Termenul de handicap provine din limba engleza, se refera la domeniul sportiv si desemna la inceput reducerea voita a capacitatii unui concurent intr-o intrecere marind astfel sansele adversarului. Conceptia traditionala privind persoana cu handicap vizeaza posibilitatile reduse ale acestuia de a actiona comparativ cu cele a persoanei sanatoase. Imaginea persoanei cu handicap este dominata de aspectele legate de "neputinta", de absenta puterii economice, profesionale, sociale, relationale, civice, afective.
Dupa Boltanschi, termenul de "handicap" implica ideea de concurenta.
Mettey da termenului o explicatie interesanta si deosebit de evocatoare. Dupa autorul citat, se poate spune hand in cap, adica “mina in palarie". Deci jocul "handicap" este un joc al hazardului ce consta in extragerea unor biletele adunate intr-o palarie. Practic, handicapul atinge o persoana prin hazard si nici acea persoana, nici familia nu poarta raspundere de situatie. Societatea a retinut aceasta definitie, ceea ce este un element pozitiv, intrucit in acest mod sunt absolvite de orice vina persoana cu handicap si familia ei.
Adauga o cerere pentru cursul sau referatul de care ai nevoie iar noi te anuntam de indata ce cererea ta a primit un raspuns. Daca dimpotriva, esti un student silitor si vrei sa raspunzi unei cereri, vei castiga mult mai multi gold coins!
Participa acum!