Referat CONCILIUL II VATICAN

Incarcat la data: 18 Ianuarie 2008

Autor: Iulia Andreea

Pret: 50 credite

CONCILIUL II VATICAN 1. Generalitati Daca in prima jumatate a secolului XX, cnd Bisericile Ortodoxe manifestau un dinamism neasteptat (dar care avea sa incetineasca mult in a doua jumatate a secolului), Biserica Catolica era un formidabil bastion al unei stagnari institutionale defensive, in schimb in cea de a doua jumatate a secolului trecut ea a declansat o schimbare de curs dramatica, un proces de deschidere si de reformare de o amploare fara precedent si aflat inca in curs, pe care nimeni nu l-ar fi putut banui macar data fiind istoria medievala si moderna a catolicismului. Datorita circumstantelor politice si istorice diferite in care s-a dezvoltat Biserica Romei in Occidentul medieval, catolicismul occidental a cunoscut o evolutie ecleziologica diferita de Ortodoxia rasariteana. Daca in Rasarit, in conditiile unui Imperiu puternic, Ortodoxia a luat forma unei Biserici de stat imperiale avnd in centru simfonia intre monarh si pentarhia patriarhilor, in Occident absenta unui imparat si constiinta primatului petrin al Bisericii Romei au facut ca acesta sa ia forma unei monarhii de tip imperial, iar Biserica sa fie gndita juridic in termeni de putere centralizata, nu de comuniune sacramentala (separatie intre ordo si jurisdictio). Papa devine vicarul unic al lui Hristos, detinatorul puterii absolute in Biserica pe care o deleaga episcopilor, vicarii sai1. Lupta constanta a papilor a fost in esenta cea pentru libertatea si independenta Bisericii care trebuia scoasa de sub tutela imparatului din Rasarit si a celui din Apus, de sub controlul laicilor si din moravurile laice (simonie, concubinaj) intrate in cler la sfrsitul mileniului I. 1.Studia Theologica, Anul II Numarul 4/2004 Acesta a fost si sensul primei reforme a Bisericii Catolice initiate de papa Grigorie VII (1073-1085); faimoasele "dictatus papae" ale acestuia din urma au devenit programul de actiune al papilor in mileniul II care vor revendica primatul nu doar asupra Bisericii, ci si a intregii lumi (cf. bulla "Unam Sanctam" a papei Bonifacius VIII, 1300). Efortul de a mentine unitatea si universalitatea Bisericii impotriva fragmentarilor nationale a luat insa forma uniformitatii si centralismului roman strict intr-o figura ierarhica verticala de tip imperial inspirata de o teologie politica a Unului neoplatonic. in secolul XIV hegemonia pontificala in Occident intra intr-un rapid declin o data cu dislocarea "crestinatatii" medievale. infrnta in lupta cu monarhia Frantei, papalitatea face experienta umilitoarei captivitati de la Avignon, a marii schisme a Occidentului (1378-1418) si a alternativei conciliarismului (conciliile de la Konstanz, 1414-1418, si Basel, 1431-1441). Reuseste sa iasa insa din criza reafirmnd autoritatea papala in Conciliul de la Florenta (1438-1445), dar pierde contactul cu modernitatea in formare. De teama reactivarii conciliarismului, papalitatea amna mereu att de necesarul conciliu reformator, ceea ce a dus insa in secolul XVI la explozia protestantismelor. Refuzata de Roma, reforma s-a radicalizat si s-a realizat impotriva ei in comunitatile separate de Biserica ale protestantilor. Reforma a devenit astfel o "confesiune" crestina aparte, adaugnd la divizarea nationala si politica a Europei occidentale si fractura confesionala a continentului cu drama razboaielor religioase. in fata noii situatii Biserica Catolica nu mai putea evita propria ei reforma si autodefinire realizate de Conciliul de la Trento (1545-1563). Acesta a consumat ruptura cu protestantismul si a asigurat coeziunea interna relansnd prin ordinul iezuit dinamismul misionar catolic. De la defensiva anticonciliara s-a trecut la ofensiva misionara mondiala cu scopul de a i converti in Europa pe protestanti, in Orient si sud estul Europei pe ortodocsi (uniatismele), in Americi si in Asia pe indigeni. in lupta permanenta cu monarhiile absolutiste europene, papalitatea asuma si ea o figura monarhica absolutista si strict centralizata, iar in fata iluminismului si progreselor culturii moderne adopta o pozitie de izolare si ostilitate defensiva. Pierderea luptei cu statele nationale si cultura moderna laica devine evidenta dupa trauma dramatica a revolutiei franceze si a revolutiilor nationale si sociale din secolul XIX. Biserica Catolica se repliaza acum pe pozitii conservatoare antiliberale si autoritare condamnnd prin Syllabus-ul din 1865 al papei Pius IX (1846-1878) liberalismul, socialismul si in general modernitatea sociala, politica si intelectuala. in 1869-1870 Pius IX convoaca Conciliul Vatican I care surprinde intreaga lume prin dogmatizarea sub pedeapsa anatemei a autoritatii jurisdictionale si magisteriale absolute a papei proclamat primat universal "de juro divino" cu putere "nemijlocita" asupra intregii Biserici si infailibil "ex sesse non ex consensu Ecclesiae". Exaltarea paroxistica a autoritatii pontificale in chiar momentul infrngerii si umilirii ei de statul italian a avut un enorm impact emotional, dar ea trebuie inteleasa nu in termeni abstracti, generali, ci in mod contextual si istoric. Mobilul dogmelor de la Vatican I nu a fost (cum au aratat recent istoricii lui catolici actuali K.Schatz, 1992-1994, si J. Pottmeyer, 1998) vointa de putere a papei, ct frica apocaliptica de amenintarea pe care o reprezentau statele-providenta nationale la adresa libertatii si unitatii Bisericii Catolice confruntata cu spectrul dezintegrarii in Biserici nationale controlate de state. Suveranitatii absolute a statelor Conciliul Vatican I i-a opus suveranitatea absoluta din punct de vedere uman a papei, fiindca se voia ca Biserica sa ramna capabila de actiune si de magisteriu si in situatia extrema in care tot episcopatul ar fi fost ingenuncheat de state. in acest caz nu trebuia sa existe nici o autoritate umana in afara sau deasupra papei care sa-l poata limita sau impiedica legal sa se exprime si sa actioneze in interiorul independentei si nevoilor Bisericii. Ca nu era vorba de o anulare a episcopatului o arata declaratia din 1875, din timpul asa numitului "Kulturkampf", a episcopilor germani impotriva lui Bismarck aprobata elogios de Pius IX. O arata mai ales faptul uitat ca, din pricina izbucnirii razboiului franco-german, Conciliul Vatican I si-a suspendat lucrarile inainte de termen fara sa-si fi terminat opera: a aprobat doar constitutia despre papa (Pastor aeternus), dar n-a reusit sa discute constitutia pregatita, insa, despre episcopi. Conciliul Vatican a fost deci un conciliu neterminat si dezechilibrat, impresie accentuata de interpretarea maximalista care i s-a dat att inainte, ct si dupa conciliu, si care glorifica papalitatea monarhica, absolutista si infailibila vaznd in ea unica garantie a libertatii si independentei Bisericii. Aceasta conceptie de tip juridic - care si-a gasit traducerea institutionala in codificarea de tip statal a dreptului canonic al Bisericii Catolice din Corpus juris canonici (1917) si a fost reafirmata inca in 1943 in enciclica "Mystici corporis" a papei Pius XII - face din papa izvorul autoritatii si puterii tuturor episcopilor, si din Biserica Catolica o imensa parohie cu papa ca episcop/paroh si administrator universal prin intermediul congregatiilor curiei romane. Semnale importante trimitnd spre o innoire teologica (neotomismul lansat in enciclica "Aeterni Patris" din 1879) si spre un catolicism social (enciclica "Rerum novarum", 1894) ca si in directia unei incercari de unire cu Rasaritul ortodox "separat" (chemat sa revina la "staulul" roman in 1894) au fost emise de papa Leon XIII (1878-1903). Evolutiile oficiale de dupa 1900 pe fondul intunecat al ascensiunii extremismelor si totalitarismelor in Europa interbelica au stat sub semnul ambiguitatii: Pius X (1903-1914) a condamnat "modernismul" in teologie ca relativism istoric (enciclica "Pascendi", 1907), iar esecul convorbirilor teologice cu anglicanii de la Malines l-a determinat pe Pius XI (1922-1939) sa interzica in 1928 catolicilor participarea la miscarea ecumenica si sa promoveze prin impulsul dat in 1922 "Actiunii catolice" franceze participarea laicilor la apostolatul ierarhiei Bisericii cu un program combativ "integrist" viznd "increstinarea" societatii. in acest timp s-a declansat insa o veritabila renovare a teologiei catolice prin depasirea scolasticii invechite, intoarcerea la izvoarele credintei: Biblia, Parintii Bisericii si liturghia, si printr-o reflectie mai profunda asupra modernitatii si a problemelor epocii. in tensiune cu noile evolutii si recentrari teologice aduse de miscarile de innoire liturgica, biblica, patristica, monastica, pietatea catolica s-a mentinut in continuare pe formele ultramontaniste si tridentine exaltnd veneratia papei si cultul marial. Ambiguitatile oficiale s-au acumulat sub pontificatul lui Pius XII (1938-1958) intr-o epoca marcata de experienta traumatica a totalitarismelor si a celui de-al doilea razboi mondial si de sperantele de reconstructie ale lumii postbelice legate de democratie, de drepturile omului, de decolonizare si ascensiune a marxismului, dar si de impartirea Europei si a lumii in sfere de influenta si de "razboiul rece" dintre supraputeri. Roma oscila intre exigentele contradictorii ale inchiderii traditionale in imobilism defensiv si in figura ierarhica "gregoriana" devenita "clasica" pentru catolicism, si cele ale deschiderii, schimbarii si innoirii. Reactia la schimbare a fost initial una negativa, de reafirmare a figurii "clasice" a Bisericii Catolice - enciclica "Mystici corporis" din 1943 declara Biserica Catolica drept unica Biserica adevarata si pe papa drept izvorul puterii episcopilor - si de condamnare a asa numitei "nouvelle thologie" franceze promovata de H. de Lubac, Y. Congar, J. Danilou, Th. de Chardin ca revizionism teologic inacceptabil (enciclica "Humani generis", 1950) sau de interzicere (in 1954) a experimentului preotilor muncitori. Au existat si planuri de reluare si finalizate a Conciliului Vatican I att de catre Pius XI in 1922, ct si de catre Pius XII intre 1948-1951. Primul a cerut parerea tuturor episcopilor, dar, in pofida raspunsului lor pozitiv, n-a dat curs initiativei din pricina conflictului in care s-a gasit Vaticanul cu statul italian pna in 1929. Cel de-al doilea a constituit in secret o comisie speciala condusa de cardinalii Ruffini si Ottaviani care a recomandat un sinod scurt de 3-4 saptamni pentru anul 1951 (cnd se implineau 1500 de ani de la Sinodul IV Ecumenic de la Chalcedon) cu un program foarte strict controlat si al carui scop trebuia sa fie demonstrarea unitatii catolice in fata lumii contemporane. Din motive de vrsta inaintata insa, Pius XII a decis sa lase sarcina convocarii si conducerii conciliului pe seama succesorului sau. Daca unii mai nutreau speranta unui conciliu care sa completeze si incheie Conciliul Vatican I neterminat, majoritatea credea ca de fapt Conciliul Vatican I cu definitia data primatului si infailibilitatii pontificale facea de fapt inutil orice alt conciliu. Era conciliilor parea definitiv inchisa intruct prin prerogativele sale papa poate invata si conduce in mod direct pe toti catolicii folosindu-se de organismele curiei si de ordinele religioase extrateritoriale. Pe 9 octombrie 1958 moare papa Pius XII iar in 28 octombrie e ales in locul sau Angelo Roncalli, patriarhul Venetiei, care si-a luat numele de papa Ioan XXIII. intruct acesta era deja in vrsta de 77 de ani, se credea ca va fi doar un papa de tranzitie. Spre surpriza generala insa, pe 25 ianuarie 1959, la abia trei luni de la instalare, Ioan XXIII a anuntat in bazilica "San Paolo Fuori le Mura" convocarea unui conciliu ecumenic de tip special insa, avnd drept tema innoirea interna (aggiornamento) a Bisericii pentru a raspunde eficient problemelor lumii contemporane, innoire interna care sa faca Biserica Catolica credibila si atractiva pentru crestinii separati de Roma chemati sa urmareasca aceste eforturi ca o pregatire si o contributie la cautarea unitatii crestine. O comisie pre-pregatitoare a cerut de la 2800 de episcopi si facultati de teologie sa-si exprime punctele de vedere si dorintele (vota) pentru conciliu; s-au primit 2150 de raspunsuri2. 2.Conciliul Vatican II , reforma Bisericii si dilemele epocii post-conciliare, I Ica jr. /2004 insusi papa Ioan XXIII a subliniat in repetate rnduri ca misiunea pe care el o rezerva Conciliului II de la Vatican, era aceea de a sparge inchistarea anacronica si primejdioasa a Bisericii Romano-Catolice si a o face receptiva de pe pozitiile invataturii evanghelice la problemele vremii noastre. Numeroase personalitati din rndurile celor mai luminati reprezentanti ai clerului, teologiei si spiritualitatii catolice n-au sovait sa reafirme adevarul trist si regretabil ca Bisericii Romano-Catolica ramasese una din institutiile cele mai refractare fata de evolutia istorica a omenirii contemporane. Conducerea Bisericii Romano-Catolice n-a vrut sa inteleaga mersul inexorabil al istoriei si n-a sprijinit aceste nazuinte menite sa duca la realizarea practica a demnitatii umane pentru intreaga omenire indiferent de starea sociala ori materiala, de rasa ori religie ci li s-a impotrivit cu o inversunare pe ct de neintemeiata, pe att de inutila. Condamnarea prin enciclica Syllabus errorum din 1864, a ideilor culturale, politice si sociale noi ; definirea in 1870 a dogmei absolutismului papal ; dezvoltarea pna la extrem a sistemului conducerii centraliste prin curia romana ; inasprirea cenzurii cartilor si ideilor prin Congregatia Sfntului Oficiu, - urmasul inchizitiei medievale ; mentinerea proprietatii feudale a manastirilor si episcopiilor sau sanctificarea noilor forme de proprietate generate de dezvoltarea marelui capital ; interzicerea in 1945 a colaborarii dintre muncitorii catolici si cei necatolici pentru revendicari politico-sociale ; sunt numai cteva din actele care au creat de-a lungul secolului XIX o incordare puternica intre Bisericii Romano-Catolica si lumea dinafara ei, precum si nemultumiri mereu accentuate in snul ei insasi. Este meritul papei Ioan XXIII de a fi inteles nevoia imperioasa de a se gasi solutii acestor grave probleme in fata carora se afla Biserica sa si de a fi avut curajul sa proclame de pe scaunul pontifical necesitatea unei noi orientari. in intentia papei, Conciliului II Vatican ii revenea sarcina de a statornici aceasta noua orientare a Bisericii Romano-Catolice, de a o face sa priveasca cu mai multa intelegere ideile si aspiratiile lumii de azi. El a avut curajul sa aduca in abordarea acestor probleme un limbaj nou, eliberat de formulele inchistate ale trecutului si strabatut de dragostea fata de oameni; a indraznit sa redea episcopilor libertatea de a vorbi deschis, de a arata dorintele credinciosilor lor, deschiznd astfel calea spre restabilirea drepturilor episcopatului catolic. incetarea din viata a papii Ioan XXIII n-a oprit procesul framntarilor si luptelor pe care le-a deschis in catolicism convocarea si deschiderea Conciliului II de la Vatican. Succesorul sau, papa Paul VI, a declarat in repetate rnduri ca intelege sa continue opera lui Ioan XXIII in intentiile si spiritului acestuia. El mentine limbajul nou inaugurat de papa Ioan XXIII in raporturile Bisericii Romano-Catolice cu lumea si cu celelalte Biserici crestine, intreprinde actiuni indraznete cum a fost calatoria la Ierusalim ti intlnirea sa cu Patriarhul Atenagora si marturiseste insistent dorinta de a face Biserica lui receptiva la problemele contemporane, sau mai degraba dorinta de a convinge lumea despre bunele intentii ale Bisericii Romano-Catolice fata de ea. Dar, indiferent de evolutia catolicismului un vnt binevoitor a inceput sa bata spre vrfurile edificiului sau institutional: vnt strnit de nazuintele sincere ale omenirii de a trai in pace si libertate. si, pna la sfrsit, conducerea Bisericii Romano-Catolice va fi obligata chiar de episcopatul, clerul si credinciosii ei sa adopte reforme substantial, pentru a putea sa raspunda si sa ajute nazuintelor actuale ale umanitatii si pentru a nu ramne definitiv anacronica. 2. Semnificatia Conciliului II Vatican in gndirea papii Ioan XXIII Papa Ioan XXIII a amintit pentru prima data de convocarea unui conciliu ecumenic, in cuvntarea rostita la 25 ianuarie 1959 in biserica San Paolo-fuori-le-mura din Roma, cu prilejul aniversarii Sfntului Pavel3. Din Conciliul ecumenic, cum a crezut ca este bine sa-l anunte la inceput insusi initiatorul lui, acesta s-a conturat repede in conciliul general romano-catolic, fiind al-XXI-lea conciliu general, in ordinea istorica a conciliilor generale, acceptate de Biserica Romano-Catolica, sau Conciliul II Vatican, cum este numit in prezent. Scopul Conciliului II Vatican l-a precizat papa Ioan XXIII in enciclica inaugurata a pontificatului sau cu titlu Ad Petri Cathedram, trimisa la 29 iunie 1959 episcopilor si clericilor romano catolici. Scopul principal al conciliului , scria Suveranul Pontif, va consta in a promova dezvoltarea credintei catolice, rennoirea morala a vitii crestine a credinciosilor, adaptarea disciplinei bisericesti la necesitatile si metodele timpului nostru4. Pe 5 iunie 1960 Ioan XIII deschidea prin "Superno Dei motu" pregatirea oficiala a Conciliului, iar pe 14 iulie anunta ca acesta nu va fi reluarea si continuarea Conciliului Vatican I, ci ca se va intitula "Conciliul Vatican II". Pe 5 iunie 1960 Ioan XIII deschidea prin "Superno Dei motu" pregatirea oficiala a Conciliului, iar pe 14 iulie anunta ca acesta nu va fi reluarea si continuarea Conciliului Vatican I, ci ca se va intitula "Conciliul Vatican II". Era o procedura nemaiauzita prin care conciliul devenea daca nu unul de "unire" a crestinilor, deci cu adevarat "ecumenic", atunci macar unul "ecumenist". 3.Civita Catolica 2 mai 1959, nr. 2613,in nota se mentioneaza toate locurile din discursurile papii Ioan XXIII, prin care anunta Conciliul ecumenic. 4.Enciclica Ac Petri Cathedram, din 29 iunie 1959, in Acta Apostolicae Sedis, 1959; La Documentation Catholique, 1959. Traducerea franceza a enciclicii se afla in Nouvelle Revue Thologique. Pe lnga aceasta noutate a invitarii la conciliu a unor crestini condamnati in trecut de Biserica catolica ca "schismatici"5 si "eretici", era evidenta noutate a unui conciliu "pastoral" care nu-si propunea sa proclame noi dogmei si condamnari (anateme ca in trecut), ci sa reformuleze invatatura de credinta si figura institutionala a Bisericii pentru lumea de azi. Ioan XXIII privea nu spre trecut, ci avansa cu curaj profetic spre prezent si viitor, nu se bloca in reafirmarea tautologica a identitatii catolice traditionale (de tipul "cetatii asediate") ci voia o reformulare a ei dinamica si deschisa spre intreaga lume, increzator in puterea innoitoare a Duhului Sfnt. Timp de doi ani cele zece comisii pregatitoare (teologica; episcopi; disciplina; sacramente; studii; ordine; invatamnt teologic; Bisericile orientale unite cu Roma; misiune; apostolat laic; plus recent infiintatul Secretariat pentru Unitatea Crestinilor) au elaborat 69 de proiecte de documente (scheme) pe temele cele mai diverse, din care insa doar 12 vor intra in cele 19 texte aprobate de conciliu. in vara lui 1962 s-au trimis episcopilor primele 7 "scheme" (despre revelatie, morala, liturghie, familie, mijloace de comunicare sociala si unitatea Bisericii). Pe 5 octombrie a fost publicat regulamentul conciliului care preciza compozitia adunarii: episcopii catolici, la care se adaugau cu rol consultativ expertii catolici si observatorii necatolici, limba dezbaterilor: latina, si procedura dezbaterilor: pe grupe de lucru (11 comisii) si in plen, textele fiind aprobate in sedinta solemna cu 2/3 din voturile episcopilor. Lucrarile conciliului s-au desfasurat in 4 sesiuni de toamna pe parcursul a patru ani, intre 1962-1965. in gndirea papii Ioan XXIII, conciliul avea de implinit o tripla misiune. 1. Mai inti, conciliul este un mesaj adresat lumii crestine, pentru a o pune in contact cu fortele vivificatoare si eterne ale Evangheliei. Ca atare, primul scop al conciliului va fi sa faca Biserica Romano-Catolica mai apta sa contribuie la solutionarea problemelor care se pun in lume. 2. Al doilea scop este de a face ca vitalitatea Bisericii Romano-Catolice sa devina mai eficienta. Pentru infaptuirea acestui scop, s-au fixat ca teme principale ale conciliului: Sfnta Scriptura. Sfnta Traditie, Sfintele Taine, disciplina Bisericii, problemele misionare. 5.Din pricina opozitiei Moscovei si din solidaritate ortodoxa, nici Constantinopolul n-a trimis observatori la sesiunea I. in urma vizitei cardinalului Willebrands la Moscova, Patriarhia Rusa trimite doi reprezentanti in ultimul moment. 3. Al treilea scop al conciliului este de a pregati calea unitatii crestinilor6. Deschiderea solemna a Conciliului Vatican II a avut loc pe 11 octombrie 1962 in bazilica San Pietro in prezenta a 2540 de episcopi (fata de numai 700 prezenti la Vatican I), dintre care doar 1041 din Europa (379 din Italia), 956 din cele doua Americi, iar restul din Africa si Asia (pentru prima data europenii nu mai dominau). in alocutiunea inaugurala papa Ioan XXIII a declarat: A fost un sunet neasteptat, un fulger de lumina cereasca, o mare dulceata pentru ochi si inima..... Scopul conciliului este, a spus papa Ioan XXIII, ca tezaurul sacru al doctrinei crestine sa fie pastrat si invatat printr-o prezentare mai rodnica. O astfel de doctrina imbratiseaza omul in intregime, compus din trup si suflet, si, fiindca este calator pe acest pamnt, ii porunceste sa mearga la cer. Dar, pentru ca aceasta doctrina uneste multiplele domenii ale activitatii umane cu privire la individ, familie, viata sociala, este necesar, inainte de toate, ca Biserica sa nu se desparta de patrimoniul sacru al adevarului primit de la Parinti, dar in acelasi timp ea trebuie sa priveasca de asemenea prezentului, noile conditii si forme de viata introduse in lumea moderna, care au deschis noi drumuri apostolatului crestin...7. Papa Ioan XXIII a incheiat cuvntarea sa, aratnd ca Biserica trebuie sa pregateasca drumul spre unitate al omenirii, pentru ca cetatea pamnteasca sa se asemene cu cetatea cea cereasca, in care domneste adevarul, in care iubirea este lege si al carei spatiu este eternitatea8. 6.Enciclica Humane Salutis, din 25 dec. 1951. Pentru scopul si faza pregatitoare a Conciliului II Vatican, Ortodoxia an XIV 1962, nr. 3 iulie-sept., pag. 256-258. 7.LOsservatore Romano, 12 oct. 1962 8.Augustin, Epistola CXXXVIII 3. Lucrarile primei sesiuni a Conciliului II de la Vatican La lucrarile primei sesiuni a Conciliului II de la Vatican (22 octombrie - 8 decembrie 1962), au participat aproape 2400 de episcopi, cel mai mare numar de episcopi catolici prezenti la un conciliu general romano-catolic in istoria catolicismului, unde s-au dezbatut schemele propuse de Comisiile pregatitoare cu privire la reforma liturgica, la revelatie si la unitatea Bisericii. Doar asupra reformei liturgice s-a inregistrat un consens in ce priveste abandonarea limbii latine si adoptarea limbilor vernaculare si restabilirea Liturghiei Cuvntului si a bisericii locale ca si comunitate liturgica. Toate celelalte scheme au fost considerate insuficiente. s-a conturat totodata si confruntarea intre un pol conservator traditionalist si un pol reformator. Comisiile pregatitoare au hotart sa aleaga si sa discute numai 9 teme in prima sesiune a Conciliului: 1.Despre izvoarele revelatiei. 2.Despre pastrarea curata a tezaurului credintei. 3.Despre ordinea moralei crestine. 4.Despre castitate, casatorie, familie, feciorie. 5.Despre Sfnta Liturghie. 6.Despre mijloacele de comunicatie sociala. 7.Despre unitatea Bisericii. 8.Despre Biserica. 9.Despre Preasfnta Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu si a oamenilor Tema majora de studiu pentru viitoarea sesiune a ramas ecleziologia (s-a decis abandonarea textului roman conservator si luarea ca punct de plecare a proiectului belgian innoitor) si reformularea textelor nesatisfacatoare. intre timp sanatatea papei Ioan XXIII s-a agravat, el murind pe 8 iunie 1963, nu inainte de a fi promulgat enciclica sociala "Pacem in terris", in care pentru prima data un pontif roman se adresa nu numai credinciosilor catolici, ci tuturor oamenilor de pretutindeni in problemele grave create de "razboiul rece" dintre supraputeri (criza cubaneza din 22-25 octombrie 1962 avusese loc chiar in primele zile de lucrari ale conciliului). Pe 21 iunie 1963 a fost ales ca papa cardinalul de Milano, Giovanni Battista Montini, care si-a luat numele de Paul VI (1963-1978). Acesta s-a angajat sa continue mai eficient lucrarile conciliului la care a invitat ca auditori si laici, si a promis reforma curiei romane al carei centralism birocratic nemultumea intreg episcopatul. * Presa Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni a urmarit cu interes desfasurarea discutiilor primei sesiuni a Conciliului II ce la Vatican. Dupa proclamarea dogmei primatului papal in sedinta a IV-a a Conciliului I Vatican din 1870, ierarhii, clericii, teologii si canonistii Bisericilor Ortodoxe s-au intrebat, ca si cei din Biserica Romano-Catolica, daca, in urma acestei hotarri, se mai poate intruni un Conciliu general in Biserica Romano-Catolica si care poate fi raportul dintre autoritatea suprema a Suveranului Pontif si autoritatea spirituala suprema a conciliului, daca episcopii mai au vreo putere in conducerea Bisericii, intruct autoritatea suprema a papii anuleaza de fapt autoritatea si independenta episcopala. Astfel, I.P.S. Mitropolit Hrisostom al Mirelor, profesor la Facultatea de teologie a Patriarhiei Ecumenice din insula Halchi, ajunge la concluzia urmatoare: Dintre temele propuse spre cercetare intereseaza in chip deosebit Biserica Ortodoxa si temele dogmatice ale conciliului: tema treptei episcopale in Biserica Romano-Catolice si mai pe larg tema ecleziologiei, precum si mariologia schitata, despre care sa vorbit asa de putin. Ne intereseaza dimensiunea formarii actuale a ecleziologiei romano. catolice si evolutia dezvoltarii mariologiei in Biserica de Apus9. in ceea ce priveste desfasurarea lucrarilor, I.P.S. Sa scrie: Ortodoxia, in totalitatea ei, a urmarit cu mult interes discutiile de pna acum, si nu putini au fost aceia care si-au spus deschis ideilor lor in examinarea temelor10. * Prima sesiune a Conciliului II de la Vatican a reusit sa creeze in Biserica Romano-Catolica un climat nou, a trezit in snul ei fortele vii, capabile sa inteleaga schimbarile si realitatile lumii contemporane si evolutia umanitatii. De felul in care se vor desfasura in continuare lucrarile conciliului va depinde masura in 9.I.P.S. Mitropolit Hrisostom al Mirelor,(De la sinodul din Vatican. Concluzii si asteptari), in revista Apotolos Ardreas, nr. 518 din 15 mai 1963, p1. 10.Ibidem, p. 4. care Biserica Romano-Catolica va putea contribui la apropierea crestinilor si a Bisericilor, la stabilirea unui spirit de intelegere si ajutor reciproc intre ele, dndu-le astfel posibilitatea sa-si aduca intregul lor aport la rezolvarea marilor probleme care framnta lumea contemporana ca : inlaturarea razboiului din viata internationala, mentinerea pacii in lume, lupta impotriva saraciei si mizeriei, si combaterea nedreptatilor sociale. 4. Lucrarile celei de-a doua sesiuni a Conciliului Activitatea principala a Papii Paul VI, indata dupa incoronarea lui, a fost inchinata pregatirii celei de-a doua sesiuni a Conciliului II ce la Vatican. S-ar putea spune ca si din ea se desprinde aceeasi posibilitate de a interpreta intentiile lui in moduri diametral opuse. Amintim din masurile luate de Papa Paul VI in legatura cu sesiunea a doua a Conciliului II, mai inti numirea (la 17 septembrie 1963) a unui comitet de arbitri ai dezbaterilor, alcatuit din patru asazisi moderatori11. Papa Paul VI a mentionat in cuvntarile si actele sale din prejma sesiunii a doua a Conciliului si importantul rost al acestui Conciliu de a contribui la intarirea pacii in lume. Astfel, la 15 sept. 1963, adresndu-se credinciosilor dupa Sfnta Liturghie, a spus : Conciliul trebuie sa fie o mare rugaciune adusa lui Dumnezeu si, in acelasi timp, o arma puternica in minile oamenilor pentru realizarea pacii12. Lucrarile sesiunii a doua (28 septembrie - 4 decembrie 1963) s-au deschis pe 28 septembrie cu discursul papei Paul VI care i-a fixat patru obiective: a.teologia Bisericii, b.innoirea ei interna, c.promovarea unitatii crestinilor, d.dialogul cu lumea contemporana. Pentru o noua intelegere a Bisericii.- Sesiunea a doua a votat in forma definitiva schema despre Liturghie si Decretul despre Comunicatiile sociale, dezbatute si stabilizate aproape complet in prima sesiune, si dezbatut schema despre Biserica, Decretul despre episcopi si conducerea diocezelor si schema despre Ecumenism, care vor avea sa fie votate in forma definitiva in sesiunea urmatoare. Biserica Catolica incerca prin cteva reforme timide sa raspunda necesitatii de a apropia cultul de popor, ceea ce corespunde crestinismului primar. 11.Jean Rillet, in La tribune de Geneve, din 29 sept. 1963. 12.Revista Patriarhiei din Moscova, 1963, nr. 11. Discutia cea mai prelungita s-a purtat in jurul schemei despre Biserica, al carei text modificat a fost impartit episcopilor cu mult inaintea inceperii sesiunii, dupa ce prima forma a fost respinsa de sesiunea anterioara ca prea juridica, clerica, scolastica si triumfala. in primele doua zile ale sesiunii, 30 sept.- 01 oct.1963, s-a discutat si votat aceasta schema. Schema se caracterizeaza prin urmatoarele idei: 1. Cei fara credinta pot fi membri in potenta ai Bisericii, in baza botezului dorintei. 2. Schema vorbeste, ca si Papa Paul VI, de grade ale unirii cu Biserica, punct cu mari consecinte ecumeniste. 3. Accentul se pune pe Biserica, considerata ca Trup tainic, legat de Biserica vazuta, si pe notiunea de popor al lui Dumnezeu, indica unitatea fundamentala a tuturor membrilor ei, intarita prin notiunea de preotie universala, comuna tuturor celor botezati. 4. Primatul e reafirmat, dar ceea ce e nou si capital in cadrul colegialitatii episcopale. 5. Biserica in totalitatea ei este considerata infailibila, ca si corpul episcopal. in 1960 fusese interzisa la Roma, de Sfntul Oficiu, o epistola pastorala a Episcopatului olandez, pentru ca cuprindea urmatorul paragraf: intreruperea precipitata a Conciliului I da la Vatican a creat impresia ca definitia separata a infaibilitatii pontificelui roman este o dogma izolata. in realitate, aceasta infaibilitate personala se afla inserata in infaibilitatea oficiala a intregii comunitati bisericesti. Text care se gaseste in schema. 6. E afirmat caracterul sacramental al episcopatului ca sursa a intregului sacerdotiu evitndu-se, excesul care r face din episcopat un fel de a opta Taina. 7. E proclamat caracterul colegial al episcopatului. 8. Se propune, fara precizare de casatorit sau necasatorit, crearea unui diaconat, ca necesar mai ales pentru regiuni care duc lipsa de preoti. 9. E precizat rolul laicilor in Biserica, aratndu-se ca ei au datoria sa contribuie la evanghelizarea lumii; sa traiasca in lumea valorilor morale; sa se sfinteasca in angajarea lor in problemele sociatatii. Au dreptul sa fie luminati de preoti si sa le expuna acelora necesitatile lor spirituale, dar sa manifeste ascultare fata de ei13. 13.Aceste idei sunt date dupa H. Fesquet, din Le Monde, din 2 oct. 1963 Se confruntau doua viziuni ecleziologice: o ecleziologie strict ierarhica si juridica, traditionala, si una sacramentala, a comuniunii. A trebuie sa se propuna un vot orientativ cu cinci intrebari: -consacrarea episcopala e treapta cea mai inalta?; -face ea din fiecare episcop consacrat in comuniune cu papa un membru al colegiului episcopal succesorul colegiului apostolic?; -are colegiul episcopal in unire cu papa puterea suprema in Biserica?; -este aceasta putere de drept divin?; -restabilirea diaconatului e oportuna? Toate intrebarile au obtinut un raspuns afirmativ, ceea ce atesta vointa de innoire ecleziologica a majoritatii conciliului doritor sa restaureze episcopatul si colegialitatea episcopala in demnitatea lor umbrite timp de secole de o ecleziologie strict papocentrica; S-a decis si renuntarea la o schema speciala despre Fecioara Maria si integrarea continutului ei drept capitol final al schemei despre Biserica. La schema despre episcopi o dezbatere aprinsa s-a purtat in jurul statutului ecleziologic al conferintelor episcopale regionale. S-a cerut reforma curiei romane si a centralismului roman si crearea in jurul papei a unui organism episcopal colegial. La sfrsitul lui noiembrie s-a discutat schema in 5 capitole despre ecumenism (principii generale; mod de aplicare, relatii cu Bisericile Ortodoxe si comunitatile ecleziale iesite din Reforma protestanta; locul iudaismului; si libertatea religioasa). si aceasta reprezenta o cotitura revolutionara: dupa secole de izolare a Romei in complexul unicei Biserici adevarate si de intransigenta in revendicarea intoarcerii la "staulul" roman a tuturor crestinilor separati si taxati drept schismatici si eretici, documentul recunostea eclezialitatea deplina a Bisericilor Ortodoxe si elemente de eclezialitate in comunitatile protestante si propunea drept cale de refacere a unitatii crestine nu convertirea, ci dialogul. Discutii aprinse au promovat capitolele care afirmau locul iudaismului in istoria mntuirii si libertatea religioasa, in care declaratiile aveau si implicatii politice disputate. S-a decis detasarea lor din textul despre ecumenism si reelaborarea lor ca declaratii separate. Sesiunea a doua s-a incheiat pe 4 decembrie 1963 cu aprobarea solemna a primelor doua texte oficiale ale conciliului: constitutia despre liturghie ("Sacrosanctum concilium", 7 capitole; 2147 voturi pentru, o singura abtinere) si decretul despre mijloacele de comunicare sociala ("Inter mirifica"). in discursul de incheiere papa Paul VI a anuntat hotarrea sa de a face un pelerinaj la Ierusalim pentru a se intlni acolo cu patriarhul ecumenic Athenagora I. intlnirea decisiva intre cei doi patriarhi ai Occidentului si Orientului doritori sa reconcilieze cele doua emisfere ale crestinatatii a avut loc intre 4-6 ianuarie 1964, si a avut drept efect trimiterea de observatori oficiali din partea Constantinopolului (arhim. Andr Scrima) la lucrarile Conciliului de la Vatican. Pe 6 august 1963 papa Paul VI a publicat prima lui enciclica ("Ecclesiam suam") in care explica viziunea sa asupra starii Bisericii Catolice, a innoirii si reformei ei si asupra "dialogului" ca metoda de realizare a prezentei Bisericii in lume. Lupta de idei ce se da in snul Conciliului II, demonstreaza framntarea in care se afla catolicismul. Constiinta de sine care s-a trezit in attea popoare tinute in robie sau in stare de inapoiere economica, sociala si culturala sunt factori care impun Bisericii Catolice sa ii ia in considerare, cu att mai mult cu ct realitatile anilor 1900 sunt conforme duhului Evangheliei lui Hristos, sunt corespunzatoare demnitatii umane pe care crestinismul o proclama. Procesul deschis in snul catolicismului pentru adoptarea de reforme menite sa scoata Biserica Romano-Catolica din anacronismul ei secular, este inevitabil. Ritmul acestui proces va putea suferi alternante, va putea putea fi accelerat sau incetinit, dar procesul insusi va continua cu framntari si confruntari de pozitiiuneori dramatice, pna la solutionarea lui definitiva14. 14.Pr. Barbu Ionescu, in Ortodoxia, din aprilie 1964 5. Lucrarile celei de-a treia sesiuni a Conciliului Discutiile pasionate din sesiunile precedente ale Conciliului au dezvaluit sensul in care o puternica majoritate de participanti voieste sa reformeze pozitia Bisericii Romano-Catolice, dar n-a ajuns la hotarri definitive, din cauza drzei opozitii a unei minoritati conservatoare, stapna pe conducerea acestei Bisericii si ca atare, dispunnd de o multime de mijloace capabile sa impiedice tendintele de innoire. Timpul dintre sesiunea a doua si a treia a folosit pentru reformularea unor scheme discutate in primele doua sesiuni, sau a unora inca nediscutate. Papa a pornit de la afirmarea imutabilitatii hotarrii Conciliului I de la Vatican. Acesta a definit, a spus papa, doctrina despre capul Bisericii, pontificele roman, si despre supremele li prerogative in ce priveste primatul de jurisdictie si infaibilitatea magisteriului. Acest Conciliu... se pregateste sa confirme, desigur, doctrina celui precedent asupra prerogativelor pontifului roman, dar el va avea, de asemenea, ca scop principal sa puna in lumina si valoare prerogativele constitutionale ale episcopatului...15. Sesiunea a 3-a Conciliului (14 septembrie - 21 noiembrie 1964), cea mai dramatica, si-a tinut lucrarile sub semnul unei agende supraincarcate: mai ramneau sa fie discutate si revizuite 12 scheme. S-a reluat discutia pe schema De Ecclesia. in forma sa largita, ea cuprindea acum 8 capitole (capitolelor despre misterul Bisericii, despre poporul lui Dumnezeu, despre constitutia lui ierarhica si chemarea universala la sfintenie li s-au adaugat cele despre laici, despre "religiosi", despre caracterul eshatologic al Bisericii pelerine si despre Maria in misterul lui Hristos si al Bisericii). Opozitia minoritatii conservatoare fata de colegialitate si diaconatul permanent era tenace, iar majoritatea a trebuit sa se bata intens pentru a afirma noua ecleziologie de comuniune, mentinnd si continuitatea cu Conciliul Vatican I ceruta de minoritate. Rezultatul final a fost ca, pentru realizarea unanimitatii cerute de papa, s-a preferat juxtapunerea in acelasi text a doua ecleziologii (juridica si de comuniunea; cf. A. Acerbi, 1975) insuficient sudate. 15.LObsservatore Romano, din 17 septembrie 1964. Discutii intense s-au purtat si in jurul textului despre libertatea religioasa, pe care multi episcopi italieni sau spanioli o concepeau inca doar ca o simpla toleranta in cadrul unui regim de protectie si privilegiere a Bisericii Catolice de catre state. Pentru ca Biserica Catolica sa nu mai apara ca dusmana a libertatii si legata de stat, textul vorbea despre necesitatea afirmarii si apararii libertatii religioase a tuturor oamenilor fara deosebire16. Textele despre formarea preotilor, despre apostolatul laicilor, despre activitatea misionara, viata consacrata si educatie au fost respinse ca insuficiente si s-a cerut refacerea lor. Schema despre ecumenism a intrunit un consens larg dar si foarte multe amendamente si, prin urmare, a fost retrimisa in comisie. O problema speciala a ridicat o textul despre Bisericile Catolice Orientale (Greco-Catolice): o reafirmare a statutului lor risca sa compromita relatiile cu ortodocsii si sa puna la indoiala autenticitatea ecumenismului catolic (suspectat ca o alta forma de uniatism). Pe 14 noiembrie comisia teologica a introdus astfel la sfrsitul capitolului III din schema despre Biserica o nota interpretativa pregatita in secret: faimoasa "nota explicativa praevia" care reafirma independenta si libertatea papei fata de colegiul episcopal si relatia de dependenta unilaterala a acestuia de papa, precum si faptul ca incorporarea episcopului prin consacrare in colegiul episcopal e conditionata de comuniunea sa ierarhica cu papa care-i determina juridic cmpul de exercitiu al autoritatii. Biserica este nu doar un Corp ierarhic, ci un Popor al lui Dumnezeu adunat de Duhul Sfnt si care participa la tripla slujire a lui Hristos, in pelerinaj spre imparatia eshatologica a lui Dumnezeu (depasirea clericalismului). Biserica este un sacrament al mntuirii, dar nu se identifica cu imparatia lui Dumnezeu care e distincta de ea si include intreaga creatia si umanitate; si, de asemenea, Biserica lui Hristos se realizeaza in Biserica Catolica, dar nu se epuizeaza in ea (depasirea ecleziomonismului). 16.Le Monde, din 22-23 noiembrie 1964 in afara Bisericii Catolice exista Biserici (ortodoxe) si comunitati ecleziale (protestante) adevarate si grade de comuniune. De aceea unitatea crestina cautata acum prin dialogul ecumenic nu mai e una de absorbtie si fuziune, ci o unitate in diversitate pe baza complementaritatii traditiilor teologice si valorilor fiecaruia. Acestea trebuie reconciliate si integrate prin dialog, nu prin anulare, ci prin imbogatire reciproca pe baza distinctiei intre adevarul de credinta permanent si sistemele teologice si ecleziale istorice si a unei ierarhii a adevarurilor de credinta. Bisericile Catolice Orientale au fost apoi recunoscute ca Biserici locale cu traditii proprii (nu simple rituri orientale), dar valabilitatea acestor reglementari a fost limitata in timp pna la restabilirea comuniunii depline intre Biserica Catolica si Bisericile Ortodoxe. * Agitatia care a domnit pe 19 noiembrie, in aula Conciliului, cu ocazia revocarii anuntului dat in ajun ca in aceasta zi Conciliul va decide si voteze schema despre libertatea religioasa. Papa a proclamat pe Fecioara Maria Maica a Bisericii in pofida majoritatii care votase impotriva acestei expresii. Astfel, papa si-a putut serba in mod solemn triumful total. in fata lui s-au votat din nou in mod definitiv schemele --- Despre Biserica Despre ecumenism - Despre Bisericile Orientale --- retusate de el, aproape cu unanimitate18. Papa a adresat apoi un scurt cuvnt de politete observatorilor si prin el Bisericilor si confesiunilor crestine separate de Biserica Romano-Catolica. Apoi si-a dedicat a doua parte a cuvntarii sale Fecioarei Maria Maica Bisericii19. 17.Le Monde, din 22-23 noiembrie 1964 18.Sensul acestei noi votari in fata papii este urmatorul. inca la 29 sept., secretarul general al Conciliului a anuntat Parintilor Conciliari urmatoarele: Nu se poate spune ca o schema a primit aprobarea Conciliului atta timp ct schema n-a fost aprobata de papa impreuna cu Parintii in sesiune publica. Aprobarile exprimate prin votul Parintilor Conciliari aparte de papa sunt aprobari ale Congregatiei Generale (deci nu ale Conciliului).(LObservatore Romano din 30 sept. 1964). Un observator reformat comentnd aceasta decizie a forului catolic suprem pe care Conciliu a primit-o fara opozitie, cum a primit-o si pe aceea ca Parintii Conciliari pot propune amendamente la texte si dupa ce au fost votate in Conciliu si comisiile competente le pot lua in considerare la formularea lor definitiva zice: Aceasta inseamna ca, in virtutea primatului sau de jurisdictie, papa are dreptul sa anuleze decizii ale intregului episcopat. 19.Pr. Barbu Ionescu, in Ortodoxia, din octombrie 1964 6. Lucrarile celei de-a patra sesiune a Conciliului Sesiunea a 4-a si ultima (14 septembrie 8 decembrie 1965) s-a desfasurat intr-un ritm alert pentru a definitiva si multele scheme ramase de dezbatut. in sedinta solemna din 28 octombrie 1965 s-au aprobat 3 decrete si 2 declaratii: - decretul privind misiunea pastorala a episcopilor ("Christus Dominus"), - cel privind reinnoirea vietii consacrate ("Perfectae caritatis"), - cel despre formarea preoteasca ("Gravissimum educationis") - cel despre relatiile Bisericii cu religiile necrestine ("Nostra aetate") cu referire speciala la islam si iudaism si cu condamnarea oricarei discriminari pe baze religioase. in sedinta solemna din 18 noiembrie 1965 s-au aprobat decretul despre apostolatul laicilor ("Apostolicam auctositatem") si, mai ales, importanta constitutie dogmatica despre Revelatia divina care depasea teoria clasica a celor doua izvoare ale Revelatiei: Scriptura si Traditia si a afirma primatul Cuvntului lui Dumnezeu, dar ascultat si interpretat in Traditie si in Biserica, interpreta lui. Iar in sedinta solemna din 7 decembrie 1965, cu o zi inainte de incheierea conciliului, s-au aprobat 3 decrete si o constitutie: decretele despre activitatea misionara a Bisericii ("Ad gentes") si despre slujirea si viata preotilor ("Presbyterorum ordinis") la care s-au adaugat importantul decret despre libertatea religioasa ("Dignitatis humanae") individuala si colectiva care punea punct vechii politici de revendicare doar a libertatii Bisericii si de proclamare duplicitara a libertatii religioase atunci cnd catolicii sunt minoritari si de refuz al ei necatolicilor atunci cnd catolicii sunt majoritari, precum si pretentiei medievale de a apara adevarul pedepsindu-l pe cel in eroare. Ultimul document aprobat de Conciliul Vatican II si unul din cele mai disputate si revolutionare a fost ampla si solida constitutie pastorala despre Biserica in lumea contemporana. Dupa o expunere preliminara asupra "conditiei omului in lumea contemporana", primele patru capitole tratau pe larg despre demnitatea persoanei umane, despre comunitatea umana, despre activitatea umana in lume, precum si despre misiunea Bisericii in lumea contemporana. Urmatoarele cinci capitole analizau "cteva probleme urgente": despre casatorie si familie, despre cultura si promovarea ei, despre viata economico-sociala, despre viata politica si, in sfrsit, despre pace si evitarea razboiului si construirea comunitatii internationale. Textul pleca de la convingerea optimista ca progresul si marile mutatii sociale ale modernitatii au o legatura cu realizarea imparatiei lui Dumnezeu. Obiectiile care i s-au adus se leaga in principal de confuzia intre limbajul uman si cel al credintei, dintre progres si mntuire, si de absenta unei viziuni autentic evanghelice despre lume. Dupa aprobarea ultimelor documente ale Conciliului in aceeasi zi, 7 decembrie 1965, s-au citit simultan in bazilica San Pietro si in catedrala patriarhala Sfntul Gheorghe din Fanar (Istanbul) ridicarea anatemelor din 16-20 iulie 1054 prin care cardinalul Humbert si patriarhul Mihail Keroularios se excomunicasera reciproc. Interpretat eronat de mass-media ca o realizare a unirii celor doua Biserici, gestul era in realitate, asa cum s-a explicat de ambele parti, un act de bunavointa, ca un angajament moral al ambelor parti de a depasi neintelegerile din trecut si de a se angaja pe calea dialogului teologic in solutionarea diferentelor dogmatice dintre cele doua Biserici care s-au acumulat in decursul mileniului II prin proclamarea unilaterala de catre Roma a unei serii intregi de dogme (Filioque, purgatoriu, primatul de jurisdictie si infailibilitatea papala si dogmele mariologice: Imaculata Conceptie si Asumptia corporala ale Fecioarei Maria). 7. Concluzii Conciliul Vatican II fiind incheiat, s-a deschis perioada receptarii si asimilarii deciziilor, transformarilor si deschiderilor lui epocale in Biserica Catolica. Aflat inca in curs de desfasurare, acest proces a produs schimbari pozitive ireversibile in catolicism, dar a fost insotit si de tensiuni si polarizari crescnde produse de ambiguitatea pozitiilor ecleziologice prezente in insesi documentele conciliului si de opozitia tot mai mare dintre centrul roman uniformizator, conservator si ierarhic si Bisericile locale care doresc o aplicare riguroasa a principiilor diversitatii, autonomiei si comuniunii. Tensiunile dintre ierarhie si comuniuni, dintre juridic si sacramental, universal si local, unitate si diversitate, centralism si autonomie au continuat si pe mai departe, problemele fiind departe de a-si fi gasit rezolvarea satisfacatoare. Conflictul dintre integristi si progresisti s-a ascutit. Multi au inceput sa se intrebe daca nu cumva Conciliul a venit prea trziu. Radicalizarea progresismului si a inovatiei si evolutiile rapide ale modernitatii spre o (post)modernitate radicala au alimentat angoasele si dorintele unei dominari autoritative a situatiei. Aceste evolutii s-au intrupat in persoana ultimului pontif din secolul XX, cardinalul Karol Wojtyla de Cracovia, ales papa in 1978 - dupa scurtul interimat al lui Ioan Paul I - cu numele de Ioan Paul II. De persoana harismatica cu o incontestabila autoritate morala a papei Wojtyla se leaga intransigenta in fata comunismului in declin, o serie de deschideri pastorale si ecumenice spectaculoase spre toate confesiunile si religiile lumii, un pelerinaj mondial perpetuu, o insistenta pe demnitatea si drepturile omului si un angajament ferm pe scena politica internationala. Aceste remarcabile deschideri inspre exterior nu sunt insa dublate de reforme si innoiri in interiorul Bisericii Catolice, unde teologia si stilul sau de guvernare sunt considerate traditionalist conservatoare, si unde se apreciaza ca harisma sa internationala e utilizata pentru a impune autoritatea stricta a Romei. Prestigiul incontestabil al papei in exterior mascheaza insa doar superficial criza morala, disciplinara si mai ales institutionala din interior. Mult mai putin mediatizate, raspunsurile date aici de papa Ioan Paul II sunt toate clare interventii de autoritate: suspendarea teologilor liberali (incepnd cu H. Kng, 1979), condamnarea integristilor (Mgr. Lefebvre, 1988), noi Coduri de drept canonic (latin, 1983, si oriental, 1990) extrem de conservatoare, o reorganizare superficiala a curiei ("Pastor bonus", 1988), impunerea tuturor teologilor prin "motu proprio" a unui juramnt de fidelitate extrem de elaborat si abuziv ("Ad tuendam fidem", 18 mai 1998), refuzul de a recunoaste un statut eclezial propriu conferintelor episcopale ("Apostolos suos", 21 mai 1998) sau aprobarea declaratiei "Dominus Jesus" (16 iunie 2000) care reafirma identitatea dintre Biserica Catolica si Biserica lui Hristos - sunt toate gesturi si acte conservatoare care pun serios sub semnul intrebarii deschiderile ecumenice spre Orientul ortodox ("Orientale lumen", 1995) sau chemarea lansata in enciclica "Ut unum sint" (1995) tuturor crestinilor de a reflecta impreuna pentru a gasi noi modalitati de exercitiu ale primatului papal adaptate in acelasi timp necesitatilor actuale si realizarii unitatii crestine. Pe 25 octombrie 1990, Papa Ioan Paul II promulga "motu proprio" Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium. Mixnd "sui generis" ecleziologia si dreptul canonic latin si cel ortodox, acesta promoveaza Bisericile greco-catolice de la rangul de "rit" la cel de "Ecclesiae sui juris", construindu-le o identitate canonica proprie. in ochii ortodocsilor Vaticanul si papa Ioan Paul II isi creeaza astfel propriul "Orient" si ofera versiunea oficiala a ceea ce ar fi Biserica Romano-Catolica ca o "comuniune de Biserici" de diferite traditii unite in jurul papei. 8. Bibliografie 1.Augustin, Epistola CXXXVIII 2.Civita Catolica 2 mai 1959, nr. 2613 3.Conciliul Vatican II , reforma Bisericii si dilemele epocii post-conciliare, I Ica jr. /2004 4.Enciclica Ac Petri Cathedram, din 29 iunie 1959, in Acta Apostolicae Sedis, 1959; La Documentation Catholique, 1959. Traducerea franceza a enciclicii se afla in Nouvelle Revue Thologique. 5.Enciclica Humane Salutis, din 25 dec. 1951. Pentru scopul si faza pregatitoare a Conciliului II Vatican 6.I.P.S. Mitropolit Hrisostom al Mirelor,(De la sinodul din Vatican. Concluzii si asteptari), in revista Apotolos Ardreas, nr. 518 din 15 mai 1963, p1 7. Jean Rillet, in La tribune de Geneve, din 29 sept. 1963 8. LOsservatore Romano, 12 oct. 1962, din 17 septembrie 1964 9.Le Monde, din 22-23 noiembrie 1964 10.Ortodoxia an XIV 1962, nr. 3 iulie-sept; Ortodoxia 1964-1965 11.Revista Patriarhiei din Moscova, 1963, nr. 11 12.Pr. Barbu Ionescu, in Ortodoxia, din aprilie 1964 13.Studia Theologica, Anul II Numarul 4/2004

Textul de mai sus reprezinta un extras din "Referat CONCILIUL II VATICAN". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Sutien Triumph Julia Light Beige Sutien Triumph Julia Light Beige Sutien bej deschis cu detalii din dantela, armatura si bretele ajustabile. 48% poliamida, 44%...
Chiloti Triumph Anna Dark Blue Chiloti Triumph Anna Dark Blue .. 82% poliamida, 18% elastan
Chiloti Triumph Erin Dark Beige Chiloti Triumph Erin Dark Beige .. 82% poliamida, 18% elastan