REFERAT PSIHOLOGIE: VOINTA

Incarcat la data: 12 Decembrie 2008

Autor: Iulia Andreea

Pret: 80 credite

4,3 (9 review-uri)
Vointa Continut informational. Vointa reflecta obstacolul care se interpune in calea atingerii scopului propus. Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identifica nici cu un obiect sau fenomen al realitatii si nici cu rezistenta interna resimtita de om in desfasurarea unei activitati, ci reprezinta o confruntare intre posibilitatile omului si conditiile obiective ale acelei activitati. De aceea, una si aceeasi piedica obiectiva poate fi un obstacol mic pentru o persoana si unul dificil pentru alta. Evaluarea riguroasa, corecta, adecvata a obstacolului este destul de greu de realizat, aparand frecvent cazuri de subapreciere sau supraapreciere a obstacolului. Cauzele subevaluarii sau supraevaluarii sunt diverse: experienta succesului si a esecului, tipul de personalitate etc. Functii. Functia specifica a vointei este cea de autoreglaj constient realizat prin mijloace verbale. Rolul vointei in viata psihica vizeaza implicarea acestui proces in coordonarea, reglarea tuturor actiunilor constiente ale omului. Vointa confera constiintei dimensiunea autoreglajului prin mijloace verbale. Structuri operatorii. Vointa este singurul proces reglator care dispune de structuri operatorii, datorita faptului ca este un proces psihic dobandit, care se dezvolta in stransa legatura cu gandirea, limbajul si imaginatia. Structurile operatorii ale vointei se regasesc in fazele actului voluntar si sunt preluate mai ales din sfera gandirii: se selecteaza un motiv, se analizeaza, se evalueaza consecintele, se delibereaza, se adopta decizii etc. Daca gandirea poate fi apreciata drept un proces cognitiv decizional, vointa poate fi apreciata drept un proces decizional cognitiv. Produs. Finalitatea subiectiv comportamentala a vointei este efortul voluntar. Efortul voluntar este o mobilizare de resurse fizice, emotionale, intelectuale, prin intermediul energiei nervoase. Intre obstacol si efortul voluntar exista o anumita concordanta, care rezulta din experienta confruntarii cu obstacole sau situatii asemanatoare. Aceasta experienta se poate castiga in mod nemijlocit, dar si intr-o maniera mijlocita, prin invatare, educatie, imitatie. Resursele de efort voluntar nu sunt nelimitate, ci depind de energia nervoasa. De aceea, oamenii invata sa utilizeze efortul voluntar intr-o maniera eficienta, economica Definire. Vointa se defineste ca proces psihic complex de reglaj superior, realizat in mijloace verbale si constand in actiuni de mobilizare si concentrare a energiei psihonervoase in vederea biruirii obstacolelor si atingerii scopurilor constient stabilite. Reglajul voluntar se manifesta si ca initiere si sustinere a actiunilor si activitatii si ca frana, ca diminuare, ca amanare. si intr-un caz si in celalalt, este necesar efortul voluntar. Sunt imprejurari de viata cand este mai dificil si necesita o incordare mai mare stapanirea de sine, mentinerea, prin forta vointei, a calmului, a luciditatii, a puterii de discernamant. Efortul voluntar exprima caracteristica specifica cea mai importanta a vointei prin care se deosebeste de toate celelalte procese psihice. Consta intr-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emotionale prin intermediul mecanismelor verbale. Din punct de vedere neurofunctional, efortul voluntar reprezinta o organizare a activitatii nervoase in jurul unui centru dominant care exprima, in plan psihic, scopul actiunii. Efortul voluntar este trait de persoana ca o stare de tensiune, de incordare interna, de mobilizare a tuturor resurselor in vederea depasirii obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice mobilizate si desfasurate, reflecta particularitatile obstacolului. Efortul voluntar nu se identifica cu incordarea voluntara, desi in activitatile fizice, aceasta este o componenta necesara a depasirii obstacolului, daca este inclusa in mecanismele reglajului voluntar. Pot exista persoane care dispun de o forta fizica mare dar, care avand o vointa slaba, nu reusesc sa biruie nici obstacolele obisnuite. in acelasi timp, sunt si cazuri cand un om mai slab fizic invinge greutati mari datorita incordarii voluntare. in activitatea intelectuala, efortul fizic este mic, insa este considerabil cel din planul gandirii, al imaginatiei, al memoriei. Conducerea unei nave cosmice necesita o complexa activitate mintala, condusa si reglata constient si voluntar, in timp ce efortul fizic, dupa cum se stie, in conditii de imponderabilitate este foarte mic. Asigurand energia necesara desfasurarii activitatilor si mai ales organizandu-si si concentrand-o in directia unica a scopului, vointa este una din conditiile subiective, cele mai importante, ale reusitei activitatii si obtinerii unor inalte performante. Dar mobilizarea voluntara, desi deosebit de eficienta, este in acelasi timp costisitoare pentru organism din punct de vedere energetic. incordarea voluntara nu poate fi nelimitata. Dupa etape de efort voluntar intens si indelungat, urmeaza momente de oboseala, nu doar fizica ci mai ales nervoasa. De aceea, pentru pastrarea sanatatii fizice si mintale se recomanda un echilibru intre activitate si odihna. Intensitatea efortului voluntar si specificitatea mecanismelor puse in actiune reflecta obstacolul care apare in calea realizarii scopurilor. Desfasurarea unei activitati (cum ar fi lipsa de interes pentru acea activitate), ce reprezinta o confruntare intre posibilitatile omului si conditiile care poate fi un obstacol mic pentru o persoana si unul dificil pentru alta. Una si aceeasi problema de matematica necesita un efort minim pentru un specialist si o incordare mare pentru elevul care abia si-a insusit metodele necesare pentru rezolvarea ei. Dar dupa consolidarea cunostintelor si dezvoltarea capacitatilor rezolutive, obstacolul implicat in acel tip de problema se diminueaza, deci elevul stapaneste din ce in ce mai bine activitatea, o conduce operativ si eficient. De-a lungul desfasurarii unei activitati complexe, momentele de dificultate pot sa fie diferite si de aceea efortul voluntar se moduleaza dupa cresterea sau descresterea obstacolului, asigurandu-se concordanta ideala a activitatii este realizarea acestei concordante. Atunci cand obstacolul este subapreciat, efortul voluntar nu este suficient si exista riscul nedepasirii lui. Astfel, unele din esecurile unor foarte bune echipe de fotbal in fata unor adversari mediocri se explica prin lipsa acestei concordante. Poate exista si situatia inversa cand obstacolul este supraapreciat si, in consecinta, se ajunge la un grad inalt de incordare voluntara care duce la succes, dar cu un mare consum de energie psihonervoasa si incheiat cu oboseala si satisfactii indoielnice. si in acest caz, reglajul voluntar este deficitar. Aprecierea obstacolului este anticipata, la fel este si mobilizarea energetica astfel incat in timpul desfasurarii actiunii este foarte greu sa se ajunga la concordanta necesara. Daca omul se confrunta cu un obstacol fata de care isi da seama ca nu s-ar putea mobiliza pe masura si in timp util, puterea vointei se manifesta, de data aceasta, ca amanare a actiunii respective si pregatirea mai buna pentru o confruntare ulterioara cu garantii de reusita. Confruntarea de mai lunga durata cu obstacole de o anumita natura permite dezvoltarea capacitatilor de efort voluntar de un fel sau altul. Se poate vorbi de o specializare a efortului. Poate fi astfel un efort manifestat cu precadere in coordonarea si intensificarea miscarilor sau in incordarea atentiei sau o crestere a activitatii gandirii, memoriei, imaginatiei. in masura in care cineva devine constient de capacitatea sa de efort specializat, tinde spre acele activitati in care si-o poate pune mai bine in valoare. Reglarea voluntara a activitatii se face in conditiile stranse legaturi, cu toate celelalte procese psihice si, in primul rand, cu gandirea imaginatiei. inainte de a fi efectiv realizate, actiunile voluntare sunt gandite, intocmite rational si orientate spre scopuri proiectate imaginativ. intr-o activitate voluntara, bine reglata, toate componentele ei (informatiile, operatiile, capacitatile) sunt concentrate si directionate spre atingerea scopului. Totodata, vointa intervine in organizarea si dirijarea tuturor proceselor si starilor psihice care se integreaza intr-o activitate voluntara. In conditiile reglajului voluntar, perceptia spontana se transforma in observatie. Memoria se realizeaza in forma ei voluntara, iar cea involuntara ii este subordonata. In deosebi, in momentele dificile intervine atentia reglata voluntar, iar gandirea are momentele ei productive de varf o dirijare constienta si voluntara remarcabila, ceea ce nu anuleaza prezenta unor momente de desfasurare automatizata. Reglajul asupra proceselor afective, generat de desfasurarea activitatii se poate face, in doua directii: a)in concentrarea energiei afective si unificarea ei cu cea voluntara, atunci cand ele sunt convergente ca sens; b)ca rezolvarea unor conflicte emotionale, reprimand o tendinta afectiva in favoarea aceleia care merge in directia scopului. Astfel, pregatirea unui examen este o activitate complexa, cu nenumarate obstacole. Ea genereaza emotii si sentimente diverse: satisfactii intelectuale, certitudini, placerea efortului intelectual, dar si ingrijorare, neliniste, teama de esec si chiar frustrare de preocupari de divertisment. Aceste din urma pot perturba activitatea prin sporirea nejustificata de eforturi, care duc la oboseala prematura, prin intarzierea activitatii sau abandonului. Frana voluntara trebuie sa se manifeste in sensul diminuarii sau chiar reprimarii lor. In structura activitatilor complexe intra, cu necesitate, anumite deprinderi care se desfasoara automatizat, insa reglajul de ansamblu nu-i lipseste. El se manifesta ca alegere a deprinderilor, inlaturarea lor, corectarea lor daca devine necesar. Bazele fiziologice ale vointei. Mecanismele fiziologice ale activismului volitiv pot fi prezentate in felul urmator. In partea parietala a scoartei emisferelor mari e situata zona motorie. Ea e legata cu toate sectoarele scoartei, inclusiv cu terminatiile corticale ale tuturor analizatorilor. Aceasta legatura ofera posibilitatea ca excitatia, care a aparut intr-un anumit sector al scoartei, sa atinga zona motorie si sa provoace in ea un proces analog. Bunaoara, excitatia din terminatia corticala a analizatorului vizual se transmite in zona motorie si provoaca excitarea acesteia. Informatia din analizator, care a sosit in zona motorie, serveste drept un fel de semnal de pornire al reactiei motorii. Zona motorie se afla sub "tirul" permanent al informatiei din terminatiile corticale ale analizatorilor. Capatand informatia, celulele motorii pot transmite in orice moment ordinul cu privire la miscare. Astfel, legatura zonei motorii a scoartei cu alte sectoare ale creierului constituie premisa miscarilor si actiunilor constiente ale omului. Totusi, aceasta legatura nu epuizeaza intregul mecanism al comportarii volitive. In asemenea caz e prezentata calea elementara de trecere a informatiei din analizator in sectorul motor al scoartei creierului si de transformare posibila a acestei informatii in miscare. Omului, insa, ii este proprie aptitudinea de a, acumula informatie si a actiona pe baza ei. Mai mult decat atat, el e apt a generaliza datele, cunostintele capatate dinafara. Aceasta, dupa cum se stie, se obtine cu ajutorul celui de-al doilea sistem de semnalizare. Legaturile celui de-al doilea sistem se includ in sistemul general al legaturilor scoartei encefalului si complica incomparabil activitatea lui. Simplificand intrucatva complicatul mozaic cerebral al legaturilor permanente si temporare putem recunoaste ca legaturile celui de-al doilea sistem constituie ca si cum o veriga intermediara dintre terminatiile analizatorilor si zona motorie a creierului. Pe baza legaturilor celui de-al doilea sistem se realizeaza in intreaga regulare constienta si rationala a comportarii omului, are loc alegerea locului, timpului, caracterului, modalitatii, intensitatii actiunii la realizarea informatiei capatate. Excitantii celui deal doilea sistem de semnalizare activizeaza nu numai partea motorie a comportarii omului, ele sunt un semnal pentru inceperea multor procese psihice: gandirii, imaginatiei, memoriei, reguleaza atentia, provoaca sentimente. Cu ajutorul vorbirii se actualizeaza si se reguleaza intreaga activitate constienta a omului. Legaturile celui de-al doilea sistem au un rol hotarator pentru functia de Inhibitie a vointei, pentru retinerea miscarilor, a actiunilor. Astfel legaturile celui de-al doilea sistem schimba directia miscarii informatiei din analizatori in zona motorie. Aceasta informatie merge pe o cale foarte complicata. Avea perfecta dreptate 1. P. Pavlov cand scria ca spontanietatea miscarilor este un rezultat al muncii sumare a intregii scoarte a encefalului. Vointa, ca aspect regulator al constiintei, are natura reflex conditionata. Pe baza legaturii nervoase temporare se statornicesc si se consolideaza cele mai variate asociatii si sistemele lor, ceea ce, la randul sau, creeaza conditii pentru orientarea spre un anumit scop a comportarii. Creierul primeste in permanenta date despre aceea cum si ce se infaptuieste in fiecare moment dat. Aceste date se includ imediat in programa de actiuni deja elaborata. Daca actiunile sunt in corelatie cu programa trasata din timp, in acest, caz nu se introduc nici un fel de schimbari in decursul actiunii. Daca, insa, sosesc date ce nu corespund programei create in scoarta cerebra1a, atunci se schimba fie activitatea practica, fie programa prealabila. Astfel, acest mecanism specific de confruntare "sta la straja" corespunderii dintre programa si actiune, care se desfasoara pe baza ei. Dupa cum demonstreaza cercetarile, o importanta deosebita in infaptuirea regularii volitive o au lobii frontali ai scoartei cerebrale. Anume in ei are loc confruntarea rezultatului ce s-a obtinut in fiecare moment dat cu programa intocmita in prealabil a scopului. Lezarea lobilor frontali duce la abulie (lipsa patologica de vointa). Natura reflexa a reglarii volitive a comportarii presupune, crearea in scoarta cerebrala a focarului excitabilitatii optime. Focarul excitabilitatii optime este focarul de lucru din scoarta. Daca elevul efectueaza un exercitiu fizic, focarul excitabilitatii optime se situeaza, probabil, undeva in zona motorie a scoartei. Daca, insa, elevul examineaza exponatele unei expozitii, am putea presupune prezenta unui asemenea focar in zona vizuala. Focarul excitabilitatii optime, insa, poate fi provocat nu numai de excitantul care actioneaza in momentul respectiv. El se formeaza si pe baza influentelor capatate mai inainte. De exemplu, elevul a citit in ziar o problema de concurs. La inceput aceasta problema era, ca sa zicem asa, un excitant de o singura data. Venind acasa, elevul a inceput sa mediteze asupra problemei, a incercat s-o rezolve. Aceasta deja marturiseste despre crearea focarului excitabilitatii optime. Daca, insa, elevul a continuat sa rezolve problema, totodata a cheltuit pentru aceasta nu o singura zi, putem vorbi despre un focar mult sau mai putin stabil al excitabilitatii optime. Prin urmare, imaginile, gandurile - purtatorii scopului actiunii - sunt legate cu focarul excitabilitatii optime, care este o parte a mecanismului fiziologic al regularii volitive. Nu putem sa nu subliniem importanta deosebita a formatiei reticulare in cadrul mecanismului general al regularii volitive a comportarii. in prezent e unanim recunoscut ca informatia reticulara este un fel de filtru, care selecteaza unele impulsuri ce duc la scoarta si le selecteaza pe altele, care nu au o importanta vita1a. Formatia reticulara ca si cum cerne aceste impulsuri. E unanim recunoscut de asemenea ca formatia reticulara constituie un fel de acumulator si panou de comanda in ceea ce priveste asigurarea energetici a scoartei. Focarul excitatiei optime care exista in scoarta necesita sporirea continua a asigurarii energetice. Omul poate manifesta o mare energie la efectuarea unei anumite munci, poate nazui indelungat spre scop, intrucat formatia reticulara mentine in permanenta focarul excitabilitatii optime, il asigura cu energie. Formatia reticulara, insa, nu trebuie identificata cu activitatea intregii scoarte. P. K. Anohin a inaintat notiunea acceptorul actiunii. Esenta ei consta in faptul ca procesele nervoase ca si cum depasesc evolutia evenimentelor exterioare. Pe baza experientei din trecut omul anticipeaza, prevede influentele viitoare asupra sistemului nervos. Pe baza semnalului in creier se restabileste intregul complex al legaturilor nervoase, intregul sistem de asociatii, elaborat prin repetarea facuta de mai multe ori. Tezele, inaintate de P. K. Anohin, aprofundeaza si largesc reprezentarile noastre despre mecanismul regularii volitive a comportarii. La om mecanismul anticiparii actiunii reale e incomparabil mai bun decat la animale. La om se restabileste sistemul asociatiilor pe baza excitantului minim si foarte indepartat dupa continut (cuvantului, obiectului, insusirii lui etc.). Astfel, comportarea dirijata in mod constient este un rezultat al interactiunii multor procese fiziologice cerebrale extrem de complicate, precum si al influentei mediului inconjurator. Structura si fazele actelor voluntare. In capitolul despre activitatea umana s-a aratat ca aceasta are o structura foarte complexa in care se pot identifica variate actiuni. Printre acestea, actiunile voluntare au cea mai mare importanta in conducerea si reglarea ei pana la finalizare. Actiunile voluntare pot fi mai simple si de structura si de durata, mai ales cand obstacolele sunt minime, de exemplu atunci cand o explicatie o cauti in dictionar. Ele pot fi complexe si de lunga durata cand apar multe piedici si cand omul nu are experienta depasirii lor, ca in cazul pregatirii unui concurs de admitere. In actiunile voluntare, complexe sau de durata pot fi cu usurinta desprinse anumite momente sau faze in care reglajul voluntar se confrunta cu un anumit specific si in mod diferit. Prima faza a actiunilor voluntare consta in actualizarea unor motive care genereaza anumite scopuri si orientarea preliminara spre ele. in primul moment al acestei faze, reglajul voluntar este abia la inceput si se manifesta doar ca orientare facuta pe baza legaturii dintre motiv si scop. insa numai atat nu-i suficient pentru o actiune voluntara. Daca de parcurge doar acest moment se ramane numai la o dorinta. Trebuie sa apara apoi si intentia de a realiza acel scop, care este, de obicei, formulata verbal, prin mecanismele limbajului interior si care este sustinuta de cercetarea modalitatilor concrete de desfasurare a actiunilor. Un al treilea moment, dupa formularea intentiei, se construieste planul mintal al rezolvarii actiunii. in actiunile simple, acest al treilea moment poate fi urmat de executia efectiva. A doua faza a actiunilor voluntare este lupta motivelor, generata de aparitia mai multor motive si aferente lor, mai multe scopuri. Unele pot fi atragatoare pentru ca realizarea lor aduce satisfactii imediate, dar de fapt nu sunt prea valoroase pentru persoana. Altele sunt mai putin tentante, prin rezultatele lor imediate, dar sunt importante pentru viitor. in aceste conditii, reglajul voluntar se manifesta, cu precadere, ca deliberare in vederea alegerii. Deliberarea implica efort suplimentar de cunoastere a conditiilor de implinire a motivelor, de analiza constienta a urmarilor lor, de evaluare a acestora. A treia faza este luarea hotararii, care reprezinta urmarea unei decizii. Aceasta inseamna alegerea unui motiv si scop si inhibarea, amanarea celorlalte, pe aceasta baza putandu-se asigura concentrarea energiei psihonervoase in vederea realizarii scopului. Momentul deciziei poate fi uneori, dramatic pentru ca omul nu prelucreaza doar informatia, ci el traieste efectiv situatiile implicate in satisfacerea unora si nesatisfacerea altora. Pe de alta parte, el se simte raspunzator fata de sine, de rezultatele unei activitati cu sens personal si fata de altii pentru cele de interes general. in aceste conditii, lupta motivelor este si mai dramatica si poate fi mult prelungita in timp. Prin urmare, ea necesita un efort voluntar sustinut cu atat mai mult cu cat in actul deciziei sunt implicate si trasaturi de personalitate, cum ar fi: nivelul de aspiratii, particularitatile temperamentale, dorinta de a avea succes si teama de esec, sistem propriu de valori. Persoanele cu o vointa puternica reusesc sa decida in cunostinta de cauza in favoarea actiunilor care au o semnificatie majora personala sau sociala, chiar daca realizarea ar necesita un mai mare efort si privarea de satisfactii imediate. Slabiciunea vointei se poate manifesta in oscilatie indelungata intre diferitele motive si in incapacitatea de a lua o hotarare ferma. Dupa ce omul a facut alegerea, care satisface cel mai bine criteriile dar si dorintele si aspiratiile sale, el hotaraste realizarea scopului si satisfacerea acelui motiv. Planul mintal se imbogateste, se definitiveaza si devine reperul intern al desfasurarii respectivei activitati. Prin reglajul voluntar se va realiza o permanenta confruntare intre ceea ce se obtine si ce s-a proiectat. A patra faza este executarea hotararii luate. Ea inseamna realizarea efectiva a planului si atingerea reala a scopului. Acum omul foloseste o serie de mijloace materiale si mintale, cum sunt cunostintele, deprinderile, priceperile. Desfasurarea secventiala a actiunii este controlata prin confruntarea permanenta cu planul mintal si cu conditiile practice de desfasurare, realizandu-se si modificari ale planului, daca imprejurarile o cer. Pentru activitatile simple, executia urmeaza imediat hotararii. Pentru cele complexe, poate aparea un moment de pregatire intre hotarare si executie. Este vorba atat de pregatirea unor mijloace materiale, cat si de pregatirea omului in sensul insusirii de cunostinte, formarii de noi deprinderi, dezvoltarea de capacitati. Este posibil ca executia sa nu-si gaseasca nici o conditie de indeplinire. in aceste imprejurari este necesara amanarea ei sau inlocuirea cu ceva ce corespunde momentului si aceasta inseamna sa se declanseze o noua actiune voluntara cu toate momentele consemnate mai sus. Actiunile complexe si deosebit de semnificative implica o a cincea faza: verificarea rezultatului obtinut si formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare. Este cazul de exemplu, al activitatilor de rezolvare a problemelor de la oricare disciplina scolara, ca rezultatul obtinut trebuie verificat si mai ales generalizat pentru a servi in noi situatii. s-a pus intrebarea in care din fazele actului voluntar se depune cel mai mare efort de vointa. Nu exista un raspuns general la aceasta intrebare. Un efort mare poate fi depus in orice faza. Depinde de noutatea activitatii, de experienta persoanei, de conditii, de circumstante. De asemenea, intinderea in timp a fazelor poate fi foarte diferita. Uneori importanta este luarea hotararii si care uneori cere mai mult timp, asa cum este in activitatea de conducere. alteori, mai in activitatea productiva, faza executiva este cea mai importanta, ea necesitand cel mai mare efort si cel mai mult timp. Din fazele de mai sus pot fi sintetizate numai doua: una de preparare, cuprinzandu-le pe primele trei si alta de executie, care incheie si confirma puterea reglajului voluntar. Calitatile vointei. Vointa se formeaza prin executarea, in cursul vietii, a nenumaratelor actiuni voluntare, cerute de imprejurari dar si prin exercitii speciale. Treptat, se dobandesc anumite calitati de vointa care caracterizeaza capacitatea de efort voluntar a unei persoane. Cele mai importante sunt: puterea de vointa, independenta, perseverenta, promptitudinea luarii hotararii. Puterea vointei se exprima in intensitatea efortului prin care subiectul, confruntandu-se cu obstacolele importante, isi urmareste scopurile. In acest caz, omul este constient de inevitabilitatea greutatilor, dar si de caracterul lor surmontabil si aceasta motiveaza incordarea voluntara de care are nevoie ca sa le depaseasca. Un rol important in manifestarea puterii vointei il are valoarea scopului urmarit. In ciuda dificultatilor omul se simte satisfacut cu fiecare noua apreciere de scop. Opusul acestei calitati este slabiciunea vointei care inseamna imposibilitatea de a realiza efortul voluntar cerut, chiar daca cel in cauza este constient de importanta acestui fapt pentru sine si pentru cei din jur. El poate incepe dar nu reuseste sa-l finalizeze. Din acest punct de vedere poate fi un neadaptat in scoala si in viata. Perseverenta presupune realizarea efortului voluntar o perioada indelungata de timp, chiar si in conditiile in care, aparent, nu ar fi posibila continuarea activitatii. Perseverenta este sustinuta atat de valoarea scopului cat si de increderea in fortele proprii. La aceasta se adaoga si luciditatea in aprecierea imprejurarilor, in descoperirea tuturor conditiilor favorabile desfasurarii acelei actiuni. Un exemplu deosebit de perseverenta este intalnit la Victoria Lipan, din romanul Baltagul al lui M. Sadoveanu. Opusul perseverentei este incapatanarea, care este o insusire negativa a vointei, manifestandu-se ca urmare a unui scop cand este clar ca imprejurarile nu ofera nici o sansa de reusita, analiza logica relevand caracterul imposibil. incapatanarea poate fi explicata prin inertia si lipsa de flexibilitate in gandire si actiune sau prin judecata (ex.: "nu este bine sa ma intorc din drum"). Dar este si efectul unei carente educationale, cand din lipsa de competenta pedagogica si din comoditate, parintii satisfac cele mai absurde pretentii ale copiilor si de aceea acestia tin sa li se satisfaca pretentiile si in alte imprejurari. Independenta vointei se exprima in tendinta constanta de a lua hotarari pe baza chibzuintei proprii, de a cunoaste cat mai profund conditiile activitatii, a consecintelor si responsabilitatilor personale pentru ele. Ea se conjuga cu adaptarea unei atitudini critice fasa de ideile si actiunile proprii si a celor propuse de altii. Independenta vointei nu se identifica cu lipsa de receptivitate fata de opiniile celor din jur. insusirea negativa, opusa acestei calitati este sugestibilitatea, adica adoptarea necritica a influentelor exterioare cu anihilarea propriei pozitii si diminuarea implicarii si a responsabilitatii personale. Promptitudinea deciziei consta in rapiditatea cu care omul delibereaza intr-o situatie complexa si urgenta si adopta hotararea cea mai potrivita. Exista profesii in care evenimentele se succed cu mare viteza si in aceste conditii trebuie luate decizii. O asemenea calitate a vointei se sprijina pe rapiditatea si profunzimea gandirii, pe increderea in sine si curaj, pe experienta personala in confruntarea cu astfel de situatii. Un pilot pe un supersonic trebuie sa judece si sa decida in fractiuni de secunda in anumite imprejurari. Opusul acestei calitati este nehotararea sau tergiversarea, care se manifesta ca oscilatii indelungate si nejustificate intre mai multe motive, scopuri, cai, mijloace. Calitatile vointei, integrate in structuri mai complexe, devin trasaturi voluntare de caracter. Alte insusiri volitive. Vointa omului se caracterizeaza si prin alte insusiri, cum sunt indrazneala, vitejia, barbatia, darzenia, disciplina. Ele, insa, constituie intr-o masura considerabila o imbinare individuala a calitatilor volitive examinate mai sus. Daca insusirile capata stabilitate, ele reflecta nivelul de dezvoltare a vointei personalitatii. La fiecare om sunt reprezentate toate insusirile volitive ale personalitatii, insa ele au un nivel diferit de dezvoltare. intalnim oameni care se disting prin fermitate. Ei lupta eu o perseverenta exceptionala pentru transpunerea in viata a deciziilor lor. Se pare ca eforturile si energia lor nu au limita. Ei inceteaza nazuinta spre scop numai dupa atingerea lui sau convingandu-se in mod absolut de imposibilitatea realizarii deciziei luate. La fel de inalt pot fi dezvoltate independenta si stapanirea de sine. Oamenii cu nivel inalt de dezvoltare a unor anumite insusiri volitive sunt numiti pe buna dreptate oameni eu vointa de fier. Dar adeseori se intalnesc oameni, la care e dezvoltata doar o anumita insusire, pe cand celelalte se dovedesc a fi la un nivel jos. Bibliografie Psihologie, manual cl.X. Bucuresti 1995 Psihologie generala Internet

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT PSIHOLOGIE: VOINTA". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Comentarii

nui ceia ce ar trebui sa fie la subesctul vointa ca psiholog

limbaj sarac, continut mediocru...

 
 
Studentie.ro
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook