REFERAT RELIGIE: CAUZA PERSECUTIILOR CRESTINE

Incarcat la data: 16 Iunie 2008

Autor: Claudiu Baltazar

Pret: 50 credite

4,5 (4 review-uri)
Cauzele persecutiilor crestine I. Imprejurarile politice si sociale la aparitia crestinismului. Starea lumii greco-romane Pentru a intelege imprejurarile politice si sociale care au condus la aparitia crestinismului si cauzele care au contribuit la raspandirea lui, trebuie sa cunoastem starea lumii antice la nasterea lui Iisus Hristos. Dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, Mantuitorul lumii s-a nascut cand a venit " plinirea vreinii" (Galat. 4, 4). Aceasta inseamna ca lumea veche era pregatita pentru venirea Lui. Palestina, leaganul crestinismului, facea parte, incepand cu anul 63 i.Hr., din Imperiul roman. Statul roman, cu inceputuri modeste, a crescut treptat. in fruntea tinutului Latium, Roma a cucerit Italia, iar in fruntea Italiei, a cucerit lumea antica. Dintr-un mic stat maritim, Roma a reusit sa creeze un Imperiu continental, avand la mijlic Marea Mediterana - Mare nostrum. Acest vast Imperiu cuprindca lumea din jurul Marii Mediterane si se intindea pe trei continente: Europa, Africa si Asia. El cuprindea, in Apus, tinuturile de la Oceanul Atlantic si Marea Nordului si se intindea la Rasarit pana la hotarele Armeniei, Arabiei si la Marea Rosie; din Bretania si Germania de la Rin si Dunare, se intindea in sud pana la marginile Saharei si Etiopiei, in Africa. Sub imparatul Traian (98-117), Imperiul roman s-a intins si mai mult, cuprinzand Dacia Traiana si ajungand in Rasarit la Marea Caspica si Golful Persic. In timpul lui Iisus Hristos, stalul roman se gasea la apogeu ca intindere, putere politica, organizare si cultura. Dupa Evanghelislul Luca, el este numit si "lumea" (Luca 2,1)! Imparatul Augustus (31 i.Hr. - 14 d.Hr.) a creat sistemul politic numit Principatul, deoarece imparatul, desi imparatea, in stat, puterea suprema il avea Senalul roman, se considera princeps, adica primul dintre senatori. Principatul, ca sistem politic, a durat pana la imparatul Diocletian (284-305), care a inaugural un nou sistem politic, Dominatul, de la cuvantul dominus, numit astfel pentru ca imparatul singur avea responsabilitatea puterii supreme in stat, ca un dominus, stapan. Pana la imparatul Diocletian, Statul roman era condus de imparat si Senat (diarhie) si era impartit in numeroase provincii. Acestea erau de trei categorii: a) provincii imperiale, cucerite de curand, conduse in numele imparatului de un legat sau reprezentant al sau - legatus Augusli pro praetore; b)provincii senatoriale,mai bine romanizate,care erau conduse de un proconsul. c)Alte provincii, cu o situatie speciala ca Palestina, Egiptul, Maurctania, erau conduse de un procurator (in greceste epitropos). Provinciile formau unitiati administrative si aveau in frunte un guvernator ajutat de un concilium. Orasele se conduceau singure. in fruntea lor se afla Roma - caput mundi, dupa care mai insemnate erau: Alexandria, Antiohia, Corint, Efes, Tesalonic, Cartagina, Lugdunum (Lyon in Galia). Numarul populatiei imperiului roman din timpul imparatului August nu se cunoaste istoricii o apreciaza cu probabilitate intre 60-120 milioane de locuitori. Starea religioasa. Cu exceptia iudeilor, popoarele lumii vechi erau politeiste si idolatre. Cultele erau numeroase; fiecare popor avea religia sa. Statul roman le tolera pe toate, mai putin pe cele socotite periculoase, ca al druizilor din Galia, unele culte siriene si egiptene, iar in epoca imperiala crestinismul. Religia romana, religie de stat, religia poporului dominant, era legata de toata viata cetateanului si observarea ei era o dovada de loialitate politica fata de Statul roman. Primul imparat roman, Augustus, a luat si titlul de "pontifex maximus", adica seful religios suprem al Statului. Acesta, vazand decadenta religiei romane, a incercat o reforma religioasa care tindea la intarirea paganismului roman si a moravurilor romane. Religia greaca se afla, de asemenea, in decadenta. Un rol important il jucau misterele religioase, mai ales cele de la Eleusis, care puneau accentul pe ideea de ispasire, de curatire morala a credinciosului. Cultele orientale, prin caracterul lor mistic, au avut de asemenea o mare influensa in lumea greco-romana, indeosebi ale zeitatilor Cybele sau Magna Mater din Pesionte (Frigia) si Attis, precum si al lui Isis si Osiris, din Egipt. Ele au pus in circulatie unele idei religioase deosebite ca: ideea de pacat, de rascumparare si renastere spirituala, de curatire, de nemurire; ele aveau unele rituri si ospete sacre, erau entuziaste si prozelitiste si tindeau spre monoteism si universalism. Cel mai insemnat dintre ele, care a dus o lupta apriga contra crestinismului, a fost cultul zeului Mithra (mithraismul), zeul soarelui - deus sol invictus, care s-a raspandit mult in Imperiul roman in secolele III-IV d.Hr., datorita soldatilor romani. Amestecul de popoare si de culte a adus in Imperiul roman sincretismul religios, numit si teocrasie, adica amestec de zei, curent religios favorizat de situatia Imperiului si chiar de unii imparati romani din secolul al III-lea. Sincretismul tindea la formarea unei religii universale, prin excluderea cultelor unor popoare locale. Framantarea religioasa a timpului orienta paganismul greco-roman spre stari si idei noi ca ideea de monoteism, de mantuire, de raspundere morala, de ispasire personala si pregatea lumea veche pentru o mai usoara primire a crestinismului. In Imperiul roman plurinational, unitatea religioasa o asigura cultul imparatului, August era socotit salvatorul lumii si a fost divinizat dupa moarte. Alti imparati, Caligula (37-41), Domitian (81-96), Diocletian (284-305), au primit onoruri divine chiar din viata. Cultul imparatului si al zeitei Roma era dovada loialtatii si a respectului supusilor fata de imparat si Imperiul roman si lua deci un caracter politic. Refuzul crestinilor de a respecta acest cult a fost una din cauzele principale ale persecutiei lor in primele trei secole. Starea morala a lumii vechi era in legatura cu cea religioasa si sociala. Religiile pagane nu invatau morala, ca iudaismul si crestinismul. Dimpotriva, zeii erau pilde de imoralitate, iar in unele culte orientale desfraul avea caracter religios, cultic. Imoralitatea lumii vechi se manifesta in spectacole inumane si sangeroase, in lux, in desfrau, in risipa, in viata usuratica a multora, in raporturile sociale. Divorturile se inmulteau, multi nu se casatoreau, sinuciderile sporeau. Munca era dispretuita de cei liberi, ea fiind lasata pe seama sclavilor. Familia era slab intemeiata, femeia se gasea fata de barbat in inferioritate, copiii erau expusi abandonului. Situatia sociala era de asemenea defectuoasa. Cei bogati constituiau clasa privilegiata. Unii stapaneau domenii intinse si aveau sute si mii de sclavi, cei mai multi traiau in lux si placeri. Oamenii liberi duceau o viata grea si umilita, la Roma traind din ajutorul Statului si al Patronilor (clientii). Sclavii, desi formau cea mai mare parte din populatia Imperiului, erau lipsiti de drepturi si de demnitatea de oameni; ei puteau fi batuti, maltratati, ucisi, vanduti, despartiti unii de altii; iar casatoria lor nu era recunoscuta legal. Ca o consecinta a saraciei, cei de jos formau asociatii de ajulor reciproc, mai ales pentru inmormantare (sodalicia, collegia funeratricia, collegia tenuiorum= colegiile celor saraci). Nici filosofia timpului nu multumea pe oameni. La aparitia crestinismului, ea era reprezentata de trei sisteme mai de seama: a.Epicureismul, care invata indiferenta religioasa, nega providenta divina si avea ca principiu moral placerea (hedonismul); b.Scepticismul, profesat de Noua Academie (a lui Cameade, c. 129. i.Hr.), era totodata si imoral. c.Stoicismul a fost sistemul filosofic cel mai raspandit in societatea romana. El invata panteismul, pretindea ca lumea este condusa de necesitate (destin), admitea chiar ca raul este necesar, justifica viciile si sinuciderile, iar in morala recomanda apatia, retinerea ( abstine et sustine). A avut totusi si unele idei umanilare: privea pe oameni ca semeni, cum se conslata mai ales din frumoasele pagini lasate de filosoful Seneca ( 65 d.Hr.). Incepand cu secolul al Ill-lea, filosofia devine religioasa-morala, mai ales in neopitagorism si apoi in neoplatonism, care a devenit in secolele III-IV religia celor culti, opusa crestinismului. Cu toate scaderile ei, filosofia pregatea inlr-un anumita masura calea pentru propovaduirea inaltelor idei crestine. Ea a constituit, tolusi, unul din obstacolele puse in calea raspandirii crestinismului. II. Starea lumii iudaice la aparitia crestinismului. In 536 i.Hr., Cyrus, regele persilor, a eliberat pe iudei din captivitatea babilonica, iar sub conducerea lui Zorubabel ei s-au reorganizat si au putut rezidi templul din Ierusalim. Regatul persilor a fost desfiintat in secolul al IV-lea i.Hr. de Alexandru cel Mare ( 323 i.Hr.). Prin impartirea Imperiului lui Alexandru intre urmasii lui (diadohi), Palestina a ramas sub stapanirea Seleucizilor, fiind atasata Siriei. Regele Antioh IV Epifanius (174-164 i.Hr.) a facut incercarea de a eleniza pe iudei, dar acestia s-au aparat eroic si si-au pastrat fiinta si religia. Datorita luptei conduse de fratii Macabei, Ierusalimul a trecut sub puterea iudeilor si cultul mozaic a fost restabilit. Dupa o mare revolta, iudeii au reusit sa formeze un stat teocratic independent, condus de un sinedriu, un gen de senat, alcaluit din 70 de membri si un presedinte; regele Ioan Hircan (135-105 i.Hr.) a marit statul iudaic si a intrat in legatura cu romanii. Urmasii sai insa, dezbanandu-se, fac apel la romani, iar generalul roman Pompei intervine in Palestina si ia Ierusalimul in anul 63 i.Hr. Din acest timp, iudeii au trebuit sa plateasca tribut romanilor. La anul 30 i.Hr. romanii au numit rege al Iudeii pe iudeul Irod cel Mare (39 i. Hr.-- 4 d. Hr),in timpul caruia se naste Iisus Hristos. Acesta rezideste templul iudaic si ridica orasul Cezareea Paleslinei, care devine capitala politica a tarii, Ierasamul ramanand doar central religios al iudeilor. La moartea lui Irod eel Mare (750 a.U.c.), romanii impart Palestina intre cei trei fii ai sai: Arhelau, Irod Antipa (4 i.Hr. - 39 d.Hr.) - sub care a fost judecat si rastigit Iisus Hristos - si Filip. Nepotul lui Irod cel Mare, Irod Agripa (41-44), devine rege al intregii Palestine, tara a lost condusa apoi numai de procuratori romani. Sub imparal Nero (54-68), a izbucnil, in anul 66, razboiul iudaic, Ierusalimul a fost cucerit de Tit, fil imparatului Vespasian (69-79), iar templul iudaic, distrus in anul 70 d.Hr. Partidele iudaice. Clasa conducatoare a poporului iudaic era alcatuita in timpul Mantuitorului din doua partide, care se deosebesc intre ele prin alitudinea lor religioa si politica. Fariseii erau aparatorii Legii iudaice si ai traditiei iudaice religioase. Din punct de vedere politic erau ostili stapanirii romane. Fariseii erau de multe nuante si in respectarea Legii devenisera formalisti, ipocriti, ceremoniosi, subiectivi, fapt pentru care Iisus Hristos i-a demascat si mustrat cu asprime. Unii dintre ei au fost totusi favorabili Mantuitorului si crestinismului, cum a fost Nicodim . Saducheii erau un partid preotesc, aristocratic, alcatuit din oameni bogati, liberali independenti, care se acomodasera cu stapanirea romana si ideile timpului. Ei tineau obligatorie numai Legea scrisa, iar interpretarea ei orala; negau providenta divina, existenta ingerilor si a demonilor, invierea si viata vesnica. Au fost adversari neinduplecati ai Mantuitorului si crestinismului. In afara de aceste doua partide, mai existau si alte grupari religioase ca: Esenienii sau esenii (eseii) erau o secta iudaica influentata de idei religioase straine. Ei traiau mai ales pe langa Marea Moarta, ducand o viata cumpatata de asceti. Nu parlicipau la cultul iudaic de la templu si respingeau sacrificiile de animale. Aveau preotii lor, practicau un cult al soarelui si al ingerilor, desi admiteau ca Dumnezeu este unul si savarseau ospese religioase. Din punct de vedere social, practicau comunitatea bunurilor, erau contra sclaviei, a juramantului, a folosirii armatelor. Gradele superioare se abtineau de la casatorie si placeri. Admiteau nemurirea sufletului, dar nu credeau in invierea trupului. Admiteau casatoria pentru cei simpli, nedesavarsiti. Samarinenii constituiau o populatie amestecata de iudei si neiudei, in Samaria. Erau monoteisti dar, din Legea lui Moise, nu respectau decat Pentateuhul. Aveau un templu propriu pe muntele Garizim si pastrau ideea mesianica. Intre iudei si samarineni era o mare ura. Terapeutii erau o secta iudaica din jural Alexandriei, in Egipt, unde se refugiasera numerosi iudei din timpul lui Alexandru cel Mare. Ei se ocupau eu citirea Vechiului Testament, pe care-1 interpretau alegoric, si duceau o viata contemplativa. Aveau agape religioase cu cantece si dansuri. In general, dupa robia Babilonului, religia iudaica este deosebita de cea a profetilor, devenind formalista, rilualista, dand stricta observare literala prescriptiilor Legii lui Moise. Dominatiile straine, nenorocirile si umilirile indurate de iudei au contribuit la denaturarea ideii mesianice insasi, Mesia nu mai era asteptat ca un Mantuitor al luniii, ci ca un eliberator national al poporului iudeu din robia straina, ca un erou politic. Aceasta a contribuit ca iudeii sa nu inteleaga pe Iisus Hristos, sa nu vada in El pe adevaratul Mesia si sa ceara rastignirea Lui ca blasfemiator al lui Dumnezeu. III. Cauzele care au inlesnit raspandirea crestinismului. imprastierea iudaica, diaspora, in orasele mari ale Imperiului roman, a contribuit intr-o mare masura la cunoasterea crestinismului si la raspandirea lui. Iudeii au format colonii importante in Babilon, la Alexandria, Roma, Antiohia, Damasc, Corint s.a. Ei s-au bucurat din partea romanilor de anumite privilegii: aveau comunitati proprii si autonome, aveau sinagogile si justitia lor, puteau savarsi in liberlate cultul mozaic si le era garantata respectarea Sabatului. Pe langa acestea, erau scutiti de cultul oficial si imperial, de serviciul militar, de razboi si de alte obligatii nepotrivite cu prescriptiile Legii mozaice. Aceste privilegii au favorizat propaganda religioasa iudaica. in diaspora, iudeii au renuntat la particularismul lor national si au inceput sa faca prozelitism, atragand la credinta mozaica numerosi pagani, mai ales greci si romani. Unii impaiaii romani ca Adrian (117-138) si Septimiu Sever (193-211) au interzis prozelitismul iudaic, dar el n-a incetat. Influentati de cultura greaca, au existat iudei elenisti care, in interes de propaganda, devin mai putin fanalici ti formalisti decat iudeii din Palestina, admitand ca si alte popoare pot primi Legea mozaica si pot dobandi mantuirea. Prozelitii erau de doua feluri: a) prozelitii dreptatii sau fiii aliantei, care primeau circumciziunea si participau la sacrificiile iudaice. b) Altii respectau numai cele 10 porunci, observau Sabatul, curatirile rituale, deosebirile dintre mancarurile curate si necurate, fiind numiti tematori de Dumnezeu . Legea Vechiului Testament, fidelitatea poporului iudeu fata de religia revelata primita, staruinta lui in respectarea monoteismului, pastrarea ideii mesianice au pregatil calea penlru raspandirea crestinismului mai mult decat celelalte cauze cunoscute in istorie. in raspandirea crestinismului, Apostolii si misionarii crestini s-au adresat de regula mai intai iudeilor si prozelitilor din comunilatile iudaice. Prozelitismul iudaic a inlesnit credinciosilor celorlalte religii apropierea de crestinism. Dupa aceea, comunitatea crestina infiintata se separa de iudei si se organizeaza si duce viata ei proprie. Starea decadenta religioasa si morala a lumii vechi, inegalitatile si asupririle sociale, misterele pagane, patrunderea cultelor orientale in Imperiu, declinul sistemelor filosofice au avut si ele contributia lor la raspandirea crestinismului. Lumea veche, obosita, dezamagita si descurajata asteapta ceva nou, care s-o ridice din starea de decadenta spirituala si morala. Intinderea imensa a Imperiului roman, in care traiau numeroase popoare si nationalitati, a contribuit de asemenea la raspandirea crestinismului. Dupa numeroase lupte civile, Imperiul roman a devenit un Stat universal, in care imparatul August a reusit sa impuna ordinea si pacea - pax romana, pretuita si de crestini. Comunicatia pe mare si pe uscat era relativ usoara. Numeroase drumuri bune porneau de la Roma in provincii ca o retea, avand pe ele popasuri bine pazile. Legile romane, armata si functionarii asigurau ordinea si linistea in Imperiu. Amestecul de popoare si de idei a creat o unificare culturala, iar limba latina era inteleasa mai peste tot, devenind o limba universala a intregului Imperiu. Ca mijloc de comunicare era folosita mult si limba greaca, in dialectul zis comun , in care s-au scris si cartile Noului Testament. Limba greaca era vorbita sau inteleasa mai ales in partite de rasarit ale Imperiului roman . IV. Concluzii Persecutiile impotriva Bisericii au fost incepute la evrei prin uciderea diaconului Stefan, primul martir, pe la 33-34. Primul apostol martirizat a fost Iacov fiul Zevedei, decapitat in anul 43 din ordinul ultimului rege evreu care a domnit peste toata Palestina, Irod Agripa I. Cele zece persecutii anticrestine ale imparatilor romani incep cu persecutia lui Nero din 64. Persecutiile propriu-zise, cele indurate de crestini din partea autoritatilor romane si ale multimii pagane, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpana. Ele au inceput in anul 64, sub imparatul Nero (54-68) si au continuat pana la anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan. Cauzele persecutiilor au fost de mai multe feluri: a. Cauze religioase. intre crestinism si religia greco-romana era o mare deosebire. Crestinismul era o religie noua, monoteista, spirituala, morala, in timp ce paganismul era o religie veche, politeista, idolatraa si decazuta. Paganii nu aveau o intelegere pentru religie spirituala, fara temple, fara zei si jertfe, fara reprezentarile zeilor prin statui, in care oamenii de rand credeau ca locuieste puterea lor-numen. Credinta crestina era socotita de pagani o apostasie de la religia si traditia stramosilor-mos majorum, dispretul zeilor, ateism si nelegiuire. Orice calamitate abatuta asupra Imperiului roman, navalirea altor popoare, cutremure, furtuna, vreme rea, inundatii, seceta, foamete, epidemii, toate erau atribuite crestinilor, fiindca au parasit cultul zeilor, iar zeii maniosi trimit aceste nenorociri asupra oamenilor. b. Cauze politice. Stransa legatura dintre religie, stat si viata publica scotea si mai mult in evidenta contrastul dintre crestinism si paganism. Politeismul era un adevarat amestec in toate manifestarile vietii publice si de stat. Ideea paganilor, ca Imperiul roman este ajutat si protejat de zei si ca lor li se datoreste cresterea si puterea lui si ca, pe de alta parte, nenorocirile care se abat asupra lui vin din cauza crestinilor, care, prin atitudinea lor, jignesc si supara pe zei, au contribuit ca paganii sa vada in crestini dusmanii statului. Cultul imparatului si al zeitei Roma, care constituia de fapt o manifestare de loilitate politica fata de puterea Romei si a imparatului, de la care crestinii se sustrageau, caci ei adorau pe Dumnezeul cel adevarat, Creatorul cerului si al pamantului, a constituit una din cauzele principale ale persecutiilor. Refuzul crestinilor de a adora pe imparat ca zeu era socotit ca act de impietate (sacrilegium) si ofensa adusa majestatii imperiale-crimen lesae religionis et divinitatis (Tertulian, Apologeticum, XXVII, 1). c. Cauze moral-sociale. Prejudecatile si ura paganilor se manifestau si in aprecierile lor asupra vietii morale a crestinilor. Neintelegand Taina Sfintei impartasanii, in care painea si vinul sunt prefacute, prin Sfantul Duh, in Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, crestinii erau acuzati ca ucid copiii la cultul lor si se hranesc cu sangele si carnea acestora. Neintelegand rostul si sensul agapei crestine, crestinii erau socotiti imorali, fiind acuzati ca la ospetele comune se dedau la desfrau si comit chiar incesturi, ca Oedip, regele Tebei. Cei de sus, aristocratii, vedeau in crestini elemente vulgare si ii dispretuiau, pentru ca ei se recrutau mai mult din clasele modeste. Crestinismul era socotit o religie de sclavi, de ignoranti, de oameni inferiori. Prin abtinerea lor de la anumite meserii si functiuni, legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi in armata, crestinii erau socotiti de pagani inutilii societatii, nefolositori in afaceri - infructuosi negotiis (Tertulian, Apologeticum, XLII, 1). Persecutia de care au avut parte crestinii nu erea ceva nou pentru ei. Era o parte a mostenirii lor iudaice. Asocierea dintre marturisire si persecutie a inceput in cea de a II-a parte a proorociei lui Isaia si a s-a cristalizat in perioada seleucizilor. Conceptul ca cei martirizati vor fi rasplatiti cu nemurirea a castigat teren pana cand a ajuns sadomine atitudinea iudeilor fata de guvernul roman(cum gasim relatat in cartea Macabei). Posibilitatea de a muri pentru Tora a ajuns sa fie astfel acceptata si de iudaism. Astfel, iudeii nu mai manifestu ostilitate fata de ideea de a fi martirizati, in chiuda faptului ca Roma era toleranta fata de religia lor, unitatea de care au dat dovada, spiritul de necooperare, succesul lor financiar, a atras asupra lor ura multora si persecutii temporale mai ales in fata Palestinei: in Alexandria pogromul era un lucru obisnuit. Aceasta stare de fapt a fost mostenita de crestini. Disponibilitatea lor de a se confrunta cu sufreinta a fost intensificata de exemplul lui Iisus Hristos si de asocierea persecutiilor in sfarsitul veacului dupa care au tanjit ei (Marcu 13, 7-13 ). Cu toate acestea, trebuie sa ne intrebam ce i-a determinat atat pe iudei cat si pe romani sa persiste in aceasta prigoana crestina. 1.impotrivirea din partea iudeilor Acesta impotrivire a crescut in intensitate. Predicarea unui Mesia crucificat de a carui moarte au fost foarte public invinuiti conducatorii iudeilor a fost foarte provocatoare. Predica diaconului Stefan despre caracterul temporal al Legii mozaice (Fapltele Apostolilor 6, 14 ) a produs o schimbare de opinie publica si a atras dupa sine prima persecutie din Ierusalim si din alte locuru (ex. Damasc). in anul 44 d.Hr. Sf. Ap. Iacov a fost exeutat de Irod Agripa si peste tot in Faptele Apostolilor, iudeii vor sa fie cei mai inversunati dusmani ai lui Pavel. Atitudinea acestora fata de crestini a fost inrautatita si mai mult in urma Sinodului Apostolic, care a respins necesitatea taierii imprejur. 2.impotrivirea din partea romanilor in atitudinea Romei a survenit o schimbare. La inceput, dupa cum se observa din Faptele Apostolilor, Roma a fost toleranta fata de crestini, ba chiar i-a incurajat. Aceasta atitudine s-a schimbat curand intr-o impotrivire vehementa. in Roma , crestinii au ajuns atat de nepopulari incat in jurul anului 64 Nero i-a putut folosi ca tapi ispasitori pentru incendierea Romei. in Bitinia , in jurul anului 112, practicarea constanta a religiei crestine era o crima capitala, cu toate ca imparatul Traian nu permitea denunturile anonime si dezaproba "vanatoarea de vrajitorie". Exista trei explicatii pentru acesta schimbare de atitudine: a)acesti crestini au fost invinuiti numai de anumite calcari de lege, cum ar fi canibalism, incendieri, incest, magie, adunare ilegala si mejestos (refuzul de a aduce jertfe in numele imparatului). Exista dovezi ca ei au fost acuzati si de alte lucruri, dar I Pertu 2, 12; 4, 14-17; Piliniu Ep.10, 97 si Suetonius, Nero 16, toti spun clar ca insusi numele de crestin era pasibil de pedeapsa. b)A existat o lege pretutindeni in imperiu, institutum Neroianum, conform careia crestinii au fost proscrisi. Tertulian face aceasta afirmatie si spune ca aceasta a fost singurul decret a lui Nero care nu a fost abrogat ulterior. Totusi crestinismul nu a fost atat de important incat sa necesite o asemenea lege, iar daca totusi a existat o asemenea lege, este greu de explicat cum Pliniu nu a cunoscut-o, cum de Traian a omis aa o mentioneze, sunt greu de explicat drepturile de proprietate ale bisericii inainte de persecutiile lui Decius si uimitoare lipsa de uniformitate in aplicare legii. c)Persecutia era la discretia guvernatorului, care actiona numai ca raspuns la reactiile individuale: nu exista un procuror public in societatea romana. Indiferent ce forma lua acuzatia oficiala erau vazuti ca membrii activi ai unei organizatii despre care se credea ca era de factura delincventa si care era pusa alatui de bacanale si de driuzi, iar sfidare, refuzul constant de retractare a declaratiilor a fost intampinata cu moartea. De aceea persecutiile au fost limitate de trei factoi: -Guvernatoruii a ezitat sa accepte invinuiri cu privire la opiniile religioase ale indivizilor si au incercat sa se opreasca numai cazurilor de incalcare de lege. -Acuzatiile trebuiau facute atat personal, cat si publice-si a afuce o invinuire capitala erea un lucru periculos si dificil. -in fiecare provincie un singur om, guvernatorul, puteaputea pronunta sentinta la moarte. Acesti trei factori au concurat la protejarea majoritatii crestinilor o perioada suficient de lunga pentru ca Biserica crestina sa prinda radacini. Bibliografie 1. Istoria bisericeasca universala, Manual pentru Seminariile Teologice 2. J.D. Douglas M.A.,B.D.,S.T.M., Ph.D., Dictionar Biblic, Ed. "Cartea crestina" Oradea, 1995 3. Biblia, tiparita sub indrumarea si putarea de grija a Preafericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxer Romane, cu aprobarea Sfantului Sinod, Editura Societatea biblica interconfesionala din Romania, 1999. 4. Eusebiu de Cezareea-Istoria bisericeasca (vol.13), carte tiparita sub indrumarea si putarea de grija a Preafericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxer Romane, traducere Pr. Prof. T. Bodogae, Editura Institutului Biblic si de misiune am Bisericii Ortodoxe Ronane, Bucuresti, 1987. Cuprins I.Imprejurarile politice si sociale la aparitia crestinismului. Starea lumii greco-romane....................................................................................1 II. Starea lumii iudaice la aparitia crestinismului...................................................4 III.Cauzele care au inlesnit raspandirea crestinismului.............................5 IV.Concluzii......................................................................................................7 Bibliografie.........................................................................................................11

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT RELIGIE: CAUZA PERSECUTIILOR CRESTINE". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

 
 
Studentie.ro
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook
Publicitate pe Studentie.ro ×