BATAIE FARA FOTBAL

calendar_month 19 Nov 2007, 00:00
Elevii lui Victor Piturca au intrat relaxati pe teren, si asa au stat pana la finalul meciului. Bulgarii au speculat apatia alor nostri si au obtinut un succes doar de moral. Selectionerul tricolorilor si-a certat rau jucatorii la final, mai ales ca acestia au stricat invincibilitatea nationalei in aceste preliminarii.
Daca ar fi castigat partida de sambata seara, impreuna cu alte trei puncte pe care ar urma sa le luam din intalnirea cu Albania, programata miercuri pe stadionul National din Complexul "Lia Manoliu" (18:00, TVR1), ar fi insemnat ca Romania termina campania aceasta neinvinsa si automat ar fi intrat in urna a 2-a valorica la Euro 2008 si ar fi devenit cap de serie pentru viitoarele preliminarii ale Mondialului din 2010, din Africa de Sud.
Acum insa, aceste sanse s-au diminuat considerabil. in acest moment, am cazut in urna a 3-a si exista riscul sa ajungem chiar in a 4-a daca nu castigam cu Albania. Nici in cazul preliminariilor pentru CM 2010 nu stam deloc bine. Ca Romania sa fie cap de serie avem nevoie miercuri de victorie, Croatia sa piarda in Anglia, iar Grecia sa nu castige in Ungaria.
Piturca: "Sunt foarte suparat"
Infrangerea de la Sofia, dar mai ales prestatia jucatorilor l-au adus in pragul disperarii pe Victor Piturca. El a fost mai mereu nervos pe banca, tipand aproape nonstop la elevii sai. "Se pare ca noi nu am trecut peste momentul euforic al calificarii.
Am intrat pe teren deconectati, am primit un gol rapid. Daca la acest nivel nu reusim sa castigam, nu este bine deloc, si pentru asta sunt foarte suparat", a spus selectionerul dupa meci. Lipsa lui Mutu, accidentat, a contat in opinia jucatorilor. "Trebuie sa invatam sa jucam si fara Mutu", a opinat Ogararu.
Batausii romani
Fanii tricolorilor s-au facut de ras si la Sofia Asa cum era de asteptat, suporterii romani nu au avut probleme cu cei bulgari, desi presa de la sud de Dunare a incitat la violenta. in lipsa de "activitate", asa-zisii fani ai tricolorilor si-au varsat naduful pe un reporter de la Antena 3 pe care l-au batut, dar si pe cauciucurile masinii celor de la Sport.ro.
Sursa : Adevarul.ro
Noutati




