EMIRUL

EMIRUL 4 7
4 stele

8171 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Alexandru Macedonski, scriitor de certa valoare, foarte contestat in epoca sa, nu-si pierde increderea intr-o recunoastere viitoare scriind: Dar cand patru generatii peste moartea mea vor trece // Va suna si pentru mine al dreptatii ceas deplin Scriitorul se impune in literatura mai ales cu ciclul Noptilor (in literatura universala un ciclu de poezii cu acelasi titlu mai scrisese Alfred de Musset). Cu mult inainte de 1901, cand creeaza capodopera sa, Noapte de decemvrie, poetul publicase Noapte de noembrie, Noapte de ianuarie, Noapte de februarie, cu un pronuntat caracter critic, social si protestatar, in timp ce in Noapte de mai sunt evocate cu multa maiestrie puritatea si frumusetile unice ale naturii. In Noapte de decemvrie Macedonski nu face altceva decat sa fixeze conditia poetului de geniu in pespectiva atingerii idealului artistic. In anul 1890 scrie poemul in proza Meka si Meka bazat pe valorificarea unei legende orientale, care va sta la baza capodoperei macedonskiene. Meka si Meka este o parabola, dictata de inspiratia cu limba de foc a unui poet sarac, in dezacord cu lumea guvernata de o totala lipsa de onestitate. Ali-ben-Mahomet-ben-Hassan, print arab, primeste de la tatal sau, impreuna cu o imensa avere, indemnul de a nu se abate niciodata de la drumul drept. Principiul acesta este respectat cu sfintenie de tanarul print care, hotarat sa plece la Meka, cetatea sfanta a musulmanilor, strabate calea in linie dreapta, insotit fiind de o stralucitoare caravana. Pocitan-ben-Pehlivan cersetor, porneste si el spre aceeasi tinta, dar pe o cale ocolita. Convoiul lui Ali piere in mijlocul pustiei, iar el are impresia ca il vede pe cersetor intrand pe poarta Mekai pamantesti, in timp ce emirul paseste pragul Mekai ceresti. In poemul macedonskian emirul este simbolul credintei nestramutate intr-un ideal, este simbolul eticii superioare a geniului, hotarat sa mearga pe drumul ales, indiferent de dificultatile pe care le are de intampinat. In opozitie cu emirul, drumetul cel pocit simbolizeaza conditia omului comun. Macedonski isi propune de fapt sa releve atitudinea omului superior fata de viata, de vicisitudinile ei si fata de idealul ravnit. Pe de alta parte, este vorba aici de intangibilitatea absolutului, de tragedia idealului in veci neatins, cum spune Eugen Lovinescu. Din perspectiva conditiei geniului, intre Noapte de decemvrie, Luceafarul eminescian si chiar Mistretul cu colti de argint a lui Augustin Doinas se pot gasi similitudini. Din punct de vedere al compozitiei, remarcam ca poemul se structureaza pe trei momente principale, legate prin motivul inspiratiei. In partea intai, poetul este prezentat intr-un mediu ambiant natural, dar ostil creatiei, o realitate neconvenabila ce trebuie inlocuita cu una convenabila inspiratiei. In cea de-a doua parte, poetul se afla intr-o continua cautare a conditiei sale de artist. Pentru aceasta este necesara sugestia stingerii, mortificarea elementului material: Faptura de huma de mult a pierit E moarta odaia si mort e poetul, si intrarea in plan spiritual: Arhanghel de aur, cu tine ce aduci? / Si flacara spune aduc inspirarea/ Canta si tanar refii! Astfel se produce saltul din cotidian in fantastic si din material in spiritual. Sub raport stilistic, figura centrala a acestor doua parti este simbolul. Campia pustie si alba, viscolu-albastru, ochiu-otelit al luminii sunt simboluri menite sa defineasca conditia de damnat a potului. Partea a treia a poemului se distinge printr-o mai pronuntata tenta epica. Sunt prezentate ipostazele evolutiei simbolice a emirului spre Meka. Printul paraseste roza idila a Bagdadului pentru ca mirajul cetatii prea sfinte devine pentru el o obsesie. Portretul fizic si spiritual al emirului, in antiteza cu cel al pocitaniei este relevant: Si el e emirul si toate le are. / E tanar, e farmec, e trasnet, e zeu, / Dar zilnic se simte furat de-o visare / Spre Meka se duce cu gandul mereu, / Si-n fata dorintei ce este dispare / Iar el e emirul si toate le are. Cetatea sfanta il cheama spre ea cerandu-i simtirea si fiinta, ca in orice act de creatiune perfecta. In timp ce paraseste rozul Bagdadului, il intalneste pe drumetul zdrentos si pocit, de care apoi se desparte, urmandu-si fiecare drumul simbolic: Mai slut e ca iadul, zdrentos si pocit, / Hoit jalnic de bube de drum prafuit, / Viclean la privire si searbad la fata. Si pleaca drumetul pe-un drum ce coteste / Pocit, schiop si searbad abia se taraste // Iar el, el, emirul, de asemenea pleaca / Pustia-l asteapta in largu-i sa o treaca Emirul, mergand pe drumul drept, isi pierde caravana in nisipurile si arsita neiertatoare a desertului, el insusi aflandu-se la capatul puterilor. Apoi, viziunea inselatoare a Mekai, pe care o are la un moment dat, ii aprinde in suflet flacara sperantei: Emirul, puterea si-o strange / Chiar portile albe le poate vedea / E Meka! E Meka! s-alearga spre ea. // Spre albele ziduri, alearga alearga. // Si albele ziduri, lucesc stralucesc, / Dar Meka incepe si dansa sa mearga. Pe cand frumoasa lui Meka cereasca ramane naluca in zarea pustie, emirul vede cum drumetul zdrentos si pocit paseste pe poarta cetatii sfinte. In final moare emirul sub jarul pustiei, absolutul fiind imposibil de atins. In studiul sau, Opera lui Alexandru Macedonski, Adrian Marino subliniaza caracterul tensional, dramatic al creatiei poetului: cea mai profunda vibratie a luciditatii macedonskiene este aceea a eului contradictoriu, sfasiat intre cele doua planuri, ideal si real, etern si temporal, spiritual si trupesc (), antagonism tradus intr-o poezie fundamental tragica, unica in acest sens in literatura noastra. (C.B.)

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!
 
 

Studentie.ro iti recomanda

PROCESUL DE FRANZ KAFKA PROCESUL DE FRANZ KAFKA