Fenomele meteorologice cu grad mare de inexplicabilitate au fascinat si provocat deopotriva stiinta de-a lungul timpului. In 2005, dup ace uraganul Katrina a devastate SUA, Administratia Nationala Oceanica si Atmosferica si NASA au decis sa inceapa cercetarile asupra ceea ce se crede ca ar fi de fapt, sursa „tutoror relelor”: ochiul uraganului.

Misiunea este una extrem de periculoasa. Sunt folosite avioane conduse cu ajutorul telecomenzii de la distanta, ele urmand sa studieze cat mai de aproape ochiul si peretii de nori ce il inconjoara si sa transmita date despre temperatura apei, umiditate, presiune si intensitatea vanturilor. Miscarea de rotire a norilor formati din evaporarea la suprafata oceanelor formeaza acest spatiu, numit ochiul ciclonului, ce poate masura de la 20 la 100 de kilometri.

Formarea ochiului este absolut indispenasabila pentru crearea efectului de uragan. Acesta capata viteza si amplitudine pe masura ce inainteaza sub forma de vartej sau coloana.

Perdelele de nori incep sa se roteasca in sensul invers acelor de ceasornic in emisfera nordica si invers in emisfera sudica. Ochiul ciclonului, au aratat atat avioanele de cercetare, cat si imaginile din satelit, are forma unei palnii mai inguste la baza si inconjurata de pereti imensi de nori cu o „inaltime” de pana la 18 km. Cea mai scazuta presiune este in centrul ciclonului, unde pot avea loc fenomene de tipul ploilor diluviene, in lipsa norilor si a particulelor atmosferice.