a intrunirea in care Prof.univ.dr.Ion Smedescu a anuntat infiintarea Universitatii Romano-Americane, in prezenta mass-media si a doamnei Agata Kooperman, atasat cultural al Ambasadei SUA din Bucuresti, doamna Kooperman a fost de acord cu infiintarea si denumirea Universitatii, recomandand o serie de universitati din SUA pentru a fi contactate si pentru a stabili relatii de cooperare.
S-a pornit de la faptul ca in Statele Unite ale Americii invatamantul superior are ca suport modelul general de comportament al societatii americane bazat pe organizarea eficienta a activitatii, simtul perseverent al datoriei, cultivarea sentimentului muncii, respectul de sine si fata de ceilalti, spiritul onest al competitiei intretinut de-a lungul intregii vieti, intrecerea cu toti ceilalti si, in primul rand cu sine insusi.
Initiativa infiintarii Universitatii apartine Profesorului universitar dr. Ion Smedescu, care este fondatorul si Rectorul Universitatii, membru activ al Academiei Americane de Stiinte din New York, Presedintele Fundatiei Romano-Americane pentru Promovarea Educatiei si Culturii, in activitatea careia este integrata Universitatea.
Domnia sa este membru al Consiliului National al Asociatiei Generale a Economistilor din Romania si director general adjunct al Centrului International de Biografii din Cambridge. A fost declarat de Institutul American de Biografii din SUA "Omul Anului" in 2001, 2002 si 2003; acelasi institut i-a acordat "Medalia de Onoare Americana". De asemenea, a fost distins cu "Medalia de aur a Academiei de Stiinte a Braziliei". In luna ianuarie 2004, apreciind contributia deosebita la promovarea si dezvoltarea invatamantului romanesc si intreaga sa activitate didactica si de cercetare, profesorului univ.dr. Ion Smedescu i s-a conferit, prin Decret Prezidential, Ordinul National Serviciul Credincios in gradul de Cavaler.
Conceputa ca forma alternativa si complementara la invatamantul superior public, Universitatea are in structura sa 6 facultati, din care 5 cu profil economic si una cu profil juridic, respectiv: Facultatea de Relatii Comerciale si Financiar Bancare Interne si Internationale, Facultatea de Management-Marketing, Facultatea de Economia Turismului Intern si International, Facultatea de Informatica Manageriala, Facultatea de Studii ale Integrarii Economice Europene, Facultatea de Drept.
In contextul reformei impuse de Procesul Bologna, Universitatea a urmarit cresterea gradului de compatibilizare a ofertei sale educationale cu invatamantul european si a realizat totodata, prin intermediul actiunilor intreprinse, trecerea la invatamantul integrat (licenta - masterat - doctorat).
Pentru realizarea misiunii si obiectivelor sale, Universitatea Romano-Americane din Bucuresti se sprijina pe o colaborare fructuoasa cu universitati americane, din randul carora se detaseaza JAMES MADISON UNIVERSITY, din statul Virginia, AMERICAN UNIVERSITY din Washington D.C., UNIVERSITATEA de NORD - TEXAS, UNIVERSITATEA BARRY - Florida, UNIVERSITATEA DE SALLES - Pennsylvania, cu acestea fiind incheiate acorduri de lunga durata, precum si universitati si institutii din Europa, America de Sud (Brazilia). Numerosi studenti au beneficiat de burse de studiu in SUA, inclusiv pentru Masterat, o parte din acestia ramanand in cadrul corpului profesoral al Universitatii.
Pe baza acordului de cooperare pe termen lung incheiat cu James Madison University, Universitatea Romano-Americana beneficiaza de prezenta si contributia unor cadre didactice americane de prestigiu, de manuale si materiale de studiu, de burse pentru studenti; organizeaza vizite ale unor studenti americani in zone istorice si turistice ale Romaniei, in scopul cunoasterii de catre acestia a tarii noastre; organizeaza in comun simpozioane stiintifice educationale, schimb de experienta intre cadrele didactice, etc.
Cancelarul Universitatii James Madison, din statul Virginia, profesorul Ronald Carrier a dat curs, in mai multe randuri, invitatiei de a vizita Universitatea Romano Americana din Bucuresti pentru a cunoaste direct, la fata locului, preocuparile studentilor si ale profesorilor nostri. Pentru spirjinul acordat Universitatii Romano-Americane, domnul Ronald Carrier, in calitate de Rector al James Madison University a fost ales presedinte de onoare al Fundatiei Romano-Americane pentru Promovarea Educatiei si Culturii.
Mentionam, de asemenea, contributiile domnilor prof. dr. Stephen Bowers si prof.univ.dr. Bijan Saadatmand, care au contribuit fundamental la punerea bazelor si la dezvoltarea permanenta a cooperarii intre cele doua institutii de invatamant superior. Aceasta fructuasa cooperare dintre cele doua universitati a capatat, in timp, noi valente si datorita sprijinului primit, in mod constant, de la Dl. Linwood Rose, actualul Presedinte al James Madison University si al D-nei. Lee Sternberger, Directorul pentru Relatii Internationale. In acest fel s-au putut realiza in permanenta schimburi de profesori si studenti, asigurandu-se o mai mare deschidere a Universitatii Romano-Americane catre mediul academic american.
Acreditarea Universitatii a permis introducerea unei gandiri noi si a unei abordari strategice menite sa consolideze capacitatile de cercetare existente si sa relanseze aceasta activitate prin implicarea mai activa a cadrelor didactice si a studentilor in Programe si Grant-uri interne si internationale. In cei 15 ani de activitate, Universitatea Romano-Americana s-a afirmat ca un furnizor de educatie oferind societatii romanesti peste 12.000 de licentiati pe care ii intalnim in majoritatea structurilor administratiei, in diverse firme, banci si institutii social-culturale.
In favoarea ideii de reforma curriculara, derulata in cadrul Universitatii au pledat permanent o serie de argumente fundamentale precum:
- performanta,
- egalitatea de sanse,
- compatibilizarea cu sistemele european si american de invatamant,
- asigurarea unei succesiuni logice a disciplinelor pe ani de studii,
- consolidarea sistemului de credite transferabile, etc.
Pentru cresterea performantelor cadrelor didactice, Senatul Universitatii a stabilit criterii de evaluare anuala, tinandu-se seama de calitatea cursurilor, a seminariilor si a lucrarilor aplicative, de activitatea de cercetare stiintifica si fidelitatea fata de Universitate. La evaluarea cadrelor didactice participa si studentii. Promovarea unei atitudini de parteneriat intre cadrele didactice si studenti conduce la realizarea unui invatamant participativ, performant si pragmatic, bazat pe cunoastere, intelegere si demnitate, pe respectarea si incurajarea personalitatii fiecarui student. Astfel, se acorda o atentie deosebita dezvoltarii creativitatii studentilor, stimularii exprimarii opiniilor, formarii atitudinilor si convingerilor bazate pe promovarea valorilor nationale si internationale.
Prin tot ceea ce a infaptuit pana in prezent Universitatea Romano-Americana si-a consolidat pozitia in sistemul national de invatamant, iar activitatea sa a capatat valente noi, necesare in conditiile unei acerbe competitii si concurente pe piata fortei de munca inalt calificate din Romania si din lume. Realizarea obiectivelor si misiunii sale au contribuit la cresterea prestigiului in randul universitatilor din Romania, dovedindu-se viabila ideea de alternativa la invatamantul universitar public.
CONTACT:
Bd.Expozitiei Nr.1B, Sector 1, Bucuresti
Tel: +40-21-202.95.18; +40-21-202.95.01; 021-202.95.00;
Fax:+40-21-318.35.66