JOCUL CARE ANTRENEAZA CREIERUL, SINGURUL CARE A REUSIT SA-I ATRAGA SI PE ADULTI

calendar_month 11 Sep 2007, 00:00
Reprezentantii firmei producatoare spun ca succesul acestui joc se bazeaza pe faptul ca a reusit sa atraga un segment al societatii, care pana acum nu era interesat de jocurile pe calculator, pentru ca le considerau o pierdere de timp. Este vorba de oamenii peste 30 de ani, care nu sunt dispusi sa se implice intr-un joc care nu le ofera nimic in plus fata de distractie.
Totul a pornit de la cartile scrise de Kawashima, specialist in neurologie, in care a inclus cercetarile medicale realizate de el – `Train your Brain` (`Antreneaza-ti creierul`) si `Brain Age` (`Varsta creierului`). Cele doua lucrari au avut un mare succes in Japonia, ceea ce a tentat o firma faimoasa producatoare de jocuri pe calculator sa ii propuna lui Kawashima o adaptare a cartilor sub forma unui joc, care sa aplice teoriile cercetatorului. Jocul `Brain Training` stimuleaza capacitatea intelectuala si agilitatea mintala. `Prin exercitiile mentale pe care le propune acest joc, oamenii in varsta sau cei care sufera de Alzheimer au obtinut o anumita reactivare cerebrala, imbunatatindu-si foarte mult calitatea vietii`, a explicat dr. Kawashima. Reprezentantii firmei producatoare spun ca jocul nu stimuleaza o singura parte a creierului, ci mai multe regiuni pe care le folosim in viata cotidiana, ameliorand functiile creierului.
Cerecetatorii japonezi sustin ca nu exista diferente intre rezultatele pe care le obtin femeile, barbatii, batranii sau tinerii. Omul care a obtinut miracolul de a realiza un joc interesant pentru adulti s-a nascut in 1959, in Chiba, Japonia. Dupa ce a terminat Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii din Tohoku, a calatorit in Suedia si a devenit cercetator la Institutul Karolinska. Astazi este un cunoscut specialist in neurologie si membru al Consiuliului National al Japoniei.
Noutati




