Cum se previne cancerul care omoară cele mai multe românce

0 stele

2631 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

Cum se previne cancerul care omoară cele mai multe românce

Multe dintre femeile din România suferă de această maladie care este descoperită, din păcate, târziu de majoritatea româncelor. Anual, peste 4.000 de femei află că suferă de acest tip de cancer.

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența acestei boli. La noi în țară, femei cu vârstele cuprinse între 15 și 44 de ani descoperă că suferă de cancerul de col uterin. Merck Sharp & Dohme România, filiala locală a Merck & Co., Inc., Kenilworth, N.J., USA, în parteneriat cu Institutul Național pentru Sănătate Publică, au lansat campania „Protejează-i aripile!”, care are drept obiective principale îmbunătăţirea nivelului de informare cu privire  la cancerul  de col uterin şi creşterea gradului de conştientizare referitor la importanţa vitală a prevenţiei în lupta cu această boală.

Campania îşi propune să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de femei la testarea gratuită Babeş-Papanicolaou, în cadrul Programului Naţional pentru depistarea activă precoce iniţiat de Ministerul Sănătăţii, contribuind, astfel, la ameliorarea efectelor devastatoare pe care boala  le are în rândul femeilor din  România:  povara cancerului  de  col  uterin este cea mai mare dintre statele europene, ţara noastră fiind pe primul loc atât în ceea ce priveşte incidenţa (în România, 34,9 la 100,000 de femei, de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, respectiv 11,3), cât şi în ceea ce priveşte mortalitatea. Pentru femeile active (15-44 ani) din ţara noastră, cancerul de col uterin este al doilea cel mai frecvent tip  de cancer şi reprezintă principala cauză de  deces prin cancer.

„În calitate de coordonatori ai programului naţional de screening pentru cancerul de col uterin, considerăm că o campanie precum cea lansată astăzi este esenţială pentru reuşita oricărui program care vizează un segment de populaţie extins, aproximativ 6 milioane de femei cu vârste cuprinse între 25-64 de ani. De la lansarea programului naţional, aproximativ 700,000 de femei au beneficiat de serviciile gratuite de testare Babeş Papanicolaou, reprezentândo rată de acoperire a populaţiei feminine vizate la aproximativ 8%3 un procentaj sub nivelul optim de eficienţă. Fiind primul program de screening pentru cancer care se desfaşoară la nivel naţional, ne aşteptăm lao rată de acoperire mai mică,  dar  continuăm   să  credem  cu  tărie  în  necesitatea   de   a-l  consolida  şi,  odată  consolidat, în eficacitatea sa. Mai  mult, statisticile  la nivel internaţional  ne confirmă efectul pozitiv al unor astfel de programe: în ţări în care rata de acoperire a programelor de screening pentru cancerul de col uterin depăşeşte nivelul de 60%, precum Norvegia (78,9%), Danemarca (66,3%) sau Regatul Unit al Marii Britanii (78,5%), în ultimii ani s-au înregistrat progrese remarcabile în scăderea mortalităţii pentru această boală, astfel încât aceasta a ajuns chiar să fie înjumătăţită în multe dintre aceste state.4 Aceste statistici ne confirmă încă o dată că, depistat din timp, cancerul de col uterin poate fi tratat corespunzător şi vindecat”, a declarat Carmen Ungurean, coordonator al Programului Naţional de Screening pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin din cadrul INSP, scrie doctorulzilei.ro

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Adauga comentariul tau
 
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook