Pacatul

Pacatul este o realitate prezenta de la caderea primilor oameni in pacat si pana in zilele noastre. Totusi, pacatul a fost vazut diferit in anumite perioade ale istoriei, un factor important fiind mentalitatea vremii respective. in lucrarea de fata imi propun sa prezint realitatea pacatului in Noul Testament fara a avea pretentia ca voi fi exhaustiv.

Am ales sa tratez despre pacat asa cum era vazut el in Noul Testament tocmai datorita noutatii pe care Isus o aduce. Vor fi tratate evangheliile sinoptice, apoi evanghelia lui Ioan, dupa care scrisorile Sfantului Paul. De retinut inca de la inceput este faptul ca Isus nu condamna pacatosul ci pacatul.


Pacatul in Noul Testament

Mesajul neotestamentar, cu privire la pacat, are o bogatie si mai mare fata de mesajul din Vechiul Testament. incadrarea teologica este mai intransigenta, trebuind sa il puna pe Cristos si comunitatea Bisericii in orizontul intelegerii si al experientei vinovatiei.

Noul Testament continua sa contruiasca ideea despre pacat pe conceptele deja aflate in Vechiul Testament. Totusi, atunci cand vorbim de Noul Testament se poate observa o importanta distinctie intre Evanghelii si Sfantul Paul. in timp ce Vechiul Testament folosea multe expresii pentru conceptul de pacat si se considerau mai inainte de toate ca pacate singulare, Septuaginta nu cunoaste aceste resemnari particulare si traduce aproape mereu termenul ,,pacat” cu expresia: ,,hamartia” sau ,,amartaiein”.

Astfel, pacatul devine sinonim al fortei, puterii, care indeparteaza pe oameni de Dumnezeu. Acest lucru reiese si din cartea Ecleziasticului la capitolul 21, versetul 2. in timp ce iudaismul posterior, la fel ca si Evangheliile, se apropie de uzul lingvistic al Vechiului Testament ebraic si vorbesc mereu de pacat la plural, Paul vorbeste de mai multe ori de pacat la singular .