Apartamente in regim hotelier - cazarea ideala pentru studenti
3/38819
calendar_month 17 Iun 2021, 00:00
Înscrierea la facultate se apropie cu pași repezi iar elevii au început deja să își aleagă universitatea unde doresc să își continue studiile.

București se află printre preferințele acestora datorită prestigiului pe care îl au universitățile de aici și pentru oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă capitala. Astfel, cu fiecare an ce trece, tot mai mulți absolvenți de liceu aleg să studieze la una dintre facultățile de aici.

Iată câteva dintre universitățile cu care București se mândrește

Universitatea Titu Maiorescu

Situată în sectorul 4 al capitalei, Universitatea Titu Maiorescu reușește an de an să promoveze excelența în educație prin intermediul cadrelor didactice și a condițiilor moderne de studiu. Cele 10 facultăți printre care Facultatea de Drept, Facultatea de Medicină sau Facultatea de Farmacie se remarcă prin profesionalismul ajută studenții să devină specialiști în domeniile în care învață. De asemenea, Universitatea Titu Maiorescu este locul perfect pentru studenții care doresc să urmeze cursuri de master sau doctorat pentru a-și perfecționa studiile.

Universitatea din București

Universitatea din București este una dintre cele mai prestigioase universități din țară, fondată în anul 1864.

Situată în sector 5, Universitatea din București oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile și formele de pregătire universitară: 22 programe de scurtă durată, peste 75 de programe de lungă durată, 12 programe în forma de învățământ deschis și la distanță, peste 120 programe de masterat și peste 50 programe de doctorat. Astfel, viitorii studenți au ocazia de a studia într-un mediu educațional performant și modern.

Universitatea Politehnică din București

Pasionații de domeniul tehnic pot opta pentru Universitatea Politehnică, cea mai mare și mai prestigioasă universitate tehnică din țară ce cuprinde 15 facultăți și 2 colegii universitare tehnice. Astfel, dacă visul tău este să profesezi în domeniul IT sau inginerie, aici este locul perfect pentru a te perfecționa.

Pasionații de artă, teatru sau muzică își pot îndeplini visul de a deveni artiști urmând cursuri la universitățile de profil precum: Universitatea Națională de Arte, Universitatea de Națională Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale sau Universitatea Națională de Muzică Ciprian Porumbescu.

MRG Apartments susține viitorii studenți pentru a-și îndeplini visurile, astfel că pune la dispoziție apartamente în regim hotelier la prețuri avantajoase. Dacă ajungi în capitală pentru înscrierea la facultatea dorită sau pentru a lua pulsul orașului în care îți vei petrece anii de studenție, poți opta pentru o alternativă mai prietenoasă de cazare. Într-o astfel de locație, găsești intimitate și confort sporit pentru a putea descoperi în voie frumusețile capitalei. Chiar dacă vii singur sau cu prietenii, poți alege locația preferată în orice zonă a orașului îți dorești. Apartamentele în regim hotelier sunt dotate cu bucătării modern echipate pentru a te iniția în tainele culinare. Camerele sunt atent amenajate cu pat dublu, tv și chiar acces la terasă pentru a te bucura de priveliștea orașului. Filtrul de cafea, mașina de spălat, articolele de baie hoteliere sau conexiunea WI-FI sunt piesele de rezistență pentru o experiență de neuitat.



Așadar, nu mai sta pe gânduri! Hai să te înscrii la facultatea dorită și să începi să descoperi magia capitalei! Tot ce mai trebuie să faci este să alegi una dintre locațiile noastre în regim hotelier și aventura poate începe.