LAUREN WEISBERGER - VREAU SA FIU V.I.P.
calendar_month 20 Aug 2007, 00:00
Literatura chic se defineste ca fiind o colectie de carti destinata femeilor singure, independente, aflate in cautarea unui partener, interesate de cariera si de un look atragator.
Un gen savuros, in care umorul apare ca o componenta importanta, iar stilul lejer face cartile accesibile oricui. Este un gen foarte la moda in Occident, unul care se pare ca va rezista: astazi, la Hollywood, foarte multi regizori isi aleg din multimea de romane viitoarele lor blockbuster-uri.
Este si cazul primului roman al autoarei Lauren Weisberger, Diavolul se imbraca de la Prada care, datorita interpretarii lui Meryl Streep, a devenit unul dintre cele mai importante filme ale anului 2006. A doua carte este Vreau sa fiu V.I.P. , povestea unei fete obisnuite care ajunge sa lucreze la o firma de relatii publice ca organizator de evenimente pentru lumea buna si chic a New York-ului. Romanul se vrea a fi o introducere in lumea fascinanta si spectaculoasa a starurilor, a petrecerilor fabuloase si exclusiviste. Cititorii vor putea urmari transformarea protagonistei de la o functionara intr-o banca oarecare la viata petrecuta in lumina reflectoarelor.
Cartile si filmele au devenit mai mult decit optiuni pentru timpul liber si chic lit se vrea a fi o sursa de inspiratie, un motiv de meditatie sau o sursa inepuizabila pentru modele de preluat. Unele din titlurile acestei colectii –Lucy Sullivan se marita, Goana dupa cumparaturi la New York- sunt chiar reusite, insa altele se dovedesc a fi romane superficiale, de duzina ce aduc aminte de trendul Danielle Steele. Fiind o lectura usoara, este recomandat sa citesti Vreau sa fiu V.I.P. pe plaja, la mare, dar nu l-as incadra la „cele mai bune romane scrise vreodata.”
Noutati