REFERAT RELIGIE: CALUGARII SCITI

CONTRIBUTIA CALUGARILOR SCITI LA PRECIZAREA INVATARURII HRISTOLOGICE FORMULATE DE SINODUL IV ECUMENIC - EVIDENTIEREA CONTEXTULUI ISTORIC SI RELIEFAREA ASPECTELOR DOCTRINARE - I. 1. ARGUMENT: "Poate parea lucru nou celor nestiutori ca Scythia (Minor), care se arata ingrozitoare prin frig (...), a crescut barbati plini de caldura si minunati prin blandetea purtarii (...). Credinta lor stralucind prin legatura cu fapta buna era pentru toti pilda de viata si sinceritate. Ei nu erau prinsi in reteaua nici unei griji lumesti si puteau spune cu Apostolul: Cetatea noastra este in ceruri. Ei au tinut cu tarie neinfricata dogmele credintei ortodoxe, caci desi erau simpli in cuvant, in stiinta nu erau nepriceputi". Sfantul Dionisie Exiguul, Prefatio ad Ioannem et Leontium. Orice demers istoric de punere in valoare a momentelor si personalitatilor ce au influentat in mod decisiv pastrarea nealterata a invataturii de credinta si precizarea corecta a teologiei crestine are o semnificatie deosebita pentru intelegerea istoriei Bisericii Crestine, cu atat mai mult cu cat, din ce in ce mai pregnant in secoulu nostru, aportul marilor ganditori crestini la formarea spiritului uman este supus tagaduirii. Un studiu dedicat calugarilor sciti si activitatii derulate de acestia in scopul pastrarii si precizarii invataturii de credinta a Bisericii se inscrie in liniile evidentierii acelor particularitati care i-au plasat pe teologii originari din spatiul daco-roman in sfera celor mai puternice controverse si dezbateri doctrinare ale celui de-al saselea secol crestin. Totodata, un asemenea demers stiintific se impune cu atat mai mult cu cat este absolut necesar sa intelegem acele momente decisive din istoria Bisericii, precum si rolul personalitatilor teologice care le-au determinat, astfel incat sa constientizam faptul ca precizarea si formularea teologiei ortodoxe reprezinta rodul unei colaborari intre teologi si parinti bisericesti de diferite natiuni, acel "ecumenism patristic al secolelor IV - VI", cum il numea Parintele Ioan G. Coman . In acest sens, teologia daco-romana a adus un aport decisiv la precizarea invataturii de credinta, a oferit crestinismului personalitati marcante, a caror opera si activitate a contribuit in mod evident la dezvoltarea teologiei crestine. In acest sens, Parintele Ioan G. Coman preciza: "A creat Scythia Minor oameni si opere de spiritualitate si teologie* Ca si in alte domenii, creatiile spirituale si teologice nu tin exclusiv de pozitia geografica sau de rolul de metropola a locului. Scythia Minor crestina nu a creat o teologie de bogatia si nivelul celei alexandrine, antiohiene, capadociene sau augustiniene, e adevarat, dar, desi in conditii extrem de grele, sub viforul invaziilor si focul persecutiilor; ea a rodit, totusi, oameni si opere de o certa valoare spiritual-evanghelica si a constituit un bastion al rezistentei si continuitatii daco-romane in aceasta parte a imperiului" . Pornind de la aceste premise, vom incerca sa evidentiem acele valori teologice perene pe care le-a izvorat crestinismul daco-roman, abordand aceste aspecte atat in dimensiunea lor istorica, dar si in cea referitoare la doctrina crestina, pentru ca in acest mod sa reliefam cat mai precis tema abordata I. 2. TEOLOGIA CRESTINA IN SCYTHIA MINOR: Scythia Minor sau Dacia Pontica a evidentiat, de-a lungul timpului, un patrimoniu bogat de cultura si civilizatie, in cadrul caruia creatiile spirituale ale crestinismului, elemente de reflectie religioasa sau de teologie crestina, ocupa un loc de prima importanta. In acest sens, crestinismul dezvoltat in spatiul scitic a creat o adevarata "teologie" prin trei factori fundamentali, si anume: actiunea misionarilor si a localnicilor si contactul lor direct cu gandirea marilor scoli patristice ale vremii, precum si atitudinea combatanta a acestora impotriva ereziilor hristologice, in special a nestorianismului si a monofizismului, persecutiile abatute asupra comunitatilor crestine din aceasta provincie si moartea martirica a numerosi crestini, a caror cinstire a intretinut mereu o reflectie complexa asupra imaginii Mantuitorului Iisus Hristos si asupra sensului intruparii si mortii acestuia si, in final, buna organizare a Bisericii tomitane, ca episcopie, cu sediul la Tomis si aparitia a inca paisprezece episcopii la sfarsitul secolului V si inceputul secolului VI. Totodata, este cunoscut faptul ca episcopii de Tomis erau persoane culte si pline de zel ortodox, aflandu-se mereu in contact direct cu evolutia spirituala si reflectia crestina a vremii. in acelasi timp, acest gen de probleme erau si printre preocuparile vietuitorilor din manastirile scitice, in acest sens activitatea "calugarilor sciti" fiind definitorie . In aceeasi directie, nu trebuie sa uitam activitatea teologica remarcabila desfasurata de Sfantul Ioan Cassian, monahul de "natiune scitica" a caror lucrari de o deosebita valoare spirituala pentru viata monahala si pentru teologie reprezinta un aport considerabil in ceea ce priveste invatatura de credinta a Bisericii, precum si organizarea vietii monahale si bisericesti. Dionisie Exiguul, un alt teolog scit remarcabil, un erudit al vremii sale si un poliglot, se remarca prin traducerea in limba latina a unor opere teologice fundamentale ale patristicii grecesti, precum si a canoanelor Sinoadelor Ecumenice si locale, el fiind cel care "a pus inteligenta, disciplina si sensibilitatea Rasaritului la dispozitia Apusului" , intermediind astfel cunoasterea patrimoniului teologic comun, in sensul unitatii crestine si al conlucrarii fraterne. In linia teologiei ortodoxe din Scythia Minor se inscriu si asa-numitii "calugari sciti", cei care, aparand cu fermitate hotararea Sinodului Ecumenic de la Calcedon cu privire la unirea ipostatica a celor doua firi ale Mantuitorului si combatandu-i pe nestorieni, au elaborat formula "Unul din Treime a suferit cu trupul". Desi a starnit multe controverse, formula propusa de calugarii sciti a adus un mare aport corectei precizari a hristologiei formulate in cadrul Sinodului de la Calcedon. Trebuie afirmat, in urma celor prezentate pana acum, faptul ca teologia din Scythia Minor a fost o teologie fundamentala, precisa, clar exprimata, "o teologie care prin Sfantul Ioan Casian si episcopul Ioan de Tomis pregateste formula Calcedonului, iar prin Dionisie cel Mic si Ioan Maxentiu dezvolta si apara aceasta formula" . Astfel, teologia scita a stat sub semnul apararii invataturi de credinta in cadrul Sinoadelor Ecumenice, in mod special impotriva arianismului si a nestorianismului, in acest fel credinta si teologia ortodoxa contribuind fundamental la formarea si continuitatea etnica si religioasa a daco-romanilor si a urmasilor lor, in spatiul credintei ortodoxe nealterate de invataturile eretice propagate in acele vremuri. II. TRATAREA TEMEI: II. 1. CONTEXTUL ISTORIC GENERAL: II. 1. 1. Originea si directia actiunilor intreprinse de calugarii sciti: Actiunile calugarilor sciti, in sensul pastrarii si afirmarii invataturii de credinta exprimate in cadrul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, se vor face simtite in cadrul puternicelor controverse hristologice din secolul al VI-lea, desfasurate in timpul domniei imparatilor bizantini Anastasie I (491 - 518), Iustin I (518 - 527) si Iustinian I (527 - 565) . Astfel, in primele luni ale anului 519, in plina controversa hristologica, la Constantinopol va sosi un grup de calugari originari din Scythia Minor, care aducea cu sine o formula teologica menita sa precizeze in mod clar invatatura de credinta a Calcedonului si sa stopeze conflictele din Biserica, formula ce consta in cuvintele: *** *** ***** ******* ********** ***** = "Unul din Sfanta Treime a patimit in trup". intr-o prima faza, formula propusa de calugarii sciti va intampina unele opozitii, fiind interpretata in sensul adaosului teopashit la cantarea "Sfinte Dumnzeule...", introdus de patriarhul antiohian Petru Gnafeos, adaos care fusese considerat eretic. Grupul calugarilor sciti era destul de numeros si dadea dovada de un zel deosebit in prezentarea formulei lor dogmatice. Desi numarul exact al calugarilor sciti sositi in Constantinopol in anul 519 nu ne este cunoscut, cunoastem, totusi, numele celor mai importanti reprezentanti ai acestei grupari, si anume: Ioan Maxentiu, Leontiu, Ioan, Mauriciu, Petru Diaconul, Ioan si Ahile. in ceea ce priveste originea calugarilor sciti, majoritatea covarsitoare a cercetatorilor afirma faptul ca acestia erau originari din Scythia Minor, cel mai puternic argument al acestui fapt constand in aceea ca acesti calugari depindeau canonic de provincia bisericeasca a Scitiei Mici si de Paternus, episcopul de Tomis . II. 1. 2. Activitatea desfasurata de calugarii sciti in Constantinopol: Puternicele dispute teologice ale secolului VI, referitoare la hristologia calcedoniana si cea monofizita, au reprezentat, cu siguranta, puncte de interes si pentru calugarii sciti. Astfel, in timpul domniei imparatului Anastasie I, in Scythia Minor vor avea loc o serie de tulburari religioase pe aceasta tema, fapt pentru care, pentru a pune capat unei asemenea situatii, imparatul va convoca intrunirea unui sinod la Heracleea, la care a fost invitat sa ia parte si papa Hormisda. Totusi, sinodul nu se va mai intruni, intrucat imparatul Anastasie nu se mai temea de pericolul pe care il putea reprezenta rascoala generalului Vitalian, originar din localitatea Zaldapa, din Scythia Minor, pe care imparatul il infransese intr-o lupta, stiut fiind faptul ca imparatul a convocat intrunirea unui astfel de sinod la presiunile lui Vitalian, care in acest mod s-a facut ecolul compatriotilor sai sciti, care nu puteau consimti la actiunea imperiala de intarire a monofizismului si de subminare a autoritatii Sinodului Ecumenic de la Calcedon . Prin urmare, observam faptul ca actiunea calugarilor sciti de precizare si pastrare a invataturii de credinta calcedoniene nu reprezinta un act singular, independent, ci se inscrie in starea de spirit promovata in Scythia Minor, unde credinta ortodoxa, statornicita in cadrul sinoadelor ecumenice, era pastrata cu strasnicie, impotriva politicii religioase filo-monofizite pe care o promova imparatul Anastasie . Prin urmare, calugarii sciti reprezinta, de fapt, "varful de lance" al celor nemultumiti de politica imperiala duplicitara. Acesti calugari marturiseau credinta ortodoxa in modul in care a fost precizata in cadrul Sinoadelor Ecumenice, iar pentru a veni in sprijinul apararii formulelor de credinta calcedoniene, propuneau adoptarea formulei teologice "Unul din Sfanta Treime a patimit in trup". Aceasta formula, care aparea ca fiind adaugata invataturilor de credinta exprimate in cadrul Sinodului Ecumenic de la Calcedon, nu va fi acceptata, intr-o prima faza, de episcopul Paternus de Tomis, sub a carui jurisdictie canonica se aflau calugarii sciti, ceea ce va duce la o inasprire a relatiilor dintre cele doua parti. Totusi, in cele din urma, relatiile dintre episcopul Paternus si calugarii sciti vor fi reluate, tocmai pentru a nu pierde sprijinul generalului Vitalian, precum si bunavointa imparatului Iustin I . Dupa aplanarea disensiunilor dintre calugarii sciti si episcopul Paternus al Tomisului, se va ivi un nou conflict intre calugarii sciti si calugarii achimiti din Constantinopol, care promovau o invatatura de credinta nestorianizanta, conflict ce se va derula in paralel cu venirea in Constantinopol a unei delegatii papale, condusa de diaconul Dioscor, menita sa dezbata problema schismei acachiene . Legatii romani se vor impotrivi curand actiunii calugarilor sciti, lucru usor observabil din scrisorile pe care acestia le redactau si in care ii prezentau papei Hormisda starea de lucruri din Constantinopol. in viziunea legatilor papali, calugarii sciti nu faceau altceva decat sa sporeasca disensiunile si neincrederea prezente deja in capitala Imperiului, acestia fiind, in viziunea acelorasi legati papali, in contextul schismei acachiene, pricipala piedica in calea unitatii Bisericii . Curand va izbucni un conflict puternic intre calugarii sciti si un anume diacon Victor, care ii acuza pe sciti de monofizism. Diaconul Victor sustinea invatatura cuprinsa in Epistola papei Leon catre patriarhul Flavian al Constantinopolului din anul 449 si in Epistola sinodala a Sfantului Chiril al Alexandriei. La aceste documente sinodale, calugarii sciti doreau sa adauge expresia "Unus de Sancta Trinitate passus est carne", insa pentru ca diaconul Victor nu accepta un asemenea adaos, calugarii sciti il considerau pe acesta a fi un nestorian deghizat . Intr-adevar, formula teologica propusa de calugarii sciti va fi produs puternice controverse in capitala imperiului, fapt pentru care era normal sa starneasca ezitari si discutii in Constantinopol, insa, totusi, nu putem punepe seama acestora, in mod exclusiv, starea de tensiune existenta in oras. Calugarii sciti vor incerca prin discutii teologice si studiu sa ii convinga pe legatii papali de justetea formulei propuse de ei, fapt pentru care calugarul Ioan Maxentiu, conducatorul acestora, va elabora o lucrare inchinata acestor legati papali, intitulata Libellus fidei (Cartea despre credinta), in care va demonstra, pe baza argumentelor patristice si a celor extrase din opera Sfantului Chiril al Alexandriei, justetea formulei prezentate. in acest sens, calugarii sciti nu opereaza nici un adaos nepotrivit la invatatura de credinta, ci, dimpotriva, doresc sa precizeze, sa explice ceea ce a fost stabilit deja, urmand in aceasta privinta directia adoptata de Sfintii Parinti . Totusi, legatii papali se vor arata intransigenti fata de precizarile teologice facute de calugarii sciti si nu vor aproba formula lor teologica, ceea ce il va determina pe Ioan Maxentiu sa precizeze inca o data faptul ca acele invataturi de credinta pe care legatii papali le apara sunt precizate de calugarii sciti, reafirmand faptul ca "Unul din Sfanta Treime a suferit in trup, deoarece Cuvantul lui Dumnezeu, Unul din Sfanta Treime, S-a intrupat din pantecele Sfintei Fecioare Maria, care, pe drept, este Nascatoarea de Dumnezeu. Numai in aceasta situatie de intrupat, Unul din Sfanta Treime a putut suferi, insa nu in raportul Sau cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi" , marturisire de credinta ce ii apara pe calugarii sciti de acuza de a fi monofiziti. II. 1. 3. Activitatea desfasurata de calugarii sciti la Roma: Observand faptul ca formula teologica pe care o propun intalneste puternice opozitii in capitala Imperiului, precum si reactia adversa a legatilor papali, care ii denuntau pe calugarii sciti papei Hormisda ca fiind eretici, monahii daco-romani se vor indrepta in continuare spre Roma. Delegatia calugarilor sciti care a mers la Roma va fi compusa din calugarii Ioan Maxentiu, Leontiu, Ahile si Mauriciu si va petrece in "Cetatea eterna" 14 luni, pana in luna august a anului 520, cand se vor intoarce in Constantinopol. Calugarii sciti nu vor fi luati in seama de papa Hormisda, ci se vor lovi de continue tergiversari, datorate, in mare parte, informatiilor negative pe care le prezentasera anterior legatii papali din Constantinopol. Totusi, se poate spune ca papa nu era total impotriva formulei propuse de calugarii sciti, ci proceda in acest sens deoarece formula lor dogmatica nu se regasea in hotararile sinodale anterioare. Totusi, papa va compune o scrisoare adresata episcopului african Possessor, total defavorabila calugarilor sciti, in care se arata deosebit de preocupat de aceasta problema, considerandsu-i pe monahii sciti rau-intentionati, ca unii ce arunca samanta diavoleasca in Biserica. La aceste acuzatii grave, Ioan Maxentiu va raspunde tot printr-o scrisoare, prin care ii apara pe calugarii sciti, spunand ca acestia nu doresc sub nici o forma sa se separe de comuniunea credintei unice . In final, dupa lungi tergiversari, papa Hormisda, sub presiunile legatilor sai de a nu aproba formula calugarilor sciti, le va scrie imparatului Iustin I si patriarhului Epifanie, la 25 martie 521. in aceasta epistola papa considera ca formula propusa de calugarii sciti pare a atribui proprietatile personale ale ipostasului Fiului fiintei Tatalui, ceea ce este, prin urmare, teopashism, precizand, totodata, faptul ca nu trebuie adaugat nimic hotararilor Sinodului Ecumenic de la Calcedon, precum si epistolei papei Leon.Ca urmare a acestei epistole si a impresiei generale create, in cele din urma, calugarii sciti vor fi alungati din Roma. II. 1. 3. Relatiile dintre calugarii sciti si imparatul Iustinian: Dorind unitatea religioasa a imperiului, imparatul Iustinian considera ca unirea intre partizanii tentintelor nestoriene si monofizite se poate face numai printr-o interpretare a hotararilor Sinodului de la Calcedon in sensul gandirii Sfantului Chiril al Alexandriei, adica insistand mai mult asupra unirii dintre cele doua firi din persoana Mantuitorului. Formula propusa de calugarii sciti facea posibila o astfel de interpretare. Totusi, la inceput, imparatul Iustinian se va dovedi ostil calugarilor sciti, pentru ca in curand sa isi schimbe opinia . Astfel, in luna iulie a anului 519, imparatul Iustinian ii va scrie papei Hormisda, aratandu-se favorabil formulei teologice scite. Neprimind nici un raspuns, imparatul va compune o noua scrisoare, in octombrie 519, in care ii aproba si mai mult pe calugarii sciti. In cele din urma, in septembrie 520, imparatul ii va scrie papei ca a adoptat formula precizata de calugarii sciti, pe care o aproba total. Raspunsul papei se va inscrie in liniile anterioare, in sensul ca formula scita nu putea fi aprobata, deoarece nu se putea permite nici o adaugire la cele stabilite anterior in cadrul Sinoadelor. In anul 527, Iustinian va deveni imparat, ocazie cu care va emite un edict cu rol de proclamatie pentru popor, in cadrul caruia va mentiona sumar si formula calugarilor sciti, pentru ca mai apoi, in anul 533, sa sanctioneze aceasta formula ca obligatorie pentru cei care marturisesc credinta ortodoxa, formula calugarilor sciti fiind pusa in acord cu intreaga invatatura trinitara si hristologica a Bisericii . Intre timp, calugarii achimiti din Constantinopol vor trimite o delegatie la Roma, care avea menirea de a raporta starea de lucruri Rasarit. La randul sau, imparatul Iustinian va trimite la Roma o delegatie compusa din episcopii Ipatie de Efes si Demetrius de Filipi, pentru a-i cere noului papa, Ioan al II-lea, sa aprobe formula propusa de calugarii sciti. in cele din urma, delegatia imperiala il va convinge pe papa Ioan al II-lea sa aprobe invatatura si formula hristologica promovata de calugarii sciti. II. 1. FONDUL DOGMATIC AL FORMULEI PROPUSE DE CALUGARII SCITI: II. 1. 1. Aspecte introductive: In cadrul acestei sectiuni vom privi in mod gradat dezvoltarea si formularea invataturii hristologice enuntate in cadrul celui de-al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon din anul 451, pornind de la aspectele premergatoare, continuand cu formulele dogmatice elaborate in cadrul Sinodului sau in legatura cu acesta si incheind cu precizarile dogmatice facute de calugarii sciti in aceasta chestiune. II. 1. 2. Momente premergatoare Sinodului IV Ecumenic: Eutihie, Flavian, Dioscur si papa Leon cel Mare: Este cunoscuta relatia conflictuala ce s-a starnit intre partizanii lui Nestorie si cei ai Sfantului Chiril al Alexandriei, in urma celui de-al treilea Sinod Ecumenic de la Efes din anul 431. Acest sinod venea sa precizeze faptul ca in Iisus Hristos sunt doua firi, una divina si alta umana, insa intr-o singura persoana, cea divina a Fiului lui Dumnezeu, legatura dintre cele doua firi fiind o legatura fireasca, ipostatica, nu doar una morala, fapt pentru care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este consubstantial cu Tatal, dupa Dumnezeire, si consubstantial cu oamenii dupa umanitatea primita din Fecioara Maria . Astfel, in preajma celui de-al patrulea Sinod Ecumenic, acest conflict va persista si se va desfasura acum intre nestorieni si dioscurieni, partizanii lui Dioscur, urmasul Sfantului Chiril in scaunul patriarhal al Alexandriei. in acest context se va derula o noua faza a disputei hristologice, pe baza invataturii promovate de arhimandritul Eutihie din Constantinopol, care sustinea ca Domnul nostru Iisus Hristos nu era de o fiinta cu oamenii dupa trup, ci a avut trup din cer: Astfel, inainte de unire El a avut doua firi, iar dupa unire acestea au devenit o singura fire . Fiind denuntat ca eretic patriarhului Flavian al Constantinopolului de catre episcopul Eusebiu de Doryleum, Eutihie va fi chemat sa se justifice in cadrul sinodului particular din anul 448 de la Constantinopol, unde acesta isi pastreaza pozitia, fapt pentru care va fi anatematizat si depus din preotie . Ca urmare a acestui fapt, patriarhul Flavian va compune o scrisoare in cadrul careia ii ofera papei Leon cel Mare informatii cu privire la evenimentele derulate in Constantinopol cu privire la invataturile eretice ale lui Eutihie. Papa Leon ii va raspunde patriahului constantinopolitan prin celebrul Tomos despre intrupare, in cadrul caruia condamna erezia lui Eutihie. Eutihie nu va ramane nepasator fata de condamnarea sinodului din 448, fapt pentru care, datorita sprijinului de care se bucura din partea curtii imperiale, va face apel la imparat si la patriarhul alexandrin Dioscur pentru convocarea unui sinod general care sa rejudece cauza sa. Acest sinod va avea loc in anul 449, la Efes, fiind marcat de abuzuri si violente inimaginabile din partea patriarhului Dioscur si a partizanilor sai, fapt pentru papa Leon ii va acredita acestui sinod numele de. "sinodul talharesc". Acest sinod a hotarat reabilitatea lui Eutihie si condamnarea patriarhului constantinopolitan Flavian, care va muri in curand, precum si condamnarea episcopului Eusebiu de Doryleum, impreuna cu multi alti episcopi . Ca urmare a tulburarilor din cadrul acestui sinod, se vor constitui doua tabere principale: episcopii egipteni, traci si palestinieni vor urma linia lui Dioscur, in timp ce episcopii orientali, pontici si asiatici vor urma linia trasata de patriarhul Flavian. Legatii papali, a caror parere nu a fost deloc luata in seama in cadrul sinodului din 449, il vor informa pe papa Leon cel Mare despre modul in care s-a derulat sinodul, despre abuzurile savarsite de Dioscur, despre reabilitarea lui Eutihie, precum si despre condamnarea episcopilor ortodocsi. Desi Eutihie pretindea ca prin invatatura sa profeseaza hristologia Sfantului Chiril al Alexandriei, o privire in paralel a hristologiei lui Eutihie cu cea a Sfantului Chiril ne va conduce la cu totul alte concluzii. Astfel, este cunoscuta fermitatea cu care Sfantul Chiril respingea acuzatia ce i se aducea , cum ca ar sustine originea cereasca a trupului Mantuitorului, aratand ca Fecioara Maria nu ar fi Nascatoare de Dumnezeu daca trupul lui Iisus ar fi coborat din cer . Totusi, conform cuvintelor lui Eutihie, pastrate in lucrarea Eranistes a lui Teodoret al Cyrului, scrisa in anul 447, prima eroare hristologica a lui Eutihie consta in sustinerea indumnezeirii trupului lui Hristos luat din Maria, el spunand ca: "Dumnezeu-Logosul nu a luat nimic omenesc din Fecioara, ci transformandu-se neschimbat si facandu-se trup, El numai a trecut prin Fecioara, iar dumnezeirea necircumscrisa, nelimitata si necuprinsa a Unuia-Nascut a fost tintuita si fixata pe cruce si, dupa ce a fost data mormantului, a inviat" . in mod evident, aceasta teorie a trecerii trupului ceresc al Mantuitorului prin Fecioara era de sorginte apolinarista, ea fiind combatuta anterior cu vehementa de catre Parintii capadocieni. In acest context doctrinar, Tomosul despre intrupare, elaborat de papa Leon cel Mare, a reprezentat o autoritate dogmatica egala cu aceea a operelor Sfantului Chiril al Alexandriei in cadrul dezbaterilor Sinodului Ecumenic de la Calcedon. Tomosul enunta o hristologie simpla, aproape schematica, fara sa detina adancimea si originalitatea hristologiei chiriliene, exprimandu-se in termeni clari, precisi. Hristologia precizata de papa Leon se apropie cel mai mult de marturisirea hristologica a patriarhului constantinopolitan Flavian, care apara cu adevarat formula dogmatica "o fire intrupata a lui Dumnezeu-Logosul", consacrata de Sfantul Chiril al Alexandriei. Prin urmare, in cei doi ani care au precedat Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, patriarhul Flavian si papa Leon erau singurii care aparau cu adevarat hristologia ortodoxa, opunandu-se cu putere tendintelor monofizite manifestate de Eutihie si Dioscur. II. 1. 3. Hristologia Sfantului Ioan Cassian. Elemente teopashite: Aportul deosebit al Sfantului Ioan Cassian in directia precizarii hristologiei ortodoxe se releva cu precadere in cadrul lucrarii Despre intruparea Domnului contra lui Nestorie, tratat dogmatic scris de teologul daco-roman la cererea papei Leon, in jurul anilor 429 - 430, cu scopul de a combate erezia nestoriana care se intindea cu rapiditate in Rasarit si ameninta si Apusul. Ideea centrala a acestui tratat consta in sustinerea dumnezeirii Mantuitorului, impotriva tuturor celor ce I-o tagaduiesc . in acest sens, Sfantul Ioan Casian face demonstratii extinse pentru a enunta dumnezeirea Mantuitorului Iisus Hristos, utilizand pentru exemplificare numeroase pasaje biblice, textul simbolului de credinta antiohian, utilizat de Nestorie pana la caderea in erezie , precum si texte din autorii patristici apuseni sau rasariteni. in ton cu intreaga hristologie patristica, Sfantul Ioan Cassian sustine ca Domnul Iisus Hristos este si Dumnezeu, si om. Unirea intre Dumnezeu si om in Iisus Hristos s-a facut printr-o unire de nedezlegat (inseparabili conexione). Unitatea tainei prin care omul s-a unit cu Dumnezeu este de negrait, inefabila . Astfel, prin unirea celor doua firi, Dumnezeu a luat chipul robului, insa fragilitatea formei Sale umane nu a slabit firea lui Dumnezeu, ci datorita puterii intacte si integre a Acestuia, tot ceea ce s-a petrecut in trupul uman a reprezentat progresul omului si nu micsorarea slavei divine. Cuvantul s-a nascut in trup nu pentru ca El sa nu mai fie Dumnezeu in Sine, ci pentru ca El ramanand Dumnezeu, omul sa fie indumnezeit . Prin urmare, indumnezeirea omului, predicata anterior de Sfantul Irineu si de Sfantul Atanasie cel Mare, precum si de Parintii capadocieni, este reluata acum de catre Sfantul Ioan Cassian in Occident, aceasta indumnezeire nefiind un act magic, ci rodul intruparii Cuvantului si al unei ascensiuni neincetate a omului inspre Dumnezeu. in cadrul lucrarii amintite, in special in capitolul 22 al celei de-a sasea carti, Sfantul Ioan Cassian exprima unele tendinte teopashite. Astfel, "Sfantul Ioan Cassian sustine ca desi omul din Hristos - homo dominicus - nu a existat inainte de intrupare, totusi Hristos este propovaduit in Sfanta Scriptura ca fiind fara inceput, unirea omului cu Dumnezeu fiind atat de mare, incat omul pare a fi coetern cu Dumnezeu dintotdeauna, iar Dumnezeu pare a fi suferit cu omul, desi nu trebuie sa se creada ca omul n-are inceput, iar ca Dumnezeu este patimitor. Unit cu omul, adica cu trupul Sau, Dumnezeu nu ingaduie sa fie vreun interval intre om si Dumnezeu... adica sa se creada ca altul e Fiul omului si altul Fiul lui Dumnezeu" . Totusi, Sfantul Ioan Cassian nu exprima in cadrul lucrarii sale un teopashism propriu-zis, complex, in sensul formulei "Unus de Trinitate carne passus est", promovate de calugarii sciti. Desi Sfantul Ioan Cassian nu a ajuns la o asemenea formulare, totusi, prin rationamentele enuntate, se indrepta spre o astfel de concluzie. Astfel, inainte de calugarii sciti, Sfantul Ioan Cassian a exprimat pregnant idei teopashite, in acest el scriind: "Domnul, chiar pus pe cruce, se numeste Fiul lui Dumnezeu... Diavolul a banuit ca este Fiul lui Dumnezeu, chiar cand Acesta a suferit moartea" . II. 1. 3. Hristologia Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (451): "Sinodul talharesc" de la Constantinopol, din anul 449, pe langa consecintele sale violente asupra a numerosi episcopi, preoti sau calugari, a provocat o puternica confuzie in materie de doctrina, fapt pentru care, la 8 octombrie 451, la Constantinopol incep lucrarile celui de-al patrulea Sinod Ecumenic. Sinodul Ecumenic de la Calcedon a oferit formula dogmatica completa si definitiva a hristologiei ortodoxe. Totodata, Sinodul a aprobat in mod definitiv scrisorile sinodale ale Sfantului Chiril al Alexandriei catre Nestorie, proprii pentru combaterea nestorianismului, precum si scrisoarea papei Leon catre patriarhul constantinopolitan Flavian, cu privire la eliminarea ereziei lui Eutihie. In acest sens, formularul hristologic propriu-zis al Sinodului afirma: "(Sinodul) se opune acelora care incearca sa imparta taina intruparii intr-o dualitate de Fii, indeparteaza de la adunarea pentru cele sfinte pe cei care indraznesc sa afirme ca dumnezeirea Unuia-Nascut este patimitoare si sta impotriva celor care nascocesc amestecul sau contopirea celor doua firi ale lui Hristos. Sinodul respinge pe cei care, in nebunia lor, sustin ca chipul de rob luat de Hristos din noi e de esenta cereasca sau de alta esenta. El anatematizeaza pe cei care spun basmul ca au fost doua firi ale Domnului inainte de unire , dar imagineaza ca dupa unire a fost o singura fire. Urmand Sfintilor Parinti, noi toti, unanimi, invatam si marturisim unul si acelasi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, desavarsit in dumnezeire si desavarsit in umanitate, Dumnezeu cu adevarat si om cu adevarat, din suflet rational si trup, de o fiinta cu Tatal dupa dumnezeire, si de o fiinta cu noi dupa umanitate, asemenea noua in toate afara de pacat, nascut inaintea veacurilor din Tatal dupa dumnezeire, iar in zilele dupa urma dupa umanitate din Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu, pentru noi si pentru a noastra mantuire, unul si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut in doua firi, neamestecat, nedespartit. Deosebirea firilor nu a fost suprimata din cauza unirii, ci s-a pastrat, dimpotriva, proprietatea fiecarei firi, care se unesc una cu alta intr-o singura persoana si intr-un singur ipostas" . Concluzionand, vom spune ca hristologia calcadoniana este axata pe urmatoarele puncte principale: 1.Identitatea Logosului de dinaintea intruparii cu cel de dupa intrupare, idee centrala a hristologiei chiriliene; 2.Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat si om desavarsit, de o fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de o fiinta cu oamenii dupa omenire, exceptand pacatul; 3.Mantuitorul a avut o nastere din veac dupa dumnezeire si una in timp dupa umanitate, din Fecioara Maria; 4.Nasterea in timp s-a facut pentru oameni si pentru mantuirea lor, idee chiriliana; 5.Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu, idee chiriliana; 6.Iisus Hristos este in doua firi, expresie creata de Sfantul Grigorie de Nyssa si deosebita de cea a alexandrinilor, care spuneau din doua firi; 7.Firile se unesc fara sa se amestece, fara sa se schimbe, fara sa se imparta, fara sa se desparta; 8.Unirea firilor nu a suprimat deosebirea lor; 9.Firile si-au pastrat fiecare proprietatea lor; 10.Unirea firilor intr-o singura persoana si un singur ipostas; II. 1. 4. Hristologia post-calcedoniana. Ioan Maxentiu si Leontiu de Bizant: II. 1. 4. a. Personalitatea si opera lui Ioan Maxentiu: Ioan Maxentiu, nascut in Dobrogea, in a doua jumatate a secolului al V-lea, scriitor bisericesc si polemist, reprezinta una dintre cele mai importante personalitati ale gruparii de teologi daco-romani, impuse in istorie sub numele de "calugarii sciti". Ioan Maxentiu s-a format ca teolog stralucit in mediile monahale dintre Dunare si mare, in cadrul carora a fost aparata cu fermitate invatatura de credinta Ortodoxa si indeosebi deciziile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451 . Dupa cum am vazut pana acum, in anul 519, gruparea calugarilor sciti, compusa din monahii Ioan Maxentiu, Leontiu de Bizant, Achile si Mauriciu, va sustine la Constantinopol precizarea corecta a invataturii hristologice calcedoniene, in fata imparatului Iustin I (518 - 527) si a comandantului Vitalian de Zaldapa , iar mai apoi la Roma, in fata papei Hormisda. Dintre operele sale, toate elaborate in limba latina, s-au pastrat lucrarile Libellus fidei (Cartea despre credinta), Profesio brevissima catholica fidei (Foarte scurta marturisire a credintei universale), Brevissima adnotationis ratio Verbi Dei ad propriam carnem (Foarte scurta motivare a unirii Cuvantului lui Dumnezeu cu propriul Trup), Responsio contra acephalos (Raspuns impotriva acefalilor), si Contra nestorianos et pelagiones ad satisfactionem fratrum (impotriva nestorienilor si pelagienilor, spre multumirea fratilor) . Lucrarea Libellus fidei, cea mai importanta dintre lucrarile lui Ioan Maxentiu, se concentreaza in dovedirea formulei "Unul din Treime a patimit cu trupul". in precizarile dogmatice pe care le ofera, Ioan Maxentiu arata ca acest "Unul" este Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, si nicidecum o alta Persoana din Sfanta Treime, Cel care S-a nascut din Fecioara Maria: "Fecioara Maria a nascut pe Hristos, Unul din Treime, care a patimit pentru noi in trup si deci ea n-a nascut Treimea" . Prin respingerea ideii ca din Fecioara Maria s-ar fi nascut Sfanta Treime se respingea formula monofizita a lui Petru Gnafeus. Formula calugarilor sciti, aparata de Ioan Maxentiu in lucrarea amintita, nu era cu totul noua, insa dobandea o aplicare noua, actualizata pentru nevoile acelui timp, ea aparand definitia calcedoniana nu numai de interpretarea nestoriana, ci si de noi interpretari monofizite. si aceasta pentru ca a afirma ca intreaga Sfanta Treime s-a nascut din Fecioara si S-a rastignit, insemna a identifica Persoanele Treimii in sens sabelian, adica a le reduce la fiinta cea una si a afirma posibilitatea identificarii fiintei divine cu cea umana, in sens monofizit si a zadarnici astfel mantuirea, din moment ce patimirea tine de insasi fiinta divina . Astfel, formula calugarilor sciti "Unul din Treime a patimit cu trupul", deci S-a nascut din Fecioara Maria, se indrepta impotriva nestorianismului, care afirma ca nu "Unul din Treime a patimit", ci un om asociat cu Fiul lui Dumnezeu, fapt pentru care moartea nu a putut fi invinsa definitiv. Totodata, aceasta formula se indrepta impotriva monofizismului, in viziunea caruia insasi fiinta divina S-a modificat in unire cu firea umana, fapt pentru care intreaga Sfanta Treime s-a rastignit, si nu numai o Persoana din Ea, si anume Cea care S-a intrupat, adica Fiul. Aceasta formula afirma, pe de-o parte, impotriva monofizismului, distinctia Persoanelor in Dumnezeu, iar pe de alta parte, unirea firii dumnezeiesti si omenesti in unica Persoana a Cuvantului, impotriva nestorianismului . In cadrul Cartii despre credinta, aparand formula dogmatica propusa de calugarii sciti, Ioan Maxentiu afirma atat ipostasul divin al Mantuitorului, cat si faptul ca el si-a insusit firea umana cu tot ceea ce are in ea, inclusiv patimirea. in acest mod se inlatura nestorianiasmul, care atribuia cele omenesti unui ipostas uman, dezbracandu-le de orice valoare si neridicand firea omeneasca din despartirea ei de Dumnezeu si din starea ei muritoare, cat si monofizismul, care atribuia cele umane fiintei divine, amestecand firea divina cu cea umana intr-una singura si supunand firea dumnezeiasca acelorasi neputinte carora le este supusa si cea omeneasca, astfel neputand-o mantui pe aceasta . Modul subtil si riguros sub aspect doctrinar ortodox al gandirii teologice, filosofice si antropologice a lui Ioan Maxentiu se releva din modul in care acesta prezinta raportul dintre natura si persoana. in gandirea sa, natura sau firea este comuna mai multor persoane, persoana insa fiind natura umana individualizata. Din madularele, organele, carnea si sangele unui individ, asadar din materia comuna intregii umanitati, se iveste persoana, care, pentru o anumita perioada de timp, a stat ascunsa si totusi intreaga, respectiv deplina, in conformitate cu propria sa ratiune, in materia din care se dezvolta un anumit om. Astfel, persoana transcede elementele firii care suzista in ea, ea fiind subiectul personal, unic in lume, in care subzista firea sau natura . Cu privire la importanta personalitatii teologice si a operei lui Ioan Maxentiu, trebuie spus faptul ca mediile in care scrierile sale au fost sustinute, conditiile istorice in care acestea au fost elaborate, precum si unitatea lor doctrinara in sens ortodox, nu fac altceva decat sa demonstreze nivulul teologic, literar si filosofic al mediilor monahale din Scythia Minor si rolul lor extrem de important, adesea decisiv, in contextul controverselor teologice derulate in epoca Sinoadelor Ecumenice . II. 1. 4. a. Personalitatea si opera lui Leontiu de Bizant: * Identitatea lui Leontiu de Bizant: In ceea ce priveste identificarea persoanei lui Leontiu, calugarul scit ruda cu generalul Vitalian de Zaldapa si unul dintre conducatorii gruparii monahale scite, au fost lansate doua ipoteze principale. Prima parere, care cunoaste adeziunea cea mai larga in randul teologilor, si in special in randul teologilor si cercetatorilor romani (Parintele profesor Dumitru Staniloae, Parintele profesor Ioan G. Coman, i. P. S. Nestor Vornicescu, Mihail Diaconescu s. a.), sustine ca Leontiu, monahul amintit in randul gruparii calugarilor sciti, este acelasi cu marele teolog Leontiu, care a oferit ultima si cea mai profunda dezvoltare a hristologiei in epoca imparatului Iustinian. O a doua opinie, sustinuta cu fermitate in teologia romaneasca de catre Ilie Fracea, renunta la aceasta identificare, afirmand ca Leontiu de Bizant este o persoana diferita de cea a lui Leontiu, calugarul scit. Conform constatarilor teologului amintit, Leontiu de Bizant s-ar fi nascut in jurul anilor 480 - 485, in Constantinopol, fiind calugarit in Lavra Sfantului Sava de langa Bethleem, el pastrand in mod constant legaturile cu orasul sau de provenienta . tinand cont de faptul ca majoritatea teologilor romani l-au identificat pe Leontiu, calugarul scit, cu Leontiu, renumitul teolog de la curtea imparatului Iustinian, vom urma aceasta linie in prezentarea unei schite bio-bibliografice rezumative a personalitatii acestuia. * Viata si scrierile lui Leontiu de Bizant: Conform majoritatii parerilor, Leontiu de Bizant s-a nascut intr-o familie de daco-romani, originara din estul Moesiei Inferior, familie din care facea parte si comandantul Vitalian din Zaldapa. in prima parte a vietii, Leontiu de Bizant a trait in sudul Scythiei Minor, unde se va forma teologic, in gruparile de teologi si scriitori daco-romani. Leontiu de Bizant este amintit de sursele istorice incepand cu anul 519, in Constantinpol, ca facand parte din gruparea calugarilor sciti, formata in jurul personalitatii lui Ioan Maxentiu, originar, la randul sau, din Scythia Minor. Spre deosebire de operele celorlalti autori din gruparea calugarilor sciti, scrise toate in limba latina, creatiile lui Leontiu de Bizant au fost redactate in limba greaca. Aceste lucrari sunt: Trei carti impotriva nestorienilor si eutihienilor, Combaterea argumentelor aduse de Sever si Treizeci de capitole contra lui Sever. Totodata, lui i se mai atribuie lucrarile: Scolii (care cuprind scrierile: Despre Secte. Contra nestorienilor si Contra monofizitilor), precum si tratatul polemic Contra fraudelor apolinariste . Leontiu va muri in intervalul cuprins intre anii 542 - 545, la Constantinopol, lasand in urma sa o creatie vasta, intrata in mod definitiv in tezaurul celor mai importante scrieri patristice. * Precizari hristologice in scrierile lui Leontiu de Bizant, "teologul enipostazierii" : Leontiu de Bizant este sistematizatorul hristologiei ortodoxe post-calcedoniene, "singurul teolog care a reusit sa puna capat, cel putin pe calea speculatiei, nesfarsitele controverse starnite de formula Calcedonului, intre nestorieni, monofiziti si ortodocsi" Teologul daco-roman a scris cu precadere despre unirea ipostatica prezenta in persoana divino-umana a Mantuitorului, aparand ferm invatatura hristologica calcedoniana si, implicit, scrierile Sfantului Chiril al Alexandriei. Conceptul teologic propus de Leontiu, enipostazierea, adica preluarea firii umane de catre ipostasul Logosului, indica "modul specific in care Mantuitorul Iisus Hristos este alcatuit din Logosul etern si umanitate, esente existente in ele insele, desavarsite in ele insele si totodata fundamental deosebite" . Umanitatea lui Hristos nu este anipostatica, intrucat ea exista, insa nu este nici ipostas, intrucat nu exista pentru sine insasi. Astfel, ea este enipostatica, intrucat exista in Logosul caruia ii apartine. Definind enipostazierea, Leontiu va spune: "Ipostasul si enipostasul nu sunt identice, asa cum altceva este esenta si altceva ceea ce e in esenta. Ipostasul indica pe cineva, pe cand enipostasul arata esenta. Cea dintai delimiteaza persoana prin proprietati caracteristice; enipostasul arata ca nu exista accidentul, care isi are existenta in altul si nu e considerat in sine" Astfel, prin intruparea Divinitatii in Hristos sau prin inomenirea lui Dumnezeu, cele doua esente formeaza un singur ipostas, unirea ipostatica nefiind o simpla asociere, ci o sinteza si o subzistenta in ipostas. Prin unirea ipostatica, starea umana a fost restaurata, intrand in acest mod intr-o noua ordine a lumii, cea instituita de Mantuitorul Iisus Hristos. Ipostasul este subiectul, persoana, iar enipostazierea este natura umana existenta inlauntrul ipostasului la intrupare, prin aceasta natura umana fiind asumata de Logosul preexistent si etern . Strans legat de conceptul de enipostaziere este cel de kenoza . Actul kenozei reprezinta starea pe care Fiul lui Dumnezeu si-a asumat-o la inomenirea Sa, ca act de ascultare fata de Tatal. in Iisus Hristos se realizeaza unirea maximala a lui Dumnezeu cu omul. Prin unirea firii divine si a firii umane in persoana Mantuitorului, Dumnezeu devine accesibil oamenilor, datorita kenozei omul dobandind posibilitatea indumnezeirii. Enipostazierea este lucrarea prin care Fiul lui Dumnezeu ia la intrupare firea umana, prin kenoza natura umana fiind asumata de catre Logosul preexistent, de Cuvantul ipostatic, a doua Persoana a Sfintei Treimi. Astfel, Logosul ipostatic, revelat oamenilor prin kenoza, ii aduce pe acestia la o noua comuniune personala cu Creatorul lor. In cadrul demonstratiilor sale dogmatice, Leontiu de Bizant se fundamenteaza pe teologia primelor patru Sinoade Ecumenice, utilizand totodata lucrarile Logica si Categoriile, scrise de Aristotel. Totusi, trebuie spus ca aristotelismul lui Leontiu reprezinta o optiune deliberata, cu scopul de a rationa corect, in acest sens, o influenta importanta asupra operei lui Leontiu de Bizant avand si scrierile compatriotului sau, Dionisie Exiguul, cu care comunica in convingeri. * Leontiu al Bizantului, fondatorul scolasticii: Definind scolastica, reputatul lingvist Mihail Diaconescu afirma: "Scolastica este numele dat de o indelungata traditie intelectuala invatamantului filosofic din Evul Mediu. Prin scolastica se intelege, de asemenea, un sistem filosofic care, pornind de la dogma crestina, dezvolta variate rationamente abstracte si demonstratii logice. Unitatea dintre sistemul de invatamant si dogma crestina a dat scolasticii prestigiu si autoritate institutionala. intr-un sens foarte larg, prin scolastica se intelege intreaga cultura a Evului Mediu european. Este o cultura ce s-a dezvoltat sub indrumarea Bisericii, care se manifesta ca Ecclesia Docens si ca Mater et Magistra" . In acest sens, numerosi cercetatori, dintre care este indeajuns sa ii amintim pe Nae Ionescu, Anton Dumitriu, Louis Brehier si John Meyendorf, considera ca scolastica a aparut si s-a afirmat in mediile intelectuale tutelate si indrumate de Biserica rasariteana. Aceasta concluzie se bazeaza pe faptul ca in Rasaritul european, invatamantul din prima jumatate a primului mileniu crestin continua, intr-o mare masura, traditiile si modul de gandire de la finele Antichitatii grecesti. Astfel, scolile teologice din Alexandria, Antiohia, Cezareea Palestinei, Edessa, Atena, Beirut sau Universitatea din Constantinopol, infiintata de imparatul Constantin cel Mare, vor urma aceasta linie . Utilizand dialectica de sorginte aristotelica, socratica si platonica, Leontiu de Bizant a observat faptul ca aceasta se dovedea a fi in mod deosebit apta pentru a nuanta in planul cugetarii adevarul crestin revelat. Astfel, incepand cu Leontiu de Bizant, dialectica, stiinta si arta rationamentului, devin o preocupare fundamentala in opera scolastica. Ceea ce teologul daco-roman aduce in plus in raport cu aceasta traditie dialectica, este rigoarea severa a demonstratiilor si consecventa cu care a utilizat dialectica in expunerile sale de teologie dogmatica: "Sinteza intre teologia Sinoadelor Ecumenice, dialectica, limbajul revelational si logica deductiva aristotelica, practicata de Leontius Byzantinus, a asigurat scrierilor sale o exceptionala forta de patrundere in mediile intelectuale ale timpului si in posteritate . Aceasta sinteza echivaleaza cu un nou inceput in stiinta. Tocmai de aceea, un mare numar de istorici si filosofi il considera pe Leontius Byzantinus fondatorul scolasticii" . III. ASPECTE FINALE: III. 1. SPECIFICUL TEOLOGIEI DACO-ROMANE SI APORTUL SAU LA PRECIZAREA SI APARAREA INVATATURII DE CREDINTA ORTODOXE: Crestinismul are fundamente puternice in spatiul romanesc. Astfel, Scythia Minor, Dobrogea actuala, a constituit din vechime un spatiu deschis al circulatiei valorilor crestine, al "ecumenismului patristic" . Personalitatile bisericesti marcante din Scythia Minor, episcopi sau monahi care s-au facut apreciati in tara lor sau in alte locuri, au pus in relief tinuta si rolul crestinismului din epoca lor, prin pozitia, actvitatea si relatiile pe care le-au avut. Episcopii Evanghelicus, sub Diocletian, Phlius, Titus sau Tit, sub Liciniu, Bretanion sau Vetranio, sub Valens, Gerontius sau Gherontie, sub Teodosie I, Teotim I, sub Teodosie I si Arcadie, Timotei, sub Teodosie II, Ioan, sub Teodosie II, Alexandru, sub Marcian, Teotim II, sub Leon, Paternus, sub Anastasie I si Valentinian, sub Iustinian, precum si monahii Ioan Cassian, Gherman, Dionisie Exiguul si calugarii sciti, reprezinta exemple concludente in acest sens. Desi situata la frontiera de nord-est a imperiului, Scythia Minor a beneficiat de universalismul culturii grecesti si de acela al latinitatii, prin romanizare, fenomen ce purta in el "samanta si spiritul unui ecumenism" . Astfel, antichitatea greco-latina a putut sa dea nastere unui "ecumenism", mai intai datorita universalismului spiritului grec si mesajului grec, si apoi datorita intinselor dimensiuni terestre ale Imperiului Roman. O serie intreaga de elemente au incadrat gandirea teologica daco-romana in contextul acestui patrimoniu de valori comune, dintre care se cuvine sa amintim urmatoarele aspecte: relatiile si contactele directe ale teologilor daco-romani cu personalitati teologice marcante ale vremii , opera misionara desfasurata de numerosi episcopi tomitani , participarea a numerosi episcopi ai Tomisului la Sinoadele Ecumenice , activitatea teologica, intelectuala si stiintifica a episcopilor si calugarilor sciti si zelul deosebit pentru Ortodoxie al acestora . Prin urmare, patru categorii de oameni ai Bisericii au contribuit la precizarea si apararea invataturii de credinta ortodoxe, precum si la continuitatea istorica daco-romana in Scythia Minor, si anume: episcopii de Tomis, misionarii, monahii si scriitorii, toti fiind teologi eruditi si indrumatori ai vietii duhovnicesti. Astfel, daca Scythia Minor a putut beneficia de luminile unor mari personalitati crestine ale vremii, ea a stiut sa ofere lumii crestine tezaure de teologie ortodoxa, asa cum au fost Ioan Cassian, Dionisie Exiguul, Ioan Maxentiu, Leontiu de Bizant sau episcopii Teotim I, Ioan si Valentinian. Ca urmare a acestei directii, Ortodoxia Bisericii Romane, mostenitoare a Ortodoxiei din Scythia Minor si din Dacia, a urmat aceasta linie, fapt pentru care crestinismul romanesc a pastrat in manifestarile sale istorice echilibrul si spiritul de daruire si de consens, propriu inaintasilor sai. III. 2. IMPORTANTA TEOLOGICA A FORMULEI PROPUSE DE CALUGARII SCITI: Continutul deosebit de important al formulei "Unul din Treime a patimit in trup" are ca fundament deosebirea pe care calugarii sciti au facut-o intre persoana si natura, persoana fiind nu numai existenta concreta a firii, ci si modul existentei ei ca relatie. Aceste realitati au fost puse in lumina pe plan teologic in modul cel mai clar de catre calugarii sciti, care au activat la inceputul secolului VI, deschizand prin aceasta calea spre aprofundarea hristologiei ortodoxe, prin Ioan Maxentiu, Leontiu de Bizant si, mai apoi, prin Sfantul Maxim Marturisitorul. Formularea hristologica promovata de calugarii sciti se situa pe pozitia de mijloc intre monofizism, care confunda umanitatea cu dumnezeirea, si nestorianism, care tinea separata umanitatea de dumnezeire . Calugarii sciti au accentuat cu putere credinta in "coborarea din cer a lui Dumnezeu", afirmand ca Dumnezeu insusi S-a facut om si a patimit si s-a rastignit pentru oameni, accentuand prin aceasta valoarea eterna a omului in planul lui Dumnezeu. Astfel, mantuirea consta, in mod principal, in biruirea mortii prin inviere. Dumnezeu merge pana acolo incat ia asupra Sa patimirea mortii pentru oameni, suferind asemenea lor, pentru ca oamenii sa fie facuti capabili de "aceasta maxima vecinatate cu El" . Hristos vine atat de aproape de om incat Se face si ramane vesnic om, pentru ca oamenii sa ramana in unire cu El in vesnicie. Prin urmare, pe cat de mult se accentueaza in Hristos apropierea lui Dumnezeu de oameni, tot pe atat se accentueaza in Hristos realitatea umanitatii. Prin aceasta, calugarii sciti au pus in evidenta valoarea si taina trupului uman, trupul omenesc fiind facut trupul lui Dumnezeu Cuvantul pentru vesnicie, pentru ca in el sa straluceasca lumina si viata dumnezeirii. Aceasta situare pe pozitia de mijloc, care preciza iconomia mantuitoare a lui Iisus Hristos, precum si marea milostivire a lui Dumnezeu fata de oameni, le-a fost inlesnita calugarilor sciti si de spatiul de confluneta dintre Orient si Occident in care au activat. in acest sens ei au implinit in contextul istoric al acelor timpuri "o functie de impacare pana la un punct intre crestinismul rasaritean si cel apusean... misiune la care era chemat poporul daco-roman" . III. 3. CONCLUZII: In cadrul lucrarii de fata am incercat sa abordam un subiect particular referitor la teologia patristica a secolelor V - VI, prezentand o serie intreaga de aspecte istorice sau dogmatice referitoare la rolul calugarilor sciti in precizarea corecta si apararea formulelor dogmatice calcedoniene. Prin urmare, aportul meritoriu al calugarilor sciti la precizarea hristologiei ortodoxe este cu atat mai important cu cat, si prin activitatea acestor teologi profunzi, teologia daco-romana se inscrie in contextul valorilor doctrinare ortodoxe universale, in orizontul scrierilor patristice fundamentale, in cadrul general al apararii invataturii de credinta ortodoxe in fata diferitelor tendinte eretice. Activitatea calugarilor sciti releva, intr-o anumita masura, misiunea si linia directoare a teologiei romanesti, intr-un context al reasezarilor axiologice, al reconsiderarii valorilor ce stau la baza dezvoltarii spiritului european crestin. Astfel, Ortodoxia romaneasca este menita sa se afirme teologic in orizontul marilor creatii spirituale ale umanitatii, prin valorile sale proprii, valori originale ce exprima imaginea unui crestinism viu, statornic, mereu deschis dialogului. IV. BIBLIOGRAFIA UTILIZATA: 1. Lucrari generale. Introducere in teologia daco-romana: 1.COMAN, PR. IOAN G., Scriitori bisericesti din epoca straromana, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1979, (in special cap. 2: "Contributia Parintilor si scriitorilor sciti la ecumenismul crestin al secolelor IV - VI, p. 56 - 91; cap. 9: "Spiritualitatea patristica in Scythia Minor - Ortodoxia credintei", p. 281 - 314; cap. 10: "Contributia inscriptiilor crestine si a Parintilor si scriitorilor bisericesti din Scythia Minor a secolelor IV - VI la unitatea si continuitatea poporului roman", p. 315 - 343). 2.idem, Scriitori teologi in Scythia Minor, in vol. "De la Dunare la mare - marturii istorice si monumente de arta crestina", Editia a II-a, Galati, Editura Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos, 1979, p. 63 - 83. 3.idem, "si Cuvantul trup s-a facut" - hristologie si mariologie patristica, Timisoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1993, (cap. 3: "Hristologia Parintilor ortodocsi ai sec. IV", p. 43 - 58; cap. 7: "Sfantul Chiril al Alexandriei si hristologia precalcedoniana", p. 98 - 125; cap. 13: "Hristologia postcalcedoniana - Sever de Antiohia si Leontiu de Bizant", p. 209 - 218; cap. 14: "Elemente de doctrina trinitara hristologica si antropologica la alti Parinti daco-romani", p. 219 - 260; 4.DIACONESCU, MIHAIL, Istoria literaturii dacoromane, Bucuresti, Editura Alcor Edimpex, 1999, (in special sectiunea VII: "scoala literara de la Tomis", cap. 1: "Cadrul general", p. 517 - 521; cap. 8: "Personalitatea si opera lui Ioan Maxentius", p. 574 - 581; "Personalitatea si opera lui Leontius Byzantinus", p. 578 - 581; cap. 10: "Leontius Byzantinus - fondator al scolasticii", p. 582 - 604; cap. 11: "Implicarea unor scriitori teologi din scoala litearara de la Tomis in revolta armata condusa de Vitalianus de la Zaldapa. Consecintele acestei revolte pentru evolutia crestinismului dacoroman", p. 605 - 611; sectiunea X: "Literatura dacoromana in patrimoniul national si universal", cap. 1: "Creatii literare dacoromane de valoare universala: Operele lui Leontius Byzantinus", p. 776 - 787; cap. 2: "Contributia scriitorilor teologi dacoromani la evolutia identitatii etno-spirituale romanesti", p. 786 - 793; cap. 3: "Operele scriitorilor teologi dacoromani - parte importanta a patrimoniului cultural si spiritual romanesc", p. 794 - 800. 2. Studii si articole: 1.COMAN, PR. PROF. DR. IOAN G., Contributia scriitorilor patristici din Scythia Minor - Dobrogea la patrimoniul ecumenismului crestin in secolele IV - VI, in rev. "Ortodoxia", an XX, 1968, p. 211 - 244. 2.RAMUREANU, PR. IOAN, Evenimentele istorice inainte si dupa Sinodul de la Calcedon, in rev. "Studii Teologice", 1970, nr. 3 - 4, p. 93 - 104. 3.SIBIESCU, VASILE GH., Calugarii sciti, in rev. "Revista Teologica", an XXVI, mai - iunie, 1936, nr. 5 - 6, p. 182 - 205. 4.STANILOAE, PR. PROF. DUMITRU, Contributia calugarilor sciti la precizarea hristologiei de la inceputul sec. VI, studiu introductiv la: "Scrieri ale calugarilor sciti daco-romani din secolulul al VI-lea", in rev. "Mitropolia Olteniei", an XXXVII, nr. 3 - 4, martie - aprilie, 1985, p. 199 - 244. 5.VORNICESCU, NESTOR, Scrieri patristice in Biserica Ortodoxa Romana pana in secolul al XVII-lea (izvoare, traduceri, circulatie), teza de doctorat, in rev. "Mitropolia Olteniei", 1983, nr. 1 - 2, p. 403 - 417.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT RELIGIE: CALUGARII SCITI". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti aici: raporteaza o eroare