In "Originea speciilor" din 1859 si "Originea omului" (1871), Charles Darwin a facut referire la diferitele "vestigii" din anatomia omului care au ramas marturie de-a lungul miilor de ani de evolutie. Darwin sustinea ca aceste organe sunt o dovada a evolutiei si ca odata ele indeplineau o functie acum nefolositoare sau diminuata.

Prezenta unui organ asemantor altui organ intalnit si la alta specie, l-a adus pe Darwin la concluzia ca cele 2 specii aveau un stramos comun. Organele atavice au demonstrat legaturi intre specii si au dat informatii noi care sustin teoria evolutiei.

Un exemplu de membru nefolositor acum speciei este cel al aripilor pasarilor incapabile (in prezent) sa le foloseasca pentru a zbura. In 1798 Étienne Geoffroy St. Hilaire calatorea impreuna cu Napoleon in Egipt. Acolo a descoperit cazuarul, o pasare cu aripi asemanatoare strutului. Pasari cu aripi nefunctionale mai sunt: pasarea kiwi, kakapo-ul (un papagal nocturn care nu poate zbura). Aceste pasari folosesc aripile pentru pastrarea echilibrului in timpul alergarii sau in timpul "paradei" de imperechere.

In urma cu 100 de milioane de ani animalele au inceput sa misune si pe uscat, folosindu-se de nou aparutele membre inferioare si superioare; dupa alti 50 de milioane de ani, cateva mamifere au reintrat in mediul acvatic, membrele atrofiindu-se sau transformandu-se in inotatoare.

Fiecare fir de par are un muschi care il face sa se zbarleasca, dand animalului o postura mai impozanta in fata rivalilor. Parul zbarlit tine si de cald, mai putin in cazul oamenilor, care au imprumutat "haina" de la animalele mai dotate. Exista insa si par folositor pe corpul uman: sprancenele - directioneaza apa departe de ochi, iar parul facial ar putea influenta decizia femeii de a-si alege partenerul, in rest, tot parul este inutil.

Coada - coccisul este format din ultimele vertebre (sudate) ale coloanei. Coada este folosita de restul mamiferelor pentru mentinerea echilibrului. Au existat cazuri de nasteri de copii cu coada, insa ea se poate scurta fara complicatii, mai putin in Evul Mediu cand nu erau atat de apreciati astfel de copii si nici mamele care le dadeau nastere.

Maseaua de minte nu este o dovada a inteligentei, cel mult o amintire a unui stramos cu un zambet mai bogat. O cauza a disparitiei maselei de minte poate fi micsorarea craniului(mandibulei si maxilarulu) sau o masea de ajutor - presupunand ca stra-stra bunicii nostrii nu aveau o igiena dentara impecabila, la 18 ani multi dintre ei pierzandu-si (aproape) complet dentitia.

Cea mai cunoscuta dovada a organelor stramosilor (cunoscut inainte de Leonardo da Vinci) este apendicele. In 1949 Alfred Sherwood Romer a aratat ca aceasta terminatie a intestinului subtire are totusi o functie: " se pare ca tine de sustinerea profesiei chirurgicale" - in SUA existand numai intr-un an cca 300.000 de operatii de apendicita, iar o a 2-a functie nu a fost raportata de niciun pacient operat.