobolan, dar n special soarecele BALB/c, pentru c mielomul are aceiasi origine si prin hibridare se evit incompatibilitatea CMH. Hibridoamele de sobolan, obtinute prin fuziunea limfocitelor splenice cu celule de mielom, sunt mai stabile si anticorpii pe care i sintetizeaz fixeaz complementul. Cantitatea de antigen necesar pentru imunizare depinde de imunogenitatea acestuia. Antigenele celulare bacteriene sau ale celulei eucariote sunt foarte imunogene. Antigenele solubile (polipeptide, glucide, hormoni) sunt slab antigenice. Imunogenitatea lor creste dup cuplarea cu hemocianin de Limulus (KLH) sau cu albumina. Cea mai bun imunizare se obtine prin injectare intravenoas sau intraperitoneal repetat, timp de cteva sptmni sau luni, a antigenului slab imunogen. Splina se recolteaz nainte de atingerea titrului maxim al anticorpilor serici. Blastele fuzioneaz mai usor dect celulele n repaus. O alternativ a imunizrii este stimularea limfocitelor in vitro, prin incubarea n prezenta antigenului. 3. Fuziunea se realizeaz n scopul imortalizrii celulelor productoare de anticorpi si este esenta biotehnologiei hibridomului. Scopul imortalizriieste pstrarea capacittii limfocitelor individuale de a secreta un singur tip de AMC, prin cresterea nelimitat n timp, fr senescent, in vivo sau in vitro, ca o consecint a transformrii, indus cu celule de mielom. Limfocitele sau imortalizat pe trei ci: - prin fuziune cu celule tumorale de mielom - prin infectie cu un virus transformant ADN - prin transfectie cu ADN transformant din celulele maligne sau cu ADN al unui oncodnavirus. Cea mai utilizat metod de imortalizare este aceea a fuziunii cu o celul de mielom. Fuziunea limfocitelor viabile din splin, obtinute prin dezagregare mecanic, cu celulele de mielom HGPRT- se realizeaz prin amestecul lor n proportie de 2-5 celule splenice/o celul de mielom. Procesul fuziunii este stimulat pe mai multe ci, dar cel mai adesea se foloseste PEG cu gr. mol. de 4000 D. Amestecul de celule se mentine 3 minute n 0,20-0,50 ml PEG 40%, la 370, pH 7,5-8,0. Frecventa fuziunii creste sub actiunea impulsurilor electrice scurte, de mare intensitate. Numrul si varietatea hibridoamelor obtinute este mare, ceea ce impune selectia celor productoare de anticorpi cu specificitatea dorit. 4. Selectia celulelor de hibridom. Amestecul de fuziune contine celule splenice si celule de mielom nefuzionate, celule splenice fuzionate ntre ele, celule de mielom fuzionate ntre ele si celule hibridom, rezultate prin fuziunea splenocitelor cu celule de mielom. Selectia are ca scop, separarea celulelor de hibridom si eliminarea din amestec, a celorlalte tipuri celulare, nefuzionate sau fuzionate neutilizabile. In acest scop, amestecul de celule se cultiv pe mediul selectiv HAT (hipoxantin-aminopterin-timidin), n care splenocitele nefuzionate si fuzionatii splenocit x splenocit mor n 1-2 sptmni, coplesite fiind numeric de celulele de hibridom, care se divid la fiecare 17-24 de ore. Mediul selectiv HAT permite supravietuirea numai a fuzionatilor mielom x splenocit si este inhibitor pentru celulele de mielom, ca si pentru fuzionatii mielom x mielom. Actiunea sa selectiv se bazeaz pe urmtoarele conditii experimentale: a) Aminopterina din mediul HAT blocheaz sinteza purinelor (A, G) pe calea inozin-monofosfatului si astfel blocheaz sinteza acizilor nucleici. In acest mediu, celulele HGPRT- devin dependente de surse externe de purine (A, G) si de timidin. Hipoxantina din mediul HAT poate fi convertit la inozin-monofosfat, de ctre enzima HGPRT si se formeaz adenozin-monofosfat si guanozin-monofosfat. Timidina poate fi fosforilat la timidin-monofosfat si timidin-trifosfat, de ctre enzima TK. Ambele enzime (HGPRT si TK) se gsesc n splenocitele normale. b) Celulele de mielom sunt HGPRT- si pe mediul selectiv HAT nu supravietuiesc nici celulele ca atare, nici fuzionatii mielom-mielom. Pe acest mediu supravietuiesc si se divid indefinit, celulele de hibridom, deoarece sunt HGPRT+ (codificat de genomul splenocitelor) si sunt nemuritoare, calitate conferit de celulele de mielom. 5. Clonarea. Clona este o populatie de celule identice, genetic stabile, derivate din diviziunea unei singure celule. Clonarea se face prin diseminarea suspensiei celulare diluate, pe medii nutritive agarizate. Fiecare celul de hibridom, prin diviziuni succesive, produce o colonie, adic o clon celular. Operatia de clonare se repet pentru a garanta o descendent omogen. Dintre sutele de hibridoame clonate, este necesar selectarea celor cu capacitate de sintez a anticorpilor specifici fat de antigenul cu care s-a fcut imunizarea. Fig.92. Ilustrarea schematic a etapelor producerii anticorpilor monoclonali (AMC). Animalele, de obicei soareci, sunt imunizate cu un antigen (de exemplu, un microorganism care contine 4 antigene de suprafat - a, b, c, d). Fiecare antigen contine un numr de epitopi, de exemplu molecula b contine epitopii b, b, b. Serul animalelor imunizate este policlonal si contine anticorpi A, B, B, B, C, D. Prima treapt n producerea AMC este obtinerea suspensiilor de celule B si celule de mielom. In etapa urmtoare, cele dou populatii de celule (m si s) sunt puse n amestec, n prezenta PEG, ca agent de fuziune. Suspensia se repartizeaz n godeurile unei plci pentru cultivarea celulelor, la o dilutie adecvat astfel nct, fiecare godeu s nu contin mai mult dect o celul hibrid. Celulele se cultiv n mediu HAT pentru a inhiba cresterea celulelor de mieloma nefuzionate. Celulele splenice nefuzionate nu se divid si mor dup cteva zile. In procesul de selectie mor si fuzionatii s - s si m - m. Supravietuiesc si prolifereaz fuzionatii am, bm, bm, dm si xm. Clonarea se repet. Hibridoamele se cultiv si se determin specificitatea anticorpilor sintetizati. Cele care sintetizeaz anticorpi cu specificitatea necesar se propag n recipiente mai mari n care se obtin 1-10 l/ml. Celulele pot fi injectate n cavitatea peritoneal de soarece, unde se multiplic sub forma ascitei si produc 1 mg/ml anticorpi specifici. Hibridoamele productoare de anticorpi cu specificitatea dorit, se cultiv in vitro, n culturi cu perfuzie continu cu mediu proaspt sau n bioreactoare cu capacitate mare. Cea mai simpl tehnic este a cultivrii in vivo si const n inocularea intraperitoneal a circa 2 x 106 celule hibridoma, la organisme ale aceleasi linii genetice (pentru evitarea fenomenului de incompatibilitate CMH). Hibridomul se dezvolt intraabdominal si lichidul de ascit care o nsoteste, contine anticorpi n proportie de 50% din totalul proteinelor sale. Randamentul producerii AMC in vivo este de 100-1000 de ori mai mare dect in vitro. Anticorpii din lichidul ascitic se purific prin fractionare cu sulfat de amoniu sau prin metoda cromatografiei cu schimb de ioni. Avantajele biotehnologiei hibridomului Producerea AMC prin tehnologia hibridomului are un avantaj net fat de metoda conventional a obtinerii serului imun, deoarece se pot obtine anticorpi specifici produsi de cte un hibridom, pentru fiecare epitop al unui antigen natural. Clonarea individual a fiecrui hibridom, creeaz conditii ca fiecare clon celular s secrete anticorpi cu specificitate unic fat de un singur epitop al unui antigen. Celulele de hibridom prolifereaz rapid, ceea ce scurteaz timpul necesar obtinerii AMC. Hibridoamele produc cantitti foarte mari de anticorpi, ce depsesc de cteva ori concentratia anticorpilor din serul animalelor imunizate. Clonele de hibridom se mentin indefinit prin cultivare in vitro sau in vivo. Hibridomul ofer posibilitatea obtinerii AMC marcati, prin adugarea precursorilor marcati radioactiv (marcare intern). Anticorpii marcati in situ (n timpul sintezei) ofer un avantaj net n raport cu anticorpii marcati dup purificare (marcare extern). Marcarea extern cu I125 implic purificarea imunoglobulinelor din antiserul conventional, dar presupune modificarea chimic si denaturarea partial, cu pierderea proportional a specificittii de legare. Pentru marcarea intern se folosesc elemente radioactive cu perioada de njumttire mai lung dect a I125 : C14, S35, H3. Marcajul radioactiv intern este net superior celui cu peroxidaz si feritin, utilizat n tehnicile conventionale. Tehnologia hibridomului este un model experimental care poate fi extins si la alte categorii de celule care sintetizeaz substante utile (interferon, insulin). Obtinerea unor hibrizi dintre celula de mielom de soarece si un limfocit normal, de la aceiasi specie, n scopul producerii AMC, a introdus un concept nou n biologia molecular - conceptul imortalizrii functiilor specifice diferentiate. Aplicatii practice ale AMC AMC reprezint un reactiv imunochimic bine definit si de aceea, rezultatele obtinute prin utilizarea lor sunt reproductibile. AMC se folosesc ca reactivi de mare specificitate n cercetare, n diagnosticul clinic, n farmacologie pentru profilaxia si terapia unor infectii la om si animale, n tehnicile de biochimie analitic pentru purificarea unor molecule. n domeniul cercetrii imunocitochimice*, AMC sunt reactivi cu nalt specificitate, utilizati pentru identificarea unor proteine care se gsesc n cantitti foarte mici. De exemplu, AMC marcati cu fluorescein permit evidentierea moleculelor membranare, inaccesibile investigatiei cu metodele clasice. AMC au fost markeri eficienti pentru identificarea diferitelor subpopulatii de limfocite T si B, a antigenelor membranare ale celulelor seriei mieloide si monocitare. Sistemul CD (cluster differentiation) este definit n ntregime pe baza utilizrii AMC si cuprinde acum peste 200 de markeri de suprafat. AMC cu specificitate CD se folosesc pentru a detecta aparitia sau absenta populatiilor celulare n timpul stimulrii antigenice. Fig. 93 Structura fluoresceinei. Datorit specificittii lor de legare, AMC se folosesc pentru a evidentia diferentele antigenice minore ntre diferite variante moleculare. Astfel sau identificat variatiile compozitiei n aminoacizi ale spiculelor glicoproteice, consecutive driftului antigenic la virusul influenza A. AMC se folosesc pentru identificarea moleculelor neurotransmittoare, a receptorilor sinaptici si a enzimelor de biosintez. S-au obtinut AMC fat de receptorul de acetilcolin, dar dificulttile sunt mari pentru c neurotransmittorii sunt antigene slabe. n diagnosticul serologic, serurile imune obtinute prin metoda clasic au avut adeseori inconvenientul major al lipsei reproductibilittii rezultatelor. AMC se folosesc ca reactivi de mare specificitate pentru diagnosticul rabiei pe sectiunile de tesut nervos al animalelor infectate, Anticorpul este marcat cu o molecul generatoare de semnal (de exemplu, un fluorocrom, o enzim productoare de culoare prin actiunea sa asupra substratului specific, ori o particul metalic). Sensibilitatea metodei, adic puterea semnalului poate fi mrit prin cresterea raportului dintre molecula indicator (anticorpul marcat) si antigen. Imunocitochimia necesit producerea anticorpilor specifici si tratamentul adecvat al tesuturilor, adic fixarea si histoprepararea pentru a favoriza interactiunea optim ntre reactiv si molecula tint a hepatitelor virale B, C, D, a infectiei cu HIV (prin determinarea prezentei antigenelor n ser) si a unor infectii bacteriene. Pentru diagnostic se folosesc anticorpi marcati cu fluorescein sau metodele ELISA sau RIA. AMC se folosesc pentru diagnosticul neoplaziilor, pe baza evidentierii antigenelor specific-tumorale. n acest scop se utilizeaz AMC marcati cu izotopi radioactivi, cu specificitate fat de CEA, AFP etc. AMC se folosesc pentru detectarea hormonilor polipeptidici: TSH, FSH, HCG. Hormonii sunt molecule cu un numr mic de epitopi. Subunittile a ale diferitilor hormoni sunt foarte asemntoare, dar difer n special prin catenele . Exist AMC specifici pentru ambele subunitti si AMC care recunosc epitopii conformationali ai moleculei native. AMC se folosesc n farmacologie. In scop profilactic se fac imunizri pasive fat de infectiile bacteriene care nu beneficiaz de preparate vaccinale si sunt rezistente la antibiotice: Pseudomonas, Clostridium. n scop terapeutic, AMC se folosesc pentru tratamentul rabiei, pentru neutralizarea endotoxinelor (LPS) produse de infectiile cu bacterii Gram negative, consecutive arsurilor. Septicemiile sunt cauzate de o larg varietate de bacterii Gram negative, toate avnd n comun lipidul A n structura chimic a LPS. Pentru tratamentul majorittii infectiilor bacteriene se utilizeaz antibiotice, la un pret de cost inferior n raport cu AMC. AMC se folosesc n controlul fertilittii: AMC anti-HCG si anti-zona pelucida sunt folositi pentru imunizarea pasiv a femeilor fertile. Speranta utilizrii AMC n tratamentul tumorilor s-a nruit. Una din cauze este c majoritatea tumorilor umane si au originea n celulele epiteliale ale colonului, snului, plmnului si prostatei, iar oncogenele activate codific proteine intracelulare, inaccesibile terapiei cu AMC. Frecventa acestor tumori nu creste la persoanele imunosupresate, ceea ce este un argument n favoarea codificrii antigenelor intracelulare, inaccesibile sistemului imunitar. Chimioterapia ofer mult mai multe sanse de succes, la un pret de cost inferior. n sistemul hematopoietic si imunitar, AMC se folosesc pentru a distruge toate populatiile celulare, cu exceptia celulelor stem, cu scopul eliminrii celulelor malignizate si a precursorilor ei care poart oncogena activat. AMC se folosesc pentru neutralizarea nivelelor toxice ale unor medicamente (digoxina). AMC se folosesc ca agenti imunosupresori. Receptorilor de gref li se administreaz AMC specifici fat de complexul antigenic membranar CD3, n cazurile n care imunosupresia chimic (cu ciclosporin) nu reuseste. n maladiile autoimune, AMC se administreaz pentru a realiza o imunosupresie partial, care s permit aprarea fat de infectiile cu agenti oportunisti. AMC se folosesc pentru producerea imunotoxinelor (conjugate AMC-medicamente). Medicamentele utilizate sunt agenti citotoxici, care, prin intermediul situsului de legare a AMC, sunt destinate s se lege specific de celulele tint(de exemplu, celulele maligne). In acest scop sunt necesari AMC cu o afinitate nalt a specificittii de legare fat de antigene specific tumorale. AMC se cupleaz cu toxine (difteric, ricin, abrin), cu medicamente citostatice sau cu radionuclizi. AMC se folosesc n tehnicile de biochimie analitic, n scopul purificrii proteinelor, sub forma coloanelor de afinitate imunoabsorbante. AMC sunt imobilizati pe suporturi n coloane solide (imunosorbenti), prin care este trecut amestecul de proteine. In coloan sunt retinute specific, moleculele care se leag cu AMC. Astfel se purific proteine care se gsesc n amestec, n concentratii foarte mici (IFN). *Imunocitochimia este o tehnic de laborator care permite identificarea vizual a moleculelor tint n tesuturi si celule, prin interactiunea specific a anticorpilor marcati, cu antigenul.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "Referat SURSE DE GAMAGLOBULINE OMOGENE". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.