Comportamentul uman de la normal la patologic

Comportamentul reprezinta un asamblu de reactii ale unui organism ca raspuns la stimuli din mediul inconjurator. La realizarea raspunsului contribuie atat activitatea directa cat si gandurile emotile si sentimentele. Pentru analiza a comportamentului anormal trebuie mai intai sa incercam sa definim comprtamentul normal respective semnificatia si sensurile “normalitatii”.

Din punct de vedere conceptual modalitatile de abordare  a normalitatii pot fi diferite deoarece oameni si societatile au evoluat adeasea pe cai diferite datorita factorilor ambientali diferiti si izolarii cea ce a dus la variatia conceptului de normal de la o societate la alta.

Orice incursiune in  psihologie si medicina va ramane sub semnul intrebarii in absenta definirii normalitatii, sarcina pe cat de utila pe atat de dificila. La dificultatile de caracterizare ale normalului se adauga cand este vorba de sanatatea mintala, o serie de criterii exterioare proceselor biologice, societatea si cultura contribuie la modelarea caracterului normalitatii, precum si inacesabilitatea psihicului uman care este reprodus doar prin intermediul subiectivitatii proprii.

Dexul limbi romane defineste normalitatea ca: “obisnuit firesc normal, care este conform cu o norma ” O norma este o regula, care serveste la a face dreptate,  a redresa, catre o situatie care este considerata recomandabila de catre majoritatea.

In cazul studiilor normative de tratament se utilizeaza deobicei descrirea statistica conform repartitei gaussiene a curbei in forma de clopot astfel se potate concepe normalitatea pentru diversele fenomene fenomenelor biologice, psihologice si sociale.

Desi acest tip de normalitatea da impresia ca este foarte "obiectiv”, datorita faptului ca este bazata pe principiul statistic descrie fiecare individ pe baza unui scor total. Astfel conform acestei abordari un fenomen este cu atata mai normal cu cat este mai frecvent iar cu cat este mai indepartat de media statistica cu atat pare mai anormal Datorita acestei abordari fenomenele morbide inregistrate indeajuns de frecvent ar putea fi considerate ca intrand in sfera “normalului”.

Normalitatea, adica sanatatea, in cazul nostru cea mintala, pare a fi un amestec  complex a unei multimi de parametri ai vietii organice si sociale, aflati in echilibru dinamic, sanatate se poate spune ca reprezinta starea de echilibru dinamic si de bine biologic si psihologic pentru incadrarea sa optima in normele vietii sociale.

Astfel sanatatea umana poate fi gandita ca o ca o stare redata in cadrul care defineste normalitatea existentei individului, reprezentand mentinearea echilibrului structural al persoanei atat in perspectiva interna(a raportului reciproc al subsistemelor in comformitate cu sinteza ansamblului in raport cu normlele generale ale speciei varstei si a sexului), cat si din perspectiva externa, a echilibrului adaptativ dintre individ si mediul sau de viata.

Manifestarea acestei stari de sanatate ar fi existenta unei judecati si a unei viziuni realiste asupra lumii, dublate de existenta unei discipline psihologice si sociale, pe fundalul bucuriei de a trai.

Limita normal-patologic este extrem de greu de distins deoarece interferentele celor doua domenii sunt ambigue si greu de prevazut. Anormalitatea este o  indepartare de norma al carei sens pozitiv sau negativ ramane indiferent in ceea ce priveste definirea in sine a zonei de definitie. Sensul este important in perspectiva calitativa. Astfel, antropologic, in zona pozitiva se afla persoanele exceptionale, geniile, care joaca un rol creator in istoria omenirii, in instituirea progresului. Invers, patologia, boala, se refera la indepartarea de norma in sens negativ, spre minus, spre deficit functional si de performanta, spre dizarmonie, dezorganizare, destructurare.