Antidepresivele sunt adesea prescrise pacientilor care au suferit o leziune traumatica la nivelul creierului pentru a-i ajuta sa faca fata suferintei emotionale determinate de aceasta experienta. Recent, insa, o echipa de cercetatori a descoperit ca antidepresivele ar putea fi de folos si in recuperarea fizica a leziunii cerebrale.
Un nou studiu a dezvaluit faptul ca antidepresivele pot ajuta neuronii sa se dezvolte si sa supravietuiasca dupa o trauma cerebrala si pot chiar determina imbunatatiri ale memoriei si ale functionarii creierului.
Soarecii cu leziuni cerebrale, carora le-a fost administrata imipramina (antidepresiv comercializat sub denumirea de Tofranil) aveau cu 70% mai multi neuroni dupa un tratament de 4 saptamani, decat soarecii care nu au primit acest antidepresiv, a afirmat dr. Jason Huang, profesor neurochirurg la Centrul Medical al Universitatii din Rochester si seful sectiei de neurochirurgie al Spitalului Highland din New York.
In urma unor teste comportamentale, cercetatorii au descoperit si ca soarecii tratati cu antidepresive prezentau imbunatatiri ale memoriei, a adaugat Huang.
Descoperirea este cu atat mai importanta cu cat circa 50% dintre pacientii care sufera o leziune traumatica la nivelul creierului sufera si de depresie si, prin urmare, le sunt administrate medicamente antidepresive, a afirmat Huang. Studiul sugereaza ca tratamentul cu antidepresive ar putea oferi si alte beneficii, in afara celor cunoscute, contribuind la vindecarea creierului.
Desi studii suplimentare sunt necesare pentru a demonstra aceasta ipoteza, cel mai probabil antidepresivele imbunatatesc functionarea creierului stimuland dezvoltarea de noi neuroni din celule stem si ajutand neuronii deja existenti sa supravietuiasca, a afirma Huang.
Studiul dezvaluie, de asemenea, ca neuronii sunt capabili sa se deplaseze in acele regiuni din creier unde sunt necesari, fenomen care explica de ce dezvoltare neuronala cea mai evidenta a fost observata in hipocampus, a mai adaugat Huang.
Cu toate acestea, sunt necesare investigatii suplimentare asupra oamenilor pentru ca antidepresivele sa poata fi folosite si in alte scopuri decat cele pentru care au fost create, a tinut sa precizeze dr. Jason Huang.
Dana Saporan - editor Studentie.ro












