Institutii europene prin prisma tratatelor

Incercarea de a construi Europa unita este, de fapt, continua cautare a echivalentului modern al polis-ului armonios si comunitar pe care vechii greci l-au creat. Europa nu poate fi gandita fara recuperarea libertatii spiritului, a libertatilor politice si individuale ale omului in cadrul unei societati care se califica democratica.

Imaginea megalopolis-ului anarhic trebuie inlocuita cu imaginea unei Europe armonioase, comunitare. Europenii au fost pusi in situatia de a inventa atat institutii care respecta ambitiile nationale legitime ale popoarelor europene, cat si nevoia de actiune comuna eficienta. Ideea dupa care Europa se construieste este cea a unitatii in diversitate, astfel incat ea trebuie sa se mentina intr-un ansamblu ale carui institutii ar fi ineficace, daca n-ar fi supranationale, adica in stare sa adopte hotarari care se impun tuturor guvernelor si nu numai celor care figureaza in majoritatea celor care le-au luat.

Dupa caderea regimurilor comuniste in Europa Centrala si de Est, aparitia unor probleme noi sau acutizarea celor vechi - identitatea in fata diversitatii culturale, integritatea persoanei si a mediului in fata tehnologiei, demnitatea celor care nu reusesc sa se integreze in societatea moderna - a impus factorului politic gasirea unor solutii. Factorii decidenti sunt acuzati adesea de neputinta, de pierderea contactului cu realitatea. Identificarea problemelor noi impune gasirea de solutii noi. Pentru aceasta politica europeana trebuie sa raspunda urmatoarelor chestiuni : reforma modelului economic si social european,  infruntarea temerilor privind identitatea indivizilor, corelarea traditiei solidariste a statului social (cucerire a secolului al XX-lea) cu capacitatea de a concura intr-o economie globalizata, ce reprezinta marea sfidare a secolului al XXI-lea.

Construirea Comunitatilor Europene, apoi a Uniunii Europene trebuie inteleasa prin prisma celor doua notiuni fundamentale vehiculate, supranationalitatea si interguvernamentalitatea : a) Supranationalitatea (sau integrarea) presupune un transfer sau transferuri de competenta de la statele participante catre o persoana juridica superioara. Entitatea juridica catre care se face transferul este Comunitatea Europeana si se realizeaza in urma incheierii unui act juridic, tratat cu precadere, prin care statele accepta aceasta transmitere de atributii.

Din acest motiv, Uniunea Europeana nu are inca o personalitate juridica, adica nu poate fi suportul unui transfer de competenta. b) Interguvernamentalitatea (sau concertarea, cooperarea) nu implica transfer de competente, decizia luata fiind doar un simplu acord prin consens. Din punct de vedere politic, luarea unei decizii implica doar o orientare, o actiune comuna, nu are forta juridica, iar executia acestei decizii revine doar administratiilor nationale.

In constructia europeana sunt utilizate atat formule ale supranationalitatii, cat si ale interguvernamentalitatii, mergand de la integrarea pura - piata unica, controlul concurentei, moneda unica etc. pana la interguvernamentalitatea pura – politica externa si de securitate comuna, justitia si afacerile interne etc., fiind posibile si dozari intermediare. Prin insasi constructia mecanismului luarii deciziei se garanteaza ca nici un stat membru nu poate fi in masura sa exercite asupra altuia o hegemonie durabila.