Dimensiunea religioasa a existentei

Cultura romana veche nu poate fi inteleasa in afara cadrelor si a mentalitatilor vremii. In tarile Romane, ca si in alte parti ale lumii, omul medieval e, in primul rand, un om religios, a carui viata este ghidata de credinta si de speranta mantuirii.

Cu o perceptie mai acuta a efemeritatii si a instabilitatii ( intr-o lume violenta ), omul medieval traieste mai acut o dimensiune spirituala a existentei ( prin rugaciune, post, juramant ). Valorile etice ( bunatate, mila, dreptate etc. ) se intemeiaza pe cele religioase. Sunt subordonate in mare masura religiosului politica, justitia, arta, viata cotidiana.

In Estul Europei, modelul medieval se mentine pana destul de tarziu, in politica si in cultura. Pentru comunitatile vremii, factorul principal de coeziune nu este etnia, ci religia si confesiunea ( „legea”, „dreapta credinta” ).
in cultura de tip religios nu primeaza originalitatea artistica; arta este un mijloc de a educa o colectivitate, nu este o expresie a individualitatii creatoare.