Temperamentul

1.  DEFINITIE

Temperamentul se refera la dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii si se exprima in particularitati ale activitatii intelectuale si a afectivitatii, cat si in comportamentul exterior: limbaj si motricitate, in conduita.
Temperamentul, ca subsistem al personalitatii, se refera la o serie de particularitati si trasaturi innascute care sunt importante in procesul devenirii socio-morale a fiintei umane.

Trasaturile temperamentale sunt foarte usor de observat si identificat si in opinia majoritatii specialistilor in domeniu sunt legate de aspectele biologice ale persoanei respective, in special de sistemul nervos si cel endocrin.

Psihologul roman Nicolae Margineanu a considerat ca temperamentul caracterizeaza forma manifestarilor noastre si, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivitatii si reactivitatii motorii specifice unei persoane.
Exista mai multe tipologii ale temperamentului, aceasta problema fiind o preocupare constanta de-a lungul istoriei si evolutiei stiintei.

2.    TIPOLOGIA LUI HIPOCRATE
Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor Antichitatii, Hipocrate (400 i.e.n.) si Galenus (150 e.n.).

In concordanta cu filosofia epocii, care considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale - aer, pamant,foc si apa - acestia au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele patru „umori” (hormones): sange, flegma, bila neagra si bila galbena, determina temperamentul. Pe aceasta baza se stabilesc cele patru tipuri clasice de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.