REFERAT SOCIOLOGIE: TIPURI DE ACTIUNI DISCURSIVE

1. Termenul interactiune se foloseste pentru a desemna unitatea superioara de analiza a unei conversatii, ansamblul de schimburi efectuate de participanti intr-un anumit context. Aceasta unitate, dificil de izolat, este denumita de Goffman "intalnire" si de alti cercetatori - "incursiune"256. Exista, de asemenea, o problema legata de dificultatea de a determina invariantele acestei unitati, altfel spus de a aprecia daca este vorba despre una si aceeasi unitate atunci cand aceasta se afla intr-un cadru dinamic (schimbarea participantilor, modificarea ansamblului spatio-temporal, modificarea temei etc.). Dupa Kerbrat-Orecchioni (1990:216) "pentru a avea de-a face cu una si aceeasi interactiune, trebuie si este suficient ca sa avem un grup de participanti modificabil dar fara ruptur a, intr-un cadru spatio-temporal modificabil dar fara ruptur a, care vorbesc despre un obiect modificabil dar fara ruptura". Vion (1992: 148) foloseste termenul "intalnire", definit ca "ansamblu format din ceea ce se petrece intre doi sau mai multi subiecti, din momentul intalnirii pana in momentul despartirii." O "intalnire" poate avea mai multe interactiuni daca se schimba cadrul interactiv, definit ca "natura unui raport social stabilit de la inceput" Vion (1992: 110). 2. Termenul dialog are cel putin doua acceptiuni principale. In opozitie cu monolog, el poate desemna orice forma de schimb verbal, in special intre doua257 persoane. In cadrul unei ierarhii a schimburilor verbale pe criteriul formal/informal, dialog se refera la schimburi mai formale decat conv ersatia, car acterizate prin ex istenta unei dorinte reciproce de a ajunge la un rezultat. (dialog in teatru, filozofie258, politica etc.) Se pune astfel problema atribuirii unei valori etice dialogului: "Dialogul vrea sa se sustraga campului de forte si de interese () placerea dialogului nu este cea a stabilirii consensului ci a fertilitatii/fecunditatii/germinatiei fara sfarsit" (Jacques in Cosnier et. al. 1988:60) 3. Dialogismul se refera la dimensiunea fundamental interactiva a limbajului, scris sau oral259. Termenul desemneaza in retorica p rocedeul care consta in a introduce un dialog fictiv intr-un enunt. Bahtin (1984:302): "Locutorul nu este un Adam, si din acest motiv, obiectul discursului sau devine, cu siguranta, punctul unde se intalnesc opiniile interlocutorilor imediati (intr-o conversatie sau o discutie asupra oricarui eveniment al vietii obisnuite) si la fel de bine viziunile asupra lumii, tendintele, teoriile etc." Bahtin utilizeaza, de asemenea, termenul cu sensul de intertextualitate (Todorov 1981: cap.5). Moirand (1990:75) distinge doua tipuri de dialogism 1) dialogismul interactional care trimite la multiplele aspecte ale schimbului verbal; 2) dialogismul intertextual care se refera la marcile heterogenitatii enuntiative, la fenomenul "citarii" in sens larg. Pentru Bahtin (1977:106) aceste doua fatete ale dialogismului par imposibil de disociat la un nivel profund: "orice enuntare, chiar sub forma sa fixata in scris reprezinta un raspuns260 la ceva si este construita ca atare. Ea nu este decat o veriga a lantului actelo r de vo rbire. Orice (noua, nota n.n.) inscriere este o prelun gire a p recedentelor, angajeaza cu ele o polemica, se asteapta la reactii active de intelegere, anticipeaza asupra acestora etc." (v. interactiune). Toate formele comunicarii verbale sunt guvernate de un principiu dialogic. Dialogul este forma sub care se concretizeaza diversele tipuri de interactiune verbala, indiferent de functia lor (comunicativa sau fatica), de tipul lor (reale sau fictionale), de modul de actualizare (oral sau scris). Principalele valori ale conceptelor monologic/monologal si dialogic/dialogal sunt redate in tabelul urmator: MONOLOGIC261/MONOLOGAL DIALOGIC264/DIALOGAL Monologal262 - un locutor Monologal263 este un termen adecvat: 1) discursului adresat sinelui; 2) discursului care, cu toate ca intereseaza Dialogal265 - mai multi locutori - dialogal266 se aplica strict in cazul interlocutionar Dialogic - discurs structurat pe confruntarea cu un auditoriu, nu cere raspuns sau acces, alternanta la cuvant (de ex . alocutiunea unui sef de stat); 3) textelor scrise in care enuntatorul nu se afla in contact cu receptorul (sau coemitatorul) Monologic - discurs centrat asupra propriei organizari, "inchis" vorbele altuia/altora. - dialogic se aplica discursurilor care nu asteapta raspuns (texte scrise, cursuri magistrale etc.) dar care pun in scena o multitudine de voci care sunt "polifonice" INTERVENTIE Termen folosit in analiza conversationala francofona267 (fr. intervention) pentru a desemna cea mai mare unitate monologala, adica fiecare contributie a unui locutor la un schimb verbal. Terminologia anglo-saxona prefera termenul miscare/engl.move, propus de Goffman si de Sinclair si Coulthard (1975). Exemplu: A: As vrea sa te rog ceva: Vrei sa inchizi fereastra? B: Adevarul este ca s-a facut frig. Se apropie iarna. A: Multumesc. Avem de-a face cu trei interventii care constituie o unitate de schimb verbal. Interventia se poate descompune la randul ei in mai multe acte de limbaj (interventie complexa) sau intr-un singur act de limbaj (interventie simpla: de ex. Multumesc). Scoala de la Geneva (Roulet 1981) introduce distinctia interactiune/interactiune verbala, nu orice comunicare este in mod necesar verbala. Conditiile de existenta268 a unei interactiuni verbale sunt urmatoarele: 1. colocutorii trebuie sa accepte un numar de norme comune 2. colocutorii trebuie sa participe la schimbul verbal 3. colocutorii trebuie sa gestioneze comunicarea prin alternanta la accesul la cuvant, gesturi etc. Reprezentantii Scolii de la Geneva (Roulet et. al. 1985, Moeschler 1985) vad in functia interactiva functia care articuleaza constituantii unei interventii, si, in particular, leaga actele directoare de actele subordonate (Interventie). Functia interactiva nu trebuie confundata cu functia interactionala care priveste relatiile dintre participanti. O tipologie a interactiunilor realizata de Scoala de la Palo Alto (Watzlawick et. al 1972:66) distinge: a) interactiuni simetrice in care participantii se afla pe picior de egalitate (de ex. conversatia intre doi participanti la joc) b) interactiuni complementare in care diferenta intre participanti este puternic marcata (de ex. interactiunea profesor-elev). In acest caz se poate vorbi de o pozitie inalta si de o pozitie joasa pe car e se plaseaza participantii. Caracterul acestor pozitii poate fi impus prin natura genului d e discurs, atunci cand rolurile sunt fixate institutional (intr-o consultatie medicala, doctorul detine pozitia inalta) sau fac obiectul unei negocieri (interactiunea intre soti, intre asociati etc.) O relatie complementara nu este in mod necesar inegala dar produce adesea o alunecare de la pozitia inalta spre pozitia dominanta. In cadrul unei interactiuni se infrunta strategiile participantilor care treb uie in mod constant sa negocieze.Termenul strategie nu trebuie inteles, la acest nivel, drept activitate de comunicare disimulata sau manipulare. Transparenta pentru receptor a strategiilor folosite de emitator este pusa in evidenta de existenta unor strategii corespunzatoar e acestora la nivelul receptarii, deci a unor strategii interpretative. Ambele tipuri de strategii sunt recunoscute ca atare de participantii la interactiunea comunicativa, ceea ce dovedeste conventionalitatea comportamentului strategic al membrilor unei comunitati. Se considera ca "O descriere detaliata si completa a strategiilor comunicative este practic imposibila, pentru ca in acest domeniu se manifesta cu precadere creativitatea indivizilor." Prezenta unui comportament strategic al emitatorului este, de obicei, semnalata de lipsa de concordanta intre structura interactionala d e adancime (care reflecta competenta comunicationala a individului) si secventele de acte comunicative actu alizate in structura de suprafata (care reflecta competenta sociala). Interventiile initiative sunt cele care impun constrangeri partenerului la schimbul verbal (cerere de informatii, propuneri, solicitari de diverse tipuri); Interventiile reactive reprezinta raspunsurile pozitive sau negative la inter ventiile initiative. Trebuie mentionat faptul ca multe interventii sunt simultan initiative si reactive. Scoala de la Geneva (R oulet 1981) face, d e asemenea, o analiza a structurii interventiei si distinge doua componente: Un/mai multe act(e) directo(a)r(e); actul director este obligatoriu, este cel care da interventiei o valoare pragmatica Un/mai multe act(e) subordonat(e); pregateste sau justifica actul director. Astfel, in ex. "Este foarte draguta, m-a ajutat mult", "Este foarte draguta" reprezinta actul director, justificat de actul subordonat "m-a ajutat mult". Orice interactiune verbala trebuie sa se supuna principiului cooperarii. Fiecare participant la o interactiune trebuie sa-si aduca contributia, astfel incat sa raspunda asteptarilor coemitatorului, in functie de finalitatea schimbului si de momentul in care acesta are loc. Grice (1979) v ede in principiul cooperarii un fel de metaprincipiu care dirijeaza schimburile verbale si care este specificat intr-un anumit numar de "maxime conversationale": 1) maxima calitatii (a fi veridic) 2) maxima relatiei (a fi pertinent) 3) maxima cantitatii (a fi informativ doar atat cat se cere) 4) maxima manierei (a fi clar). (v legile discursului) Aplicarea acestor maxime este conditionata insa de varietatea genurilor de discurs si, in special, de presiun ea normelor culturale, care impun adesea reguli contrare celor enuntate de Grice. Maximele sunt de altfel susceptibile de a primi doua interpretari: - maximele drept conditii a priori ale oricarei comunicari verbale (perspective lui Grice) - maximele alcatuiesc un cod sui generis al bunelor maniere (din punctul de vedere al majoritatii analistilor discursului) Respectarea principiului cooperarii nu implica existenta unei armonii fara umbre intre participantii la interactiunea verbala; in general, orice interactiune este o activitate tensionata. Totusi, acest principiu evidentiaza faptul ca este indispensabila existenta unei minime cooperarii, o vointa comuna de a respecta anumite reguli, pentru a fi posibila comunicarea. Schimbul reprezinta unitatea minimala a interactiunii sociale, definita ca succesiune de miscari performate de colocutori si aflate in raporturi secventiale (oferta-satisfacere respingere-contracarare-reofertare269).

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT SOCIOLOGIE: TIPURI DE ACTIUNI DISCURSIVE". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.
In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti aici: raporteaza o eroare